Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna. Festivitatea de absolvire a promoţiei 2016
22 august 2016 | JURIDICE.roMarți, 30 august 2016, începând cu ora 11:00, în Piaţeta Primăriei oraşului Tîrgu Ocna, va avea loc Festivitatea de absolvire a promoţiei 2016 a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, potrivit unui comunicat al Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, semnat de Silvia Vătavu – purtător de cuvânt, dat publicității vineri, 19 august 2016.
Cu această ocazie, absolvenţilor şcolii li se acordă gradul de ”agent de penitenciare”, în prezența ministrului justiției, Raluca Prună, directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisar șef de penitenciare Marius Vulpe, directorilor de unități penitenciare, reprezentanților autorităților locale, invitaților și rudelor absolvenților.
Programul Festivității de absolvire va cuprinde prezentarea onorului ministrului justiției și salutul drapelului, comunicarea deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de acordare a gradului profesional de ”agent de penitenciare”, cuvântul invitaţilor de onoare, anunţarea şefului promoţiei, rostirea jurământului de credinţă de către absolvenţi, binecuvântarea promoţiei, discursul oficialităţilor, intonarea imnului naţional, defilarea proaspeţilor agenţi de penitenciare.
Absolvirea Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna constituie un eveniment cu profunde semnificaţii şi emoţii atât pentru instituția noastră de învățământ, cât şi pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, dar mai ales pentru încă o promoție de tineri, întrucât marchează intrarea în rândul personalului a unei noi promoţii de agenţi de penitenciare, un prilej special care fundamentează ataşamentul şi dăruirea acestora faţă de profesie şi sistemul din care vor face parte.
Jurnaliştii interesaţi să participe la ceremonia de absolvire sunt aşteptaţi începând cu ora 10:30, în Piațeta Primăriei orașului Tîrgu Ocna.
Pentru confirmarea participării şi eventuale informaţii suplimentare, persoană de contact este subcomisar de penitenciare Silvia Vătavu, telefon nr. 0234 344149, int. 100, fax: 0234 344153, telefon mobil 0740114215, e-mail: silvia.vatavu@anp.gov.ro, silvia.vatavu@yahoo.com. Prezența la eveniment trebuie confirmată până pe data de 25 august 2016.