Despre sistemul bancar român și despre legea dării în plată

* A se vedea și ”RED BUSINESS CONFERENCE: Legea dării în plată – argumente și soluții”

Despre sistemul bancar român

1. Prezentul material se întemeiază pe informațiile furnizate de BNR prin rapoartele anuale asupra stabilității financiare, documente ce se pot găsi pe portalul B.N.R.

Un astfel de raport conține o sinteză a raportului, o analiză a contextului economic și financiar internațional în anul anterior publicării raportului, o analiză a sistemului financiar și riscurile acestuia, putând conține suplimentar, după caz, analiza riscurilor aferente evoluțiilor economice și financiare interne, analiza sectorului companiilor nefinanciare și cel al populației, ș.a.

În ceea ce privește sectorul bancar, parte a sistemului financiar, rapoartele anuale conțin următoarele analize: evoluții structurale; evoluții la nivelul bilanțului agregat al instituțiilor de credit; adecvarea capitalului; creditele și riscul de credit; riscul de lichiditate; riscul de piață; profitabilitate și eficiență.

2. Sectorul bancar român adaptat economiei de piață este relativ tânăr.

”Nașterea” a avut lor în anul 1991 când au fost adoptate Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară și Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României.

În baza Legii nr. 33/1991 fostele bănci de stat, cele mai multe specializate pe diferite domenii, au fost transformate în bănci comerciale autorizate să execute toate operațiunile comerciale și, ulterior au fost privatizate.

Liberalizarea activității bancare a atras capitalul străin, au fost înființate filiale ale unor bănci-mamă din afara României și înregistrate sucursale ale băncilor în cazurile în care acestea nu au recurs la înființarea de filiale.

Potrivit Raportului pe anul 2015, în luna iulie 2015 sectorul bancar era format din 40 de instituții de credit dintre care 31 de bănci persoane juridice române și 9 sucursale ale băncilor străine.

Se înregistrau 38 de instituții cu capital majoritar privat (bănci și sucursale), 34 fiind instituții de credit cu capital majoritar străin (25 de bănci și 9 sucursale).

Ponderea în total active a băncilor cu capital majoritar privat, în perioada 2008-2015, a evoluat de la 94,6% la 91,6%.

Ponderea în total active a băncilor cu capital străin, în perioada 2008-2015, a evoluat de la 88,2% la 90,2%.

România se află pe locul 2 în UE după ponderea acționariatului străin.

3. ”Ocuparea” spațiului bancar român, apărut în 1991, a determinat o concurență acerbă între bănci pentru majorarea portofoliilor de clienți (împrumutați și deponenți) și realizarea unor cote de piață cât mai substanțiale. Potrivit datelor furnizate de Asociația Română a Băncilor, la sfârșitul anului 2015 portofolii de peste un milion de clienți înregistrau BCR (2,8 mil.), CEC Bank (2,7 mil.), Banca Transilvania (2,25 mil.), BRD (2,25 mil.), Raiffeisen Bank (2,1 mil.), ING Bank (1,1 mil.), Bancpost (1 mil.).

Formarea și dezvoltarea sistemului bancar român, sub controlul și supravegherea BNR, nu au fost lipsite de ”accidente”, menționând aici cazurile Banca Albina, Columna Bank, Dacia Felix, Bancoop, Bancorex, Banca Internațională a Religiilor, Banca Română de Scont, Banca de Investiții și Dezvoltare, Banca Turco-Română, Nova Bank.

4. Prin Legea nr. 34/1991 Banca Națională a României a dobândit autonomie față de puterea executivă (fiind subordonată Parlamentului) și dreptul de reglementare în domeniu, pentru asigurarea efectivității atribuției sale exclusive de control al tuturor entităților care operează ca entități bancare în România, prin activitatea de autorizare și supraveghere.

5. În limitele competențelor de reglementare, pentru supravegherea funcționării sistemului bancar român, B.N.R. a emis norme obligatorii pentru instituțiile de credit autorizate, menționând în acest sens:

– Regulamentul BNR – CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții;
– Regulamentul BNR – CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții;
– Regulamentul BNR – CNVM nr. 10/8/2008 privind modificarea și completarea Regulamentului BNR – CNVM nr. 18/23/2006;
– Regulamentul BNR – CNVM nr. 6/3/2009 privind modificarea și completarea Regulamentului BNR – CNVM nr. 18/23/2006;
– Regulamentul BNR – CNVM nr. 11/14/2010 privind modificarea și completarea Regulamentului BNR – CNVM nr. 18/23/2006;
– Regulamentul BNR – CNVM nr. 15/18/2010 privind modificarea și completarea Regulamentului BNR – CNVM nr. 18/23/2006;
– Regulamentul BNR nr. 13/2011 privind modificarea și completarea Regulamentului BNR – CNVM nr. 18/23/2006;
– Regulamentul BNR nr. 25/2011 privind lichiditatea instituțiilor de credit;
– Regulamentul BNR nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților acestora;
– Regulamentul BNR nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii;
– Normele BNR nr. 11/2005 privind limitarea gradului de concentrare a expunerilor din credite în valută;
– Normele BNR nr. 24/2006 de abrogare a Normelor BNR nr. 11/2005 (începând cu 01.01.2007);
– Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice;
– Regulamentul BNR nr. 24/2011 privind creditele acordate persoanelor fizice;
– Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare;
– Regulamentul BNR nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit;
– Regulamentul BNR nr. 24/2011 privind creditele acordate persoanelor fizice;
– Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare;
– Regulamentul BNR nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit;
– Regulamentul BNR nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit;
– Regulamentul BNR nr. 11/2011 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare;

Prin prevederile Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, B.N.R. a stimulat băncile și își dezvolte propriile politici de creditare în concordanță cu strategia lor de risc, respectiv modalitatea de organizare a activității de acordare și derulare a creditelor, condițiile de garantare pentru fiecare tip de credit, categoriile de clienți eligibili, categoriile de venituri considerate eligibile, gradul total de îndatorare, etc. Reglementările interne ale instituțiilor de credit au fost supuse validării Direcției de Supraveghere din B.N.R.

6. Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit conține definițiile riscurilor ce trebuie acoperite de instituțiile de credit.

Riscul de rată a dobânzii este riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a unor modificări adverse ale ratelor dobânzii.

Riscul reputațional este riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului determinat de percepția nefavorabilă asupra imaginii unei instituții de credit de către clienți, contrapartide, acționari, investitori sau autorități de supraveghere.

Riscuri semnificative sunt riscuri cu impact însemnat asupra situaţiei patrimoniale şi/sau reputaţionale a instituţiilor de credit.

Risc de piaţă este riscul de a înregistra pierderi aferente poziţiilor din bilanţ şi din afara bilanţului datorită fluctuaţiilor nefavorabile pe piaţă ale preţurilor (preţurile acţiunilor, ratele de dobândă, cursurile de schimb valutar).

Risc de credit este riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligaţiilor contractuale sau a eşecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite.

Risc de ţară este riscul expunerii la pierderi determinate de evenimente petrecute într-o ţară străină.

Risc de transfer este riscul ca un debitor să nu poată converti moneda locală într-o monedă străină, astfel fiind în imposibilitatea de a efectua plăţi în contul datoriei în moneda străină respectivă.

Risc de lichiditate este riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi capitalului, determinat de incapacitatea instituţiei de credit de a-şi îndeplini obligaţiile la scadenţa acestora.

Riscul strategic este riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi capitalului determinat de schimbări în mediul de afaceri sau de decizii de afaceri defavorabile, de implementarea inadecvată a deciziilor sau de lipsa de reacţie la schimbările din mediul de afaceri.

Regulamentul BNR nr. 5/2013 reprezintă transpunerea în legislația națională a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012.

În plus față de Regulamentul BNR nr. 5/2013, Regulamentul (UE) nr. 575/2013 la art. 339-340 reglementează riscul general și la art. 448 riscul macroprudențial.

7. În Raportul din 2015, din analiza structurii pasivelor instituțiilor de credit care operează în România, depozitele atrase de la populație în perioada 2008-iunie 2015 au evoluat de la 24,4% la 35%, în timp ce depozitele atrase de la companii, în aceeași perioadă, au evoluat de la 20,2% la 22,2%.

În aceeași perioadă, capitalul și rezervele au crescut de la 10,2% la 18,1%.

8. În Raportul din 2015, din analiza structurii activelor instituțiilor de credit care operează în România, în perioada 2008 – iunie 2015 creanțele asupra populației au evoluat de la 29,2% la 26%, în timp ce creanțele asupra persoanelor juridice au evoluat de la 29,2% la 27,3%.

În aceeași perioadă, creanțele asupra sectorului guvernamental au evoluat de la 5% la 21,7%.

În perioada menționată, creanțele asupra B.N.R. au evoluat de la 21,8% la 8,6%.

9. În Raportul din anul 2009 sunt analizate riscurile generate de dinamica și structura îndatorării populației.

La sfârșitul anului 2008, ponderea creditului populației în PIB a ajuns la circa 20%.

Cele mai multe credite (circa 85%) sunt de mică valoare (sub 20.000 lei) și reprezintă 27% din totalul creditelor acordate.

Creditele de consum domină în volumul total al creditelor acordate populației (circa 74%), generând în continuare peste 90% din serviciul datoriei.

Creditele garantate cu ipoteci au devenit dominante în anul 2008, garanția aferentă creditului având o medie de 70% în condițiile evoluției negative a pieței imobiliare.

După tipul dobânzii, creditele cu dobândă promoțională au luat o amploare mare în 2008, ponderea celor cu o rată fixă a dobânzii pe cel mult 5 ani a ajuns să fie de peste 50% din totalul creditelor nou acordate în 2008, cu scadențe în general pe termene lungi. Potrivit opiniei B.N.R. din Raport, băncile au oferit o asemenea soluție de promovare și pentru a genera un grad de îndatorare mai mare pentru clienți. B.N.R. apreciază că efectele acestor produse se vor resimți în anii următori când expiră perioada promoțională și când serviciul datoriei ar putea crește semnificativ. În plus, riscul la rata dobânzii sau de curs de schimb rămâne ridicat, întrucât cea mai mare parte a creditelor existente în sold sunt cu rate variabile și acordate în valută. Dacă venitul disponibil al debitorilor nu va putea acomoda creșterea serviciului datoriei după perioada promoțională, s-ar putea înregistra o majorare a ratei restanțierilor.

10. În Raportul din 2011, la analiza riscurilor generate de sectorul populației se arată că decizia de a se îndatora a fost amplă la nivelul societății românești, la sfârșitul anului 2010 numărul persoanelor cu credite la bănci sau IFN a fost de circa 4,2 milioane (respectiv circa 43%) din populația activă a României, un număr ridicat de persoane (aproximativ 0,45 milioane) s-au îndatorat atât la bănci, cât și la IFN, având în medie 3 credite (2 la bănci și 1 la IFN), reprezentând cea mai riscantă categorie de debitori, rata de neperformanță generată de acest segment fiind de 15,8% față de 7,9% pe ansamblul sectorului populației.

11. În ceea ce privește creditul ipotecar, în anul 2011 portofoliul de credite garantate cu ipoteci deținut de bănci și IFN este semnificativ și în creștere, stocul creditelor însumând circa 138 miliarde lei (54% din totalul creditelor acordate populației și 66% din creditele acordate firmelor).

Rata de neperformanță a creditelor ipotecare acordate populației de catre bănci a crescut de la 3,9% la 6,8%, creditele ipotecare în valută au consemnat o rată de neperformanță superioară celor în lei, creditele în CHF având cea mai mare rată de neperformanță, de 11,4%.

Creditele ipotecare acordate în 2008, când s-a înregistrat perioada de maxim a activelor imobiliare, au atins în iunie 2011 o rată de neperformanță de 10,4%.

12. Raportul din 2011 este singurul dintre rapoartele analizate în care sunt identificate responsabilitățile complementare privind criza creditelor neperformante, dintre care cele mai multe acordate în perioada 2007-2008. Reproduc în continuare extrasul din Raport:

”Arbitrajarea măsurilor prudențiale adoptate de BNR (inclusiv prin externalizarea unei părți a portofoliilor de credite) și/sau relaxarea prociclică a standardelor de prudență în scopul maximizării pe termen scurt a profiturilor afectează pe termen mediu calitatea portofoliilor entităților care au folosit asemenea practici. În cazul IFN, creditele cu cea mai mare rată a neperformanței au fost acordate în perioada 2005-2006, respectiv când băncile, în încercarea de a contracara efectul măsurilor adoptate de BNR pentru temperarea ritmului rapid de creștere a creditului bancar și în special a componentei în valută a acestuia, au redirecționat o parte a fluxului de creditare către IFN membre ale grupului. Din anul 2006, măsurile prudențiale aplicabile instituțiilor de credit au fost extinse și asupra IFN. La începutul anului 2007, BNR, în intenția de a întări procesul de armonizare a cadrului național de reglementare prudențial cu orientările europene, a înlocuit unele măsuri prudențiale cu măsuri prin care băncile își stabileau prin norme proprii condițiile de acordare a creditelor către persoanele fizice. În acest context și pe fondul abundenței resurselor de finanțare (cu precădere sub forma liniilor de credit de la băncile-mamă din străinătate), instituțiile de credit au relaxat în mod prociclic standardele și termenii creditării (perioada 2007-2008), pentru expansiunea creditării în vederea atingerii într-un orizont scurt de timp a obiectivului băncilor de creștere a cotei de piață.”

Începând cu anul 2009 B.N.R. a înăsprit standardele de creditare a populației atât în cazul creditelor pentru achiziția de locuințe și terenuri, cât și pentru creditele de consum, însă efectele negative combinate ale relaxării și imprudenței din perioada 2006-2007 nu au mai putut fi evitate.

13. Rapoartele anuale analizează calitatea creditelor.

În anul 2007, volumul creditelor restante și îndoielnice acordate clientelei nebancare, calculat atât la valoare netă, cât și la valoare brută, a continuat să consemneze niveluri foarte reduse, respectiv sub 1% din portofoliul de credite aferent acestui segment al clientelei.

În anul 2008, rata creditelor neperformante a crescut la 2,8%.

În anul 2009, rata creditelor neperformante a crescut la 8%, creditele clasificate îndoielnic și pierdere au crescut la 15%, pierderile din creditare fiind acoperite cu provizioane

În anul 2010, rata creditelor neperformante a crescut la 11,9%.

În anul 2011, rata creditelor neperformante a crescut la 14,3%.

În anul 2012, rata creditelor neperformante a crescut la 18%.

În anul 2013, rata creditelor neperformante a crescut la 21,9%.

În anul 2014, rata creditelor neperformante a crescut la 22,3% în luna martie, începând să scadă și ajungând la 12,8% în iunie 2015, reducere obținută în urma efortului de curățare a bilanțurilor efectuat de bănci prin reducerea directă a valorii creditelor nerecuperabile acoperite integral sau parțial cu ajustări pentru depreciere. În anul 2014, instituțiile de credit au efectuat operațiuni de vânzare a creanțelor neperformante în sumă de 8,9 miliarde lei.

14. Reglementările B.N.R., în contextul creșterii creditelor neperformante, au obligat băncile să constituie provizioane specifice de risc de credit. Creșterea volumului provizioanelor au obligat băncile la majorarea fondurilor pentru a se acoperi riscul de lichiditate.

Constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora  și se realizează prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.

Creșterea cheltuielilor cu provizioanele au făcut ca începând cu anul 2010 băncile să înregistreze pierderi.

Utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit se referă la anularea provizioanelor specifice de risc de credit și se realizează prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând nivelul existent în sold al provizioanelor specifice de risc de credit aferente creditelor/plasamentelor pentru care este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

– au fost epuizate posibilitățile legale de recuperare ori s-a îndeplinit termenul de prescripție;

– au fost transferate drepturile contractuale aferente respectivului credit/plasament.

15. Pentru recuperarea sumelor blocate cu provizioanele de risc, care se transformă în venituri, băncile au recurs la vânzarea creditelor neperformante.

Intesa Sanpaolo România a vândut credite neperformante corporate de 287 mil. Euro, cu un discount de 90%, prețul fiind de circa 30 mil. Euro.

În 2015, BCR a vândut un portofoliu de credite corporate neperformante cu valoare nominală de 1,2 mld. Euro.

În 2015, Unicredit România a vândut credite neperformante de 340 mil. Euro.

În 2014 Volksbank a vândut un pachet de credite ipotecare neperformante cu o valoare totală de 495 mil. Euro.

Piraeus Bank România a vândut în anul 2015 credite neperformante cu valoare nominală de 198 mil. Euro.

Potrivit KPMG, dintr-un estimat de 12 mld. euro credite neperformante, din 2013 și până în prezent s-au vândut neperformante de 3,5 mld. Euro, iar pentru 2016 este posibilă vânzarea, în continuare, de neperformante cuprinse între 1,5 și 3 mld. Euro. Majoritatea neperformantelor sunt credite acordate înainte de 2008.

Vânzarea de către bănci a creditelor neperformante este rezultatul măsurilor luate de B.N.R., în special prin modul de constituire al provizioanelor.

Urmare și a faptului vânzării creditelor neperformante, potrivit informațiilor publicate de B.N.R., sistemul bancar a înregistrat în anul 2015 un profit net de 4,87 mld. Lei, adică peste 1 mld. Euro, 22 de bănci fiind pe profit, 14 înregistrând în continuare pierderi.

16. La momentul adoptării Legii nr. 77/2016, potrivit informaților furmizate de B.N.R. privind creditele ipotecare, numărul total al persoanelor care au contractat credite garantate cu un imobil era de 474.420, iar soldul creditelor de 77,27 mld. Lei, dintre care:

– 174.160 debitori au contractat credite ipotecare, soldul fiind de 28,67 mld. Lei;
– 155.012 debitori au contractat alte credite pentru investiţii imobiliare, soldul acestor credite fiind de 24,06 mld. Lei;
– 163.007 debitori au contractat credite de consum cu garanţii ipotecare, soldul fiind de 24,54 mld. Lei.

Cei mai mulți debitori au contractat credite imobiliare în valută, numărul acestora fiind de 316.941, iar soldul acestor credite este de 53,89 mld. Lei.

Dintre creditele în valută 10% sunt credite în CHF, soldul acestor îmrpumuturi fiind de 7,32 mld. Lei.

Din totalul datoriilor, 469.910 persoane, respectiv 99,05%, au împrumutat credite cu valori sub 150.000 euro.

Rata creditelor neperformante este de 4,16% în cazul creditelor sub 150.000 euro și de 27,74% în cazul creditelor de peste 150.000 euro.

Potrivit B.N.R., rata creditelor neperformante aferentă creditelor ipotecare este de 2,64%, în timp ce rata creditelor neperformante corespunzătoare tuturor creditelor cu garanție imobiliară acordate populației este de 6,69%.

Rata creditelor neperformante înregistrată în sistemul bancar în anul 2015 este de 13,61%.

La finalul anului 2015, băncile înregistrau o valoare a creditelor acordate instituțiilor nebancare de circa 230,3 mld. lei, depozitele din sistem se ridicau la 268,6 mld. lei, iar valoarea netă a activelor bancare s-a cifrat la 377,3 mld. lei.

17. În anul 2011, cu ocazia acordării titlului de doctor honoris causa de către Universitatea de Vest Timișoara, guvernatorul B.N.R. Mugur Isărescu a susținut disertația având ca subiect Politicile macroprudențiale.

Guvernatorul B.N.R. a arătat că ”din experiența istorică rezultă că sistemul financiar-bancar are o tendință internă spre prociclicitate. Subevaluarea riscului are loc concomitent, de către toți actorii pieței, iar dificultățile apar datorită expunerii tuturor la aceiași factori de risc, chiar dacă interconexiunile dintre instituțiile financiar-bancare nu sunt foarte strânse. De aici decurge necesitatea promovării de politici anticiclice”.

Guvernatorul B.N.R. identifică drept obiective ale politicii macroprudențiale:

– evitarea discrepanțelor dintre scadențele activelor și cele ale pasivelor sistemului bancar;
– cointeresarea solicitanților de credit în utilizarea eficientă a acestuia, prin acoperirea de către aceștia a unei părți din necesarul de finanțare;
– evitarea supraîndatorării excesive a debitorilor și diminuarea, pe această cale, a riscului de credit prin instituirea unui raport între datorie și veniturile clientului.

18. În studiul B.N.R. ”Stabilitatea financiară, cadrul de reglementare și politicile macroprudențiale” sunt identificate obiectivele macroprudențiale ale B.N.R. și instrumentele macroprudențiale de atingere a obiectivelor.

Obiectivele intermediare ale politicii macroprudențiale aflate în aria de competență a B.N.R. sunt:

– reducerea şi prevenirea creşterii excesive a creditării şi a îndatorării;
– reducerea şi prevenirea necorelării excesive a scadenţelor şi a lipsei de lichiditate pe piaţă;
– limitarea concentrării expunerilor directe şi indirecte;
– limitarea hazardului moral;
– consolidarea rezilienţei infrastructurilor financiare.

19. În Raportul asupra stabilității financiare 2014 este prezentat noul cadru european de evaluare a băncilor de importanță sistemică la nivel național.

Directiva 2013/36 UE a Parlamentului European și a Consiliului, la art. 131 alin. (3) precizează criteriile în funcție de care autoritățile competente trebuie să identifice instituțiile de importanță sistemică la nivel european și/sau național, respectiv cel puțin unul dintre criteriile următoare:
– dimensiunea;
– importanța pentru economia Uniunii sau a statului membru respectiv;
– anvergura activităților transfrontaliere;
– interconectarea instituției sau a grupului cu sistemul financiar.

Criteriile și indicatorii obligatorii prevăzuți în Ghidul ABE pentru evaluare sunt:
– 25% – criteriul mărime – indicator active;
– 25% – criteriul importanță (inclusiv posibilitatea de substituție/infrastructura sistemului financiar) – indicatori: valoarea plăților efectuate la nivel național; depozite atrase de la sectorul privat; credite acordate sectorului privat;
– 25% – criteriul complexitate/activitate transfrontalieră – indicatori: valoarea instrumentelor financiare derivate pe piețe la buna înțelegere; pasive transfrontaliere; active transfrontaliere;
– 25% – criteriul interconectivitate – indicatori: pasive interbancare; active interbancare; obligațiuni emise aflate în sold.

Ghidul ABE precizează ca regulă generală că entitățile care cumulează un punctaj mai mare sau egal cu 350 puncte de bază trebuie calificate ca fiind de importanță sistemică.

B.N.R. are și propria procedură de identificare a băncilor de importanță sistemică ce conține 6 criterii principale și anume:
– aportul instituţiei de credit la finanţarea economiei reale (credite acordate);
– aportul instituţiei de credit la intermedierea financiară (depozite atrase);
– prezenţa instituţiei de credit pe piaţa interbancară şi cuantificarea efectului de contagiune;
– determinarea instituţiilor de importanţă sistemică din cadrul sistemului de plăţi ReGIS;
– prezenţa instituţiei de credit pe piaţa titlurilor de stat;
– vulnerabilitatea la contagiune în relaţia mamă-fiică prin prisma împrumutătorului comun (ţara de origine a capitalului).

În Raport se menționează că un număr de 8 instituții de credit au o importanță sistemică mai ridicată (din perspectiva a cel puțin 4 criterii) în cadrul sistemului bancar român, fără însă a se preciza care sunt aceste instituții de credit.

20. Pentru anul 2016, Raportul asupra stabilității financiare, asumat de viceguvernatorul Liviu Voinea, identificând principalele riscuri la adresa stabilității financiare, plasează pe primul loc, la risc sistemic sever, cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar. Este vizată, la momentul respectiv (aprilie 2016) inițiativa legislativă privind darea în plată.

Argumentele invocate sunt:
– creează risc sistemic;
– reduce disciplina la plată;
– induce hazard moral pentru că nu distinge între cei care nu mai vor să plătească și cei care nu mai pot să plătească;
– limitează accesul la creditare pentru populația tânără și pentru cei cu venituri reduse;
– afectează profitabilitatea și solvabilitatea băncilor.

În schimb, riscul de menținere a unei evoluții modeste a activității de creditare, în condițiile existenței unui potențial de creștere sustenabilă a creditării sectorului companiilor nefinanciare este clasificat ca risc sistemic moderat, iar riscul de credit asociat stocului de credite în valută este clasificat ca risc sistemic redus.

21. Ori, profitabilitatea unei bănci este determinată de creșterea activității de creditare și tot profitabilitatea băncii este în directă legătură cu un risc de credit redus.

Băncile au înregistrat un risc de credit ridicat determinat de ponderea creditelor acordate în valută, transformate în credite neperformante, bilanțurile băncilor nefiind curățate încă de aceste credite.

În timp ce creditele neperformante au fost valorificate cu discount de 90% și au afectat prin provizioanele constituite lichiditatea, în cazul legii dării în plată banca recuperează cel puțin la nivelul colateralului constituit garanție, ceea ce reprezintă mult mai mult decât maximul de 10% obținut de pe urma valorificării creditelor neperformante.

În plus, din totalul de 474.420 debitori care au contractat credite garantate cu un imobil nu toți vor recurge la facilitatea oferită de Legea nr. 77/2016, ci doar cei care sunt supuși riscului de transformare a creditului în credit neperformant.

Un argument în plus în combaterea susținerilor din Raportul pe 2016 este mențiunea din finalul său care indică pentru 2016 o creștere a pieței imobiliare, ceea ce duce la creșterea valorii de piață a imobilelor date în plată.

Fără un studiu de impact, calificând drept risc sistemic sever proiectul Legii dării în plată, Raportul pe anul 2016 ignoră un alt scenariu posibil în absența legii.

În anul 2016 băncile mai au un pachet de credite neperformante de circa 8,5 mld. Euro, existența lor grevând fondurile băncilor prin provizioanele de risc de credit constituite.

Cele 474.420 de persoane fizice care au credite garantate cu un imobil însumează credite în valoare de 77,27 mld. Lei, echivalentul a circa 17,17 mld. Euro.

Dacă, în absența Legii dării în plată, toate aceste persoane ar intra în încetare de plăți, creditele ar deveni neperformante, obligând băncile la majorarea fondurilor pentru constituirea provizioanelor de risc de credit.

În același timp, crescând oferta de vânzare a creditelor neperformante de la 8,5 mld. Euro la circa 26 mld. Euro, prețul lor de vânzare nu va mai fi de 10 cenți/euro, ci mult mai mic și abia în această situație va exista un risc sistemic sever.

Cea mai mare parte dintre creditele garantate cu un imobil provin din perioada 2006-2008, perioadă în care supravegherea relaxată a B.N.R. a permis băncilor concurența prin orice mijloace (validate de Direcția de Supraveghere a B.N.R.) pentru creșterea cotei de piață.

Criza economică apărută în 2007 a condus la schimbarea condițiilor existente la momentul acordării împrumuturilor (majoritare în valută) garantate cu ipoteci.

În drept operează principiul pacta sunt servanda. Excepția o reprezintă principiul rebus sic stantibus.

La momentul actual există o mare diferență, determinată de creșterea cursului valutar față de perioada 2006-2007.

O posibilă variantă pentru debitorii ipotecari ar fi ca aceștia, organizându-se într-o asociație, să negocieze cu băncile grupate în Asociația Română a Băncilor, adaptarea contractelor de credit la noile realități economice, pentru a face posibilă finalizarea contractelor, împărțindu-se riscul. În acest caz pierderea băncilor ar fi mult mai mică.

22. Un punct de vedere obiectiv asupra sistemului financiar român este conținut de Raportul de țară al României pentru 2015, inclusiv un bilanț aprofundat privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice, document – COM (2015) 85 final – în cadrul căruia la pct. 2.3 este analizat sistemul financiar, ajustarea și gradul de îndatorare.

Raportul serviciilor Comisiei Europene infirmă susținerile sumbre din Raportul B.N.R. pentru anul 2016.

Despre Legea dării în plată

23. Comentariul referitor la Legea dării în plată vizează o excepție de neconstituționalitate invocată de Piraeus Bank într-o contestație privind o notificare de dare în plată.

Excepția de neconstituționalitate, așa cum este redactată, vizează dispozițiile Legii nr. 77/2016 în ansamblul său și, în special, art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) și art. 11 din lege.

Dispozițiile constituționale, invocate ca fiind încălcate, sunt:
– 15 alin. (2);
– 44 alin. (2) și (3);
– 45;
– 53;
– 135 alin. (2) lit. a);
– 148 alin. (2).

24. Se invocă încălcarea principiului neretroactivității legii. Legea nr. 77/2016, potrivit autorilor excepției, prin aplicarea asupra contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, nu afectează doar efectele prezente sau viitoare ale raportului juridic vechi, ci modifică chiar raportul juridic vechi, deoarece efectul legii noi este chiar schimbarea obligației asumate de consumator prin încheierea contractului de credit.

Legea de la data încheierii contractului de credit prevedea că banca acordă consumatorului o sumă de bani și este îndreptățită să primească exact aceeași sumă de bani, plus prețul reprezentat de dobândă. Legea nouă obligă creditorul să primească nu o sumă de bani, compusă din principal și dobândă, ci un drept de proprietate asupra unui imobil, ceea ce afectează însuși conținutul raportului juridic obligațional încheiat sub vechea lege.

Normele legale criticate acționează nu numai asupra efectelor prezente sau viitoare ale raportului juridic născut sub legea veche, ci chiar asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin încheierea contractului de credit, cu încălcarea principiului tempus regit actum.

La stabilirea sferei de acțiune în timp a legii trebuie să se țină cont atât de prioritatea noii legi față de cea veche, cât și de siguranța raporturilor juridice, care presupune ca acestea să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv de ordine publică.

25. Art. 11 din lege este un text tranzitoriu care stabilește sfera aplicării în timp a legii, respectiv contractele ce intră sub incidența legii.

Potrivit acestui articol, prevederile legii se aplică atât contractelor încheiate după intrarea în vigoare a legii, cât și contractelor aflate în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a legii.

O primă problemă de clarificat este aceea dacă parlamentul, în calitate de putere legiuitoare, poate adopta norme speciale, derogatorii de la dreptul comun. Răspunsul este afirmativ, legislația fiscală fiind unul dintre exemplele prin care sunt stabilite prevederi speciale, derogatorii de la dreptul civil, drept comun.

Poate aproba parlamentul norme de drept civil speciale, derogatorii de la dreptul comun? Răspunsul este afirmativ, Legea dării în plată având natura de lege specială în raport de prevederile codului civil referitoare la darea în plată.

Prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996 privind constituționalitatea unor prevederi ale Legii partidelor politice, Curtea Constituțională a arătat că: ”Instituirea unei dispoziții tranzitorii nu poate fi considerată însă ca având un caracter retroactiv. De asemenea, aplicarea noii reglementări partidelor existente se justifică în temeiul principiului aplicării legii noi situațiilor juridice în curs”.

În raport de această dezlegare a Curții Constituționale Legea nr. 77/2016 este constituțională și nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.

26. Se invocă încălcarea art. 53 din Constituție prin restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, respectiv dreptul la libertate economică (art. 45 din Constituție) și libertatea comerțului (art. 35 alin. (2) lit. a) din Constituție).

Se susține că legea nu concordă cu expunerea de motive, recurgerea la aplicarea legii fiind lăsată la discreția consumatorului, în forma adoptată Legea nr. 77/2016 nereprezentând o necesitate pentru societatea română actuală.

Prin Legea nr. 77/2016 se aduce o gravă încălcare a dreptului la libertate economică și a libertății comerțului, întrucât se intervine în raporturile juridice încheiate de bănci cu consumatorii, afectând esențial contraprestația la care creditorul este îndreptățit prin încheierea contractului de credit.

Restrângerea drepturilor băncii nu este proporțională cu scopul urmărit de legiuitor.

Legea nr. 77/2016 nu prevede în mod concret criteriile obiective care stau la baza determinării categoriilor de consumatori care pot beneficia de prerogativele legii, creându-se posibilitatea ca o parte contractuală (debitorul) să ia decizii discreționare și să încalce obligațiile contractuale, prejudiciind cealaltă parte ori de câte ori aceasta va dori. Nu se face nici o diferență între debitorii de bună credință și cei de rea credință, textul legal fiind impredictibil.

Impredictibilitatea rezultă și din dispozițiile art. 5 alin. (3) care stabilesc un termen minim de 30 de zile libere în care se va realiza convocarea la notar a reprezentanților instituției de credit, nu însă și un termen maxim, consumatorul având posibilitatea, în baza legii, de a stabili un termen de convocare oricât de îndelungat, timp în care este scutit de la plata ratelor, timp în care instituția de credit nu are la dispoziție nici un mijloc juridic prin care să își poată recupera creanța, iar consumatorul poate beneficia nestingherit de folosința imobilului ipotecat adus în garanție.

Legiuitorul, încălcând principiul proporționalității, nu face distincție după cum creanțele izvorâte din contractele de credit au fost sau nu cesionate către alți operatori economici și dacă aceștia au abuzat în vreun fel de drepturile conferite de lege.

Raportat la scopul urmărit prin adoptarea Legii nr. 77/2016, dezvoltat în expunerea de motive, având în vedere caracterul disproporționat al măsurilor adoptate, legea încalcă principiul fundamental al proporționalității consfințit în art. 53 din Constituție.

27. Art. 53 din Constituție reglementează condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau libertății.

Art. 45 din Constituție ”libertatea economică” prevede că accesul liber la activitatea economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.

Activitatea instituțiilor de credit, bănci și instituții financiare nebancare, este reglementată prin acte normative emise de parlament și de Banca Națională a României, în limita competențelor stabilite prin lege.

Ori, Legea nr. 77/2016 nu încalcă accesul liber la activitatea bancară și exercitarea activității în condițiile stabilite de lege.

Nu există o restrângere a dreptului de a desfășura activitatea bancară.

În plus, în invocarea unei excepții de neconstituționalitate, critica nu poate viza, în principal, expunerea de motive, cum este cazul în speță, critici pe care nu le-am mai preluat în prezentul material.

28, Se invocă încălcarea dreptului de proprietate privată (art. 42 alin. (2) și (3) din Constituție.

Se argumentează cu interpretarea exclusivă a noțiunii de proprietate, prin prisma art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței CEDO, de protecție constituțională bucurându-se orice altă creanță, precum creanțele izvorâte din contractele de credit încheiate cu consumatorii.

Prin legiferarea stingerii datoriilor în urma dării în plată, banca ajunge cel mai adesea în situația în care, prin efectul legii, este, pe de o parte, forțată să primească în proprietate un bun, iar pe de altă parte este lipsită de posibilitatea de valorificare a unei părți din creanța sa, fără a primi în schimb vreo compensație, ceea ce echivalează cu o reală expropriere fără dreaptă și prealabilă despăgubire.

În esență, legea instituie o măsură de protecție socială, suportată însă nu de stat (în sarcina căruia cade protecția socială), ci de către un subiect de drept privat, ceea ce este flagrant neconstituțional, din perspectiva art. 44 din Constituție.

29. Art 42 alin. (2) din Constituție prevede că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

”Ocrotirea” dreptului de proprietate privată presupune reglementarea măsurilor necesare apărării acesteia împotriva încălcării de către alte subiecte de drept aflate pe poziție de egalitate juridică cu titularul dreptului.

”Garantarea” dreptului de proprietate privată presupune reglementarea acelor măsuri care să îl apere pe titularul dreptului de proprietate de încălcările pe care le-ar putea suferi din partea statului sau a unităților administrativ-teritoriale când acestea ar acționa împotriva sa și de pe poziții de autoritate.

”Garantarea” dreptului de proprietate privată implică și obligația statului sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale de a-l despăgubi pe titular pentru atingerea adusă dreptului său.

În cazul în speță, excepția de neconstituționalitate așa cum este formulată, nu reprezintă o încălcare a obligației de ”ocrotire”, nici a obligației de ”garantare”, cu atât mai puțin fiind cazul unei ”exproprieri” pentru care este necesară o dreaptă și justă despăgubire.

30. Se invocă încălcarea obligației de adecvare a dreptului național cu dreptul european (art. 148 alin. (2) din Constituție).

În susținerea acestei excepții sunt invocate prevederile art. 127 din TFUE și ale art. 1 lit. f) din Decizia 98/415/CE. Potrivit ultimei prevederi statele membre trebuie să obțină avizul Băncii Centrale Europene pentru normele aplicabile instituțiilor financiare, în măsura în care acestea au o influență substanțială asupra stabilității instituțiilor și piețelor financiare.

Excepția se întemeiază pe lipsa avizului B.C.E. privind Legea dării în plată.

31. Art. 148 alin. (2) din Constituție prevede că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În cazul în speță, excepția formulată nu invocă nicio contradicție între Legea dării în plată, lege internă și o normă comunitară ce reglementează activitatea bancară.

32. Contractele de împrumut cu garanție ipotecară vizate de Legea nr. 77/2016, sunt contracte încheiate pe durată lungă.

La momentul încheierii contractului, garanția ipotecară acoperea valoarea creditului acordat.

Contractele de împrumut au prevăzut restituirea creditelor prin rate lunare de valoare egală.

Prim modul de calcul al ratelor, băncile, în prima perioadă, au încasat prețul contractului, respectiv dobânda, recuperarea capitalului urmând a se efectua în partea a doua, când în componența ratei capitalul depășea valoric dobânda.

Pentru contractele încheiate pe durată de 25-30 de ani, din plățile efectuate de împrumutații-consumatori în primii 10 ani de derulare a contractelor, băncile au încasat 80% dobândă și 20% capitalul împrumutat.

Contractele de împrumut stabilesc pentru debitor posibilitatea restituirii anticipate a creditului.

Imobilele date în plată, conform Legii nr. 77/2016, reprezintă echivalentul restituirii anticipate a creditului.

33. Băncile nu au avut nici o reacție critică atunci când B.N.R., după perioada de ”relaxare” a creditării din 2007-2008, a impus criterii drastice, conforme și cu reglementările comunitare, de provizionare a creditelor neperformante, obligând în mod indirect băncile să vândă la prețuri derizorii aceste credite pentru a putea trece pe profit. Atunci nu a fost încălcat dreptul de proprietate privată, nu a fost restrânsă activitatea economică cu încălcarea principiului proporționalității, regulamentele B.N.R. nu au avut caracter retroactiv și nu a fost afectată stabilitatea sistemului bancar.

Așa cum B.N.R., prin reglementările adoptate, a obligat băncile să suporte riscul creditării prin obligarea la vânzarea la prețuri modice a creditelor neperformante, Legea nr. 77/2016 vine să asigure o echilibrare a riscurilor izvorând din contractul de credit și din devalorizarea bunurilor imobile, efectele acesteia fiind mult mai puțin păgubitoare pentru bănci decât reglementările B.N.R.

Avocat Doru Băjan

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?