Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




 1 comentariu

Executarea hotărârilor arbitrale pronunţate sub egida Centrului internaţional pentru reglementarea diferendelor cu privire la investiţii (ICSID/ CIRDI) împotriva României în contextul dreptului european
29.08.2016 | Daniel-Mihail ȘANDRU, Nicolae-Dragoş PLOEȘTEANU

JURIDICE - In Law We Trust
Mihai Șandru

Mihai Șandru

Prezentarea a fost pregătită pentru Conferinţa internaţională „Procesul civil şi executarea silită, teorie şi practică”, 25-27 august 2016, organizată la Târgu-Mureş de Camera Executorilor Judecătoreşti Târgu-Mureş şi Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, Centrul de Cercetare pentru Drept şi Ştiinţe Umaniste din cadrul Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, în colaborare cu Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din Republica Moldova şi Universitatea Alecu Russo din Bălţi, Republica Moldova.

:: click aici pentru a descărca prezentarea

Rezumat extins:

Autorii își propun să discute situaţia respectării unui tratat internaţional, în concret, respectarea unui tratat bilateral privind investiţiile (TBI) încheiat între două state membre ale Uniunii Europene în temeiul căruia un tribunal arbitral constituit sub egida Centrului internaţional pentru reglementarea diferendelor cu privire la investiţii (ICSID) a pronunţat o sentinţă împotriva României. Recunoaşterea şi executarea sentinţei ICSID a făcut obiectul unei decizii a Comisiei Europene referitoare la ajutorul de stat. Atât acţiunile iniţiate de către reclamant pentru executarea hotărârii, cât şi acţiunile în anularea deciziei Comisiei (T-624/15, European Food şi alţii / Comisia; T-694/15, Micula / Comisia; T-704/15, Micula şi alţii/ Comisia) sunt pendinte.

Tratatul bilateral de investiţii a fost încheiat de România și Suedia, într-o perioadă în care doar cel de-al doilea stat era membru UE. Cu toate acestea, în timpul negocierii Acordului de asociere al României la Uniunea Europeană (UE), Comisia Europeană a atras atenția instituțiilor statului român asupra unui posibil ajutor de stat în materia facilităților fiscale pentru zone defavorizate. Câțiva ani mai târziu reglementările privind facilitățile au fost modificate prin anularea acestora. În consecinţă, investitorul suedez a beneficiat de 5 ani de facilități, iar nu 10 cum prevedea reglementarea inițială.

În 2005, România pe de o parte semnează tratatul de aderare, dar este acționată în instanță, la arbitrajul de sub egida ICSID pentru nerespectarea unui tratat bilateral referitor la investiții. Cererea a fost declarată admisibilă în 2008[1], iar sentinţa s-a pronunţat în 11 decembrie 2013. Urmare şi a deciziei Comisiei din 30 martie 2015, în cauză, statul român a formulat o acţiune în anulare, respinsă în 26 februarie 2016[2].

La 1 octombrie 2014, Comisia Europeană a notificat România şi părţile interesate cu privire la faptul că executarea hotărârii reprezintă ajutor de stat,[3] iar la 30 martie 2015 a fost emisă Decizia (UE) 2015/1470 a Comisiei privind ajutorul de stat SA.38517 (2014/C) (ex 2014/NN) pusă în aplicare de România — Hotărârea arbitrală în cauza Micula/România din 11 decembrie 2013 [notificată cu numărul C(2015) 2112].[4]

Din punct de vedere juridic aplicarea principiului de drept (internaţional) pacta sunt servanda şi obligaţiile instituite prin tratate pentru statele membre creează conflictul de ordin substanţial; altfel spus, problematica vizează relația dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul internațional al investițiilor art. 351 TFUE[5] recunoaşte forţa juridică a tratatelor internaţionale, deja există o jurisprudenţă referitoare la investiţii / ajutoare de stat,[6] iar interpretarea Comisiei pare a sugera că art. 351 nu se aplică TBI-urilor intra-UE.[7] Într-un articol recent este analizat pe larg raportul dintre art. 351 TFUE şi sentinţa din cauza Micula şi se dezbat argumentele îndoielnice ale Comisiei din Decizia din 30 martie 2015.[8]

În acest moment executarea sentinţei ICSID este în impas. Există mai multe tipuri de acţiuni: în faţa instanţelor naţionale acţiuni de suspendare a executării şi contestarea executării silite, acţiuni ale investitorului împotriva deciziilor Comisiei Europene, acţiuni de executare silită ale investitorului împotriva statului român în ţară şi în străinătate.

Atât în contestaţia la executare, cât şi în decizia Curţii Constituţionale s-a pus problema formulării unei trimiteri preliminare; deşi există unele avantaje ale formulării trimiterii preliminare pentru interpretarea dispoziţiilor Uniunii Europene, instanţele au apreciat corect că nu se impunea formularea unei trimiteri preliminare. Teoretic, o trimitere preliminară ar putea avea efectul pe care îl au acţiunile în anulare formulate în acest moment de investitori. Cu toate acestea, probleme asemănătoare s-au ivit și în alte state membre, sens în care amintim că prin Ordonanța din 3 martie 2016 în dosarul I ZB 2/15 Curtea Federală de Justiție a Germaniei a decis suspendarea cauzei în vederea formulării unei trimiteri preliminare în temeiul art. 267 TFUE având ca scop obținerea unui răspuns la întrebarea dacă o clauză de arbitraj dintr-un TBI între Republica Slovacă și Țările de Jos(1992) este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene, în special cu art. 344, 267 și 18 TFUE.

Cum se va aplica această hotărâre, şi mai ales cum va fi pus în acord dreptul internaţional cu dreptul european, în cauzele pendinte[9] T-624/15,[10] T-694/15,[11] T-704/15[12] rămâne de văzut.

Cauzele actualei situaţii[13] ne pun în faţa unei dileme referitoare la compatibilitatea/ coexistenţa ajutoarelor de stat şi a regulilor referitoare la investiţii străine,[14] dar şi a raportului dintre dreptul Uniunii Europene şi soluţionarea litigiilor referitoare la concurenţă prin arbitraj. Interesant este că nu suntem în faţa unui conflict între dreptul privat şi dreptul public, ci ne situăm în exclusivitate pe tărâmul dreptului public. Cadrul general mondial este fragmentat şi fiecare organizaţie are pretenţie de supremaţie şi / sau autonomie deplină. Aceasta presupune responsabilităţi pentru entităţile publice – instituţii, state, Uniunea Europeană – întrucât efectele se repercutează asupra întreprinderilor şi pot avea consecinţe economice şi sociale de anvergură.

Arbitrajul comercial în România – The review ‘Commercial arbitration in Romania’: nr. 3 din 2016, disponibil aici.


[1] Ioan Micula, Viorel Micula, S.C. European Food S.A., S.C. Starmill S.R.L., S.C. Multipack S.R.L. v. Romania, ICSID Case No. ARB/05/20.
[2] Aici sunt disponibile toate documentele publice ale cauzei.
[3] State aid SA.38517(2014/C) (ex 2014/NN) – Romania Implementation of Arbitral award Micula v Romania of 11 December 2013.
[4] J.O.U.E., L 232, p. 43 din 4.09.2015.
[5] Art. 351 TFUE: „Dispoziţiile tratatelor nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din convenţiile încheiate până la 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele membre aderente, înainte de data aderării acestora, între unul sau mai multe state membre pe de o parte şi unul sau mai multe state terţe pe de altă parte.
În măsura în care aceste convenţii nu sunt compatibile cu tratatele, statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilităţile constatate. La nevoie, statele membre îşi acordă reciproc sprijin în vederea atingerii acestui scop şi adoptă, dacă este cazul, o poziţie comună.
În aplicarea convenţiilor menţionate la primul paragraf, statele membre iau în considerare faptul că avantajele consimţite prin tratate de fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din instituirea Uniunii şi, din această cauză, sunt inseparabil legate de crearea instituţiilor comune, de atribuirea de competenţe în favoarea acestora şi de acordarea aceloraşi avantaje de către toate celelalte state membre.”
[6] Thomas Eilmansberger, Bilateral Investment Treaties and EU Law, CMLRev, 2009, p. 390; Oana Popa,  Relevanţa art. 351 TFUE şi consecinţele sale asupra deciziei Comisiei Europene în cazul Micula.
[7] Aspasia V. Argyrouli, The Interrelation Between European Law and Intra-EU Bilateral Investment Treaties: In Quest for the Perfect Equilibrium, p. 14, lucrare disponibilă aici.
[8] Anamaria Toma-Bianov, Aplicarea art. 351 TFUE tratatelor încheiate de statele membre cu state terţe înainte de aderare. Adnotări pe marginea Deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015, Revista Afaceri Juridice Europene – iaduer.ro, nr. 8/2016, disponibil aici.
[9] T-646/14, cauza a fost radiată de pe rolul Tribunalului Uniunii Europene în 29 februarie 2016, reclamanţii renunţând la acţiune.
[10] În această acţiune (T-624/15, European Food şi alţii / Comisia) se solicită „anularea Deciziei (UE) 2015/1470 a Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA.38517 (2014/C) (ex 2014/NN) pus în aplicare de România – Hotărârea arbitrală în cauza Micula/ România din 11 decembrie 2013 [(notificată cu numărul C(2015) 2112] (JO 2015 L 232, p. 43); cu titlu subsidiar, anularea deciziei atacate în măsura în care aceasta: (a) priveşte pe fiecare dintre reclamante, (b) împiedică România să se conformeze hotărârii arbitrale, (c) dispune ca România să recupereze orice ajutor incompatibil, (d) dispune ca reclamantele să fie răspunzătoare în solidar pentru rambursarea ajutorului primit de fiecare dintre entităţile identificate la articolul 2 alineatul (2) din decizia atacată”.
[11] În această acţiune (T-694/15, Micula / Comisia) se solicită „anularea Deciziei (UE) 2015/1470 a Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA.38517 (2014/C) (ex. 2014/NN) pus în aplicare de România — Hotărârea arbitrală în cauza Micula/România din 11 decembrie 2013 [notificată cu numărul C(2015) 2112] (JO 2015 L 232, p. 43); cu titlu subsidiar, anularea deciziei atacate în măsura în care (a) îl priveşte pe reclamant, (b) împiedică România să se conformeze hotărârii, (c) obligă România să recupereze orice ajutor incompatibil, (d) obligă reclamantul să răspundă în solidar pentru rambursarea ajutorului acordat entităţilor identificate la articolul 2 alineatul (2) din decizie”.
[12] În această acţiune (T-704/15, Micula şi alţii / Comisia) se solicită „anularea Deciziei (UE) 2015/1470 a Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA.38517 (2014/C) (ex 2014/NN) pus în aplicare de România — Hotărârea arbitrală în cauza Micula/România din 11 decembrie 2013 [notificată cu numărul C(2015) 2112] (JO L 232, p. 43); cu titlu subsidiar, anularea deciziei atacate, în măsura în care: îl identifică pe Viorel Micula drept o „întreprindere” şi, prin urmare, parte a unei singure entităţi economice care este beneficiara ajutorului; identifică beneficiarul ajutorului de stat ca unică entitate economică ce include Viorel Micula, Ioan Micula, S.C. European Food SA, S.C. Starmill S.R.L., S.C. Multipack, European Drinks SA, Rieni Drinks SA, Scandic Distilleries SA, Transilvania General Import-Export SRL, şi obligă, la articolul 2 alineatul (2), pe Viorel Micula, Ioan Micula, S.C. European Food SA, S.C. Starmill S.R.L., S.C. Multipack, European Drinks SA, Rieni Drinks SA, Scandic Distilleries SA, Transilvania General Import-Export SRL, şi West Leasing SRL la rambursarea în solidar a ajutorului de stat primit de oricare dintre aceştia.”
[13] A se vedea şi multe erori de abordare din anii 2000 inventariate de Emanuela Matei, Limitele impuse de dreptul concurenţei în materie de scutiri fiscale adoptate în scopul promovării investiţiilor, Curierul fiscal, nr. 4/2015, pp. 145-146. De asemenea autoarea a subliniat şi raţionamentul ICSID precum şi situaţia paradoxală a României: „Decizia Comisiei din data de 30 martie 2015 nu se pronunţă sub nicio formă asupra validităţii deciziei arbitrale. Cele două teste al tratamentului just şi echitabil şi cel al existenţei şi compatibilităţii unui ajutor de stat nu au nimic în comun. Logica dreptului investitorului străin se bazează pe principiul reciprocităţii, în timp ce logica dreptului ajutoarelor de stat este întemeiată pe principiul menţinerii concurenţei piaţa internă, iar libertatea de circulaţie a capitalurilor pe principiul non-discriminării pe criterii legate de naţionalitate”.
[14] A se vedea, pe larg: Kai Struckmann, Genevra Forwood, Aqeel Kadri, Investor-State Arbitrations and EU State Aid Rules: Conflict or Co-existence?, EStAL 2/2016, p. 258 şi urm.


Prof. univ. dr. Mihai Șandru
Conf. univ. dr. Nicolae-Dragoş Ploeşteanu

:: click aici pentru a descărca prezentarea

Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Executarea hotărârilor arbitrale pronunţate sub egida Centrului internaţional pentru reglementarea diferendelor cu privire la investiţii (ICSID/ CIRDI) împotriva României în contextul dreptului european”

  1. Exista totusi doua aspecte ce trebuie avute in vedere. In primul rand, Conventia de la Washington din 1965 (Tratatul ICSID), da dreptul oricarui stat semnatar al Conventiei sa execute o sentinta arbitrala in conformitate cu legislatia sa nationala (articolul 53 din Conventie).
    Romania si-a executat obligatia de plata a sentintei arbitrale ICSID din Decembrie 2013. Decizia ulterioara a Comisiei Europene din 30 Martie 2015 prin care a obligat Romania sa recupereze sumele deja „achitate” fratilor Micula, nu anuleaza executarea deja efectuata a sentintei arbitrale, in conformitate cu art 53 din Conventie.

    Avem deci 2 momente temporale. Primul, cel la care Romania si-a executat obligatia. Cel de-al doilea, cel la care Comisia Europeana a solcitat Romaniei recuperarea sumelor achitate.

    Deci, in momentul de fata, conflictul este din punct de vedere procedural mutat la un litigiu in fata Curtii Generale a Uniunii Europene intre fratii Micula si Comisia Europeana pentru anularea deciziei Comisiei din 30 Martie 2015. Invalidarea acestei decizii ar duce la legitimizarea doar a primului moment temporal. Per a contrario, confirmarea de catre CGUE a deciziei Comisiei va avea drept consecinta mentinerea masurilor luate de Romania de recuperare a sumelor achitate fratilor Micula.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.