Secţiuni » Arii de practică » Business » Corporate
Corporate
DezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Ce trebuie probat în cazul unei clauze penale dintr-un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni


19 august 2016 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în mod corect instanţa de apel a constatat că daunele pretinse conform clauzei penale din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din anul 2003 (în valoare de 100.700,70 RON) sunt datorate atunci când sunt întrunite toate condiţiile acordării de despăgubiri: existenţa faptei ilicite, existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia debitorului şi că, în speţa dedusă judecăţii, reclamanta nu a invocat care este prejudiciul concret suferit şi nu a dovedit existenţa acestuia. Susţinerea reclamantei potrivit căreia nu este necesar ca partea care se prevalează de clauza penală să probeze existenţa şi întinderea prejudiciului nu poate fi primită, având în vedere că aceasta contravine naturii însăşi a clauzei penale, de mijloc de evaluare anticipată a prejudiciului. Astfel, creditorul obligaţiei neîndeplinite poate pretinde plata despăgubirilor în măsura în care face dovada existenţei unui prejudiciu, clauza penală inserată în contract dispensând pe creditor doar de proba cuantumului prejudiciului, iar nu şi de proba existenţei acestuia. (Decizia civilă nr. 824 din data de 20 aprilie 2016 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenţii)

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii