Respingerea cererii de divorț ca nesusținută. Constituționalitate
10 august 2016 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României nr. 485 din data de 29 iunie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 305 din 12 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 922 din Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Alexe Petru Gheorghe într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Târnăveni.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 921 din Codul de procedură civilă. Însă, Curtea observă că înainte de sesizarea sa Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, iar texul legal criticat, în urma renumerotării, se regăseşte, cu păstrarea soluţiei legislative, la art. 922 din Codul de procedură civilă. Textul legal criticat are următorul conţinut: „Dacă la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.”
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a statuat că procesul de divorţ în întregul său, şi nu doar acţiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecăţii, are caracter strict personal, deoarece obiectul său implică antamarea de către instanţă a unor aspecte ţinând de viaţa intimă şi familială a părţilor din litigiu. Acest caracter strict personal al procesului a impus adoptarea unei proceduri speciale, derogatorii de la normele dreptului comun, care nu face decât să dea expresie particularităţii esenţiale a procesul de divorţ şi implicit prevederilor constituţionale cuprinse în art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată.
În continuare, Curtea reţine că textul de lege criticat reglementează o sancţiune procedurală specială-respingerea cererii de divorţ ca nesusţinută – ce are drept temei culpa procesuală dedusă din neînfăţişarea reclamantului la termenul de judecată, în primă instanţă. Sancţiunea operează însă numai atunci când, cumulativ, lipsa reclamantului este nejustificată şi doar pârâtul se înfăţişează la judecată şi se bazează pe prezumţia legală de renunţare la judecată.
Faţă de conţinutul textului de lege criticat, nu se poate reţine contrarietatea acestuia cu Legea fundamentală, întrucât, în aplicarea dispoziţiilor procedurale în materia divorţului, precum şi în aprecierea caracterului justificat sau nejustificat al absenţei reclamantului, instanţa de judecată se supune legii, în speţă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, ceea ce nu contravine normelor constituţionale invocate. De altfel, Curtea reţine că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 921 din Codul de procedură civilă care prevăd prezenţa personală a părţilor, precum şi faptul că instanţa va încerca la fiecare înfăţişare împăcarea soţilor.
În continuare, Curtea apreciază că susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora textul de lege nu distinge între cererea principală şi eventualele cereri accesorii, nu pot fi acceptate, deoarece caracterul general al normei are semnificaţia unei aplicări generale conform principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”. Cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională cuprind pretenţii proprii ale părţilor dintr-un proces, de aceea legiuitorul este în drept să reglementeze în mod similar procedura de judecare a acestora.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 922 din Codul de procedură civilă.
