TOP LEGAL
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Dan Lupașcu: Dacă voi apăra inculpați, evident că voi apăra persoane nevinovate
11.08.2016 | Alina MATEI


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule Profesor, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru JURIDICE.ro, acum în calitate de avocat, și nu de judecător, așa cum ne-am obișnuit. După calculele mele, puteați să mai rămâneți judecător cel puțin 12 ani, și, cu avizul CSM, încă 5 ani. Ce v-a determinat să părăsiți atât de repede magistratura, la care știu că țineți foarte mult?

Dan Lupașcu: Ca de fiecare dată, sunt onorat și răspund cu mare plăcere solicitărilor dumneavoastră. Într-adevăr, puteam să-mi exercit vechea profesie încă destui ani, însă am preferat un alt rol, cel puțin la fel de important, pe aceeași scenă. Nimeni nu mi-a cerut acest lucru, ci, dimpotrivă, mulți au insistat să rămân. La rândul meu, în ultimul deceniu, am sfătuit colegii să nu-și ceară eliberarea din funcție prin pensionare, iar pe unii chiar i-am convins. Pe mine, însă, acum, nu am reușit să mă conving! A fost o decizie strict personală, luată într-un moment în care am simțit că… este nevoie de o schimbare majoră în viața mea!

Alina Matei: Ați socotit, de asemenea, surprinzător pentru mine într-o primă fază și nu cred că doar pentru mine, să nu mergeți la Înalta Curte. Concursul în mod sigur nu era o problemă pentru dumneavoastră. Adică, mie mi s-ar fi părut mai mult decât firesc ca ultima zi ca judecător să fi fost la Înalta. Pe de altă parte, rămânând atașat Curții de Apel București, ați dovedit că o viață prețioasă de judecător se poate realiza nu doar la Înalta. Și totuși, dacă ați fi ajuns la Înalta…? Ați fost la câțiva centimetri.

Dan Lupașcu: Fără îndoială că a fi judecător la instanța supremă este cea mai înaltă demnitate în sistemul judecătoresc și de aceea este legitimă aspirația de a accede pe această ultimă treaptă a carierei profesionale. Să nu uităm însă că numărul de posturi de judecător la această instanță este de (doar) 122, astfel că inevitabil pentru unii aspiranți va fi un vis neîmplinit. Nu pentru toți magistrații realizarea profesională presupune ocuparea acestei poziții. Cel mai important lucru pentru un judecător este să merite să judece, indiferent de instanța la care funcționează. Aceasta face diferența între un judecător și un purtător de robă de judecător. Am năzuit către instanța supremă, însă mereu am avut o așteptare, anume aceea de ”așezare întru normalitate’’. Timpul a trecut, eu am rămas cu așteptarea, alegând un alt drum.

Alina Matei: La ce fel de ’’normalitate’’ vă referiți?

Dan Lupașcu: La ”normalitatea’’ impusă de lege (precizez: ”legea normală’’) pentru  instanțele de judecată, în general, și instanța supremă, în special. Cum poți să califici drept ‘’normală’’activitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție la un volum de activitate de aproape 32.000 dosare și cu o încărcătură pe judecător de peste 700 dosare în anul 2015, cu o schemă de personal subdimensionată și niciodată ocupată integral, cu spații de lucru insuficiente și inadecvate, cu ședințe de judecată care, în mod frecvent, forțează limitele ființei umane? Justiție se cheamă aceasta? Eu am sperat că spre apus de carieră voi avea șansa să desfășor o activitate normală la Înalta (nu Aglomerată/Sufocată) Curte de Casație (nu neapărat și de Justiție). Constat însă că noile reglementări procedurale, îndeosebi în materie penală, nu i-au redus, ci, dimpotrivă, i-au sporit competențele, iar apatia politică și administrativă față de problemele grave ale justiției pare să fie o stare patologică incurabilă. Nu doar instanța supremă întâmpină serioase dificultăți, ci și alte instanțe, precum și parchetele. De peste un sfert de secol justiția aproape agonizează și pentru cei obligați de lege să identifice și să aplice soluții viabile pare că totul este normal. De aceea cred, făcând apel la scrierile unui reputat autor bulgar, că se poate vorbi despre ‘’oximoronul normalității’’ chiar și în justiție.

Alina Matei: Realizarea condiționalităților prevăzute în Mecanismul de Cooperare și Verificare ar rezolva situația justiției din România?

Dan Lupașcu: Categoric nu! În primul rând, MCV-ul reține doar o mică parte a problemelor din sistem. În al doilea rând, unele măsuri/soluții sugerate/impuse de oficialii străini s-au dovedit a fi contraproductive. De exemplu, a fost benefică graba adoptării noilor coduri? Există consecvență în privința procedurii de numire în funcții de conducere la vârful Ministerului Public? În al treilea rând, acest mecanism a suferit, fără voia noastră, o serie de transformări care au extins domeniile monitorizate, prin adăugarea de noi recomandări condiționalităților inițiale. În fine, eficiența MCV-ului poate fi apreciată și prin prisma duratei aplicării sale. Faptul că, de aproape 10 ani, în rapoartele de țară se tot vorbește de ‘’progrese înregistrate‘’ naște fireasca întrebare: cât de jos am fost din moment ce, progresând aproape continuu, tot nu corespundem exigențelor? Mai mult, în condițiile în care la nivel european nu există un standard de evaluare unanim acceptat, care este sistemul de referință în funcție de care suntem evaluați? Îndreptarea trebuie să vină în special din interior și vă asigur că autoritatea judecătorească are un enorm potențial încă neexploatat. Lipsește un master plan pentru justiție, fundamentat pe o analiză profundă a realității, care să identifice toate problemele și să stabilească soluții adecvate. Pentru aceasta însă trebuie să existe voință și pricepere.

Alina Matei: Adică o nouă reformă? Ce anume ați sugera dumneavoastră? Care credeți că sunt cele mai grave probleme?

Dan Lupașcu: Termenul de reformă aproape că s-a demonetizat. Dacă îmi permiteți o glumă, nici măcar nu este univoc: poate semnifica fie o schimbare în bine, fie o scoatere din funcțiune. Evident că procesul de dezvoltare a justiției spre schimbarea în bine trebuie să tindă. Însă, atenție, nu peste tot trebuie să vedem contradicții antagonice rezolvabile doar prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. În justiție, poate mai mult decât în alte domenii, trebuie să existe și continuitate. Nihilismul judiciar nu este benefic și poate duce la anarhism judiciar. Multe și serioase sunt chestiunile de rezolvat în justiția noastră. Unele dintre ele le-am amintit, cu referire la instanța supremă. Înainte de a continua, simt nevoia să fac două precizări. În primul rând, pentru că suntem în plină campanie de alegeri pentru C.S.M. nu vreau să stârnesc (pentru unii) neliniști vorbind despre problemele justiției. S-ar putea crede că am “oarece intenții“ de candidatură din partea societății civile. Răspund făcând trimitere la legea care instituie incompatibilitatea între calitatea de reprezentant al societății civile în C.S.M. și cea de avocat. În al doilea rând, este profund eronat să crezi că are cineva monopolul problemelor și soluțiilor pentru justiție. Emit, asemeni altora, opinii personale (care s-ar putea să fie bune sau nu) și o fac din noua postură, cu un surplus de detașare. Revenind la întrebare, este suficient să intri într-o instanță pentru a aprecia dacă sunt sau nu condiții potrivite pentru actul de justiție. Și la multe dintre instanțe, după atâția ani de reformă, nu sunt create astfel de condiții. Justițiabilul vede, de regulă, doar sălile de judecată și celelalte spații destinate lucrului cu publicul. Și, de multe ori vederea, nu este tocmai plăcută. Partea nevăzută include birouri ticsite cu judecători, grefieri și celelalte categorii de personal, cu dosare peste dosare. Și pentru că am pomenit acest termen, este de reținut că doar în 2015 au fost pe rol, la nivel național, peste 3 milioane de dosare, fiind totuși un “an bun“, când volumul de activitate a scăzut. Această ”avalanșă“ are cauze multiple, deseori ignorate. Soluția finală este reducerea numărului de dosare și nu mărirea continuă a numărului de judecători. Pe de altă parte, apelând tot la statistica anului 2015, lesne se poate observa că persistă dezechilibre vădite în sistem. Spre exemplu, dacă ne referim la instanțe civile de același grad, constatăm că un judecător de la Tribunalul Ilfov a avut de soluționat 2.207 dosare, pe când un judecător de la Tribunalul Covasna a avut 428 dosare. Raportarea la instanțele militare adâncește prăpastia, evidențiind că, în același an, încărcătura pe judecător la aceste instanțe a fost cuprinsă între 31 și 83 dosare. Să nu se înțeleagă greșit – nu instanțele, nu judecătorii își stabilesc volumul anual de muncă. Există însă pârghii care, utilizate competent, în bună măsură pot corija unele deficiențe. Aici am în vedere îndeosebi controversatul program de stabilire a volumului optim de activitate, în variantă îmbunătățită, ce presupune luarea în considerare și a complexității cauzelor. O atenție specială trebuie acordată evaluării magistraților. Am spus-o și în 2007, la momentul adoptării regulamentului, o spun și acum că întâi trebuie create peste tot condiții pentru o activitate normală, apoi indicatori de performanță pentru instituțiile judiciare, calitativi și cantitativi, la nivel național și abia în final se poate vorbi despre evaluarea personalului. La noi carul precede animalul de tracțiune. În același timp, trebuie înlăturate vicii fundamentale ale acestui proces. Misiunea judecătorului este să judece, activitate ce se concretizează în pronunțarea hotărârii judecătorești. Aceasta este esența funcției și atunci te întrebi dacă este normal să nu fie indicator de evaluare a calității activității judecătorului numărul de hotărâri desființate, din motive imputabile, în căile de atac? Și, puțini știu, nu este! Practica judiciară neunitară este o altă problemă unde mai sunt multe de făcut. Lista este foarte lungă. De departe însă cea mai gravă amenințare pentru un judecător este aceea care vizează independența sa.

Alina Matei: Este de notorietate că ani buni de zile ați condus instanțe (Judecătoria sectorului 5, vicepreședinte, apoi președinte la Tribunalul București și la Curtea de Apel București). Nu știu din care parte să vă întreb, al faptului că a fi judecător este un univers în sine, sau al faptului că funcțiile de conducere din justiție nu sunt parte a unui câmp juridic vast, ci chiar câmpul însuși. Aceste activități de manageriat cum v-au influențat?

Dan Lupașcu: O funcție de conducere în justiție permite o viziune de ansamblu și poate fi o experiență interesantă și utilă atât pentru tine, cât și pentru colectiv. Există însă și riscuri: urcând pe culmi administrative, poți pierde în profunzimea profesiei. De sus, vezi mai degrabă în exterior și mai puțin în interiorul tău. Petre Țuțea avea o vorbă: ”Disprețuiește-te în fiecare zi, pentru că în locul lăsat de tine în interiorul tău să intre Dumnezeu!“. Îndemnul este valabil și pentru (cu atât mai mult pentru) șefi. Dacă ocupi o funcție de conducere o perioadă îndelungată, trebuie să fii conștient că la pândă stau și cei 3 R: rutina, rugina și ruina. O măsură trebuie să existe în toate. Pe de altă parte, prin ceea ce faci zilnic trebuie să meriți funcția, care nu se moștenește și nu poate fi uzucapată! În ce mă privește, am încercat să nu uit nicio clipă că sunt om și că în profesia respectivă de esență este activitatea de judecată. Este greșit să abandonezi definitiv roba de judecător pentru ”halatul administrativ”, oricât de mare ar fi tentația.

Alina Matei: Dintre multele proiecte pe care vi le-ați propus și care au fost realizate, care a fost cel mai greu de scos la capăt? De exemplu, nu au existat cârcotași la ideea deschiderii unui muzeu al justiției?

Dan Lupașcu: Au fost și multe proiecte pe care nu am reușit să le realizez, cum ar fi cele privind sediile ori optimizarea activității unor instanțe  sau elaborarea unei reviste a Curții de apel București. Înțeleg însă că vă referiți doar la ceea ce a prins contur și a rămas. Discuții au fost și atunci când au fost stabilite denumirile sălilor de judecată din Palatul de Justiție, când au fost puse plăcuțe cu numele judecătorilor, când a fost creat site-ul instanței, când a fost deschisă expoziția (muzeul) din Palat etc. De fiecare dată, însă, deciziile au fost adoptate într-un cadru democratic, în mod transparent, și, cel mai important lucru: am beneficiat de sprijinul extraordinar al celor care, spre onoarea mea, la diverse niveluri și etape, inclusiv la C.S.M., mi-au fost nu doar colegi. Tuturor le adresez cordiale mulțumiri și îi asigur de respectul meu.

Alina Matei: Aș putea spune că cine a condus primul Consiliul Superior al Magistraturii, și acela ați fost dumneavoastră, se poate lăuda că știe istoria lui. Înălțătoare începuturile? La fel ar trebui să fie și acum, dată fiind funcția lui? Cum ar trebui să se orienteze magistrații pentru alegerea noilor membri?

Dan Lupașcu: Pentru că ați făcut apel la istorie, reamintesc faptul că în România C.S.M.-ul a fost înființat în anul 1909, fiind al doilea ca vechime (după cel italian, înființat în 1907) din Europa. Vreme de câțiva ani am avut chiar două astfel de consilii, unul pentru instanța supremă și altul pentru instanțele inferioare. Întrucât în 1909 nici bunicii mei nu erau născuți, să nu se înțeleagă că acel consiliu l-am condus eu! De altfel, consultând conținutul actual al site-ului C.S.M. (site creat în 2005) constați cu surprindere că trecutul aproape că a fost șters! Mă puteți verifica tastând numele oricărui fost membru și veți obține tranșantul răspuns -0 rezultate! În același sens, nici informațiile publicate pe Wikipedia cu privire la Consiliu nu sunt lămuritoare. Trecând – dacă se poate trece – peste eroarea includerii Consiliului și a altor instituții în puterea judecătorească, pentru cine a introdus acolo datele prezentul este și trecut, tinzând să acapareze și viitorul. Revenind la interogație, vă referiți desigur la perioada 2005-2006, când am avut deosebita cinste să fiu ales în această funcție. Într-adevăr, înălțător început pentru mulți. Pentru unii însă un pericol! Așa se face că, după doar câteva luni, nori negri au întunecat orizontul Consiliului! Acum totul este istorie încă nescrisă. Și în componența anterioară și în componența actuală au fost făcute și lucruri bune și lucruri mai puțin bune. Prestațiile unor membri au fost diferite de ale altor membri. Nu trebuie generalizat și, în niciun caz, nu trebuie pusă la îndoială utilitatea instituției al cărei rol constituțional este să garanteze independența justiției. Am citit multe dintre proiectele actualilor candidați și am constatat cu satisfacție că este dominant ceea ce eu numesc „drumul spre normalitate”. Acesta presupune însă de multe ori rezolvări ce țin de competențele altor instituții, astfel că, fără o colaborare eficientă, fără tact și diplomație, poți rămâne debitor al intențiilor pozitive. Tuturor candidaților le urez succes în procedurile de desemnare și, respectiv, de alegere. Constat, fără să mă bucur, că din ce în ce mai mult alegerile pentru C.S.M. seamănă cu alegerile politice. Procesul electoral este tot mai dinamic, se apelează uneori la trâmbițe și chiar vuvuzele, se fac multe promisiuni, se fac și se desfac alianțe etc. Corpul magistraților este eterogen-majoritatea covârșitoare formează ceea ce s-ar putea denumi un “cor al tăcerii“, îndeplinindu-și în liniște îndatoririle profesionale, pe când alții sunt mai vocali, ceea ce le conferă mai multă vizibilitate. Când alegi un candidat trebuie, în primul rând, să ai o reprezentare clară a ceea ce trebuie să facă în calitate de membru C.S.M. Mai apoi, trebuie să vezi ce intenționează să facă după validare. Nu în ultimul rând, este important să afli dacă are calitățile necesare pentru a merita locul râvnit și pentru a trece de la vorbe la fapte.

Alina Matei: Ca avocat, veți continua să aveți același limbaj al trebii făcute cu perseverență, dăruire?

Dan Lupașcu: Mă voi strădui să-mi apăr clienții, în limitele legii și ale deontologiei profesionale. În același timp, nu voi fi insensibil profesiei pe care o exercit și ale justiției în general.

Alina Matei: Preferați forma de exercitare a activității de cabinet individual de avocat sau aveți în vedere să vă alăturați unei firme mari sau medii de avocatură?

Dan Lupașcu: Am optat pentru cabinetul individual, animat de dorința incipientă de a fi propriul meu șef. Nu exclud însă alte variante. În mai multe cauze colaborez cu alți colegi. Dacă soarta îmi va îngădui, intenționez să “construiesc“ și în avocatură.

Alina Matei: La ce secții veți fi de întâlnit la instanțe? În ce dosare veți intra? Care vă vor fi clienții?

Dan Lupașcu: Deja am debutat la secția penală a unei instanțe, unde, după 6 ore de așteptare și o pledoarie de vreo 3 minute, am obținut un prim succes o amânare! În penal, dacă voi apăra inculpați, evident că voi apăra persoane nevinovate. Indiferent dacă dosarul este penal sau civil, așa cum clientul are dreptul să-și aleagă avocatul, tot astfel și avocatul are dreptul să accepte sau nu să acorde asistență juridică în respectiva cauză.

Alina Matei: Și cum veți ști că inculpații apărați de dumneavoastră sunt nevinovați? Faptul că aceștia zic că sunt nevinovați?

Dan Lupașcu: Este simplu, orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni este prezumată a fi nevinovată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Adică universala prezumție de nevinovăție, al cărei efect procedural este răsturnarea sarcinii probei. De aceea, sunt oarecum derutat la afirmații de genul “îmi voi dovedi nevinovăția în fața instanței de judecată“.

Alina Matei: Vă mărturisesc că știu oameni nevinovați (respectiv un puști condamnat pentru viol la închisoare cu executare, care a fost nevinovat, cu declarații la dosar din partea așa-ziselor victime), dar instanțele i-au considerat vinovați. Vreau să spun că nevinovăția nu înseamnă că nu vei cunoaște penitenciarul. Ca avocat, o să vedeți în mod sigur lucrurile altfel. În cazul nefericit de vreo soluție nu tocmai bună pentru om, cum îl veți consola, că, deși, ați crezut în el, soluția a dat-o judecătorul și el a văzut altfel situația?

Dan Lupașcu: Nu-mi spuneți lucruri noi. Din păcate, uneori, din varii motive, ”adevărul judiciar” – adică stabilit prin probele dosarului – nu coincide cu ”adevărul obiectiv”. Se ajunge astfel la nedreptăți. Alteori, deși situația de fapt este corect stabilită, se aplică strâmb legea. Și într-un caz și în celălalt, cum sugestiv se exprimă românul “se moare cu dreptatea în mână“. Codurile de procedură conțin unele remedii. Rolul avocatului este să ajute la stabilirea adevărului, la interpretarea și aplicarea corectă a legii, iar nu să inducă în eroare. Soluția este apanajul judecătorului, care trebuie să poarte responsabilitatea acesteia, după cum statul este responsabil de asigurarea condițiilor necesare înfăptuirii actului de justiție.

Alina Matei: Și pentru că eu cred că a fi avocat este mult mai palpitant decât a fi judecător, vreau să vă întreb despre ultima năstrușnicie a CSM-ului privind podiumul avocaților. E un ghiont dat avocaților? Avocații nu au reacționat în niciun fel. Mă interesează opinia dumneavoastră, întrucât această decizie vine în contextul în care suntem singura țară din Europa care are semnată o Cartă interprofesională a judecătorilor, procurorilor și avocaților. Și pun această întrebare, întrucât știu că n-aveți rețineri să stați cu capul plecat așa cum n-ați avut rețineri să-l înfruntați pe Președintele României de atunci (2009) Traian Băsescu. Eram în sală când i-ați spus că nu știe Constituția și că, în loc să ajute justiția, mai mult o înfundă.

Dan Lupașcu: Dacă am avut sau nu dreptate în 2009, puteți aprecia și acum. Disputa pentru podium în sala de judecată este veche de peste două decenii. La acea vreme au fost adoptate primele reguli de amenajare a sălilor de judecată. Din faptul că, potrivit Constituției, procurorul este magistrat, asemeni judecătorului, s-a tras concluzia că trebuie aibă aceeași poziție, inclusiv în amplasarea podiumului în sala de judecată. Mai târziu, prin 2012 și ulterior, în 2015, C.S.M.-ul a adoptat hotărâri prin care a stabilit că atât podiumul judecătorului, cât și cel al procurorului trebuie să aibă înălțimi cuprinse între 40-50 centimetri, pe când podiumul avocaților doar 20-30 centimetri. A fost confundat astfel statutul procurorului cu rolul său procesual. Într-un proces echitabil, valorile europene impun egalitatea dintre acuzare și apărare. La noi, însă, există o diferență de 20-30 centimetri între podiumul avocaților și cel al procurorilor. Adică jumătate din înălțimea podiumului judecătorilor. Cineva s-ar putea întreba de ce deranjează o diferență exprimată în centimetri? Problema este de principiu – nu trebuie să existe nicio  diferență! Mai constat un aspect: potrivit regulamentului, pe podiumul afectat procurorului se află ”biroul acestuia“, pe când pe podiumul destinat avocatului se află “locul avocatului“. Aceasta poate avea și semnificația că, în așteptarea intervenției sale în proces, procurorul poate sta așezat comod pe scaun, pe când avocatul nu se bucură de acest privilegiu. Ce face însă C.S.M.-ul în 2016? Ratează ocazia de a nu amplifica eroarea comisă. Concret, stabilește, printre altele, că, dacă dimensiunile sălii de judecată nu permit amplasarea unui podium pentru avocați, acesta nu va fi amplasat. Dar procurorul va avea podium! Dacă, din același motiv, nu este posibilă amplasarea podiumului procurorului, acesta va sta pe același podium cu judecătorul, la un birou separat. Și atunci cum rămâne cu diferența procesuală dintre judecător și procuror și egalitatea de aceeași natură dintre procuror și avocat? Discuția comportă și alte abordări. Astfel, unele dintre sediile instanțelor sunt monumente istorice, fiind foarte dificil (dacă nu imposibil) să operezi modificări în amenajarea sălilor de judecată. Și să nu fim ipocriți: în locații în care a fost amplasat un podium și un birou pentru avocați, de cele mai multe ori este un scaun gol, asemeni celui destinat Patriarhului în bisericile noastre ortodoxe. Și aceasta nu ca un răspuns sfidător, ci o reacție firească la modalitatea de derulare a procedurilor noastre judiciare. Într-o ședință de judecată în materie penală, de exemplu, când completul de judecată are pe rol multe dosare, cu multe părți, cu mulți avocați, perindarea pe la biroul special amenajat apărării este discutabilă. Podiumul pentru avocat – ocupat sau nu – trebuie să existe și să aibă aceeași înălțime cu cel al procurorului. Este un simbol al egalității de tratament și un indicator al normalității justiției.

Alina Matei: Ca judecător, ați primit numeroase distincții. Vă rog să ne spuneți cum de ați primit diploma de ”cetățean de onoare” al comunei natale Zvoriștea, județul Suceava. Sigur primarul sau vreun consilier nu era un fost student, justițiabil sau rudă cu soția dumneavoastră, cum și-ar imagina orice român destoinic? Avocaților, din păcate, li se dau mai puține diplome. Societatea de Științe Juridice încearcă să aducă în prim plan realizările avocaților.

Dan Lupașcu: Și eu am fost surprins, în 2003, când am primit diploma de cetățean de onoare al comunei natale. Am înțeles că a reprezentat un semn de recunoștință pentru promovarea valorilor locale și de apreciere pentru rezultatele obținute în cariera profesională. M-am simțit extrem de stimat. Nici acum nu sunt convins că merit o asemenea apreciere. Până în urmă cu circa 40 de ani, când am părăsit acele meleaguri, prea multe merite nu am avut. Îmi amintesc însă că am câștigat la nivel local olimpiada de istorie și m-am plasat pe un binemeritat loc 2 la un concurs de mâncat biscuiți. Poate și aceste rezultate au contat. Vă asigur însă că nimeni și nimic nu a influențat decizia autorității locale, hotărâre care mă onorează și mă obligă.

Alina Matei: De pe poziţia de formator la INM şi profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Nicolae Titulescu din Bucureşti, dacă ar fi să le vorbiţi despre performanţă în carieră ce le-aţi spune studenţilor şi auditorilor de justiţie?

Dan Lupașcu: Îi îndemn să dea curs chemării lor interioare și indiferent de calea pe care pornesc să țină cont de faptul că doar munca susținută, efortul onest, din pasiune, și poate un dram de noroc le poate asigura succesul în profesie. Nu aceasta este însă dimensiunea primordială. Suntem oameni și viața trebuie trăită ca atare.

Alina Matei: Cu domnul dr. Dieter Schlafen aţi mai vorbit? La fel de mult iubeşte România?

Dan Lupașcu: Pentru mine (și mulți alții) domnul dr. Schlafen este un veritabil model, o personalitate de referință, sub multiple aspecte. Am avut onoarea să-l cunosc în urmă cu 13 ani și să colaborez cu domnia sa. Nu exagerez afirmând că a avut un rol decisiv în multiple proiecte, cum ar fi: crearea și consolidarea Consiliului Superior al Magistraturii, stabilirea regulilor de deontologie profesională, asigurarea unității practicii judiciare, managementul judiciar, transparența justiției, politica de personal, Inspecția judiciară și multe altele. Indubitabil, domnul judecător Schlafen a făcut pentru România mai mult decât oricare dintre magistrații români. Și a făcut-o cu înțelepciune, din pasiune și iubire pentru România. Din păcate, demersurile domniei sale nu au fost întotdeauna apreciate așa cum se cuvine de către anumite autorități. Sunt în legătură cu dânsul și știu că lucrează la un amplu comentariu vizând dispoziții ale noului Cod civil român. Îi adresez ruga de a mă păstra printre prieteni și sper ca în curând – poate și împreună cu alți foști colegi – să întocmim o lucrare comună despre organizarea judiciară.

Alina Matei: Care au fost modele dumneavoastră în viaţă?

Dan Lupaşcu: În diversele etape ale devenirii mele am valorificat “cele mai bune practici“, încercând să asimilez din ceea ce am considerat pozitiv la persoanele cu care am venit în contact și să repudiez negativul. Și acest proces continuă.

Alina Matei: Şi o ultimă întrebare, vă rog, care este rădăcina numelui dumneavoastră lup sau lupa?

Dan Lupaşcu: Se pare că în antichitate, datorită credinței în puterea cuvântului, numele unor animale inspira stabilirea numelui oamenilor. Cunoscătorii în domeniu susțin că numele Lupașcu derivă din Lupu, care, la rândul său a fost stabilit plecând de la temutul lup, considerat un simbol al forței și sănătății. Sună frumos, astfel că am vreun motiv să mă îndoiesc de veridicitatea acestor informații? De neglijat nu este nici latinescul lupa, adică lupoaică, simbol al Romei, care i-ar fi alăptat pe Romulus și Remus. În niciun caz nu cred că un lup cu probleme de acuitate vizuală poate apela la mijloace tehnice. Deci este exclusă varianta “lup cu lupă”.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii JURIDICE.ro.

Dan Lupașcu: Sunteți unde trebuie, adică pe un site ce merită toată atenția. Un izvor de prețioase informații juridice. O importantă sursă de hrană spirituală juridică, de înaltă calitate, actualizată și sistematizată cu pasiune și profesionalism de respectabili iubitori ai dreptului. Dacă ați avut răbdare să citiți tot interviul meritați felicitări. Dacă nu, luați-o de unde ați întrerupt!

Alina Matei: Mulţumesc stimate domnule Profesor pentru că aţi stat de vorbă cu mine.

Dan Lupașcu: Și eu vă mulțumesc!

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Dan Lupașcu: Dacă voi apăra inculpați, evident că voi apăra persoane nevinovate”

  1. Mihai VITMAN spune:

    Si daca acei nevinovati vor fi condamnati, ar insemna ca meseria de avocat nu i se potriveste, nu?

  2. Domnul Dan Lupascu invoca faptul ca pe site-ul CSM nu se regasesc date despre fostii membri ai acestei institutii. E adevarat, in anul 2011 acestea nu existau. Apoi, am dispus sa se indrepte acest lucru, astfel ca la rubrica „scurt istoric” de pe site-ul CSM se gasesc nu numai informatii legislative despre evoluatia institutionala a CSM, ci si o lista a tuturor membrilor CSM de la Revolutia pana la instalarea celor in functie in prezent http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=9201.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate