ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Consolidarea statutului procurorului (1)
23.08.2016 | Codruţ OLARU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Codruț Olaru

Codruț Olaru

Esența rolului şi a atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii este sintetizată în cuprinsul dispozițiilor Capitolului 6 Secțiunea a 3 a din Constituția României, respectiv articolul 133 alin. (1), potrivit căruia ”Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.”

Din această perspectivă este evident că misiunea Consiliului Superior al Magistraturii este  de a asigura funcționarea justiției ca un serviciu cu adevărat independent, iar acest lucru trebuie realizat în principal, prin consolidarea instituțiilor din domeniul judiciar – instanțele judecătorești şi parchetele corespondente – dar şi prin apărarea fermă şi imediată a oricăror încercări de afectare sau încălcare a independenței magistraților judecători sau procurori, de la nivel de conducere sau de pe palierele de execuție.

Viziunea este acea de a avea o societate în care toate valorile fundamentale ale omului să fie respectate, nivelul infracțional să fie unul cât mai scăzut și încrederea cetățeanului în sistemul judiciar să fie la cote cât mai ridicate.

Elementul central în jurul căruia gravitează toată construcția managerială a Consiliului Superior al Magistraturii este fără îndoială, magistratul – judecător sau procuror – cu particularitățile generate de statutul său special conferit de lege, iar de modul valorificare, capacitare, responsabilizare și recompensare a acestuia depinde succesul instituțional  pe ansamblu.

Din perspectiva funcției de reprezentativitate pe care o asigură Consiliul Superior al Magistraturii, normele constituționale sunt completate de dispozițiile articolului 1 din Legea nr. 317/2004 republicată[1], care prevăd:
”(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în fața judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului.”

Din punct de vedere structural, potrivit art. 133 alin. (2) din Constituția României, Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt aleși în adunările generale ale magistraților şi validați de Senat; aceștia fac parte din două secții, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secție este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 2 reprezentanți ai societății civile, specialiști în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputatei profesională şi morală, aleși de Senat; aceștia participă numai la lucrările în plen;
c) ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație şi Justiție şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție.
(3) Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistrații prevăzuți la alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
(5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
(6) Președintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.
(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepția celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).

Din aceeași perspectivă constituțională, principalele atribuții ale Consiliului Superior al Magistraturii sunt prevăzute de articolul 134, potrivit căruia:
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situații, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație şi Justiție şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație şi Justiție nu au drept de vot.
(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație şi Justiție.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește şi alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției.

Evident că aceste atribuții sunt completate de cele din legea proprie de organizare şi funcționare a instituției, toate dispozițiile legale în vigoare stabilind în esență, responsabilitățile Consiliului Superior al Magistraturii pe câteva direcții de acțiune fundamentale:
– Asigurarea funcționalității sistemului judiciar;
– Gestionarea carierei magistraților;
– Avizarea actelor normative din sfera autorității judecătorești;
– Soluționarea acțiunilor disciplinare împotriva magistraților.

În mod obligatoriu, din perspectiva reprezentantului PICCJ în Consiliul Superior al Magistraturii, toată activitatea consiliului trebuie raportată la structura de personal a Ministerul Public care funcționează la acest moment cu un TOTAL de 236 unități:
– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
– 2 direcții specializate;
– 15 parchete de pe lângă curțile de apel;
– 43 parchete de pe lângă tribunale;
– 176 parchete de pe lângă judecătorii.

Identificarea şi stabilirea unor obiective realiste din perspectiva unui candidat pentru  funcția de membru CSM, presupun în mod categoric o analiză a principalelor elemente de vulnerabilitate constatate la nivelul întregului sistem judiciar, reținute în documente interne şi internaționale reprezentative.

Astfel, pot fi puse în discuție ca puncte de reper în acest sens, patru categorii de documente programatice esențiale pentru activitatea judiciară în general, dar şi pentru Consiliul Superior al Magistraturii, în particular.

1. Mecanismul de Cooperare și Verificare[2] în principal cel publicat în luna ianuarie 2016 a constatat că „la nivelul Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost depuse eforturi pentru rezolvarea tuturor dificultăților întâmpinate de aplicarea noilor coduri și a noilor instituții promovate de acestea.

În ciuda instabilității legislative datorate deciziilor Curții Constituționale a României și a reticenței Parlamentului de a se implica în promovarea  unor soluții legislative, activitatea de urmărire penală nu a avut de suferit. Aceste sincope au fost depășite datorită pro activității PÎCCJ de a veni cu note de îndrumare și răspunsuri la solicitările procurorilor din țară.

Anterior, în rapoartele premergătoare din anul 2015, în cadrul aceluiași mecanism de control se sublinia faptul că în  2015 au existat decizii ale CCR care au influențat activitatea parchetelor și ale instanțelor, apreciindu-se eforturile corelative și preocuparea constantă a Ministerului Justiției în găsirea unor soluții legislative.

2. Directorate General for Justice and Consumers din cadrul Comisiei Europene[3]

Acest organism european din cadrul Comisiei Europene a stabilit câteva obiective generale care vor ghida politica CE în raport cu statele membre şi cu abordarea spațiului de justiție comun. Dintre acestea sunt aplicabile şi Consiliul Superior al Magistraturii:
– respectarea drepturilor fundamentale așa cum sunt ele prevăzute in Carta drepturilor fundamentele,
– prevenirea amenințărilor sistemice la adresa statului de drept,
– dezvoltarea unei abordări coerente și consistente a dreptului penal in UE bazat pe recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești,
– folosirea prevederilor legale penale pentru a combate frauda împotriva intereselor financiare ale  UE.

3. Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020[4], document intern de interes fundamental pentru toate entitățile cu responsabilități pe componenta judiciară și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei[5] înglobează toate rapoartele MCV dar și elementele de analiză funcțională a sistemului judiciar realizată de Banca Mondială şi prevăd o serie de constatări și măsuri aplicabile Ministerului Public şi Consiliul Superior al Magistraturii:
– se menționează îmbunătățirea sistemului IT integrat în promovarea atașării datelor și informațiilor în sistem electronic
– specializarea si formarea continuă a procurorilor
– infrastructură consolidată la nivelul și parchetelor
– gestionare mai eficientă a resurselor alocate dar și scheme de personal reechilibrate.

4. Rapoartele privind starea justiției[6] elaborate de către Consiliul Superior al Magistraturii sunt documente de analiză concretă de un real folos pentru instanțele judecătorești și parchetele corespondente, sens în care concluziile acestor rapoarte cât și elementele de vulnerabilitate instituțională constatate trebuie să constituie repere manageriale standard pentru orice echipă de conducere de la nivelul Ministerului Public şi a Consiliului Superior al Magistraturii.

Din analiza acestora a rezultat faptul că vulnerabilitățile sistemului judiciar, deci inclusiv ale Ministerului Public şi implicit ale CSM, pot fi structurate pe mai multe categorii, astfel:
– vulnerabilități de ordin legislativ – activitatea sistemului judiciar a fost marcată, în cursul anilor 2014 – 2015, în principal de intrarea în vigoare a noilor coduri( penal și de procedură penală). Dincolo de dificultățile inerente legate de infrastructură și resurse umane, trebuie subliniat că principala dificultate a rezultat din schimbarea – pentru toți angajații sistemului – a unor legi cunoscute în mod tradițional, studiate încă de pe băncile școlii, în privința cărora exista o jurisprudență relativ stabilă și o bogată doctrină.
– vulnerabilități în domeniul resurselor umane – se evidențiază insuficiența personalului pentru toate categoriile profesionale – judecători, procurori, grefieri, arhivari, agenți procedurali etc. Se apreciază necesară redimensionarea schemelor de personal, dar și  normarea muncii pentru personalul auxiliar de specialitate in vederea corectei dimensionări a activităților.
– vulnerabilități în domeniul resurselor materiale – reflectate în inexistența pentru toate instanțele și parchetele a unor sedii cu adevărat funcționale, a unei baze logistice ce trebuie îmbunătățită constant sau alocarea unor sume de bani în vederea definitivării procesului de informatizare a sistemului judiciar în ansamblul său.
– alte categorii de vulnerabilități – sunt cele care vizează multiple aspecte corelative activităților de urmărire penală sau judecată propriu-zise, respectiv:
– lipsa de credibilitate; se arată că  această vulnerabilitate s-ar putea înlătura sau cel puțin diminua, prin asigurarea unei pregătiri profesionale corespunzătoare, inclusiv sub aspectul comportamentului și al interacțiunii sociale.
– imixtiunea mass-media și a societății civile în actul de judecată, direct și indirect.
– integritatea magistraților.
– practica neunitară.
– dezinteresul pentru ocuparea funcțiilor de conducere.
– creșterea numărului de cauze.

OBIECTIVE PROPUSE. MODALITĂŢI DE REALIZARE

Din perspectivă personală, activitatea viitoare a unui membru ales în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să conțină ca elemente obligatorii de mandat următoarele obiective principale:

CAPITOLUL II
CONSOLIDAREA STATUTULUI DE MAGISTRAT AL PROCURORULUI

Statutul de magistrat trebuie să reprezinte pentru CSM singurul reper instituțional care nu poate fi negociat şi care nu poate fi supus niciunei alte interpretări teoretice sau practice din partea factorului politic.

Din această perspectivă, decidenții politici trebuie să asigure toate garanțiile legale, inclusiv constituționale, pentru consolidarea statutului magistratului procuror.

O nerecunoaștere publică sau lipsa unor măsuri concrete pentru protecția sau consolidarea acestui statut, ar reprezenta o formă de presiune de neacceptat pentru activitatea procurorilor.

Consolidarea statutului procurorilor este o consecință firească a faptului că activitatea judiciară este desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor, sens în care independența magistratului judecător trebuie recunoscută și magistratului procuror.

În  mod concret, pot contribui la consolidarea acestui statut şi următoarele elemente:
1-acordarea inițiativei legislative Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Public.

Alternativele actuale aflate la îndemâna Consiliului Superior al Magistraturii sau a Ministerului Public fie de a aviza anumite proiecte de lege, fie de a formula puncte de vedere pe marginea unor proiecte de legi inițiate de alte instituții sau lansate în dezbatere publică, sunt chestiuni care asigură doar în mod parțial nevoia unei legislații coerente şi predictibile.

2 – desemnarea ca și membru de drept al CSAT și a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Măsura este justificată de necesitatea participării Procurorului General la luarea deciziilor majore pe segmentul de securitate națională, dar şi pentru consolidarea instituțională a Ministerului Public în ansamblul său,  sens în care se impune  amendarea cadrului legislativ actual, în sensul completării Legii nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

3 – alocări bugetare realiste și efective.

Susținerea financiară a activității procurorilor trebuie să se reflecte în asigurarea de fonduri bănești pentru plata drepturilor salariale, în totalitatea lor, pentru realizarea unor investiții menite a crește calitatea muncii (construcția sau reabilitarea de sedii, achiziții de tehnică I.T., dezvoltarea unor programe de pregătire profesională) dar și pentru asigurarea unor resurse financiare necesare realizării unor acțiuni de anvergură, cu efect descurajant major în mediile infracționale și cu un impact mediatic deosebit.

*- În condițiile diferențelor salariale existente între procurori generate de aplicarea diferențiată a procentului de 2,5,11% la baza salarială, dar și în condițiile în care acest coeficient de 18% se acordă în momentul pensionării magistratului conform hotărârii ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor pricini, se impune în mod necesar demararea demersurilor pentru acordarea nediferențiată a  acestor majorări tuturor magistraților procurori.

*- Într-o manieră similară trebuie procedat și în cazul plății dobânzilor aferente sumelor obținute prin hotărâri judecătorești, în sensul acordării acestora tuturor procurorilor, indiferent dacă aceştia dețin sau nu titlu executoriu în acest sens, în condițiile în care totalitatea acțiunilor promovate pentru plata dobânzilor sunt admise, iar judecarea  acestor cauze a devenit exclusiv formală.

*- Deosebit de importantă pentru procurorii cu vechime semnificativă în magistratură este și problema pensiilor speciale, sens în care se impune consolidarea cadrului legal pentru garantarea acestora; mai mult decât atât, poate fi luat în discuție, sistemul actual de calcul al pensiilor aplicabil la nivelul MAI/MAPN unde angajatul poate opta pentru un interval de timp de 6 luni din ultimii 5 ani de activitate în care a avut venituri salariale mai mari și să ceară includerea aceluia în calculul final al drepturilor cuvenite.

*- Pe acest palier al sustenabilității bugetare se poate lua în calcul ca şi măsură nouă alocarea directă de fonduri către Ministerul Public rezultate din instituirea măsurilor asiguratorii,  modalitate în care s-ar putea asigura implicarea mai accentuată a procurorilor în cauzele specifice, iar pe de altă parte, s-ar putea proceda la alocarea de fonduri proporțional cu  activitatea desfășurată.

*- Din această categorie de fonduri se poate asigura completarea nevoilor bugetare ale sistemului dar și  constituirea unui fond special de premiere a procurorilor ce au desfășurat activități remarcabile pe un anumit domeniu de interes sau în cauze de complexitate deosebită.

4 – apărarea independenței, imparțialității și reputației procurorilor.

Conform art. 30 din Legea nr. 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul și obligația de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputația profesională a judecătorilor şi procurorilor.

Judecătorul sau procurorul care consideră că independența, imparțialitatea sau reputația profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, care, după caz, poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea rezultatelor acesteia, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii.

La acest moment, prezentele dispoziții aplicabile nu asigură în mod real reparația morală a demnității personale şi instituționale a magistratului, procedura derulată fiind eminamente una formală care nu generează sub nicio formă un efect disuasiv concret și nu înlătură caracterul de repetabilitate al agresiunii.

*De aceea, se impune completarea actualului cadru normativ cu inserarea unor sancțiuni directe și efective ( pecuniare sau nepatrimoniale) care să fie aplicabile  celor care au comis încălcări ale independenței sau reputației unui magistrat (oameni politici, oameni de afaceri, instituții media etc.), procedură ce ar trebui inițiată de către CSM imediat constatării încălcării dreptului, sancționarea efectivă ( ex. obligarea la plata unor despăgubiri în favoarea magistratului, acordarea de scuze publice, publicarea deciziei de sancționare în mass-media, etc.)  urmând a fi dispusă de  către instanțele civile de judecată, în procedură de urgență.

CAPITOLUL III 

GESTIONAREA EFICIENTĂ A CARIEREI MAGISTRATULUI PROCUROR

Pentru o evaluarea realistă şi eficientă a carierei magistratului procuror este necesară o analiză concretă a stadiului actual al ponderii cantitative şi a modului de  repartizare a resursei umane în cadrul sistemului.

Din perspectiva procurorului PICCJ ca şi membru al CSM, trebuie subliniat faptul că problemele sistemice cunoscute de multă vreme la nivelul Ministerului Public sunt practic aceleași:
– numărul insuficient de procurori, personal auxiliar de specialitate și personal conex;
– numărul foarte mare de dosare aflate în instrumentare.

1. Deficitul de personal de la nivelul Ministerului Public

Conform evidențelor existente la nivelul structurii de personal din cadrul Ministerului Public[7], situația totală a numărului de procurori ce își desfășurau activitatea  la sfârșitul anului 2015 era următoarea:
– numărul total de posturi de procuror prevăzute în statele de funcții – 2.956.
– numărul total de posturi de procuror ocupate2.633 (1.364 femei/1.269 bărbați).

UNITATEA TOTAL POSTURI PROCUROR
PREVĂZUTE OCUPATE VACANTE
P.Î.C.C.J. 141 132 9
D.I.I.C.O.T. 284 256 28
D.N.A. 195 155 40
Parchetele militare 93 62 31
Parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale şi judecătorii 2.243 2028 215
Total 2.956 2.633 323

Gradul de ocupare a posturilor este de 89,07%,  un număr de 323 de posturi fiind vacante, ceea ce echivalează cu un procent de 10,93%.

Din totalul funcțiilor ocupate, un număr de 631 erau alocate procurorilor cu funcție de conducere.

Media de vârstă a procurorilor ce își desfășoară activitatea la această dată în cadrul Ministerului Public este de 42 ani, iar aproximativ 46,45% dintre procurori au o vechime în profesie între 15 și 20 ani.

2. Stocul de dosare existent la nivelul Ministerului Public.

În cursul anului 2015, la nivelul Ministerului Public numărul dosarelor de soluționat a fost de 1.832.463.

Procurorii au soluționat 644.391 dosare, din care:

  • 724 cauze la urmărire penală proprie (5,38 %);
  • 667 cauze la supravegherea urmăririi penale (94,62 %)

La sfârșitul anului 2015 stocul de dosare a fost de 1.095.394 CAUZE (416 cauze/procuror).

În acest context este evident că modul de valorificare şi repartizare a numărului insuficient de procurori şi personal auxiliar de specialitate din sistem, devine elementul central de analiză și asumare, iar CSM trebuie să creeze condiții optime managerilor din cadrul Ministerului Public în acest sens prin:

1. echilibrarea schemelor de personal la nivelul Ministerului Public

O evaluare obiectivă și realistă a situației actuale a modului de distribuire a diferitelor categorii de personal ce își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Public, trebuie realizată preponderent în plan vertical, de la nivelul PÎCCJ, spre parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, respectiv judecătorii.

*Actualmente, structura centrală a Ministerului Public funcționează cu un număr total de 141 de procurori, distribuiți după cum urmează:

  • Secția de urmărire penală și criminalistică – 44 procurori (41 efectiv);
  • Secția judiciară – 37 procurori (36 efectiv);
  • Secția de resurse umane și documentare – 25 procurori (24 efectiv);
  • Serviciul de îndrumare și control – 16 procurori (15 efectiv);
  • Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și

programe – 11 procurori (10 efectiv);

  • Serviciul de documente clasificate – 1 procuror;
  • Biroul de informare și relații publice – 1 procuror.

2. realizarea  unei repartizări echilibrate a personalului administrativ și conex sau a funcționarilor publici

La data de 1 martie 2016 întreg Ministerul Public avea în coordonare activitatea a 3.258 persoane personal asimilat, personal auxiliar de specialitate, funcționari publici, specialiști antifraudă, personal contractual, care deserveau activitatea celor 2.956 posturi de procuror prevăzute, astfel încât trebuie menționat faptul că totalul personalului ce își desfășura activitatea în instituție era de 6.184 (709 posturi vacante).

Media pe Ministerul Public a raportului  grefier şi procuror este de 0,62/1 (fără structurile specializate).

Este evident că pentru coordonarea acestui număr foarte mare de funcții este necesară o analiză judicioasă a nevoilor reale ale sistemului prin modificarea schemelor de personal, în principal, la nivelul compartimentelor  non – operative, dublată de o redistribuire a unor astfel de funcții către compartimentele operative sau către structurile specializate.

*De lege ferenda, poate fi luată în calcul ca și modificare legislativă, delegarea personalului auxiliar de specialitate pe o perioadă determinată în cadrul aceleiași curți de apel, fără consimțământul titularului.

3. reevaluarea situației detașărilor la nivelul Ministerului Public.

Conform art.58 din Legea nr. 303/2004 republicată „Consiliul Superior al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale.”

Durata detașării este cuprinsă între 6 luni și 3 ani cu posibilitatea prelungirii o singură dată, pentru o durată de până la 3 ani.

Conform acestei proceduri, au fost detașați la autorități publice interne ( CSM, MJ, MAE, MAI, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, A.N.A.F. ș.a.), la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale, 82 de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetelor din subordine).

Rațiunea principală care consider că trebuie să stea la baza aprobării unei solicitări de detașare trebuie să aibă la bază două elemente esențiale:

– desfășurarea de către procurorul detașat a unor activități compatibile cu statutul și pregătirea unui magistrat

 – plus valoarea profesională pe care magistratul detașat trebuie să o aducă Ministerului Public după încetarea perioadei de detașare.

Având în vedere că în ultima perioadă s-a aprobat detașarea unor procurori la diferite instituții fără interferențe directe cu activitatea de procuror, apreciem că este  absolut necesar ca pentru  toate solicitările de detașare formulate de către autoritățile publice, să se solicite și să se ia în calcul ca şi element obligatoriu avizul prealabil al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi al Procurorilor șefi din cadrul structurilor specializate.

*Strâns legat de această problemă, poate fi luată în calcul ca şi temă de reflecție, în ce măsură poate fi interzisă posibilitatea participării la concursurile de promovare a magistraților detașați, în ideea de a da posibilitatea promovării cu prioritate a celor care muncesc pentru sistem şi nu au ales varianta plecării temporare.

4. reevaluarea situației personalului de specialitate juridică asimilat magistraților la nivelul întregului sistem judiciar

La acest moment în sistemul judiciar în totalitatea sa – Ministerul Justiției, Ministerul Public, CSM, Inspecția Judiciară activează aproximativ 350 de astfel de persoane, care desfășoară preponderent activități similare consilierilor juridici sau grefierilor, bucurându-se de același drepturi ca şi magistratul de carieră.

Inechitatea profesională între personalul de specialitate juridică asimilat magistraților şi magistrații în funcție, prin raportare la drepturile şi obligațiile celor două categorii, este evidentă, motiv pentru care acest lucru trebuie reevaluat legislativ în regim de urgență.

Etapele standard ce trebuie parcurse de a lungul carierei unui procuror sunt cunoscute, dar pot fi îmbunătățite astfel:

Admiterea în magistratură

La momentul actual, cele două modalități cunoscute de accedere în magistratură sunt fie prin promovarea examenului de admitere la Institutul National al Magistraturii, fie prin promovarea concursurilor de profil pentru persoanele cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitate juridică.

Considerăm că se impune renunțarea la cea de –a doua formă de intrare în profesie, cu introducerea obligatorie a unei singure modalități, respectiv cea prin INM, evident, cu suplimentarea numărului de locuri şi organizarea unor sesiuni de admitere intermediare, în funcție de nevoile reale ale sistemului judiciar.

2. Promovarea în funcții de execuție

Este firesc ca promovarea în profesia de magistrat să devină o certitudine pentru fiecare procuror sau judecător.

Actuala forma a concursurilor de promovare acoperă în mare parte, rigorile cerute, cu un amendament în plus pentru redactarea clară şi precisă a subiectelor alese, dar şi cu punerea unui accent real pe proba practică a unor astfel de examinări.

Promovarea trebuie realizată prin luarea în calcul a experienței profesionale a magistraților, prin  asigurarea unei predictibilități reale a resurselor umane existente la un moment dat în sistem dar și pentru o stabilizare concretă a schemelor de personal a tuturor unităților de parchet.

3. Promovarea în funcții de conducere

Pe acest segment de interes, trebuie subliniat faptul că pentru atingerea unor obiective instituționale maxime accentul instituțional trebuie pus în principal, pe activitatea de execuție, în timp ce  activităților de control și coordonare, le trebuie alocate resurse umane mai reduse.

La momentul actual, la nivelului întregului Minister Public, numărul total al funcțiilor de conducere incluzând și direcțiile specializate era de 631 din totalul general de 2633 funcții de procuror ocupate, ceea ce reprezintă 23,8 % din funcțiile existente.

Acest lucru înseamnă că 1 din 4,17 procurori ocupă funcții de conducere, element incompatibil cu ideea de a da prioritate funcțiilor de execuție în detrimentul elementului de conducere.

1

Pe de altă parte însă, experiența profesională acumulată de către un procuror în decursul formării sale profesionale este recomandat a fi valorificată şi la nivelul asigurării managementului de sistem sau de subsistem, sens în care este deosebit de importantă încurajarea tuturor procurorilor în asumarea unor posturi de conducere la nivelul Ministerului Public.

Pentru acest lucru, în viziunea noastră, este necesară îndeplinirea corelativă a următoarelor condiții:

  • punerea accentului în cadrul sesiunilor de evaluare pe elemente de natură practică, cu adevărat importante în contextul asumării conducerii unei unități.
  • crearea cadrului legal care să permită Procurorului General al PICCJ sau a adjuncților acestora participarea la selectarea procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, respectiv participarea acestora din urmă la selectarea procurorilor șefi din aria teritorială corespondentă, ca și membri de drept ai comisiilor de examinare.
  • creșterea duratei funcțiilor de conducere, cu precădere la nivelul funcțiilor de cel mai înalt nivel, la o durată de 4-5 ani, întrucât la acest moment durata mandatului de 3 ani nu asigură atingerea unor performanțe manageriale dorite. Ca și alternativă, se poate adopta și sistemul unor condiții de vechime diferențiată pe unități de parchet – parchete de pe lângă judecătorii – 3 ani, parchete de pe lângă tribunale – 4 ani, parchete de pe lângă curțile de apel, PICCJ/DNA/DIICOT – 5 ani.
  • sporirea atractivității funcțiilor de conducere prin majorarea coeficienților de ierarhizare actuali, în sensul reflectării realiste în cuantumul salarial a responsabilității asumate de către un procuror șef, actualul plus salarial nemaifiind unul realist şi de natură a genera asumarea unor funcții de conducere. Cu titlu de exemplu, actualii coeficienți de multiplicare prevăzuți în Anexa la OUG nr.27/2006[8] prevăd diferențe salariale minime între funcțiile de conducere şi cele de execuție – la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii, un diferența netă între un prim procuror (coeficient 15,000) și un procuror (coeficient 13,500) este de aprox. 7-8%; la nivelul PICCJ diferența salarială între un procuror șef serviciu (coeficient 20,500)  și un procuror de execuție (coeficient 19,000)  este de 6%.

4. Accederea în cadrul structurilor specializate DNA/DIICOT

Actuala formă de selectare a procurorilor ce pot activa în cadrul celor două direcții specializate este conformă cu nevoia de dinamism şi implicare specifice tipului de investigații realizate, motiv pentru care considerăm că nu se impune revizuirea cadrului legal în vigoare.

* Elementul ce trebuie însă revizuit este cel care trebuie să dea posibilitatea procurorilor DNA sau DIICOT  de a promova în funcții de execuție, fără a mai exista obligativitatea ca, după promovarea concursului, să se realizeze trecerea efectivă la noua unitate de parchet, urmată de susținerea unui nou interviu pentru revenirea în cadrul direcției specializate. În acest fel, s-ar asigura deopotrivă şi promovarea procurorilor în funcții superioare, dar şi continuitatea în cadrul structurilor de specialitate, fără sincope de ordin formal.

* Mai mult decât atât, date fiind dinamica accelerata, expunerea publică si  presiunea constanta sub care își desfășoară activitatea procurorii din cadrul DNA/DIICOT, apare ca necesară modificarea actualelor dispoziții normative introduse în anul 2009 (art.75 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară modif. prin OUG nr. 56/2009[9]) si care prevăd posibilitatea deținerii gradului profesional de procuror PICCJ doar pe perioada desfășurării activității în cadrul structurii specializate.

Din argumentele mai sus expuse, şi ca o recunoaștere a eforturilor profesionale depuse, apare ca legitim dreptul unui procuror DNA/DIICOT care şi-a desfășurat activitatea în cadrul acestor structuri, neîntrerupt timp de 3-4 ani de zile, de a dobândi gradul profesional corespunzător PICCJ.


[1] Republicată în M. Of.nr. 628 din 1 septembrie 2012
[2] www.ec.europa.eu/cvm
[3] www.ec.europa.eu/justice/index
[4]Aprobată prin Hotărârea  nr. 1155 din 23 decembrie 2014 publicată în M.Of.nr. 19 din 12 ianuarie 2015
[5] Aprobat prin Hotărârea  nr. 282 din 13 aprilie 2016 publicată în M.Of.nr. 311 din 22 aprilie 2016
[6] www. csm1909.ro
[7]Raportul  de activitate a Ministerului Public pe anul  2015. Toate datele statistice invocate în prezenta analiză fac parte din acest raport de activitate, motiv pentru care invocarea acestui document devine implicită pentru întregul material întocmit, nemaifiind necesară invocarea repetitivă a acestuia.
[8] Aprobată prin Legea nr. 45/2007, publicată în M.Of. nr. 169 din 9 martie 2007.
[9] M.Of. nr. 381 din 4 iunie 2009.
[10] M.Of. nr. 190 din 14 martie 2016.
[11] M.Of. nr. 19 din 12 ianuarie 2015.
[12] M.Of. nr. 389 din 23 mai 2016.


Procuror dr. Codruţ Olaru
General de brigadă

Nota JURIDICE.ro: Materialul face parte din proiectul de candidatură pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru mai multe detalii a se vedea întregul proiect aici.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate