Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Managementul perfectibil și discriminatoriu al obținerii cu celeritate a documentelor oficiale de către cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate
26.08.2016 | Adrian-Relu TĂNASE


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Adrian-Relu Tănase

Adrian-Relu Tănase

Rezumat. Serviciile publice au fost înfiinţate pentru satisfacerea unui interes general al membrilor societăţii. Calitatea serviciilor este strâns legată, în percepţia publică, de emiterea în termene scurte a documentelor solicitate, pretinderea unui număr mic de acte necesare şi diminuarea semnificativă a cozilor în aşteptare. O recentă iniţiativă parlamentară îşi propune să vină în sprijinul cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pentru ca aceştia din urmă, doar în perioada 1-31 august a fiecărui an, să obţină în termen de maximum 5 zile lucrătoare diferite documente oficiale (acte de identitate, paşapoarte, permise, certificate de înmatriculare, diplome de studii, etc). Deşi se doreşte a veni în ajutorul cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, punerea în operă a proiectului poate genera discriminări, aplicare neunitară şi imposibilitatea de punere în practică.

CAP.I. Introducere

Serviciile publice din România ori cele din orice alt stat reprezintă entităţi înfiinţate de stat cu scopul de a satisface o necesitate socială. Acestea au un buget, anumite resurse umane şi materiale puse în slujba cetăţenilor, pentru ca aceştia din urmă să poată accesa, în condiţii moderne, civilizate, în termene rezonabile, serviciile de care au nevoie pentru propriile nevoi şi interese particulare.

Serviicile publice reprezintă, într-o opinie[1], activitatea pe care persoanele care guvernează sunt obligate să o presteze în interesul superior al celor pe care îi guvernează, considerând că, într-un serviciu public sunt întrunite 3 elemente de bază, şi anume:

1. o misiune considerată ca fiind obligatorie şi esenţială pentru stat;
2. un număr corespunzător de funcţionari specializaţi pentru a îndeplini această misiune(atingerea obiectivelor organizaţiei nn);
3. un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectat pentru realizarea acestei misiuni[2], atingerea obiectivelor serviciului public. În planul analizei serviciilor publice de interes, misiunea de bază a SPCLEP este, în esenţă, aplicarea actelor normative specifice în scopul emiterii, în condiţii de eficienţă şi eficacitate, a actelor de identitate, certificatelor de naştere, de căsătorie şi deces, cetăţenilor precum şi îndeplinirea tuturor celorlalte atribuţii expres şi limitativ prevăzute de lege.

Potrivit opiniei majoritare formulate în doctrină[3], serviciului public îi sunt specifice următoarele trăsături:

a) este un organism specializat care satisface o nevoie de interes public;
b) se înfiinţează prin lege[4] sau printr-un act administrativ adoptat în baza competenţei conferite prin lege unei autorităţi administrative.
c) activitatea se desfăşoară în baza prerogativelor de putere publică conferite prin actul de înfiinţare a prestatorului de serviciu public;
d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică, după un program aprobat[5] de autoritatea administraţiei publice şi adus la cunoştinţă publică.

Suntem de acord cu opinia[6] conform căreia serviciul public este o structură specializată a statului, înfiinţată sau autorizată prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate publică (act administrativ cu caracter normativ nn), în scopul de a satisface în mod continuu/permanent un interes public. Această structură este încadrată cu personal de specialitate care exercită funcţii publice, iar baza materială îi este asigurată din bugetul statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz. Potrivit art. 2 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 554 din 2004 privind contenciosul administrativ, prin serviciu public se înţelege activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public[7];

După evenimentele din decembrie 1989, statul român a manifestat preocupări, mai mult sau mai puţin consistente şi eficiente, cu privire la eficientizarea şi creşterea gradului de mulţumire al cetăţenilor care accesează diferite servicii publice înfiinţate şi care desfăşoară activităţi specifice. Scopul declarat, pus, în parte, în practică, a fost furnizarea de servicii publice de calitate, la nivel european, cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite, diminuarea cozilor în aşteptare, creşterea nivelului de profesionalizare al personalului care este încadrat în organigrama acestor servicii, scăderea taxelor aferente serviciilor prestate, creşterea celerităţii emiterii documentelor, combaterea birocraţiei.

Pretinsa combatere a birocraţiei a constituit, oficial, un obiectiv major al oricărui guvern în ultimii 26 de ani în România. De multe ori mai mult incriminată formal, clamată ori proclamată duşmanul nr. 1 al sistemelor administrative moderne, a cărei combatere a fost considerată unul dintre obiectivele de bază ale politicilor publice asumate şi popularizate în mass media, birocraţia s-a instalat tot mai mult în instituţiile publice din ţara noastră, generând multe efecte negative, printre care diminuarea semnificativă a resurselor umane şi materiale, ineficienţă, nemulţumirea generalizată a funcţionarilor şi cetăţenilor, stres, dezorganizare, indicii temeinice ale unui management ineficient şi neperformant în managementul public din România. S-a încercat, din motivele expuse anterior, să se reglementeze legal combaterea fermă a birocraţiei, în anul 2004 fiind adoptată H.G. nr. 1723 privind aprobarea programului de măsuri pentru combaterea birocraţiei în activitatea de lucru cu publicul. Prin acest act normativ s-a stabilit programul de lucru obligatoriu al oricărui serviciu public de stat care desfăşoară activităţi de lucru cu publicul, anumite măsuri pe termen scurt, mediu şi lung referitoare la facilitarea accesului cetăţenilor la serviciile publice, informarea lor corespunzătoare, sprijinul efectiv acordat în accesarea informaţiilor esenţiale şi completarea anumitor formulare, programarea acestora pentru diminuarea cozilor în aşteptare, transparentizarea întregii activităţi desfăşurate, sporirea calităţilor de buni comunicatori pentru funcţionarii care desfăşoară activităţi de lucru cu publicul şi altele.

Intenţia bună a legiuitorului a produs, în linii mari, efecte pozitive, înregistrându-se progrese importante cu privire la creşterea eficienţei şi a eficacităţii activităţilor de lucru cu publicul ale serviciilor publice din România, scăderea cozilor în aşteptare, diminuarea numărului de zile necesare obţinerii unora dintre documentele oficiale, eficientizarea comunicării în relaţia de lucru cu publicul, pe fondul profesionalizării unora dintre funcţionarii care desfăşoară astfel de activităţi. Cu toate acestea, nu se poate afirma că la acest moment nu s-ar mai putea face nimic pentru ca serviciile publice să înregistreze progrese semnificative cu privire la eficienţa, eficacitatea şi gradul de satisfacţie publică perceput de publicul care le accesează.

Pornind de la dictonul „mai binele este duşmanul de moarte al binelui” atât legiuitorul, cât şi managerii care conduc serviciile publice pot identifica, permanent, noi mijloace, metode şi modalităţi de îmbunătăţire a performanţelor activităţii desfăşurate, diminuarea pe cât posibil a cozilor în aşteptare, dar şi a termenelor de emitere a documentelor oficiale, scăderea costului acestor servicii, creşterea gradului de mulţumire a cetăţenilor care accesează serviciile publice de interes.

Pe această linie de gândire, pare că s-ar afla şi preocuparea unui grup de parlamentari care doresc, printr-un proiect de lege lansat recent, să scadă la 5 zile lucrătoare emiterea mai multor documente oficiale, dar doar pentru cetăţenii români cu reşedinţa sau domiciliu în străinătate şi doar pentru o lună pe an, respectiv din 1 august până în 31 august, când se presupune că această categorie de cetăţeni se reîntoarce în ţară, are puţin timp la dispoziţie şi statul trebuie să îi sprijine în scopul obţinerii, cu celeritate, a unor documente oficiale.

CAP. II. Managementul perfectibil şi discriminatoriu al obţinerii cu celeritate a documentelor oficiale de către cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate

În cursul lunii mai 2016, un grup de parlamentari a elaborat un proiect de lege pentru stabilirea de măsuri privind emiterea sau eliberarea cu celeritate a unor documente cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. În calitate de practicieni în materia evidenţei persoanelor, unul dintre serviciile publice care este direct vizat de acest proiect, vom analiza conţinutul său şi fundamentarea adoptării sale, pentru a se observa avantajele dar şi vulnerabilităţile sale, în scopul îmbunătăţirii lui şi al creşterii calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor români, indiferent de domiliciul sau reşedinţa acestora.

În expunerea de motive, pentru a se justifica necesitatea emiterii de documente, cu celeritate, în 5 zile lucrătoare, doar pentru cetăţenii români cu domiciliu sau reşedinţa în străinătate, se arată că, „potrivit ultimelor estimări, aproape 5 milioane de români au părăsit ţara pentru un loc de muncă mai bine plătit, în baza numărului mare de emigranţi români, conform datelor oficiale din 2013, peste 2.340.000, s-a constatat un flux mare de cetăţeni români care se întorc în ţară pentru perioade scurte de timp, în special în luna august când este perioada vacanţelor şcolare şi a concediilor de odihnă în ţările din occident. În această perioadă, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate apelează la instituţiile publice din ţară pentru rezolvarea problemelor personale ca eliberarea de documente, solicitarea de avize, acorduri, aprobări şi cereri personale”.

Înainte de a trece la analiza, pe fond, a motivelor evocate de iniţiatorii proiectului, trebuie să aducem în atenţie prevederile de rang constituţional prevăzute de art. 16 din Constituţia României, potrivit cărora cetăţenii români sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. Din acest punct de vedere, iniţiatorii se referă exclusiv la cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care ar trebui să beneficieze, o lună pe an(!), de facilităţi, termene mai scurte şi prioritate absolută în soluţionarea mai multor categorii de cereri, iar cetăţenii români cu domiciliul în România trebuie să fie înţelegători şi politicoşi, empatici şi generoşi şi să înţeleagă că doar în toată luna august a fiecărui an, stranierilor plecaţi la muncă în străinătate trebuie să le fie soluţionate cu preeminenţă cererile depunse la diferite instituţii şi autorităţi publice.

Potrivit art. 1 alin. 2 lit. f din O.G. nr. 37 din 2000[8] privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare, principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea mai multor drepturi legale, printre care dreptul de acces la toate locurile și serviciile destinate folosinței publice. Serviciile publice la care fac referire iniţiatorii proiectului intră, evident, în această categorie astfel că se poate uşor observa existenţa unei discriminări întemeiată exclusiv pe criteriul domiciliului sau reşedinţei cetăţenilor români, doar cetăţenii români cu domiciliu sau reşedinţa în străinătate beneficiind, în luna august, de servicii în regim de celeritate (5 zile lucrătoare de depunerea cererii) pentru obţinerea paşapoartelor, permiselor de conducere, cărţilor de identitate, cazierului fiscal, diplomelor de bacalaureat sau licenţă şi altele[9].

Conform art. 2 din O.G. nr. 37 din 2000 R, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrîngerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. 

(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevazute la alin. (1) este considerată discriminare în inţelesul prezentei ordonanţe.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

Din perspectiva constituţională şi legală, fără a se identifica existenţa unei motivaţii obiective, raţionale şi rezonabile, în baza căreia să se poată justifica acest proiect de lege, acesta va fi declarat neconstituţional la sesizarea apriori ori aposteriori făcută Curţii Constituţionale a României. Potrivit jurisprudenţei constante a CCR[10], inspirată din cea a CEDO, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, CEDO, în cauza Thlimenos c. Greciei, a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile, ci şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite.

Pentru a nu fi considerată discriminatorie, legea care s-ar adopta cu privire la facilităţile oferite de stat doar cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, ar trebui identificată raţiunea, obiectivă şi rezonabilă, de către iniţiatorii legii, care să nu încurajeze discriminările întemeiate pe unicul criteriu al reşedinţei persoanelor, prohibit de Constituţie şi art. 2 din O.G. nr. 37 din 2000 R. Realitatea socială descrisă în expunerea de motive, potrivit căreia sunt foarte mulţi cetăţeni români plecaţi la muncă în străinătate care se întorc cu fluxuri de capital în vacanţa din luna august şi care ar trebui premiati ori recompensaţi legal prin servicii în regim de urgenţă (5 zile lucrătoare de la depunerea cererii), dar fără taxe de urgenţă, cu prestarea de diferite servicii publice, nu ni se pare suficient de pertinentă ori convingătoare. Plecarea la muncă în străinătate a constituit libera opţiune a acestor persoane de a presta activităţi lucrative într-o ţară care prezenta garanţii mai mari ca ale României că le va oferi un nivel de trai decent în baza veniturilor încasate pentru activitatea desfăşurată. Fluxurile de capital despre care vorbesc iniţiatorii proiectului de lege reprezintă veniturile aduse în ţară de către românii plecaţi la muncă în străinătate, acest fapt nu poate reprezenta per se, doar prin el însuşi, un argument solid care să le confere, în ţară, doar pe timpul concediilor presupuse a se efectua cu preeminenţă în luna august, drepturi suplimentare celorlalţi cetăţeni români cu domiciliul în România care trebuie să facă doi paşi înapoi, să înţeleagă şi să respecte prioritatea la deservire a compatrioţilor din diaspora care se întorc cu fluxurile de capital aduse în ţară, ne întreţin şi pe noi din munca dumnealor şi vor să îşi rezolve repede diferite probleme birocratice.

În aceeaşi ordine de idei, “discriminarea pozitivă” pe care doresc să o legifereze iniţiatorii proiectului nu este în niciun caz scuzabilă, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate neconstituind o categorie defavorizată care ar trebui sprijinită prin măsuri de ordin legislativ care să nu fie considerate discriminări. Potrivit doctrinei[11], „discriminarea pozitivă reprezintă o întrerupere a egalităţii justificată de o situaţie inegalitară şi destinată să restabilească egalitatea. În realitate, „discriminările” pozitive nu sunt „discriminări”, ci „diferenţieri” care sunt admisibile; ele sunt în mod particular obiective şi rezonabile”.

Referitor la discriminările pozitive, intitulate în Canada şi USA „affirmative action”, acestea sunt măsuri care se referă la anumite programe sociale de protecţie având ca scop să amelioreze situaţia indivizilor sau a grupurilor defavorizate. Asupra noţiunii de „discriminare pozitivă” s-a pronunţat şi Consiliul Constituţional al Franţei, care a stabilit că legiuitorul poate crea anumite discriminări pozitive care pot fi definite ca „diferenţieri juridice de tratament a căror autoritate normativă afirmă expres că au drept scop favorizarea unei categorii determinate de persoane fizice sau juridice în detrimentul alteia în scopul de a compensa o inegalitate de fapt preexistentă între ele[12].

Curtea de arbitraj a Regatului Belgiei a definit „discriminarea pozitivă” ca „măsură care favorizează un grup sau o categorie printr-o politică voluntaristă”. Potrivit Curţii Constituţionale, principiul egalităţii este strâns legat de principiul nediscriminării, dar el nu se reduce la acesta, motiv pentru care, în vederea protejării anumitor categorii sociale, acesta nu exclude adoptarea de măsuri adecvate a căror semnificaţie nu este încălcarea principiului egalităţii, ci în sensul reechilibrării egalităţii şanselor[13]. Concluzionând, proiectul de lege analizat este unul discriminatoriu, neavând la bază raţiuni obiective şi rezonabile, cetăţenii români fiind egali în drepturi şi tratament juridic, indiferent dacă domiciliul sau reşedinţa acestora este stabilită în ţară sau străinătate.

Cu privire la posibilitatea punerii în practică a unui astfel de proiect de lege, dacă el ar fi, totuşi, adoptat, în calitate de manageri în cadrul unui serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor din România, apreciem că el are mici şanse de a fi pus în operă, în forma cunoscută astăzi de noi. Astfel, iniţiatorii proiectului vorbesc, în expunerea de motive, despre măsurile de ordin administrativ care se pot lua la nivelul instituţiilor sau al autorităţilor publice/serviciilor publice în vederea implementării prevederilor legale propuse, precum:

– “instituţiile să aibă ghişee speciale dedicate acestor cetăţeni;

– să fie prelungit programul de lucru la aceste ghişee ;

– solicitările acestor cetăţeni să fie tratate în regim de urgenţă fără suprataxare pentru acest regim”;

Din perspectiva organizării efective a unui ghişeu de lucru cu publicul, nici una dintre aceste propuneri nu ni se pare fiabilă sau serioasă în a fi pusă în practică. Astfel, instituirea de ghişee speciale dedicate exclusiv cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, deschise doar în luna august, va genera doar efecte negative, cele mai importante fiind următoarele:

– reacţii negative şi adverse ale cetăţenilor care remarcă faptul că anumite categorii de persoane sunt tratate diferit şi privilegiat, prin depunerea de documente la anume ghişee, inscripţionate corespunzător şi la care se eliberează documentele în perioade mai scurte de timp; cetăţenii români cu domiciliul în România vor fi greu de convins că nu sunt egali în drepturi şi tratament juridic cu cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi din acest din urmă motiv vor depune cereri, sesizări, reclamaţii pentru a li se presta şi lor, în condiţii de deplină egalitate în drepturi, acelaşi tip de serviciu în aceeaşi unitate de timp(cel mult cinci zile de la data depunerii cererilor);

– imposibilitatea de respectare a termenelor scurte doar pentru anumite categorii de cetăţeni, în condiţiile în care legislaţia fiecărei instituţii sau autorităţi publice care desfăşoară activităţi de lucru cu publicul are propriile reglementări speciale, inclusiv cu privire la termenele de eliberare ale documentelor şi necesitatea imperioasă a efectuării anumitor verificări/îndeplinirea anumitor proceduri obligatorii, care consumă o anumită perioadă de timp; de exemplu, paşapoartele simple electronice se personalizează la nivel central şi se transmit în teritoriu în circa 10 zile de la depunerea cererii, acest termen nu s-a stabilit întâmplător de legiuitor, ci este intim legat de posibilităţile tehnice obiective ale respectivului centru de producţie (unic la nivel naţional) de a putea soluţiona un număr limitat de cereri raportat la o anumită perioadă de timp; cărţile de identitate se emit, de asemenea, în intervale de timp fixate de lege, reglementarea propusă nemodificând cu nimic respectivele reglementări, speciale şi derogatorii de la dreptul comun în materie, propus de proiect;

– perioada de timp aleasă de iniţiatorii proiectului (luna august a fiecărui an) reprezintă, pentru unele dintre serviciile vizate, cea mai încărcată perioadă din an prin raportare la resursa umană aflată la dispoziţia managerului şi numărul mare de cereri pe care respectivul serviciu le are de soluţionat; exempli gratia, în cursul lunii august se soluţionează cele mai multe cereri de emitere a actelor de identitate şi a paşapoartelor, cu cei mai puţini funcţionari aflaţi la dispoziţia managerilor, o parte fiind plecaţi în concedii, astfel că e greu de realizat dezideratul proiectului, de creştere a celerităţii în aceste condiţii reale de muncă; aceeiaşi perioadă reprezintă vacanţa şcolară pentru instituţiile publice care ar trebui să elibereze duplicatele diplomelor de BAC şi licenţă tot în cinci zile (nu am înţeles de ce nu e valabilă legea şi pentru diplomele de doctorat) astfel că e cel puţin lipsit de realism proiectul, în privinţa acestor din urmă documente.

Cu privire la soluţia propusă de iniţiatorii proiectului, de a prelungi programul de lucru exclusiv pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, această formulă ni se pare lipsită de seriozitate şi realism. Un serviciu public nu funcţionează parţial, deschizând un singur ghişeu din cele două, trei sau patru existente, o instituţie publică care lucrează direct cu cetăţenii ori desfăşoară activităţi cu publicul, în toate aspectele de interes ori nu mai desfăşoară deloc, tertium non datur. Nu ne putem imagina situaţia în care restul instituţiei este închisă, existând doar la dispoziţia cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa un mic ghişeu, cu program de lucru prelungit, doar în luna august a fiecărui an, care să le deservească interesele.

În al treilea plan al analizei problemelor proiectului, în afară de faptul că acesta e vădit discriminatoriu şi aproape imposibil de pus în practică fără a aduce mai mult ponoase decât foloase, pentru a-l cita pe marele profesor Ion Deleanu, acesta nu respectă normele de tehnică legislativă cu privire la integrarea armonioasă a oricărui act normativ în ansamblul legislaţiei[14] deja aprobate până în prezent; 3 articole “aruncate” într-un monitor oficial nu reprezintă un panaceu universal care rezolvă dintr-un foc problema complexă a celerităţii la nivel naţional a activităţii serviciilor publice şi care se va aplica cu preeminenţă  în concurs cu reglementările speciale şi derogatorii[15] care sunt deja adoptate pentru  fiecare serviciu public care emite documentele care ar trebui eliberate în cinci zile lucrătoare de către serviciile publice competente.

În al patrulea rând, proiectul nu are niciun fel de sancţiuni prevăzute pentru instituţia sau funcţionarul care nu ar aplica proiectul devenit ulterior literă(moartă) de lege; în anul întâi al facultăţilor de drept s-a învăţat la materia “Teoria generală a dreptului” că orice normă juridică are ipoteză, dispoziţie şi sancţiune, acest proiect are doar ipoteze şi dispoziţii, fără a se preciza care sunt eventualele sancţiuni în cazul neaplicării sale în practică. Pentru a se spera la minime efecte care s-ar produce în practică, recomandăm iniţiatorilor proiectului să mai insereze un articol în care să se prevadă astfel de sancţiuni.

În al cincilea rând, deşi avem studii juridice aprofundate şi suntem familiarizaţi cu textele de lege şi normele juridice din diferite legi adoptate, nu am citit până la acest moment despre existenţa vreunei legi care să producă efecte doar o lună în cursul unui an calendaristic (cu excepţia legilor electorale, care se aplică o dată la 4 ani sau a legilor temporare, care vizează reglementări speciale întinse pe o anumită perioadă delimitată de timp).

În al şaselea rând, proiectul se referă la emiterea pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate a cărţilor de identitate, dar pentru această categorie de cetăţeni, în condiţiile OUG nr. 97/2005 R1[16] şi a normelor metodologice de aplicare, acest lucru e posibil doar pentru cei care îşi restabilesc în România domiciliul, deoarece cetăţenii români care îşi păstrează domiciliul în străinătate nu mai au dreptul la cartea de identitate, ci doar la paşaport CRDS şi la o eventuală carte provizorie de identitate care e act de identitate, dar nu e carte de identitate, în sensul proiectului propus. Restabilirea domiciliului presupune proceduri care consumă mai mult timp decât cele 5 zile din proiect, fiind implicate cel puţin două instituţii, care au reglementări distincte şi termene proprii de rezolvare a cererilor şi demersurilor derulate, astfel că proiectul nu ţine cont de ele şi nu va putea fi pus în practică în forma adoptată.

Cu privire la soluţiile noastre referitoare la celeritatea emiterii diferitelor acte oficiale, acestea se circumscriu, evident, optimizării fluxurilor şi a proceselor de muncă în cadrul fiecărei organizaţii vizate şi reducerea timpilor de soluţionare pentru toţi cetăţenii care solicită eliberarea în termene mai scurte a unui document sau a altuia, indiferent de domiciliul sau reşedinţa acestora. Celeritatea nu trebuie dezvoltată sau încurajată pe categorii de cetăţeni sau luni calendaristice din an, ci reprezintă un indiciu al unui act managerial competent şi performant, care conduce, natural, la finalitatea aceasta, emiterea în condiţii decente şi în termene scurte a respectivelor documente. Pentru aceasta e nevoie de o resursa umană suficientă şi bine instruită, de resurse materiale corespunzătoare, de infrastructură informatică performantă, de o foarte bună colaborare cu diferite instituţii pentru ca rezultatul final al activităţilor specifice şi verificărilor efectuate să conducă, firesc, în termene cât mai mici, la rezolvarea operativă a tuturor cererilor cetăţenilor României, indiferent de domiciliul sau reşedinţa acestora.

Apreciem că nu e o soluţie serioasă să se propună proiecte populiste pentru a bifa interesul mimat al unor parlamentari pentru problemele diasporei ci trebuie consultaţi mai întâi cei mai buni specialişti din fiecare domeniu vizat în parte pentru a se înţelege mecanismele de funcţionare ale sistemului şi ajusta/optimiza funcţionarea sa, în vederea reducerii, pe cât posibil, a perioadelor de timp în care se pot emite diferite documente oficiale.

Principial, suntem şi noi pentru combaterea birocraţiei şi diminuarea termenelor de emitere a documentelor oficiale de către instituţiile publice, dar prin mijloace manageriale potrivite, plecând de la un cadru legal simplificat şi care să respecte principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări de niciun fel. Aşteptăm cu interes noile propuneri[17] referitoare la diminuarea cozilor în aşteptare şi combaterea birocraţiei care, se pare, vor fi adoptate în luna septembrie 2016, pe care le vom comenta ulterior în cadrul altui articol.

Nu în ultimul rând, unele dintre soluţiile propuse de cetăţeni, dar şi adoptate deja în unele domenii sau care se vor aproba în curând (de exemplu în sistemul evidenţei persoanelor, pe care îl cunoaştem foarte bine) vor produce efecte contrare scopului benefic pentru care s-au adoptat, conducând la riscuri, vulnerabilităţi şi creşterea, în loc de scăderea timpilor de aşteptare pentru cetăţeni,[18] precum şi scăderea rigorii activităţii desfăşurate.

CAP. III. Concluzii

Dezideratul emiterii de documente oficiale în termene mai scurte reprezintă unul dintre obiectivele de bază ale managerilor care conduc serviciile publice din România, fiind unul dintre indiciile importante ale unui act de conducere responsabil, modern, european şi performant. Prevederile legale adoptate în această materie trebuie să se fundamenteze pe realităţile juridice ale cadrului legal deja adoptat şi să concilieze principiile de rang constituţional ale egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor români cu interesele superioare ale acestora de a beneficia de servicii civilizate prestate în termene scurte de timp.

În calitate de cetăţeni europeni, plătitori de taxe şi impozite, cetăţenii români, indiferent de domiciliul sau reşedinţa acestora, trebuie să beneficieze de servicii publice de calitate, accesate în termene rezonabile, cu prezervarea respectării principiilor legalităţii şi a rigorii activităţilor specifice ale fiecărui serviciu public în parte.


[1] Leon Duguit, Revue de droit public et de la science politique en France, Paris, 1907, p. 417, cit. în Iordan Nicola, Managementul serviciilor publice locale, ed.a II a, editura C.H. Beck, 2010, pp. 79-80.
[2] L. Deguit, Les transformationes de droit public, Paris, 1913, p. 416, cit. în Iordan Nicola, op. cit, p. 80.
[3] Iordan Nicola, op. cit, pp.81-82.
[4] a se vedea O.G. nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare. Potrivit art. 1 din Ordonanţă, SPCLEP, denumite în continuare servicii publice comunitare, se organizează la nivelul consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi la nivelul consiliilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti. (2) SPCLEP asigură atât întocmirea, păstrarea, evidenţa şi eliberarea actelor de stare civilă, a cărţilor de identitate, a cărţilor electronice de identitate şi a cărţilor de alegător, cât şi desfăşurarea activităţilor de primire a cererilor şi de eliberare a paşapoartelor simple, a permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare a vehiculelor şi a plăcilor cu numere de înmatriculare, în sistem de ghişeu unic.
[5] Programul de lucru al tuturor instituţiilor publice care prestează activităţi de lucru cu publicul se face în baza prevederilor H.G. nr. 1723/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 1009 din 2 noiembrie 2004,  privind aprobarea Programului de masuri pentru combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul cu modificările şi completările aduse prin H.G. nr. 1487/2005. Potrivit art.I din anexa din hotărâre, programul de lucru cu publicul se stabileste astfel încât în zilele lucrătoare să se asigure accesul cetăţenilor între orele 8,30 si 16,30 si, într-o zi pe săptămână, între orele 8,30 si 18,30, exclusiv sâmbata, care va fi stabilită prin act administrativ de catre conducătorii instituţiilor sau autorităţilor administratţei publice centrale şi locale.
[6] Prisăcaru V., Tratat de drept administrativ român, partea generală, editura All, Bucureşti, 1996, p. 133, cit. în Iordan Nicola, op. cit, p. 83.
[7] Potrivit art. 2 alin. 1 lit. r) din Legea nr. 554 din 2004, interes legitim public – interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice;
[8] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 166 din 7 martie 2014.
[9] Potrivit art. 2 alin. 3 din proiect, documentele care pot fi solicitate în condiţiile alin. 1 sunt următoarele: adeverinţa de venit; cazierul fiscal; certificatul de rezidenţă fiscală; cardul european de sănătate; adeverinţa de asigurat; formularul de reziliere a plăţii asigurărilor în România; duplicatul diplomei de bacalaureat; duplicatul diplomei de licenţă; cartea de identitate; paşaportul simplu electronic; certificatul de înmatriculare auto; eliberarea/preschimbarea permisului auto.
[10] Decizia CCR nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 473 din 6 iulie 2011.
[11] J. F.Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, ed. Hamangiu 2009, p. 162.
[12] Nicolae Pavel, op. cit, p. 137.
[13] Decizia C.C.R. nr. 124/1995 cit. în Nicolae Pavel, Egalitatea în drepturi şi nediscriminarea, Ed. Universul Juridic 2010, pp. 139-140.
[14] Potrivit art. 58 alin. 3 din Legea nr. 24 din 2000 privind normele de tehnică legislativă, evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsura conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor doua acte normative interferențe.
[15] Pe care funcţionarii publici ai serviciilor publice le vor aplica în practică cu prioritate, aplicând binecunoscutul prioncipiu de drept specialia generalibus derogant.
[16] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
[17] Altele decât cele adoptate prin OUG nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
[18] Pe larg, a se vedea Adrian-Relu Tanase, articolul “Managementul defectuos şi discriminatoriu al “tăierii hârtiilor” necesare şi utile. Aspecte particulare în materia evidenţei persoanelor şi a stării civile.”


Adrian-Relu Tănase
Director executiv-adjunct, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Buzău

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate