Bazil Oglindă: Extinderea clauzei de arbitraj la terţii nesemnatari ai convenţiei arbitrale în condiţiile doctrinei grupului de societăţi
9 august 2016 | Cosmina SIMA
Av. dr. Bazil Oglindă a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 10/2015 articolul intitulat „Extinderea clauzei de arbitraj la terţii nesemnatari ai convenţiei arbitrale în condiţiile doctrinei grupului de societăţi”.
În prezentul articol se analizează situația în care s-a semnat o convenție de arbitraj între două părți, iar această convenție se extinde și asupra unui terț, terțul făcând parte din grupul unuia dintre semnatari. În dreptul francez, acest lucru este posibil, terțul devenind fie reclamant, fie pârât, în conformitate cu „doctrina grupului de societăți”. Instanțele franceze și tribunalele arbitrale au impus, însă, două condiții: non-semnatarul convenţiei are legătură cu încheierea, executarea sau încetarea contractului care conţine clauza arbitrală; a fost intenţia comună a părţilor ca non-semnatarul să fie ţinut de contract şi de clauza de arbitraj din acesta. Se aduce ca exemplu în articol o speță soluționată de un tribunal arbitral favorabil acestei teze, soluție ce a fost, ulterior, menținută și de Curtea de Apel Paris. Totuși, în altă speță de pe rolul ICC Paris, tribunalul arbitral a respins extinderea clauzei, motivând că nu s-a putut determina dacă non-semnatarul ar fi acceptat clauza de arbitraj în situația în care ar fi fost parte în contract.
Instanțele franceze au considerat că participarea terțului la negocierea contractului reprezintă, de asemenea, un punct important de luat în considerare în aprecierea admiterii sau respingerii extinderii clauzei de arbitraj. Astfel, se statuează într-o speță faptul că se va aplica respectiva clauză de arbitraj numai companiilor din grup care au luat parte, efectiv, la negocieri și care sunt în mod direct interesate de contract, cu excluderea celor care au fost simple instrumente ale acționarului majoritar în vederea efectuării unor tranzacții financiare. În schimb, în Anglia nu este acceptată doctrina grupului de societăți, decizia din cazul Petreson Farms statuând că „atunci când un acord de arbitraj, sau contractul în care e inclus, intră sub incidenţa dreptului englez […] un tribunal arbitral ICC nu are competenţa de a aplica «doctrina grupului de societăţi»”. UNCITRAL Working Group on Arbitration stabilește necesitatea probării următoarelor, pentru a se aplica doctrina amintită: terţul este parte dintr-un grup de societăţi care constituie o realitate economică unică; terţul a jucat un rol activ în încheierea şi executarea contractului; clauza arbitrală reflectă intenţia comună a tuturor părţilor implicate în procedură.
Jurisprudența arbitrală română a aplicat doctrina extinderii clauzei de arbitraj, inspirându-se din doctrina și jurisprudența franceză, dar și din cea elvețiană. Prin urmare, într-o speță s-a stabilit, spre exemplu, că, pârâta III (din care făceau parte pârâtele I și II și care era acționară la pârâta I), din moment ce s-a implicat decisiv în organizarea modului în care se va plăti preţul restant al mărfurilor predate de reclamantă pârâtei I, şi care trebuiau plătite de pârâtele I şi II, asumându-şi şi obligaţia de a plăti personal acest preţ, atunci clauza compromisorie care era accesorie datoriei respective se va extinde și asupra sa. Așadar, jurisprudenţa arbitrală internă admite extinderea clauzei compromisorii deoarece: „indiferent dacă în speţă s-ar reţine că pârâta III, prin înţelegerea din 16 decembrie 2011 încheiată cu reclamanta, s-a substituit pârâtelor I şi II – preluând datoria cu accesoriul său clauza compromisorie – sau s-ar reţine că pârâta III s-a alăturat debitorilor iniţiali (pârâtele I şi II), devenind debitor solidar împreună cu debitorii iniţiali faţă de reclamantă, clauza compromisorie însoţeşte datoria, ca un accesoriu al acesteia.
Într-o altă speță, citată în articol, nu este incidentă numai ipoteza grupului de societăți, ci și a grupului de contracte. Specific acesteia este aplicarea încrucișată a clauzei compromisorii, nu doar extinderea ei. Acest lucru este posibil fie dacă numai unul dintre contracte conţine o clauză compromisorie, fie dacă respectivele contracte conţin clauze compromisorii redactate/neredactate identic sau conţin clauze compromisorii distincte, dar care sunt compatibile între ele. În speță se consideră că are caracter special ipoteza extinderii clauzei compromisorii la nesemnatarul contractului conținând respectiva clauză. Caracterul special este subsumat îndeplinirii, cumulativ, a două condiții: subiectul de drept care nu a semnat contractul – conţinând clauza compromisorie, a jucat un rol în încheierea, executarea şi încetarea respectivului contract; intenţia comună a părţilor – care au încheiat clauza compromisorie, ca nesemnatarul să fie legat de contractul conţinând respectiva clauză. Instanța consideră că această condiţie se interpretează prin aplicarea principiului autonomiei clauzei compromisorii faţă de contractul în care este stipulată.
În concluzie, doctrina grupului de societăți reprezintă o tendință modernă și firească, autorul apreciind că există premisele ca Tribunalele arbitrale şi în România să aibă deschiderea ca în circumstanţe foarte bine determinate (cum ar fi participarea activă a terţului nesemnatar la încheierea sau la executarea contractului) să o admită, iar instanţele judecătoreşti să o valideze.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
