Calcularea şi actualizarea creanţei în faza executării silite
10 august 2016 | Octav-Lucian PĂUNI. Noţiuni introductive
Executarea silită reprezintă calea procedurală conferită de lege creditorului, titular al unui drept subiectiv recunoscut printr-un titlu executoriu, prin intermediul căreia poate constrânge debitorul, persoana care i-a încălcat acest drept, să execute obligaţia corelativă dreptului încălcat, apelând la ajutorul forţei publice.
În cadrul executării silite, în majoritatea cazurilor executorii judecătoreşti sunt puşi în situaţia de a calcula sau actualiza creanţele stabilite în bani, la cererea creditorilor, pe baza unor criterii prevăzute în titlul executoriu (convenţionale sau judiciare) ori izvorâte din lege. În practică, acest proces a generat dificultăţi, pe de o parte, sub aspectul delimitării conceptuale a noţiunilor de ”calculare”, ”actualizare” sau ”stabilire” a creanţei, iar pe de altă parte, sub aspectul interpretării ori clarificării noţiunii de ”creanţă”, organul de executare fiind nevoit să răspundă la întrebarea ”ce anume se actualizează?”. De asemenea, dificultăţi au fost întâlnite şi în cazul identificării organului competent să realizeze aceste operaţiuni.
Prin prezentul articol ne propunem să venim în sprijinul practicienilor dreptului, în sensul de a oferi o viziune cât mai obiectivă asupra acestei problematici, în litera şi, mai ales, în spiritul legii, astfel încât să contribuim, într-o proporţie oricât de mică, la înţelegerea acestui mecanism, în scopul aplicării cât mai corecte a legii.
II. Cadrul normativ
Cadrul normativ aplicabil este dat, în principal, de următoarele prevederi legale:
– C. proc. civ. – art. 622 alin. (3), art. 627 alin. (1), art. 628 alin. (2)–(4);
– C. civ. – art. 1.535
– O.U.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
III. Analiză şi interpretare
În abordarea analitică a problematicii este imperios necesar să pornim de la domeniul de aplicare şi scop.
Aşa cum am precizat anterior, pot fi calculate sau actualizate numai creanţele stabilite în bani (art. 628 alin. (1) teza I C. proc. civ.), care formează obiectul executării silite indirecte, neputând fi susceptibile de calculare sau actualizare obligaţiile de a face sau de a nu face.
1. Distincţia dintre noţiunea de ”calculare a creanţei” şi cea de ”actualizare a creanţei”
Potrivit dispoziţiilor art. 628 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.
Scopul calculării creanţei este acela de a determina, sub aspect matematic, cuantumul sumei (creanţei) datorate de debitor. Această operaţiune juridică poate viza, atât creanţa principală, cât şi dobânzile, penalităţile ori alte sume prevăzute în titlul executoriu şi este realizată de către executorul judecătoresc imediat după încuviinţarea executării silite[1] de către instanţă, suma rezultată din calcul fiind inserată în cuprinsul actelor de executare ulterioare. Este de observat că acest calcul matematic (ce poate reprezenta conversia unor procente sau fracţii, etc.) este efectuat de către executor, în condiţiile existenţei unei obligaţii certe şi lichide, pe baza criteriilor menţionate în titlul executoriu. Prin urmare, executorul nu acordă noi drepturi şi nici nu stabileşte criterii noi de calcul. Opinăm că numai în acest sens poate fi interpretat art. 628 alin. (2) C. proc. civ.
Rezultatul calcului este consemnat de executorul judecătoresc într-un proces-verbal. Observăm, că această operaţiune juridică nu intră în zona de incidenţă a art. 657 alin. (1) C. proc. civ., fiind exclusă, astfel, întocmirea unei încheieri. Precizăm, că textul reglementează în mod expres cazurile în care se impune întocmirea unui astfel de act procedural (amânarea, suspendarea şi încetarea executării silite; eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute din executare; alte măsuri anume prevăzute de lege), situaţii în care executorul judecătoresc dispune, prevederea stabilind în acelaşi timp şi natura încheierii executorului judecătoresc, aceea de act de dispoziţie.
Spre deosebire de încheiere, procesul-verbal, reglementat la art. 679 din cod, se întocmeşte în situaţiile în care legea nu impune întocmirea încheierii, rezultând, astfel, caracterul excepţional al încheierii. Din denumirea marginală a art. 679 rezultă şi natura juridică a procesului-verbal, aceasta fiind un act de constatare.
În aceste condiţii, calculul efectuat de executor nu este rezultatul dispoziţiei sale, ci al constatării acestuia şi, în consecinţă, actul procedural care trebuie întocmit în cauză este procesul-verbal.
Este de precizat că această operaţiune este obligatorie[2] în situaţiile prevăzute la art. 628 alin. (2) C. proc, civ. şi se efectuează de către executorul judecătoresc, atât la cererea creditorului, cât şi din oficiu. Întocmirea unui astfel de proces-verbal nu presupune plata niciunui tarif suplimentar, sub forma vreunui onorariu sau alt gen de cheltuieli, executorul judecătoresc fiind obligat la aceasta în virtutea atribuţiilor sale de serviciu. Onorariul executorului este perceput pentru întreaga activitate de executare silită, ca serviciu public, nefiind susceptibil de divizare, iar costul actelor de executare este inclus, în actuala reglementare, în onorariul său, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin O.M.J. nr. 210/2001, modificările şi completările ulterioare şi în coordonatele stabilite de art. 670 alin. (3) C. proc. civ.
Cu privire la actualizarea creanţei, dispoziţiile art. 628 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu. În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri.
Prin urmare, actualizarea creanţei reprezintă alinierea creanţei prevăzută în titlul executoriu (creanţa iniţială) la anumite valori, pe baza criteriilor prevăzute de părţi (în cazul titlului executoriu reprezentat de contract), stabilite de instanţă (când titlul executoriu este o hotărâre judecătorească) ori prevăzute de lege. Aşadar, sub aspectul izvorului lor, criteriile de actualizare pot fi clasificate în criterii convenţionale, judiciare şi legale.
În funcţie de momentul şi de cadrul efectuării sale, actualizarea poate fi anterioară executării silite (extrajudiciară) sau concomitentă acesteia (judiciară). În prima situaţie, actualizarea este realizată de creditor însuşi sau de către un expert extrajudiciar, la cererea sa, iar în cea de-a doua situaţie este efectuată în cadrul procesual al executării silite de către un expert desemnat de executorul judecătoresc, în condiţiile legii. Sub aspectul rezultatului obţinut în urma actualizării, aceasta poate fi pozitivă (dacă se obţine o majorare a creanţei iniţiale) sau negativă (dacă prin actualizare se diminuează creanţa stabilită în titlul executoriu).
Clasificarea prezintă o deosebită importanţă practică, astfel cum vom învedera în continuare.
Astfel, în situaţia în care creditorul depune la executorul judecătoresc titlul executoriu însoţit de un raport de expertiză contabilă extrajudiciară privind actualizarea creanţei, acesta va trebui în mod obligatoriu înaintat instanţei de executare, în vederea încuviinţării executării silite. Prin efectul încuviinţării raportul este validat, astfel încât sumele stabilite prin acesta pot fi executate silit. Considerăm, că în această situaţie, chiar dacă textul art. 628 alin. (3) teza I C. proc. civ. are în vedere actualizarea creanţei de către executor, validarea de către instanţă a unui raport întocmit de un expert contabil, chiar şi în cadrul extraprocesual, conferă raportului de expertiză, ca rezultat al operaţiunii de actualizare, cel puţin aceleaşi garanţii de legalitate şi corectitudine[3] pe care le prezintă actualizarea realizată de un executor judecătoresc. În această situaţie, costul raportului de expertiză (onorariul expertului) nu poate fi inclus însă în sfera cheltuielilor de executare, chiar dacă acesta este ”validat” de instanţa de încuviinţare, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 670 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate, după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu.
În schimb, considerăm că o actualizare efectuată de executorul judecătoresc, anterior încuviinţării executării silite, nu poate produce nici un efect, întrucât pentru executor reprezintă un veritabil act de executare, ce trebuie dispus printr-o încheiere, în condiţiile art. 657 alin. (3) C. proc. civ., pentru întocmirea căruia nu a fost autorizat de instanţă.
În materia drepturilor salariale, astfel de situaţii sunt frecvent întâlnite, când prin titlul executoriu (hotărâre judecătorească) debitorul este obligat la plata către debitor a drepturilor salariale restante (reprezentând salarii, prime de concediu, sporuri, etc.) pe o anumită perioadă, cu actualizarea sumelor. Opinăm, că în această situaţie, indiferent de criteriul de actualizare, este necesar un raport de expertiză contabilă, întrucât la stabilirea soldului se sunt avute în vedere şi contribuţiile la bugetul de stat, la cel al asigurărilor sociale de stat, fonduri speciale, etc.
Ca şi operaţiunea calculării creanţei, actualizarea vizează numai creanţele stabilite în bani. Spre deosebire însă de aceasta, scopul actualizării este, din perspectiva creditorului, acela al reparării integrale a prejudiciului suferit prin neplata la scadenţă a creanţei. Din perspectiva debitorului, actualizarea are semnificaţia unei sancţiuni pentru pasivitatea sa în stingerea obligaţiei . Din acestea se deduce dublul caracter al instituţiei actualizării, respectiv reparatoriu şi, totodată, sancţionatoriu.
Aşa cum am arătat, criteriile şi condiţiile de actualizare sunt prevăzute în titlul executoriu (în mod direct sau cu trimitere la anumite prevederi legale) ori chiar în lege, iar actualizarea nu presupune ”stabilirea” (acordarea) unor drepturi noi în favoarea creditorului, distincte de cele prevăzute în titlul executoriu, motiv pentru care legea nu prevede intervenţia instanţei de executare.
Textul de lege menţionat consacră regula potrivit căreia atunci când prin titlul executoriu sunt stabilite criterii de actualizare, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, va actualiza valoarea obligaţiei principale[4] prin raportare la aceste criterii.
În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri.
În practică, o atenţie sporită este acordată distincţiei dintre dobânda legală şi rata inflaţiei, ca şi criterii de actualizare a creanţei, precum şi posibilităţii de cumulare a celor două, atât în faza de judecată, cât şi în faza de executare silită.
Astfel, pornind de la definirea celor două noţiuni, arătăm că dobânda legală este prevăzută în O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, fiind clasificată în dobândă remuneratorie şi dobândă penalizatoare (art. 1 alin. 2 şi 3). Dobânda remuneratorie este definită ca dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, iar dobânda penalizatoare este definită ca dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă. Prezenta analiză are în vedere însă numai dobânda penalizatoare.
Rata inflaţiei reprezintă, în opinia noastră, un criteriu de menţinere a valorii monedei naţionale la nivelul pe care aceasta îl avea la momentul săvârşirii faptei ilicite. Prin urmare, spre deosebire de dobândă, care este un procent fix, rata inflaţiei este oscilantă.
2. Posibilitatea cumulului criteriilor de actualizare
În practică, situaţia frecvent întâlnită este aceea a cumulului dintre dintre dobânda legală (penalizatoare) şi rata inflaţiei, pe aceeaşi perioadă de referinţă.
Cu privire la posibilitatea acestui cumul în faza de judecată, practica instanţelor judecătoreşti anterioară anului 2011 era orientată, cu preponderenţă, către soluţia respingerii, apreciindu-se că prin aceasta s-ar realiza o dublă reparaţie a prejudiciului.
Practica instanţei supreme s-a poziţionat însă în sens contrar, admiţând posibilitatea acestui cumul, în considerarea diferenţelor semnificative dintre două criterii de actualizare.
Astfel, prin decizia nr. 4426/11.12.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 59282/3/2011, s-a apreciat ca fiind corectă reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 1084 C. civ. (vechiul C. civ.), potrivit cărora reclamantei, pentru repararea prejudiciului suferit, i se cuveneau daune interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei (damnum emergens), cât şi la dobânda legală (lucrum cessans). Totodată, a precizat că sub acest aspect s-a mai pronunţat anterior prin decizia nr. 1400/2008, prilej cu care a arătat că, actualizarea sumei în raport de rata inflaţiei nu poate fi considerată o sancţiune, ci mai degrabă o modalitate de asigurare a unui echilibru valoric în condiţiile de instabilitate a monedei naţionale, menită să îl protejeze pe creditor în faţa debitorului rău-platnic. Acordarea sumei reactualizată în raport de rata inflaţiei se impune şi ca urmare a respectării principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de dispoziţiile articolului 1084 C. civ., potrivit căruia riscul devalorizării monedei naţionale aparţine debitorului.
Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă, în opinia instanţei supteme, în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu inflaţia urmăreşte conservarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plata) iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, (daune compensatorii), se ajunge la concluzia că este admisibil cumulul acestora şi deci nu se poate vorbi despre o dublă reparaţie, ceea ce ar reprezenta o îmbogăţire fără justa cauza a creditorului.
În acelaşi sens s-a pronunţat Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Secţia a II-a civilă) şi prin decizia nr. 2061/13.10.2015, prin care a stauat că în mod corect a fost reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1084 din vechiul C. civ. potrivit cărora pentru repararea prejudiciului suferit, reclamantei i se cuvin daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei (damnum emergens), cât şi la dobânda legală (lucrum cessans). În acest sens, prin decizia dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reținut că, în condiţiile art. 1084 C. civ., despăgubirile civile trebuie să cuprindă atât pierderea efectivă (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Aceste dispoziţii permit cumulul între actualizarea creanţei cu rata inflaţiei şi dobânda, deoarece actualizarea creanţelor este admisibilă ca urmare a existenţei fluctuaţiilor monetare ce se produc după expirarea scadenţei obligaţiilor de plată, reprezentând o daună efectivă produsă patrimoniului creditorului -„damnum emergens”, iar câştigul nerealizat îl reprezintă dobânda – „lucrum cessans”.
Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă, în opinia instanţei supreme, în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte conservarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii, este admisibil cumulul acestora şi deci nu se poate vorbi despre o dublă reparaţie care să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.
În consecinţă, a învederat instanţa supremă, este legal cumulul actualizării sumei executate cu dobânda legală, deoarece numai prin această modalitate se asigură respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 vechiul C. civ.
Probleme de interpretare pot apărea însă în faza executării silite, în situaţia în care în titlul executoriu este prevăzută numai dobânda legală, nu şi dreptul creditorului la actualizarea creanţei în raport cu rata inflaţiei. Întrebarea care se pune, în mod firesc, este dacă pentru aplicarea acestui criteriu, în cumul cu dobânda legală, este nevoie de intervenţia instanţei de judecată sau acest lucru poate fi realizat direct de către executorul judecătoresc? Opinăm, că răspunsul în acest caz poate fi nuanţat, după cum vom arăta în continuare.
Art. 628 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 C. civ. sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor. Observăm că textul de lege reglementează situaţia în care, fie trebuie acordate creditorului sume noi, care nu au fost prevăzute în titlul executoriu, fie trebuie stabilite criteriile pe baza cărora acestea vor fi calculate ulterior. Întrucât este vorba despre acordarea de drepturi noi şi nu de o actualizare propriu-zisă, este firesc ca acestea să fie acordate de instanţa judecătorească, într-o procedură contencioasă, executorul judecătoresc neavând nicio competenţă în acest sens.
În opinia noastră, o soluţie diferită ar putea primi situaţia în care, în planul dreptului procesual, legea însăşi prevede actualizarea creanţei cu rata inflaţiei. Cu titlu exemplificativ, arătăm că în cazul O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, legiuitorul a instituit o procedură specială privind modalitatea de plată a acestor sume, termenele de plată, precum şi o procedură distinctă de executare silită.
Astfel în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din acest act normativ, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare distinctă, legiuitorul stabilind în acest sens şi un grafic de plată la lit. a) – e).
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă se actualizează cu indicele preţurilor de consum, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Din analiza acestor dispoziţii legale, rezultă că în materia executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, pe de o parte, legiuitorul a dorit să reglementeze o procedură de executare silită derogatorie de la normele Codului de procedură civilă, iar pe de altă parte, a acordat creditorului dreptul la actualizarea creanţei stabilite prin titlul executoriu, stabilind şi un criteriu în acest sens, respectiv indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Este de remarcat şi faptul că textul de lege nu distinge, sub aspectul posibilităţii de actualizare cu criteriul menţionat, între titlurile executorii prin care au fost acordate dobânzi ori penalităţi şi cele care în care nu au fost acordate astfel de sume, rezultând, astfel, posibilitatea cumulării dobânzii legale cu rata inflaţiei.
Pe de altă parte, cu privire la această situaţie, opinăm că nu sunt incidente prevederile art. 628 alin. (4) C. proc. civ., referitoare la stabilirea de către instanţă a sumelor ce cuvin creditorului de plin drept, întrucât, pe de o parte, acestea fac trimitere la o normă de drept substanţial, iar pe de altă parte, dreptul creditorului la actualizarea în raport cu rata inflaţiei a fost deja acordat de lege. Considerăm că sintagma ,,altor dispoziţii legale speciale” în temeiul cărora şi alte sume se cuvin de plin drept creditorului, vizează, de asemenea, norme de drept substanţial, având în vedere reglementarea generală a textului.
În aceste condiţii, considerăm că actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie poate fi realizată direct de către executorul judecătoresc, întrucât acesta este doar chemat să efectueze un calcul matematic pe baza unui criteriu stabilit de legiuitor, nu să acorde drepturi noi.
Considerăm, că acordarea prin lege a lui damnum emergens, direct în faza executării silite, respectiv dreptului creditorului (personal din sistemul bugetar) de a-şi actualiza creanţa cu indicele preţului de consum, prin intermediul executorului judecătoresc, reprezintă o măsură de garanţie şi, totodată, de protecţie, a drepturilor băneşti ce se cuvin acestuia. Prin eliminarea riscului devalorizării monedei naţionale la momentul plăţii şi necondiţionarea aceastei actualizări de inexistenţa vreunui alt criteriu din titlul executoriu (ex. dobânda legală), legiuitorul a urmărit, finalmente, posibilitatea cumulului dintre dobânda legală şi rata inflaţiei, având în vedere diferenţierile dintre cele două criterii, sub aspectul naturii juridice şi a scopului lor, înţelegând, astfel, să confere eficienţă maximă principiului reparaţiei integrale a prejudiciului.
Astfel cum am arătat, actualizarea, fie cu dobânda legală, fie cu rata inflaţiei, se realizează numai la cererea creditorului, în virtutea principiului disponibilităţii. Tot în sfera acestui principiu intră şi dreptul creditorului de a renunţa la rezultatul actualizării, atunci când aceasta este negativă.
IV. Concluzii
În condiţiile arătate, putem concluziona că în faza executării silite executorul judecătoresc are atribuţia şi chiar obligaţia de calculare a creanţei (determinare valorică), la cererea creditorului sau din oficiu, prin efectuarea unor calcule matematice şi pe baza criteriilor cuprinse în titlul executoriu. Precizăm, că prin această operaţiune juridică executorul nu stabileşte lichiditatea obligaţiei/creanţei, întrucât aceasta rezultă din titlul executoriu şi este prevăzută la art. 663 alin. (3) C. proc. civ.
Cu privire la posibilitatea actualizării creanţei în etapa executării silite, inclusiv prin cumularea dobânzii legale cu rata inflaţiei, pe aceeaşi perioadă de referinţă, aceasta este permisă de lege şi opinăm că se poate efectua şi de către executorul judecătoresc, însă numai în coordonatele arătate mai sus, respectiv la cererea creditorului şi în condiţiile existenţei unor criterii expres prevăzute în cuprinsul titlului executoriu sau/şi în lege.
[1] Anterior încuviinţării executorul nu este autorizat să efectueze acte de executare.
[2] Art. 628 alin. (2) are caracter imperativ: ”(…) ele vor fi calculate de executorul judecătoresc (…).”
[3] Cu respectarea prevederilor referitoare la incompatibilităţi şi conflicte de interese în raport cu creditorul.
[4] Prin decizia nr. 34/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 945 din data de 21 decembrie 2015, Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sumele stabilite cu titlu de cheltuielile de judecată se circumscriu noţiunii de ”obligaţie principală în titlul executoriu” şi pot fi supuse actualizării în cadrul executării silite.
