Cum se reflectă autoritatea judecătorească în lumina Constituției actuale?

Rezumat al Proiectului elaborat în vederea participării la alegerile pentru desemnarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, 2016

În actuala Constituție a României, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției, conform art. 133 alin. (1), nu are inițiativă legislativă așa cum are Guvernul și Parlamentul, deși este o entitate care identifică fenomenele sociale negative, în urma soluționării litigiilor din societate, aceasta pentru că cei care au gândit actuala formulă a Constituției, aveau sechelele vechiului sistem totalitarist care controla JUSTIȚIA, prin puterea executivă și serviciile de informații, transformând puterea judecătorească într-un serviciu auxiliar, într-o anexă a executivului, fără finanțare proprie, respectiv fără managementul resurselor umane și materiale.

Pe această cale, supunem dezbaterii publice și posibilitatea ca la prima revizuire a Constituției, societatea românească să-și perfecționeze sistemul de organizare a statului de drept, prin acordarea de inițiativă legislativă Consiliului Superior al Magistraturii.

În situația în care puterea judecătorească ar rămâne un serviciu auxiliar al puterii executive și implicit al puterii politice, ne-am putea confrunta cu aceeași situație cu care s-a confruntat în secolul trecut puterea judecătorească din statul fascist sau din statul comunist, când  magistrații au fost constrânși să numească ”binele” ca fiind ”rău” și ”răul” ca fiind ”bine”, situație de neacceptat în societatea românească, deși formal, suntem un stat de drept, dar fără eficiență maximă.

Pe fondul conştientizării necesităţii unui management de calitate al sistemului judiciar, valorificând experienţa dobândită în calitate de Vicepreședinte al Tribunalul Argeș, Purtător de cuvânt al instanţei, membru în Colegiul de conducere şi prin implicarea în activitatea Asociaţiei Magistraţilor din România, prezentul demers vizează reevaluarea şi optimizarea resursele umane, creşterea calităţii manageriale şi a performanţei judiciare a instanţelor, identificarea şi evaluarea nevoilor magistraților și ale personalului auxiliar, participarea la actul de management judiciar în cadrul sistemului.

Obiective pentru crearea unui cadru care să permită C.S.M să uzeze de dreptul şi capacitatea efectivă  de a soluţiona şi gestiona treburile justiţiei, respectiv dobândirea autonomiei administrative şi financiare a instanţelor de judecată şi gestionarea sub proprie responabilitate a resurselor umane şi financiare, în scopul declarat de a ieși de sub tutela executivului:

1. Reaşezarea Consiliului Superior al Magistraturii pe baze constituţionale

Potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie, justiția se înfăptuiește prin Inalta Curte de Casație si Justiție şi celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege.

Potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţia României, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justiţiei, cu atribuţii de management al resurselor materiale si umane, având si atribuţii jurisdicţionale în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor disciplinare promovate împotriva magistraţilor.

Întreaga activitate a statului, inclusiv a justiţiei, trebuie să fie subordonată scopului enunţat în art. 1 alin. (3) din Constituţia României, respectiv respectarea şi garantarea demnităţii omului, drepturilor si libertăţilor cetăţenilor, liberei dezvoltări a personalităţii umane, dreptăţii şi pluralismului politic.

În acest sens, potrivit art. 1 din Legea nr. 303/2004: ”Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători  în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept şi a drepturilor si libertăţilor cetăţenilor”. De aceea, datorită scopului său nobil, se poate susţine că justiţia este cel mai important factor al înfăptuirii democraţiei într-un stat de drept şi prima putere în stat.

În condiţiile actuale, în care România nu a atins toate obiectivele specifice din domeniul reformei sistemului judiciar, se impune pe lângă responsabilizarea întregului corp profesional al magistraţilor, identificarea celor mai potrivite metode şi tehnici de organizare pentru îmbunătăţirea managementului instanţelor, în vederea aplicării deciziilor de atingere a obiectivelor de eficienţă a instanţei şi a societăţii româneşti în ansamblu.

Unul dintre obiectivele esenţiale pentru reforma sistemului judiciar, îl constituie  îmbunătăţirea legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea C.S.M, sens în care prezentăm o nouă concepţie a componentei C.S.M, după cum urmează:

– membrii de drept vor fi Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României, Ministrul Justiției;

– membrii aleși dintre judecători de la toate instanțele de judecată (3 reprezentanți aleși în adunările generale ale judecătorilor de la Curțile de Apel, 4 reprezentanți aleși în adunările generale ale judecătorilor de la tribunale, 2 reprezentanți aleși în adunările generale ale judecătorilor de la judecătorii) și un reprezentant al asociațiilor profesionale ale magistraților.

– reprezentanți desemnați din profesii juridice conexe, respectiv: câte un reprezentant cu înaltă competență profesională din rândul avocaților, executorilor judecătorești, consilierilor juridici recunoscuți și consacrați, cadrelor didactice universitare, profesori în științe juridice (în acest sens, la data de 23 septembrie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a organizat, la sediul Institutului Naţional al Magistraturii, Conferinţa Internaţională cu tema “Dialogul interprofesional între judecători, procurori şi avocaţi – necesitate în consolidarea Justiţiei în societatea democratică în România”, iar în cadrul acestei conferințe a fost semnată Carta interprofesională între judecători, procurori şi avocaţi).

Prin modul de constituire, Consiliul Superior al Magistraturii, trebuie să fie o garanţie de obiectivitate în privința numirii, suspendării, transferării judecătorilor. În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii va îndeplini în continuare 3 funcţii importante:

1. o funcţie administrativă-recrutarea şi numirea judecătorilor;
2. o funcție disciplinară;
3. apărarea reputației şi independentei judecătorilor.

Se mai impune, pentru buna funcționare a sistemului judiciar, ca C.S.M să exercite și funcția de management al resurselor umane și materiale al instanțelor de judecată, respectiv să poată stabili numărul de posturi în funcție de volumul de activitate și să asigure logistica necesară pentru desfășurarea proceselor de judecată în condiții optime.

2. Funcţia de demnitate publică pentru orice judecător.

Exercitarea puterii statale în toate orânduirile sociale a fost numai de competenţa unui demnitar, cum este cazul judecătorului ca reprezentant al puterii judecătoreşti, care exercită “Imperium”.

În acest context, considerăm că judecătorii, indiferent de ierarhia instantei la care funcționează, trebuie să deţină o functie de demnitate publică, de Înalt funcționar Public, aceasta cu atât mai mult cu cât pentru a candida la funcţia de judecător, se cer a fi îndeplinite aceleaşi condiţii ca şi pentru ceilalţi demnitari.

Potrivit Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, membrii desemnaţi de Adunările generale ale judecătorilor și procurorilor sunt validaţi de un exponent al puterii legislative (Senatul) iar ministrul justiţiei este membru de drept în acest organism independent.

Judecătorii au un statut deosebit de cel al altor funcţionari publici, el nu este un simplu funcţionar public, judecătorul este purtător de putere şi pronunţă deciziile judiciare fără a fi influenţat de vreo elită politică.

Judecătorul exercită prerogative de putere publică si cea mai importantă funcţie judiciară, de aceea Constituţia îi conferă un statut special şi o poziţie socială deosebită.

Funcţia principală a judecătorului este aceea de autoritate de stat, funcţia de stat fiind definită ca o situaţie juridică impersonală (obiectivă) creată și organizată prin acte normative, în vederea realizării puterii de stat ori pentru a concura la realizarea acesteia (Prof. Ilie Iovănaș „Cadrele administrației de stat”, p. 175).

Funcţia jurisdicțională reprezintă o funcție a statului, distinctă de cea legislativă și executivă. Atributiile funcției jurisdicționale nu pot fi preluate de celelalte două functii, după cum nici functia jurisdicțională nu poate prelua din atribuțiile celorlalte două funcții ale statului.

În condițiile în care fiecare judecător aplică normele juridice corespunzătoare situaţiei de fapt deduse judecăţii, aceasta reprezentând însăşi esenţa actului jurisdicțional, judecătorii de la orice nivel al instanţei, trebuie să aibă acelaşi statut constituţional, de demnitate publică, iar nu numai judecătorii de la instanţa supremă.

Funcția de demnitate publică impune și salarizarea tuturor judecătorilor, indiferent de gradul instanţei, la nivelul celorlalte două puteri în stat, remunerare respectabilă, pe măsura demnității și răspunderii întregului corp judiciar.

Puterile statului se află în echilibru și exercită un control reciproc, iar dezechilibrele ivite în practică au condus nu de puține ori la influențe negative ale unei puteri asupra alteia.

De aceea, prin egalitatea de statut constituțional conferită membrilor celor trei putei în stat, se asigură independența judecătorului față de celelalte puteri publice.

Statutul judecătorului. În toate statele democratice moderne, judecătorul beneficiază de un statut special propriu destinat a oferi garanțiile necesare pentru exercitarea funcției, iar potrivit Rezoluției din octombrie 2006 adoptată de Asociația Europeană a Magistraților, judecătorii sunt „paznicii independenței și cei care interpretează legea”.

Statutul procurorului în prezent, este diferit de statutul judecătorului, deoarece procurorii nu aparțin puterii judecătorești, doar conlucrează la înfăptuirea justiției, procurorii nu au „Jus dicere”, nu se bucură de independență și inamovibilitate (garanția independenței), fiind subordonaţi pe linie ierarhică. Procurorii nu sunt magistrați judiciari, deoarece Ministerul Public aparţine puterii executive. Puterea judiciară se supune numai Constituției și legii.

Dovada că procurorii fac parte din executiv, rezultă și din emiterea de către Puterea executivă prin Ministerul Public, a Ordinului de salarizare pentru procurori cuprinzând 18% în indemnizația de încadrare brută lunară, drept salarial refuzat judecătorilor de către Puterea executivă prin Ministerul Justiției.

Amintim în acest sens Sentința civilă nr. 1484 din 4 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 7876/2/2015, prin care am obținut în instanță acest drept conferit de lege și confirmat prin titluri executorii, dar refuzat de către puterea executivă prin Ministerul Justiției. A fost obligat astfel Ministerul Justiției să ne emită ordin de salarizare prin care să recalculeze drepturile salariale prin includerea în indemnizația brută lunară de încadrare, a majorărilor de 18% prevăzute de OG nr. 10/2007.

Statutul diferit al procurorilor mai rezultă așadar și din faptul că au beneficiat de acest drept fără să se judece cu Ministerul Public, așa cum a fost necesar în cazul judecătorilor, să se confrunte cu propriul ordonator principal de credite, Ministerul Justiției.

3. Consiliul Superior al Magistraturii,  garantul independenței justiţiei.

Tema enunţată în titlu „Autoritatea judecătorească-putere constituţională sau anexa celorlalte puteri?”, derivă din convingerea că nu  putem vorbi despre independenţa justiţiei, atâta timp cât în privinţa organizării şi funcţionării acestui organism constituţional, nu sunt respectate condiţiile legale, minime, de constituire a unei entităţi cu personalitate juridică: autofinanţare, managementul propriu al resurselor umane şi financiare, iniţiativă legislativă pentru asigurarea funcţionării justiţiei la parametri normali.

De aceea se naşte legitim întrebarea: puterea judecătorească este o putere constituţională sau o anexă a celorlalte puteri în statul român şi nu numai?

În mod constant, prin rapoartele anuale din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Uniunea Europeană acordă o atenţie deosebită luptei împotriva corupţiei din România, însă probleme de sistem nu se regăsesc doar la nivel de vârf, la instituţiile angrenate în combaterea corupţiei, ci la toate instanţele de judecată care se confruntă cu subfinanţarea acută şi lipsa de personal.

Este neîndoielnic faptul că în actualul context politic, puterea executivă „suferă” din cauza faptului că principalele atribuţii si puteri pe justiţie le deţine Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin Legea nr. 317/2004 publicata in M.Of. partea I nr. 599 din 2 iulie 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (denumit în continuare C.S.M), au fost reluate și dezvoltate normele constituționale prevăzute în art. 134 al Constituției României, fiind conferite acestui organism atribuţii de natură administrativă și jurisdicţională.

Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă organul de decizie în privința numirii, suspendării, transferării judecătorilor, un organism INDEPENDENT DE ORICE ALTĂ AUTORITATE SAU PUTERE, menit să asigure independenţa magistraţilor în adoptarea deciziilor, dar care, în actualul sistem de justiție, nu-și poate exercita pe deplin funcția întrucât nu beneficiază de autofinanţare, managementul propriu al resurselor umane şi financiare, iniţiativă legislativă pentru asigurarea funcţionării justiţiei la parametri normali.

Dat fiind faptul ca procurorii nu înfăptuiesc justiția si aparţin puterii executive, considerăm că această categorie profesională poate fi reprezentata la nivelul C.S.M, însă fără a deţine statutul de magistrat, atribut exclusiv al judecătorului.

Pe această cale, supunem dezbaterii publice posibilitatea ca la prima revizuire a Constituției, societatea românească să-și perfecționeze sistemul de organizare a statului de drept, aliniindu-se la jurisprudența Curții Europene a drepturile omului, în sensul că procurorii sunt reprezentanți ai Guvernului și au calitatea de agenți guvernamentali, iar nu aceea de magistrați.

În condițiile în care, de la bugetul republican se alocă fonduri speciale pentru Ministerul Public, conferind procurorilor un statut superior fata de categoria profesională a judecătorilor, ceea ce este specific statului polițienesc, susținem în continuare că justiția trebuie să fie autonomă din punct de vedere financiar, respectiv bugetul sistemului judiciar  (art. 59 alin. 4 din Legea nr. 317/2004),  trebuie să fie gestionat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de reprezentant al puterii judecătorești, iar bugetul Ministerului Public, să fie încadrat în bugetul Ministerului Justiției, ca reprezentant al puterii executive.

Aceasta reglementare va contribui major la reducerea cheltuielilor bugetare repartizate pe segmentul justiției şi va elimina tratamentele diferențiate de salarizare între judecători și procurori.

4. Drept de iniţiativă legislativă a Consiliului Superior al Magistraturii în ceea  ce priveşte actele normative în sistemul judiciar

Constituţia României, la art. 74, prevede dreptul de iniţiativă legislativă pentru puterea executivă – Guvernul, puterea legislativă – senatorii şi deputaţii şi cel puţin un număr de 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, lipsind cu desăvârşire această iniţiativă pentru puterea judecătorească, singura care mai poate transmite un mesaj de corecţie eficient pentru sistemul judiciar.

În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii emite avizul conform în ceea ce privește bugetul instanțelor de judecată și bugetul propriu, însă, în exercitarea rolului sau de garant al independenței justiției, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să aibă şi o componentă legislativă, în sensul de a emite aviz conform pentru actele normative în materia organizării judiciare sau a admiterii în magistratură.

Mai mult, având în vedere calitatea Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției, nu este suficient ca acest organism independent doar să avizeze actele normative ce vizează autoritatea judecătorească, ci trebuie să aibă inițiativă legislativă în ceea ce priveşte actele normative, legislaţia principală şi secundară în sistemul de justiţie.

În condiţiile în care, în actualul sistem constituţional cetăţenii români au drept de iniţiativă legislativă, judecătorii, care au viziune de ansamblu asupra sistemului justiţiei şi care în aplicarea legii, pot identifica vulnerabilităţile şi neregularităţile în funcţionarea justiţiei și fenomenele sociale negative, trebuie să aibă posibilitatea, prin organismul constituţional care-i reprezintă – C.S.M- să poată iniţia propuneri şi proceduri de remediere a acestor disfuncţii.

Menținerea statutului C.S.M de ”consultant” în loc de ”inițiator”, în sensul sesizării Ministrului Justiției pentru promovarea sau modificarea unor acte normative în domeniul justiției, întreţine starea de dependență a puterii judecătorești  față de puterea executivă, situaţie de neacceptat într-un stat de drept.

În aceeași direcție de acțiune, pentru revitalizarea sistemului judiciar prin îmbunătăţirea funcționării C.S.M şi eficientizarea funcţiilor sale, propunem instituirea votului universal al judecătorilor în Adunările Generale, în probleme de maximă importanţă pentru organizarea sistemului judiciar şi aspectele care vizează cariera magistratului, concomitent asigurării dezbaterilor publice pe marginea proiectelor de acte normative  care privesc justiţia.

Efectul imediat al acestei măsuri îl reprezintă o mai bună ajustare a sistemului judiciar, întrucât în acest fel, fiecare magistrat ar transmite mesajul sau de corecţie, eficient pentru  sistemul judiciar. În acest mod, sistemul ar deveni funcţional, faţă de actualul sistem care practic funcţionează în virtutea inerţiei, fără implicarea activă a judecătorilor.

5. Restructurarea și reformarea aparatului tehnic administrativ din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii

În ceea ce privește aparatul tehnic administrativ propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, deşi rolul acestei structuri este acela al pregătirii şi fundamentării lucrărilor adresate consiliului, în realitate acest aparat „conduce din umbră” şi direcţionează practic deciziile adoptate de plen sau secţii.

Nu sunt puţine cazurile în care, fără o analiză aprofundată, C.S.M a adoptat soluţii fundamentate de aparatul tehnic administrativ „la limita legii” sau chiar nelegale (un exemplu recent îl constituite abuzurile şi discriminările constatate la  Concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor din 29 martie 2015, redistribuirea unor posturi de la instanţe şi parchete fără o analiză atentă a volumului de muncă şi fără consultarea prealabilă a conducerii instanţelor etc.).

În sensul eliminării acestor practici, un obiectiv principal pe care îl vom urmări în calitate de membru C.S.M, va fi acela al restructurării aparatului tehnic administrativ atât sub aspectul atribuţiilor conferite de lege cât şi sub aspectul recrutării personalului.

În această direcţie,  ţinând cont de faptul că potrivit art. 63 din Legea nr. 317/2004, personalul este numit prin concurs sau examen, este necesar pe de o parte ca numirile în aceste funcții să aibă loc în condiții de transparență și obiectivitate, pe baza meritelor și capacităților profesionale, iar pe de altă parte, numirea judecătorilor și procurorilor în funcții de specialitate juridică, să  fie pe o perioadă determinată, respectiv să nu depășească 3 ani.

Soluția se impune în condițiile în care politica detașărilor magistraților în cadrul C.S.M, I.N.M etc. nu a fost reglementată de actualul Consiliu, în ciuda faptului că toți membri C.S.M, în proiectele întocmite, au susținut această regândire a instituției detașării.

În situația în care se impune sau se apreciază că angajarea magistratului este necesară pe perioadă nedeterminată, postul respectiv va fi bugetat de către C.S.M, iar nu de către Ministerul Justiției, din fondurile alocate instanțelor de judecată.

6. Limitele de control pentru  Inspecţia Judiciară

În ceea ce priveşte rolul inspecţiei judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus suplimentarea schemei de personal şi a asigurat un sediu adecvat Inspecţiei Judiciare.

Inspecţia judiciară trebuie să funcţioneze cu păstrarea autonomiei faţă de factorul politic şi va fi exercitata in continuare sub tutela  C.S.M, ca unic garant al înfăptuirii justiţiei, puterea executivă având posibilitate de control reciproc,  prin faptul că Ministrul Justiţiei este membru cu drept de vot în C.S.M şi are deplină putere să exercite căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor în materie disciplinară şi nu numai.

În opinia noastră, Ministerul Justiţiei nu are căderea de a realiza inspecţii judiciare la instanţe sau de a ancheta orice gen de abateri sau fapte comise de către magistraţi în exercitarea funcţiei, deoarece este un organ eminamente politic, poate produce ingerinţe în actul de justiţie și poate afecta inamovibilitatea judecătorului.

Tot astfel, greşelile profesionale nu pot face obiectul acţiunii disciplinare (cum este cazul greşelilor de procedură, acestea putând fi îndreptate prin căile de atac admise de lege). Acest lucru ar aduce atingere independentei judecătorului.

Prin Avizul nr. 1 din 23 noiembrie 2001 al CCJE, se recomandă statelor ca inspecţiile judiciare, să nu aibă în competenţă obiectul sau corectitudinea hotărârilor şi nici nu trebuie să-i determine pe judecători să-şi sacrifice îndeplinirea corespunzătoare a rolului lor de a pronunţa o hotărâre bine gândită în conformitate cu interesele justiţiabilului în favoarea productivităţii (Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, Ed.Hamangiu 2008).

În acest sens, apreciem că inspecţia judiciară poate verifica doar chestiuni legate de organizarea muncii, durata dosarelor, îndeplinirea de către magistraţi a îndatoririlor de serviciu, chestiuni legate de respectarea deontologiei profesionale, iar inspectorii judiciari, trebuie selectaţi în mod obiectiv și cu asigurarea reprezentativităţii la nivel regional.

Pornind de la Starea sistemului judiciar în anul 2015, reținem faptul că în această perioadă, instanțele naționale au înregistrat un volum total de activitate de 3.040.020 dosare, funcționând un număr de 176 judecătorii, 42 de tribunale, 4 tribunale specializate.

În acest sens, susținem că Inspecția Judiciară are rolul de a analiza activitatea unui magistrat în funcție de încărcătura de dosare pe care o rulează și soluționează, pentru a nu prima cantitatea în detrimentul calității.

7.  Aspecte legate de numirile în funcţii de conducere la instanţe 

Prima măsură care se impune cu necesitate este curăţirea sistemului de „virușii sistemului”, magistraţi care funcţionează în punctele vitale ale sistemului judiciar.

Magistraţii care au colaborat cu securitatea, fie ca informatori fie ca ofiţeri activi, vor fi eliberaţi din funcţii, putând fi menţinuţi ca judecători, în scopul garantării dreptului la muncă, dar cu interdicţia expresă, de a nu fi conducători de instanţe și cu atât mai mult, interdicţia de a avea calitatea de membru în C.S.M.

Apreciem oportun, ca investirea preşedintelui şi a vicepreşedintelui instanţei să aibă loc şi prin votul Adunărilor Generale ale Judecătorilor de la instanţele respective, pentru un mandat de 2 ani, cu posibilitatea de a candida la mai multe mandate, dar nu consecutive.

Aceasta deoarece, în cadrul colectivului din care fac parte, judecătorii trebuie să comunice foarte bine intre ei, pe baza de colegialitate și respect reciproc, iar desemnarea unui conducător cu acordul lor, are consecinţe pozitive asupra activităţii instanţei în particular și a sistemului judiciar în general.

În ceea ce priveşte rezultatele obţinute de candidaţi la proba practică, respectiv susţinerea Proiectului de management, în vederea eliminării subiectivismului în acordarea punctajului şi pentru responsabilizarea membrilor Comisiilor de examinare, se impune modificarea art. 15 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, respectiv  să fie prevăzutăposibilitatea contestării rezultatului susţinerii proiectului.

Acest text este menţinut, nemodificat în Proiectul C.S.M de modificare a Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor.

Considerăm că nu este normal şi nici legal ca rezultatele susţinerii proiectului să fie definitive şi necontestate. Este important pentru candidaţi să cunoască în unde a fost depunctat, la care dintre criteriile privind îndeplinirea atribuţiilor funcţiei de conducere nu a atins punctajul necesar pentru promovare.

Considerăm că revocarea din funcţia de conducere, pentru grave deficiențe și exces de autoritate, să aibă loc pe principiul simetriei, în acelaşi mod, respectiv cu exprimarea votului Adunărilor Generale ale Judecătorilor de la instanţele respective, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în urma constatării deficientelor în managementul instanţei.

Încălcarea independenţei judecătorului, poate avea loc și în situaţia în care i se solicită o subordonare ierarhică nejustificată, cu consecinţe directe asupra soluţionării unui dosar.

În acest sens, propunem ca în viitoarea reglementare Codului Deontologic, pentru a evita ingerinţa în actul de justiţie prin acte de corupţie, să se prevadă ca abatere gravă „excesul sau abuzul de autoritate exercitat de către superiorii ierarhici administrativi”, care în prezent îndeplinesc funcţia de judecător şi de manager de instanţă (funcţii incompatibile, întrucât cariera de magistrat implică interdicţia de a fi manager sau administrator).

În scopul eliminării acestei incompatibilităţi, susţinem continuarea demersurilor pentru  instituirea conceptului de „manager de instanţă” cu studii superioare economice, având atribuţii exclusiv administrative, în vederea degrevării judecătorilor cu funcţii de conducere de orice activitate de natură extrajudiciară.

Efectul imediat al acestei măsuri îl constituie participarea judecătorilor cu funcţii de conducere (preşedinte, vicepreşedinte, şefi de secţie), într-o măsură mai mare la soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecata, în prezent aceştia „simulând” această activitate care este de fapt, esenţa funcţiei de judecător.

 8. Rolul CSM în ceea ce privește logistica şi informatizarea instanțelor de judecată

În Strategia de întărire a integrităţii în justiţie 2011-2016, Consiliul Superior al Magistraturii propune îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare a sistemului de gestionare a bazei de date a instanţelor. Măsura urmăreşte să extindă utilizarea sistemului ECRIS în toate instanţele şi parchetele.

Se susţine că pentru  facilitarea schimbului de informaţii, procurorii trebuie să aibă acces la ECRIS-ul instanţelor, măsură pe care nu o considerăm necesară, în condiţiile în care actele şi lucrările procurorilor sunt supuse cenzurii instanţei de judecată.

Dezvoltarea sistemului de statistică judiciară, care să utilizeze toate datele din mediul electronic, este o măsură necesară, pentru publicarea hotărârilor judecătoreşti evidenţiate în ECRIS.

În ceea ce priveşte sistemul informatizat ECRIS, se constată unele deficienţe în sistem, respectiv echipamentul tehnic din dotare este deficitar, respectiv este un sistem uzat moral, neadapat la programele actuale şi insuficient (spre exemplu, există mai multe staţii conectate la o singură imprimantă).

Astfel, din verificările efectuate, rezultă că persoanele responsabile IT au solicitat constant fie achiziţionarea de echipamente noi, performante, actualizate, fie alocarea unor sume pentru efectuarea reparaţiilor la dotările existente, demersurile însă rămânând de cele mai multe ori fără finalitate. În această privinţă, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să acorde prioritate obţinerii fondurilor necesare pentru asigurarea unor dotări compatibile cu programele aplicate.

Pe de altă parte, semnalăm faptul că în citativul emis către părţile dosarului, nu se regăseşte dovada comunicării şi identificarea actului procedural comunicat, ceea ce determină pe de o parte lipsa de transparenţă faţă de justiţiabil, precum şi imposibilitatea verificării de către magistratul responsabil cu instrumentarea dosarului, a efectuării comunicărilor prevăzute de legea procesuală. În acest scop, vom face demersuri pentru adaptarea programului ECRIS în sensul inserării în citativ a conţinutului actului comunicat către justiţiabil.

Sistemul actual de repartizare a dosarelor, se confruntă cu deficiente, dintre care vom semnala repartiţia dosarelor fără a se ține cont de numărul de cauze soluţionate, ci din perspectiva termenului de soluţionare.

Acest lucru face ca judecătorii care se implică în activitatea lor şi soluționează cu celeritate şi operativitate dosarele, să primească spre soluţionare în mod neechitabil, acelaşi număr de dosare, în raport de cei care menţin o încărcătură ridicată a şedinţelor de judecată.

9. Independența magistratului – factor important şi element de esenţă care garantează existenţa statului de drept           

Luând în considerare importanţa sistemului judiciar pentru întreaga societate, Constituția României a statuat la art. 124 alin. (3), faptul că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Independența judecătorului presupune lipsa oricăror presiuni şi imixtiuni în actul de justiție din partea celorlalte puteri ale statului, aspect consacrat expres în Principiul I alin. 2 lit. b) din Recomandarea R(94) 12 a Consiliului Europei: “puterea executivă și cea legislativă trebuie să se asigure că judecătorii sunt independenți și că nu sunt adoptate măsuri susceptibile de a pune în pericol această independență”.

Aplicarea şi interpretarea defectuoasă a unei legi pentru protejarea anumitor interese de grup, conduce la dezintegrarea societăţii și la “moartea statului de drept”, statul fiind forma superioară de organizare a unei societăţi,  chiar dacă teoretic legea este democratică și vizează binele general.

În aceasta direcție, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să contribuie la întărirea rolului Înaltei Curți de Casație și Justiției de interpretare unitară a legii și unificarea jurisprudențială, menită să elimine exercitarea cu rea credinţă a căilor procedurale coroborate cu dispozițiile regulamentare interne de funcționare a instanțelor, în folosul intereselor personale și de grup (spre exemplu, cazul înlocuirii unui complet de judecată, prin încuviințarea cererilor de preschimbare de termen și repartizarea cauzei unui alt complet ).

În considerarea independenței judecătorului faţă de puterea legislativă și executivă, apreciem că politicienii ar trebui să aibă ca ţintă principală, convingerea cetăţenilor de faptul că legile sunt bune, drepte și juste, că ele trebuie respectate pentru întărirea statului de drept, iar ca primă consecinţă, va spori încrederea cetățenilor în sistemul de justiție.

În acest sens, forțele politice (partidele, Guvernul, Parlamentul) trebuie să declare justiția ca pe un domeniu de interes național și să-i acorde suport politic decisiv și stabilitate legislativă în direcția înfăptuirii reformelor.

Principiul independenței justiției trebuie analizat în raport de mai multe criterii, printre care și acela al statutului special conferit de Constituția României, judecătorului şi procurorului. În actuala reglementare, procurorii sunt consideraţi magistrati, membri cu statut egal cu cel al judecătorilor, dar potrivit Constituţiei României, procurorii îşi desfaşoară activitatea potrivit principiului subordonării ierarhice, sub autoritatea ministrului justiției.

Amintim aici necesitatea declarării independenţei procurorului, chiar și în condițiile în care în ar primi statutul de agent guvernamental întrucât, în actuala legislație, respectiv în art. 54 din Codul de procedură penală, există instituția judecătorului de cameră preliminară, care are ca principal rol verificarea legalității măsurilor de trimitere sau netrimitere în judecată, verificarea măsurilor preventive etc., așa încât nu se mai impune supervizarea actelor  procurorilor de către propriile organe de conducerea administrativă, respectiv prim procuror și procuror șef, supervizarea care afectează grav independența și libertatea de conștiință a procuroului în instrumentarea dosarului.

Independenţa puterii judecătoreşti în plan financiar.

În scopul asigurării funcţionarii în condiţii adecvate a instanţelor de judecată, prima urgență o constituie modificarea legislaţiei privind taxele judiciare de timbru în sensul redirecţionării fondurilor către puterea judecătorească.       

Deplina independenţă a puterii judecătoreşti față de celelalte puteri publice, nu se asigură doar prin garanţia inamovibilităţii, ci și prin asigurarea unei autofinanţări parţiale a instanţelor, care să le asigure gestionarea activităţii în bune condiţii.

Măsurile principale ce se impun  pentru îndeplinirea acestui obiectiv, ar fi stabilirea unui procent minim de finanţare din PIB, reaşezarea gradelor de jurisdicţie şi a numărului de instanţe.

Puterea judecătorească nu beneficiază de independenţă şi în plan financiar, în condiţiile în care bugetul  este coordonat de o autoritate politică, de ministrul justiţiei. În acest fel, în mod nejustificat puterea politică exercită controlul asupra independentei magistraţilor, prin modul de stabilire a salariilor şi alte drepturi ale acestora.

Spre exemplu, semnalăm o grava ingerinţă în actul de justiţie a puterii executive prin Ministerul Justiţiei în calitate de debitor, în unele raporturi juridice în care a eşalonat plata datoriilor statului față de justiţiabili, pe o perioada mai mare de 6 luni, fără acordul acestora, fapt interzis de lege prin art. 1101 alin. (2) Cod civil și art. 499 Cod pocedură civilă.

Faptul că Ministerul Justiției refuză constant executarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015,precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, eliminarea diferențelor salariale nejustificate, acordarea sporului de doctorat etc, reprezintă o dovadă în plus a tendinței și scopului determinat al puterii executive de a subordona puterea judecătorească. Acesta este și motivul pentru care Ministerul Justiției se opune la aplicarea legii  privind preluarea bugetului instanțelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție și la conferirea dreptului de inițiativă legislativă Consiliului Superior al Magistraturii.

Sistemul judiciar se confruntă cu o jurisprudenţă neunitară și excesivă în sistemul de salarizare, ceea ce a condus la agravarea conflictelor de muncă  şi declanşarea altora de către personalul din sistemul judecătoresc.

În prezent, pe rolul instanțelor de judecată se află numeroase cauze reprezentând litigii derivate din refuzul Ministerului Justiției de a emite ordine de salarizare în executarea legii adoptate de puterea legiuitoare în materia salarizării magistraților și personalului din justiție.

În această privință, remarcăm faptul că aceste probleme nu subzistă și cu privire la judecătorii membrii CSM, procurorii de la Parchetul ÎCCJ, judecătorii ÎCCJ, dat fiind faptul că aceste instituții sunt și ordonatori principali de credite finanțate direct de la bugetul de stat.

Aceasta în condițiile în care, statul de drept presupune garantarea pentru toţi judecătorii a veniturilor nete, cu includerea tuturor drepturilor înscrise în registrele electronice de evidență, recunoscute prin lege şi prin hotărâri judecătoreşti.

Tot astfel, garanţie a principiului inamovibilităţii, retribuţia unui judecător nu poate fi diminuată în niciun mod în timpul exercitării funcţiei.

În orice stat democratic  salariile judecătorilor se stabilesc prin lege specială și asigură autonomie și independenţă judecătorului. În acest sens, considerăm că se impune constituirea la nivelul ordonatorului principal de credite (în prezent Ministerul Justiției) a unei comisii care să verifice dacă drepturile salariale și celelalte indemnizaţii cuvenite judecătorilor sunt respectate și satisfăcătoare, aşa cum se întâmplă în statele democratice.

10. Rolul Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte numirile la “vârf” de parchete și Direcţia Naţională Anticorupţie 

Potrivit dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit dispoziţiilor art. 40 lit. h din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, avizul pentru numirea procurorilor în funcţiile menţionate mai sus, este acordat de  Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În calitate de garant al independenţei justiţiei, C.S.M trebuie să aibă rol esenţial în numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a evita ingerința politicului în exercitarea autorității judecătorești.

În acest sens, se impune modificarea dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul că „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.”

Pe această cale, supunem dezbaterii publice și susținem amendarea Legii nr. 303/2004, în sensul arătat, pentru a evita ingerința politicului și a exclude situația ca puterea judecătorească să rămână un serviciu auxiliar al puterii executive și implicit al puterii politice, deoarece ne-am putea confrunta cu aceeași situație cu care s-a confruntat în secolul trecut puterea judecătorească din statul fascist sau din statul comunist, când  magistrații au fost constrânși să numească ” binele” ca fiind ”rău” și ”răul” ca fiind ”bine”, situație de neacceptat în societatea românească, deși formal, suntem un stat de drept fără eficiență.

11. Funcția consultativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Recunoaşterea justiţiei drept domeniu strategic de interes naţional şi de către puterea executivă, legislativă, care să garanteze respectarea recomandărilor Comitetului Miniştrilor cu privire la independenţa Puterii judecătoreşti (volumul de activitate pe judecător, finanţarea sistemului judiciar, excluderea atribuţiilor nejuridice ale judecătorilor, luarea de măsuri pentru îmbunătăţirea imaginii justiţiei, asigurarea independenţei economice a magistraţilor).

Având în vedere că Înalta Curte este instanţă aflată în vârful ierarhiei judiciare, principala sarcină a sa trebuie să fie unificarea jurisprudenţială, clarificarea problemelor de principiu  asigurarea aplicării și interpretării unitare a legii.

Fata de faptul ca puterea executivă se subrogă tot mai pregnant puterii legiuitoare a țării, considerăm că se impune, de lege ferenda, avizul conform al Secţiilor reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern, ca un veritabil filtru al acestor acte normative, în chestiuni de interes public și probleme de drept de importanţă deosebită.

Acest lucru se impune cu necesitate, ţinând cont de faptul că judecătorii Curţii Constituţionale care exercită controlul de constituţionalitate asupra legilor şi ordonanţelor de guvern, sunt numiţi politic şi în opinia noastră, nu oferă garanţii de independenţă.

12. Dreptul la protecţie al magistratului – consacrarea legislativă a dreptului la protecţie al judecătorului

Judecătorul trebuie să facă parte din categoria personalului protejat de stat, prin reglementarea în legislaţia românească a principiului protecţiei magistraţilor împotriva acuzaţiilor nefondate şi a abuzurilor de orice fel.

Demersurile noastre se îndreaptă spre acţiuni eficiente de protecţie a magistratului împotriva interceptărilor ilegale şi abuzive, în orice mediu, cu argumentul nefondat al asigurării securităţii şi siguranţei naţionale, împiedicarea monitorizării din partea structurilor şi serviciilor speciale, oricare ar fi acestea. Consecinţa imediată a acestor acţiuni nelegale, o constituie şantajul magistratului şi evident deturnarea justiţiei de la adevăratul scop, restabilirea ordinii de drept şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului.

Conform Raportului de activitate pe 2014 al Serviciul Român de Informații, raport depus la Parlament, numărul interceptărilor solicitate de DNA și Ministerul Public este în continuă creștere. Potrivit datelor furnizate de Serviciul Român de Informații, în perioada 2005-2013 numărul telefoanelor ascultate din motive de securitate națională a crescut cu 265%, iar totalul interceptărilor a crescut cu 700%. Numărul interceptărilor se menține la fel de mare și în 2015, numai Înalta Curte a emis 2.020 de mandate de interceptare pe siguranța națională.

Prin Decizia  Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că articolul 142, alineatul 1, din Codul de Procedură Penală referitor la punerea în executare a mandatului, este neconstituţional. Articolul respectiv arată că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”.

S-a reţinut astfel, că probele obţinute prin interceptări ale SRI, chiar şi cu mandat de la judecător, pot fi considerate nelegale, după ce judecătorii constituţionali au decis că articolul 142, alineatul 1, din Codul de Procedură Penală, referitor la punerea în executare a mandatului nu respectă legea fundamentală. În 2014 au fost puse în executare 42.263 mandate de supraveghere tehnică şi 2.410 ordonanţe aparţinând structurilor Ministerului public şi DNA (Raportul SRI pe anul 2014, depus la Parlament).

De asemenea, susţinem că autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, este obligata să-l despăgubească pe acesta în situaţia în care a suferit un prejudiciu de orice fel, moral sau material, în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.

13. Protecție faţă de atacurile nejustificate ale mass-media.

Independența magistratului trebuie apărată și în raport cu mass-media, existând posibilitatea reală ca în unele  cazurile de mediatizare, justiţia să fie controlată şi influenţată de presă.

Prin sporirea neîncrederii publicului în justiţie și dezbaterile publice asupra unor cazuri judiciare, actul de justiţie va fi mereu suspectat de neobiectivitate, aspect de natură a ameninţa însăşi ordinea constituţională, mass-media punând  efectiv în pericol siguranţa statului prin răspândirea de informaţii false, neverificate de cele mai multe ori.

În exercitarea funcţiei lor constituţionale, corpul magistraţilor nu trebuie expus niciunei strai de pericol sau ameninţare de orice natură, motiv pentru care consideram că în procesele judiciare, pentru garantarea libertăţii de exprimare, jurnaliştii ar trebui să se rezume la prezentarea unor opinii, fără atacuri si distorsionări ale valorii fundamentale de independenta a justiţiei.

În acest sens, considerăm oportună adoptarea unui act normativ iniţiat de C.S.M în temeiul art. 133 alin. (1) din Constituţia României, în calitatea sa de garant al independenței justiţiei, privind monitorizarea faptelor prin care se aduce atingere autorităţii şi înfăptuirii justiţiei, imaginii publice a organelor judiciare, actul normativ urmând a interzice expres influenţarea în vreun mod a procedurilor judiciare care au legătură directă cu exercitarea funcţiei de judecător.

14. Obiective cu privire la accesul în magistratură şi promovarea în carieră  magistraţilor

Având în vedere situaţia actuală a societăţii româneşti, apreciem că recrutarea în magistratură trebuie să se facă numai după 8 ani vechime în alte activități juridice (procurori, avocaţi, executori judecătoreşti, notari publici, consilieri juridici, grefieri, poliție judiciară), numai  prin examen de admitere la Institutul National al Magistraturii și instruire timp de 1 an la cursurile de pregătire prin Institutul Național al Magistraturii, testare psihologică aprofundată şi dosar profesional efectiv (practică efectivă în materie judiciară).

Judecătorul trebuie să fie o persoană integră, cu viziune de ansamblu asupra funcţionării sistemului judiciar, să aibă experienţă de viaţă şi să fie o persoană reprezentativă (cu pregătire profesională academică, publicaţii în doctrina judiciară etc.).

În acest sens, judecătorii care au colaborat cu securitatea nu pot deţine funcţii publice în justiţie, deoarece prin atitudinea lor au împiedicat reforma statului și democraţia constituţională – au frânat progresul României şi formarea actualului stat de drept, întrucât în cariera lor profesională au încălcat deontologia şi au luptat împotriva ideilor de democraţie la nivelul de „vârf doctrinal” în sistemul comunist, antidemocrat.

– Promovarea – modalitate de asigurarea demnităţii socio-profesionale a magistratului.

Promovarea în funcţie reprezintă o posibilitate de dezvoltare a carierei prin ocuparea  unei funcţii vacante superioare.

Prin Hotărârea Consiliului Naţional Pentru Combaterea Discriminării nr. 386 din 06.06.2016, s-a constatat faptul că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a comis o discriminare directă la concursul de promovare din 29 martie 2015, motiv pentru care s-a aplicat amendă contravenţională în cuantum de  2.000 lei împotriva C.S.M.

În argumentarea soluției de constatare a discriminării, Colegiul Director al CNCD a reținut că participanții la un concurs de promovare trebuie tratați în mod identic, iar acordarea unui punctaj diferit din pornire reprezintă o diferențiere (pct. 5.12 din Hotărâre).

Tot astfel, s-a reținut că diferențierea s-a realizat în funcție de specialitatea participanților la concurs, termen care se încadrează în noțiunea de ”orice alt criteriu de discriminare”, iar relația de cauzalitate este una evidentă (pct. 5.16 din Hotărâre).

În consecință, C.N.C.D reține că sistemul de notare la concursul de promovare din 29 martie 2015, cu punctaj diferit pentru candidați, în funcție de specialitate, este discriminare directă, întrucât reprezintă o deosebire, O PREFERINȚĂ CARE ARE CA EFECT RESTRÂNGEREA EXERCITĂRII, ÎN CONDIȚII DE EGALITATE, A DREPTULUI DE PROMOVARE PROFESIONALĂ”.

La final de mandat, Consiliul Superior al Magistraturii – garant al independenţei magistratului, este sancţionat cu amendă, pentru încălcarea dreptului magistratului la carieră, la promovare profesională.

Carta Europeana a Statutului Judecătorilor, adoptată sub egida Consiliului Europei în anul 1998, prevede la articolul 7 „Creşterea nivelului de competență și ridicarea standardelor profesionale- cerinţe definitorii pentru judecători și procurori”.

În condiţiile în care judecătorul naţional este îndreptățit de norma constituţională să soluţioneze conflictul între dispozițiile naționale privitoare la protecția drepturilor și libertăţilor fundamentale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, el trebuie să se preocupe permanent de menținerea celui mai înalt nivel de competenţă cerut de judecarea litigiilor, iar statul trebuie să-și îndeplinească obligațiile de a asigura condiţiile necesare din punct de vedere material, financiar, logistic şi uman în acest sens (Principiile de la Bangalore).

Potrivit jurisprudenţei Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocarea normelor europene care reglementează un drept fundamental, reprezintă o apărare juridică de ordine publică, ce poate fi invocată oricând, iar un drept dobândit în baza unei norme europene, nu poate fi restrâns (Decizia nr. 2526 din 23.03.2007 – Secţia Civilă a Înaltei Curți; Decizia nr. 5843 din 19.09.2007).

Potrivit principiilor fundamentale ale Națiunilor Unite privind independența judecătorilor, adoptate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în noiembrie 1985, Recomandarea (94) 12 a Comitetului Miniștrilor către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată de Comitetul Miniștrilor din 13.10.1994, precum și prevederile Cartei Europene privind Statutul Judecătorilor adoptată la Strasbourg la 8-10 iulie 1998, recrutarea și promovarea judecătorilor trebuie să se facă în aşa fel încât să se asigure exercitarea corespunzătoare a responsabilităţilor judiciare, ca ansamblu de obligaţii şi puteri judiciare ce vizează protejarea intereselor oricărei persoane.

Pentru realizarea acestui obiectiv, orice decizie privind cariera profesională a judecătorilor trebuie să aibă la bază criterii obiective, selecţia şi promovarea judecătorilor urmând a se baza pe meritul profesional, luând în considerare următoarele criterii:

– calificarea-cunoaşterea legislaţiei recente și a jurisprudenţei;

– integritatea;

– competența – pregătire profesională adecvată;

– eficiența – formarea profesională continuă, dobândită pe baza unei practice îndelungate.

Potrivit art. 4 din Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului ”… atunci când nu este bazat pe vechimea în muncă, sistemul de promovare este în exclusivitate bazat pe calităţile și meritele constatate în timpul exercitării funcţiilor încredinţate judecătorilor prin evaluări obiective”.

Aceste instrumente juridice comunitare au prioritate faţă de dreptul intern şi efect direct în legislația românească, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Constituție.

În actuala reglementare a sistemului de promovare, se remarcă elemente de imprecizie şi incertitudine ale Regulamentului privind promovarea în funcţii a judecătorilor și procurorilor, regulament care s-a modificat permanent şi care a fost interpretat diferit de la caz la caz.

În scopul asigurării unei pregătiri profesionale de calitate a membrilor sistemului judiciar, consideram oportună înfiinţarea la nivelul C.S.M, a unei Comisii competente pentru promovarea în grad a  judecătorilor.

Sistemul carierei din Uniunea Europeană – implică o formă de apreciere constantă a activităţii judecătorului şi anumite drepturi în ceea ce priveşte evoluţia profesionala: dreptul la avansare, corespunzător performantelor profesionale individuale, autonomie profesională față de influențele politice ca o garanţie a independenței și imparţialităţii judecătorului.

Pe parcursul desfăşurării carierei, judecătorul are dreptul de a promova în funcţie și de a avansa în gradul de salarizare, prin concurs sau examen, dacă îndeplineşte condiţiile de vechime și de studii, ceea ce defineşte conceptul de „Vocație la carieră” (Corneliu Manda, Drept administrativ, p. 371). În vederea promovării în funcţie, criteriile de promovare trebuie să fie de ordin profesional şi să se bazeze pe competență, evaluare, vechime, activitate meritorie, concurs curricular, experienţa candidatului, integritate, iar concursul trebuie să vizeze în principal legislaţia recentă şi jurisprudenţa.

În ceea ce priveşte posturile scoase la concurs, acestea vor fi cele libere existente la data organizării concursului și un număr estimativ pentru posturile ce s-ar putea elibera, ocuparea posturilor urmând a se face în ordinea mediilor pe țară.

Este necesar a se asigura pentru toţi magistraţii posibilitatea de a urca toate treptele ierarhiei judiciare, chiar fără o promovare efectivă la instanţa superioară, pentru a încuraja creşterea profesională şi pentru magistraţii care funcţionează la instanţele de fond.

Prin limitarea numărului de posturi şi prin subfinanţarea sistemului judiciar sub acest aspect, acesta rămâne doar un deziderat.

De asemenea, este necesar întocmirea unui tabel de avansare (exemplul unor state democratice) pe care se vor înscrie judecătorii care îndeplinesc condiţiile de promovare în funcţii de execuţie, au promovat examenul, dar nu se încadrează în limita posturilor vacante scoase la concurs. În situaţia în care un judecător figurează 3 ani consecutivi pe acest tablou, el urmează să fie promovat prin exprimarea acordului.

Din perspectiva faptului ca promovarea în funcţie asigura accesul la cariera juridica reală, apreciem ca astfel de concursuri de promovare ar trebui organizate de doua ori pe an, ţinând cont și de faptul că din diverse motive, anumiţi judecători nu doresc să se mute cu familia în altă localitate (unde activează instanţele superioare).

15. Principiul nediscriminării și eliminarea promovării în funcţie fără concurs a unor categorii profesionale juridice

– Inadmisibilitatea conferirii unui statut juridic superior procurorilor faţă de judecători (caracteristică  a statului poliţienesc)

Supunem analizei situaţia discriminatorie creată  judecătorilor în raport cu procurorii care au dobândit gradul profesional superior fără sustinerea concursului de promovare, neexistând derogări în acest sens, eludând aşadar orice dispoziţie privitoare la promovarea prin concurs.

Această practică de promovare a procurorilor ţine de natura statului poliţienesc, nedemocrat şi afectează grav funcţionarea sistemului judiciar, întrucât nu se promovează competenţa profesională, ci amatorismul în profesie.

Situaţia devine cu atât mai gravă, cu cât ulterior dobândirii gradului superior fără concurs, procurorii pot solicita transferul în funcţia de judecător, desigur cu menţinerea gradului dobândit în condiţiile arătate, în conformitate cu art. 65 alin. 6 din Legea nr. 303/2004: ”Judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau parchetelor”.

Consiliul Superior al Magistraturii a admis constant astfel de cereri de transfer din funcţia de procuror în cea de judecător, cu menţinerea gradului profesional dobândit fără concurs.

– Magistratii asistenți și asistenții judiciari – auxiliari ai justiției, care nu sunt investiți cu „putere de stat”

În statele cu guvernele democratice, aceste categorii profesionale fac parte din categoria  simplilor „consilieri” sau referendari, auxiliari ai judecătorilor, fără putere jurisdicţională, ca şi asistenţii judiciari (considerăm că aceştia ar trebui sa fie numiţi doar pentru o perioadă de 2 ani, după modelul francez şi să fie remuneraţi de Patronate sau Sindicate.

Aceasta categorie de „magistraţi” a fost instituită pentru a acorda asistenţă judecătorilor în vederea pregătirii deciziei finale (studierea dosarelor, prezentarea unui raport asupra cauzei sau pregătirea unui proiect de hotărâre). Ei nu pot în niciun caz participa, cu titlu deliberativ la dezbateri, deoarece „nu pronunţă dreptul, nu detin imperium sau „jus dicere”.

Prin art. 126, Constitutia recunoaşte numai judecătorului această putere, astfel: “Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție şi prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”.

Asimilarea magistraților asistenți, judecătorului de curte de apel (în grad profesional, nu doar în salarizare) constituie, în opinia noastră, o ingerinţă în actul de justiţie, deoarece aceştia nu înfăptuiesc justiţia şi au statut distinct de cel al judecătorilor în ceea ce priveşte numirea și promovarea în funcţie.

– Admiterea în alte profesii judiciare care concură la înfăptuirea actului de justiţie (avocați, executori judecătoreşti, notari publici, experţi judiciari)

Considerăm că admiterea în aceste profesii judiciare, ar trebui să aibă loc prin implicarea şi controlul direct al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii, având în vedere că activitatea acestora vizează înfăptuirea justiţiei, iar aceste categorii profesionale trebuie să-și aducă aportul pentru aflarea adevărului.

În practică, din cauza lipsei unui „filtru” adecvat pentru admiterea în aceste categorii profesionale, se constată o creştere a neprofesionalismului și tendinţa acestora de a nu răspunde scopului pentru care există ca şi corp profesional, respectiv lupta pentru aflarea adevărului.

16. Formarea profesională continuă a judecătorilor-garanţia independenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiei

Corpul magistraţilor nu este suficient motivat în recunoaşterea şi înţelegerea pe deplin a rolului justiţiei în statul de drept; se remarcă lipsa de interes pentru pregătirea profesională, unele cazuri de comportare necorespunzătoare în raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi ceilalţi participanţi la activitatea de judecată (unele situaţii chiar recent mediatizate), ceea ce determină lipsa de încredere a justiţiabililor în independenţa şi imparţialitatea magistraţilor.

În scopul remedierii acestor deficienţe, în opinia noastră este necesar ca  judecătorii şi personal auxiliar de specialitate al instanţei, să participe la programele de formare continuă ale Institutului Naţional al Magistraturii, respectiv Şcolii Naţionale de Grefieri, pentru însuşirea şi aplicarea actelor normative noi şi a practicii judiciare consecvente, învăţământul profesional al judecătorilor şi personalului auxiliar de specialitate să vizeze, pe lângă dreptul material şi procesual, teme privind deontologia profesională, transparenţa şi calitatea actului de justiţie.

În ceea ce priveşte activitatea de formare profesională, considerăm că schimbul internaţional de experienţă trebuie să aibă loc pentru toţi judecătorii interesaţi, selecţia urmând a avea loc pe baza unor criterii obiective, instruirea vizând vizite la școli şi curţi internaţionale de justiţie, activităţile urmând a fi finanţate de la bugetul statului.

Aceste măsuri sunt necesare pentru asigurarea unui dialog între judecătorii europeni și judecătorii naţionali, precum şi în scopul informării celor din urma asupra documentelor internaţionale pertinente.

În virtutea îndeplinirii rolului constituţional, judecătorilor le incumbă o îndatorire generală de a asigura un serviciu public de calitate, profesionist, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, sens în care vom milita constant pentru asigurarea specializării judecătorilor şi sprijinirea acestora în desăvârşirea pregătirii profesionale, prin forme de pregătire profesională dintre cele mai diverse: formarea continuă la nivel centralizat şi descentralizat, studii doctorale, masterate, cursuri postuniversitare, în diferite discipline ale dreptului.

În asumarea atribuţiilor sale în domeniul formării profesionale, la data de 25 ianuarie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a iniţiat o serie de măsuri în vederea punerii în aplicare a Codului de procedură civilă, a Codului penal şi a Codului de procedură penală, astfel: elaborarea unui Plan de acţiune comun al Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi al instanţelor şi parchetelor, cu privire la punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, a Codului penal şi a Codului de procedură penală; declanşarea unei consultări extinse a instanţelor, a parchetelor, a asociaţiilor profesionale ale magistraţilor şi a celorlalţi factori implicaţi, dar şi a societăţii civile cu privire la măsurile necesare intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, a Codului penal şi a Codului de procedură penală.

Drept urmare, în plan profesional, o prioritate o constituie situaţia pregătirii profesionale a judecătorilor şi personalului auxiliar și utilizarea unor mecanisme de unificare a practicii judiciare la nivelul instanţei, prin: asigurarea organizării studiului și formarii profesionale a judecătorilor, coordonarea activităţii de unificare a practicii judiciare, informarea în mod constant a judecătorilor cu privire la actele normative noi aplicabile activităţii profesionale, cunoaşterea şi aplicarea practicii instanţelor de control judiciar, a jurispridenţei constituţionale şi europene.

Apreciem ca o cerinţă permanentă îmbunătăţirea activităţii de formare profesională continuă, prin elaborarea şi distribuirea la instanţă a unui program de pregătire bazat pe propunerile magistraţilor şi pe nevoile concrete de perfecţionare ale acestora, cu accent pe pregătirea judecătorilor ce formează completele specializate.

Este de remarcat aici insuficienţa numărului de programe de formare continuă la nivel naţional şi de locuri alocate participanţilor dintr-o zonă geografică, în domenii de strictă actualitate, respectiv drept comunitar, şi drepturile omului.

De asemenea, la nivelul pregătirii descentralizate, o prioritate o constituie o mai bună formare a judecătorilor tineri și extinderea învăţământului profesional şi a seminariilor practice pe bază de speţe.

În acest scop, ţinându-se seama de locul şi rolul personalului auxiliar în înfăptuirea actului de justiţie, este necesar a se pune un accent mai mare pe perfecționarea în mod continuu a pregătirii profesionale, prin îmbunătăţirea condiţiilor de participare la forme de perfecţionare naţională și internaţională, precum şi pe asigurarea condiţiilor normale de muncă, de natură să asigure integritatea fizică şi psihică a magistraţilor.

17. Măsuri eficiente pentru uniformizarea practicii judiciare

Una din principalele deficienţe cu care se confruntă sistemul judiciar român, cu incidenţă asupra calităţii actului de justiţie şi a credibilităţii justiţiei, este practica neunitară.

Uniformizarea practicii judiciare este o necesitate evidentă a oricărui sistem judiciar şi ea se poate realiza atât în cadrul unor proceduri instituţionalizate, respectiv pe calea exercitării recursului în interesul legii, cât şi printr-o activitate susţinută în cadrul fiecărei instanţe pentru convergenţa punctelor de vedere diferite, exprimate în hotărârile judecătoreşti, cu privire la interpretarea legii.

În acest sens, după identificarea cazurilor de practică neunitară, se impune discutarea acestora în colectiv, analiza practicii altor instanţe atât la nivel orizontal, cât şi pe verticală asupra problematicii respective, cercetarea punctelor de vedere teoretice, exprimate în literatura de specialitate asupra problemei respective aşa cum stabileşte Regulamentul de ordine interioară a instanţei.

După centralizarea tuturor acestor informaţii este necesară rediscutarea cauzelor şi în măsura în care este posibil, achiesarea la un punct de vedere comun asupra controverselor respective. În măsura în care acest lucru nu se reuşeşte, se impune sesizarea colegiului curţii de apel, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept în divergenţă.

Perfecţionarea pregătirii continue a magistraţilor prin analiza practicii de casare a instanţelor de control judiciar, analiza soluţiilor şi învăţământ profesional la nivelul instanţei şi la nivel naţional trebuie să fie preocupări permanente ale conducerii instanţelor de judecată şi ale Consiliului Superior al Magistraturii. Aplicarea  în mod neunitar a legislaţiei în vigoare, constituie o deficienţă care rezidă atât în soluţii diferite în speţe de aceeaşi natură în cadrul completelor specializate în aceeaşi materie, cât şi prin raportare la soluţiile instanţelor de control judiciar.

Acest fapt se datorează, în principal, fluctuaţiei legislative, necorelării normelor juridice şi lipsei de promptitudine a instanţei supreme în clarificarea problemelor de drept controversate prin intermediul deciziilor pronunţate în recursurile în interesul legii.

Rezolvarea cât mai rapidă a aspectelor de practică neunitară, rămâne o problemă la a cărei rezolvare  trebuie să-şi aducă aportul atât colectivul de judecători dintr-o instanţă, cât şi  instanţele de control judiciar,  inclusiv Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

În scopul unificării practicii judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii va trebui să continue demersurile pentru:

– specializarea activităţii de judecată şi a judecătorilor. Legea nr. 304/2004 R privind organizarea judiciară a dat o noua dimensiune specializării judecătorilor în cadrul secţiilor sau completelor specializate pe diferite materii, având în vedere că prin soluţionarea de către judecători a dosarelor într-un domeniu specializat, aceştia sunt foarte bine informaţi cu privire la actele normative aplicabile și s-ar produce totodată o îmbunătăţire a jurisprudenţei în domeniul respectiv.

– asigurarea accesului magistraţilor la jurisprudenţă prin conectarea instanţelor la bazele de date specifice şi prin achiziţionarea unui număr suficient de lucrări şi publicaţii de specialitate;

– identificarea prin judecătorul delegat cu atribuţii privind analiza practicii instanţelor de control judiciar a problemelor de drept ivite în soluţionarea cauzelor care au determinat practica neunitară atât la nivelul propriei instanţe, cât şi a instanţelor de control judiciar şi discutarea acestora, după caz, în adunările generale ale judecătorilor ori şedinţelor de învăţământ profesional;

– organizarea unor şedinţe de uniformizare a aplicării legii, cel puţin semestrial sau ori de câte ori este nevoie, la care să participe toţi judecătorii de la instanţele din judeţ, iar ca invitaţi judecători de la curtea de apel şi chiar de la alte instanţe din raza curţii, şedinţe în care practicienii să fie puşi faţă în faţă pentru a încerca să atingă un punct de vedere comun în soluţionarea acelor probleme de drept care au primit soluţii diferite.

– înfiinţarea şi transmiterea către instanţele de judecată a unor mape de practică judiciară neunitară şi a modului de soluţionare a problemelor de drept care au generat soluţii contradictorii.

Unificarea practicii judiciare trebuie să constituie o problemă prioritară a Consiliului Superior al Magistraturii şi dezbătută amplu la întâlnirile trimestriale cu reprezentanţii judecătorilor care activează în toate gradele de jurisdicţie, nu doar la nivelul instanţei supreme şi curţi de apel.

18. Regândirea politicii de management al resurselor umane 

În Raportul privind starea justiţiei pe anul 2015, s-a reţinut că volumul de activitate la nivelul celor 46 de tribunale civile, a fost înregistrat un număr de 780.778 cauze de soluţionat, un volum foarte mare de muncă, în detrimentul calităţii actului de justiţie.

Din păcate, în actuala reglementare, Ministerul Justiției are atribuţia principală de a asigura instanţele cu toate resursele materiale și umane necesare  înfăptuirii în bune condiţii a actului de justiţie, judecători, grefieri, personal conex, însă asigurarea necesarului de resurse umane pentru puterea judecătorească nu a constituit niciodată o prioritate pentru executiv.

În atare situaţie, credem că parametrii înalţi (peste 125 %) de eficienţă, eficacitate şi operativitate, nu pot fi atinşi în lipsa resurselor necesare pentru atingerea acestor obiective.

De aceea, politica de redistribuire a posturilor şi mobilitatea în cadru sistemului, nu este soluţia cea mai potrivită în actuala conjunctură.

Astfel, pe de o parte, nu sunt consultate instanțele în toate situaţiile de realocare a posturilor, nu se ţine cont de posturile de execuție blocate prin detașare pe o perioadă nedeterminată, ca atare nu a existat o asumare a responsabilității din partea CSM și MJ pe repartizarea echitabilă a resurselor umane la instanțe.

În opinia noastră, este necesară autonomia Tribunalelor în ceea ce privește gestionarea resurselor umane și financiare, în condițiile în care, potrivit noilor competențe după intrarea în vigoare a codurilor de procedură civilă și penală, tribunalele au plenitudine de competență.

Astfel, tribunalele au  obligaţii şi competenţe să organizeze şi să conducă contabilitate proprie pentru a asigura informaţii cu privire la bugetul de venituri şi cheltuieli, la rezultatul execuţiei bugetare, fluxurile de trezorerie, patrimoniul aflat în administrare şi costul programelor aprobate prin buget.

Stabilirea bugetului pentru justiţie, furnizarea și distribuirea eficientă a acestor resurse necesare ca magistratura să-şi îndeplinească funcţia de rezolvare litigiilor într-un termen rezonabil, este o componentă esenţială a independentei judecătorului, motiv pentru care considerăm că trebuie să fie atributul și preocuparea exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Normarea muncii judecătorului şi stabilirea volumului optim de activitate, se realizează în funcţie de competenţa instanţelor, gradul de complexitate al cauzelor şi de încărcătura instanţei, astfel că se impune cu necesitate recrutarea unui număr suficient de judecători pentru a evita supraîncărcarea instanţelor de judecată şi totodată degrevarea judecătorilor de unele activitați extrajudiciare.

Astfel, o prioritate o constituie reaşezarea politicii detaşărilor, în sensul încetării detaşărilor şi delegărilor judecătorilor în cadrul celorlalte două puteri constituţionale, în condiţiile în care volumul de cauze creşte pe zi ce trece, iar posturile persoanelor detaşate, deşi figurează în schema de personal a instanţei, nu sunt funcţionale.

În ceea ce priveşte detaşarea judecătorilor în aparatul tehnic administrativ al C.S.M, I.N.M si MJ, aceasta practică trebuie să înceteze, sens în care propunem angajarea de personal specializat pentru a evita descompletarea schemelor de judecători la instanţe.

În unele state din sistemul european, nu este cunoscută instituţia detaşării (cazul Austriei, Marea Britanie), în considerarea principiului separaţiei puterilor in stat.

În acest sens, până la realizarea acestui obiectiv, o posibila soluţie pentru ocuparea posturilor vacantate ca urmare a detaşărilor, ar fi promovarea  judecătorilor înscrişi în tabloul de avansare, având în vedere volumul foarte mare de cauze cu care sunt investite instanţele.

În ceea ce priveşte repartizarea dosarelor, sistemul actual se confruntă cu deficienţe, dintre care vom semnala repartiţia dosarelor fără a se ţine cont de numărul de cauze soluţionate, ci din perspectiva termenului de soluţionare. Acest lucru face ca judecătorii care se implică în activitatea lor şi soluţionează cu celeritate şi operativitate dosarele, să primească spre soluţionare în mod neechitabil, acelaşi număr de dosare, în raport de cei care menţin o încărcătură ridicată a şedinţelor de judecată.

De principiu, propunem ca numărul dosarelor repartizate spre soluţionare fiecărui judecător în mod aleatoriu, în decursul unui an de activitate, să fie aproximativ egal (cu un procent de plus – minus 2%).

Totodată, este necesar ca Ministerul Justiţiei să finalizeze programul de interconectare a sistemului judiciar român cu ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

În Raportul  privind starea justiţiei în anul 2015, se reține faptul că principalul obiectiv al Consiliului Superior al Magistraturii în anul 2015, l-a constituit asigurarea necesarului de resurse umane pentru buna desfășurare a activității la nivelul instanțelor și parchetelor, iar ocuparea posturilor vacante de judecător și procuror s-a realizat prin toate modalitățile prevăzute de lege.

Cu toate acestea, în contextul intrării în vigoarea a noilor Coduri, a modificărilor survenite constant a acestor coduri, este necesară suplimentarea schemelor de personal pentru a face față noilor provocări determinate de instituții juridice noi și multitudinea de cauze aflate deja pe rolul instanțelor de judecată.

Din acest punct de vedere, remarcăm demersul Uniunii Naționale a Judecătorilor, care printr-un memorandum din data de 23 iunie 2016, a solicitat Guvernului României să ia măsuri urgente pentru suplimentarea schemelor de personal cu judecători și personal auxiliar și să dispună bugetarea corespunzătoare a acestora, pentru a se asigura condițiile unui act de justiție de calitate. În susținerea acestui demers, UNJR a reamintit ca, în conformitate cu Memorandumul adoptat de Guvernul României în data de 13 iunie 2012 și Memorandumul din 26 septembrie 2012, Guvernul și-a asumat obligația de a suplimenta cu un număr 534 posturile finanțate în instanțele judecătorești și cu 10 posturi de magistrați asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, pentru perioada 2013-2015 s-a apreciat necesară suplimentarea cu 414 de posturi de judecător și 604 posturi personal auxiliar. Toate aceste măsuri asumate de Guvern au fost duse la îndeplinire doar parțial și cu mare întârziere. UNJR apreciează eforturile făcute de Guvern în ultima perioadă în acest sens, însă ele trebuie continuate și dublate de o mărire corespunzatoare a bugetului alocat instanțelor.

În această privință, Consiliul superior al Magistraturii, trebuie să regândească politica de alocare a resurselor umane, printr-o analiză reală a volumului de activitate raportat la schemele de personal.

Conformându-se recomandărilor Uniunii Europene, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat soluţia desfiinţării unor instanţe şi parchete „ineficiente”, făcând demersuri pentru aducerea la îndeplinire a Hotărârii Plenului nr. 584/2014, în sensul desființării unor instanțe mici și rearondarea unor localități din competența unor instanțe cu volum semnificativ, în competența unor instanțe de judecată cu o încărcătură mai redusă.

Considerăm că măsura care se impune pentru echilibrarea volumului de activitate şi o eventuală normare a muncii, nu este aceea a redistribuirii posturilor și a reducerii schemelor de personal în detrimentul altora, ci suplimentarea schemelor de personal în raport de încărcătura şi volumul de muncă pe judecător.

19. Răspunderea profesională a magistratului 

Pornind de la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în procedura de atragere a răspunderii judecătorului, trebuie să se ţină seama de statutul social şi moral al magistratului, care implică şi presupune un mare număr de restricţii, limitări, constrângeri şi riscuri asumate, o conduită generală constantă la standarde etice şi profesionale de cea mai înaltă valoare, cu aplicabilitate permanentă, atât în exercitarea propriu zisă a funcţiilor, cât şi în comportamentul relaţional, social privat.

Modificarea art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 care reglementează răspunderea disciplinara a magistratului, permite exercitarea unui control administrativ al hotărârilor judecătorești, inadmisibil în raport cu controlul de legalitate instituit de dispoziţiile art. 129 din Constituția României.

Tot astfel, art. 52 alin. (2) din Constituția României, consacră expres răspunderea magistraţilor care și-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

În situaţia în care o eroare judiciară cauzează prejudicii printr-o fapta ce constituie o abatere disciplinară, poate fi atrasă răspunderea disciplinara a magistratului printr-o hotărâre irevocabilă, nu însă și răspunderea patrimonială.

Potrivit Rezoluției din octombrie 2006 adoptată de Asociația Europeană a Magistraților, judecătorii sunt „paznicii independentei și cei care interpretează legea „astfel ca erorile judiciare trebuie îndreptate prin căile legale de atac și nu prin acţiuni ale părților îndreptate împotriva judecătorilor.

În acest context, orice măsură sau propunere legislativă care încalcă acest standard, constituie o interferență nejustificată în independenţa puterii judecătoreşti, consacrată expres în art. 124 alin. (3) din Constituția României.

Răspunderea juridică a magistraților trebuie atrasă doar în caz de exercitare a profesiei cu rea credință, pentru erori judiciare comise în caz de fraudă, dol sau șantaj pe parcursul desfășurării procedurii judiciare.

Judecătorii nu trebuie să poarte răspunderea civilă pentru deciziile luate în această calitate, dat fiind statutul lor constituţional și libertatea absolută de care această categorie profesională trebuie să beneficieze pentru a se apăra în cadrul acţiunilor corelate cu exercitarea, cu bună credinţă a funcţiilor lor.

20. Raportul cu societatea civilă şi mass-media. Comunicarea internă  şi comunicarea externă (transparenţa actului de justiţie).

În privinţa comunicării interne, trebuie subliniat faptul că formarea unor grupuri de interese în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, are consecinţe grave asupra încrederii cetăţeanului în autoritatea judecătorească, aşa cum de altfel s-a demonstrat.

În această privinţă este necesar ca membri C.S.M să nu uite scopul pentru care au fost investiţi cu această demnitate publică, să comunice în orice problemă care interesează bunul mers al instanţelor de judecată, precum şi protecţia magistraţilor de orice fel de presiune sau atacuri din interiorul şi exteriorul sistemului.

Ca mod de exercitare a independenţei, Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor impune la art. 3 alin.2, ”exercitarea funcţiei cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs influenţelor şi presiunilor de orice natură”.

Aceasta presupune şi neimplicarea magistraţilor în activităţi politice, pentru a avea garanţia faptului că „nici executivul, nici legislativul şi nici judecătorul, să nu creeze percepţia că deciziile îi pot fi afectate de influenţe străine, tentaţii, presiuni, ameninţări, intervenţii directe sau indirecte, din orice parte sau din orice motiv”  (Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, Ed. Hamangiu, 2008, pag. 83).

Raportul cu societatea civilă şi mass-media, trebuie să fie caracterizat de transparenţă decizională, sens în care, în scopul asigurării unei comunicări externe publice predictibile, coerente şi unitare care să faciliteze accesul publicului, prin intermediul presei, la informaţiile de interes public, s-a promovat la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, Proiectul de GHID PRIVIND RELAŢIA DINTRE SISTEMUL JUDICIAR DIN ROMÂNIA Şl MASS-MEDIA, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nr. 482 din 1 iunie 2012, cu modificările şi completările aduse prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 573 din 6 mai 2014, având ca principale obiectiv ca instanţele şi parchetele să permită reprezentanţilor mass-media să îşi îndeplinească rolul de informare a opiniei publice.

Nu în ultimul rând, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul C.S.M., organizat conform normelor specifice prevăzute în Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public si O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor aprobată și modificată prin Legea nr. 233/2002, are obligaţia să organizeze periodic conferinţe de  presă, prin cooperare cu preşedintele, evenimente de natură să informeze mass media și cetăţenii cu privire la activităţile de interes public, respectiv informări și conferinţe de presă organizate lunar sau ori de câte ori este necesar, asigurarea întreţinerii și actualizării site-ului oficial al CSM.

Din experienţa de aproape 10 ani ca Purtător de cuvânt al Tribunalului, în contextul actual, în care se impune cu necesitate consolidarea colaborării cu persoanele și instituţiile din afara sistemului, apreciez că trebuie asigurată o bună colaborare cu mass–media, cu societatea civilă, cu toate profesiile juridice implicate în reforma sistemului judiciar, colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale active în zona justiţiei, organizarea la instanţă, în mod efectiv, a unor evenimente deschise, pentru a explica funcţionarea în concret a sistemului judiciar, iar pe de altă parte, pentru îmbunătăţirea imaginii sistemului judiciar.

Judecător Mariana Vârgă
Vicepreședinte Tribunalul Argeș

Secţiuni: Drepturile omului, Opinii, SELECTED, Sistemul judiciar, Sustenabilitate

Cuvinte cheie: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Mariana Varga, proiect

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.

Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro

Am citit, am înţeles şi sunt de acord cu Politica privind protecţia datelor şi condiţiile procesatorului de newsletter Privacy Policy

Da, vreau să primesc newsletter

Abonare

Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!