Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Problematica aplicării art. 200 în cazul acţiunilor cu mai multe capete de cerere şi al acţiunii pauliene
30.08.2016 | George TRANTEA

JURIDICE - In Law We Trust
George Trantea

George Trantea

Il est bon quelquefois que les lois ne paraissent pas aller si directement au but qu’elles se proposent[1]

Procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată este extrem de utilă şi binevenită, dar ar trebui adaptată necesităţilor justiţiabililor pentru a nu deveni, din instrument de sprijin al accesului la instanţă, un instrument de limitare a acestuia.

Observaţiile de mai jos privesc două situaţii în care procedura de regularizare, instituită de art. 200 C. pr. civ., s-a dovedit o piedică în realizarea actului de justiţie, o limitare a dreptului de acces la o instanţă ce nu poate fi considerată nici justificată şi nici proporţională. În aceste situaţii art. 200 C. pr. civ. şi-a dovedit limitele:

i. Situaţiile în care cererea de chemare în judecată are mai multe capete principale de cerere, şi

ii. Situaţiile în care cererea de chemare în judecată are ca obiect acţiunea revocatorie a unor acte încheiate de pârâţi.

Dacă în prima situaţie limita apare din coroborarea art. 200 cu prevederile regimului nulităţilor procedurale, cea de-a doua aduce în prim plan coroborarea art. 200 cu regimul mijloacelor de probă. Cele două limite au fost identificate în practica instanţelor din ţară, existând şi o serie de repercusiuni ale acestora şi în ceea ce priveşte taxele de timbru.

1. Aplicarea art. 200 în cazul cererilor de chemare în judecată cu mai multe capete de cerere

Situaţia întâlnită în practică este cea în care un reclamant formulează o cerere de chemare în judecată ce cuprinde mai multe acţiuni faţă de unul sau mai mulţi pârâţi, evident existând o legătură între acestea. De exemplu, putem întâlni o cerere de chemare în judecată prin care se solicită rambursarea unui împrumut şi obligarea pârâtului la realizarea unor lucrări, cele două rezultând din acte sau fapte juridice diferite. Capetele de cerere multiple pot apărea şi sub forma cererilor subsidiare, în situaţia în care reclamantul solicită instanţei, în principal, să dispună o anumită măsură, şi, dacă cea dintâi este respinsă, să dispună o altă măsură (de exemplu, situaţia în care un asociat cere retragerea şi, în subsidiar, dizolvarea societăţii cu doi asociaţi).

Apariţia unor astfel de cereri nu este impusă de lege, ci este determinată de necesitatea unei bunei administrări a justiţiei. Reclamanţii pot formula câte o cerere pentru fiecare acţiune în parte, dar acest fapt ar conduce la apariţia unor cauze care ar putea fi judecate împreună, într-un timp mult mai scurt. În cazul cererilor ce au caracter subsidiar, dosarul ce vizează acţiunea subsidiară ar trebui suspendat până la soluţionarea definitivă a celui dintâi, dublând astfel termenul rezonabil în care ar trebui să se soluţioneze cauza.

Prin urmare, existenţa acestor cereri este o necesitate şi o realitate de care normele procedurale ar trebui să ţină cont.

Cum este tratată o astfel de cerere din perspectiva art. 200? În mod logic, fiecare capăt de cerere, fiecare acţiune, este tratată separat, verificându-se dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de 194-197 C. pr. civ.

Cu toate acestea, nu aceeaşi idee a separabilităţii este urmărită de instanţă în situaţia în care numai unul dintre capetele de cerere nu îndeplineşte condiţiile art. 194-197 C. pr. civ., existând o practică a anulării întregii cereri de chemare în judecată în temeiul art. 200. Analiza oportunităţii unei astfel de măsuri trebuie să ţină cont de existenţa unei deosebiri între condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de acţiune:

– Încălcarea prevederilor art. 194-196 C. pr. civ., atrage sancţiunile stabilite de Codul de procedură civilă, în timp ce

– Încălcarea prevederilor art. 197 C. pr. civ., atrage sancţiunea stabilită de Ordonanţa nr. 80/2013.

Sancţiunea nerespectării timbrajului în cazul cererilor multiple este nulitatea parţială. Potrivit art. 34 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acţiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu s-a achitat taxa de timbru. Aplicând aceste prevederi, atunci când reclamantul nu timbrează unul din capetele de cerere principale, instanţa este obligată să continue analiza dosarului numai în ceea ce priveşte capetele de cerere timbrate.

Soluţia nu se păstrează însă în cazul în care neregulile unui capăt de cerere privesc elementele art. 194 – 196 C. pr. civ. Astfel, în cazul în care obiectul, motivele de fapt/drept sau mijloacele de probă aferente unui capăt de cerere nu sunt indicate în etapa regularizării, instanţa anulează în totalitate cererea de chemare în judecată, inclusiv capetele de cerere care nu prezentau aceste probleme.

Soluţia este întemeiată pe o interpretare literală a textului art. 200 care, în alin. 4, prevede că se dispune anularea cererii fără a se face vreo distincţie între cererile ce cuprind o singură acţiune sau cele care integrează mai multe acţiuni.

O astfel de soluţie este neconformă cu însăşi raţiunea existenţei art. 200, respectiv crearea unui instrument care să faciliteze administrarea justiţiei. Or, o măsură de anulare integrală a unei cereri multiple pentru lipsa unor precizări ce vizează un singur cap de cerere, în condiţiile în care astfel de cereri există tocmai pentru a sprijini administrarea unitară şi eficace a justiţiei, se dovedeşte a fi contrară intereselor justiţiei.

Astfel, anularea unui capăt de cerere neprecizat nu se poate răsfrânge asupra altor capete de cerere care fuseseră corect timbrate şi precizate. La această concluzie se ajunge şi în urma interpretării teleologice a prevederilor Codului de procedură civilă.

– art. 200 alin. 3 şi 4 stabilesc că sancţiunea nerespectării dispoziţiilor instanţei cu privire la precizarea cererii este anularea acesteia. Art. 174 alin. 1 stabileşte că nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial un act procedural de efectele sale.

– art. 177 C. pr. civ. stabileşte că nu se va anula actul de procedură, ori de câte ori este posibilă salvarea acestuia. Doctrina a reţinut că un act trebuie salvat ori de câte ori cel puţin o parte din efectele sale se pot produce:

Premisa majoră în silogismul nulităţilor o constituie ideea că, ori de câte ori este posibil, să se disjungă elementele deficitare ale actului susceptibile de invalidare astfel încât să-şi menţină eficacitatea elementele valide ale actului. Pe scurt, actul trebuie salvat în măsura în care este posibil.” – I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Wolters Kluwer 2010 – Vol. I 2010.

Prin urmare, în funcţie de întinderea efectelor juridice, nulitatea poate fi totală, atunci când sancţiunea afectează întregul act de procedură, sau parţială, atunci când sancţiunea afectează numai o parte a actului de procedură, cealaltă parte rămânând valabilă şi producându-şi în continuare efectele juridice.” – G. Boroi, O. Spineanu-Matei, A. Liana Constanda, Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, 2013, Vol. I, pag. 413.

În acelaşi timp, s-a reţinut că acest principiu este aplicabil şi etapei de regularizare:

Precizăm că în procedura regularizării ar fi posibil să se dispună și anularea în parte a cererii de chemare în judecată, spre exemplu, în cazul în care cererea cuprinde mai multe capete, supuse taxelor judiciare de timbru, iar reclamantul a plătit taxa judiciară de timbru numai pentru unele dintre ele sau unele capete de cerere erau scutite de plata taxelor judiciare de timbru și altele erau supuse taxelor judiciare de timbru, iar reclamantul nu le-a timbrat. Încheierea prin care se dispune anularea în parte a cererii de chemare în judecată se comunică reclamantului, iar numai după soluționarea cererii de reexaminare sau expirarea termenului în care reclamantul poate formula cererea de reexaminare, se va dispune comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că a fost anulată în parte, precum și cu copie de pe încheierea prin care s-a dispus anularea respectivă. – Gabriel Boroi, Mirela Stahncu, Drept procesual civil, Pagina 353, Ed. Hamangiu, Ediţia a II-a

Atâta timp cât neregulile reţinute de instanţă afectează numai una dintre acţiunile integrate în cererea de chemare în judecată, instanţa ar trebui să limiteze sancţiunea anulării numai la acest capăt de cerere, după expirarea termenului de reexaminare dispunând comunicarea cererii cu menţiunea anulării ei parţiale, similar modului în care se procedează în cadrul lipsei timbrajului.

Se poate reţine că cele de mai sus sunt probleme legate de interpretarea normei şi nu de impactul negativ sau limitele acesteia. Totuşi, pentru a elimina eventualele diferenţe de interpretare la care instanţele ar ajunge, anticipând o viitoare sesizare a ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerăm că cel mai util ar fi să se propună modificarea prevederilor art. 200 C. pr. civ. într-o manieră similară art. 34 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

Necesitatea clarificării modului în care se aplică art. 200 C. pr. civ. în situaţia cererilor multiple reiese şi din interacţiunea acestei norme cu prevederile specifice restituirii taxelor de timbru. Problema ce se iveşte este următoarea:

– Reclamantul a achitat taxa de timbru pentru un capăt de cerere,
– Reclamantul nu a precizat obiectul altui capăt de cerere, instanţa neputând determina nici taxa de timbru aferentă,
– Instanţa anulează întreaga cerere, inclusiv capătul de cerere precizat şi timbrat.

Dacă reclamantul decide să solicite restituirea taxei de timbru în temeiul art. 45. 1. d, deoarece cererea a fost anulată în temeiul art. 200, i se poate opune faptul că cererea nu a fost suficient timbrată deoarece unul din capetele de cerere nu a fost timbrat.

Or, este evident că, în cazul capetelor de cerere multiple, o astfel de soluţie este contrară intenţiei legiuitorului de a permite reclamantului să recupereze o parte din taxa de timbru dacă nu a fost necesară judecarea cauzei sale. Este adevărat că, şi în acest caz, o analiză a noţiunilor de cerere şi de acţiune din perspectiva Codului de procedură civilă şi a OUG nr. 80/2013 poate conduce la soluţionarea problemei, însă ar fi mai util ca respectiva problemă să-şi găsească rezolvarea unitară în textul normelor.

2. Aplicarea art. 200 şi indicarea mijloacelor de probă – cazul acţiunii revocatorii

Cea de-a doua problemă pe care dorim să o semnalăm este cea legată de interacţiunea dintre art. 200 şi mijloacele de probă, cu o privire specifică asupra probei cu înscrisuri. Doctrina a analizat deja gradul de detaliu în care ar trebui să intre judecătorul atunci când, în etapa de regularizare, verifică dacă reclamantul a indicat mijloacele de probă care sprijină capetele sale de cerere:

B. Neindicarea dovezilor. Dacã în cuprinsul cererii de chemare în judecatã nu sunt arãtate deloc dovezile pe care aceasta se sprijinã, instanţa va face aplicarea art. 200 alin. (2) NCPC.

Neindicarea dovezilor nu poate atrage aplicarea sancţiunii nulităţii cererii de chemare în judecată, deoarece:

– indicarea dovezilor este o cerinţă legală care ocroteşte un interes privat, astfel că nulitatea este relativă [art. 174 alin. (3) NCPC],

– nerespectarea cerinţei legale intrinseci actului de procedură nu produce o vătămare pârâtului, vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului de procedură – cererea de chemare în judecată [art. 175 alin. (1) NCPC],

– nulitatea relativã nu poate fi invocată din oficiu de către judecător, în orice stare a judecăţii cauzei [art. 178 alin. (1), (2), (3) NCPC] şi

– a fortiori, pentru ipoteza în care nu există o vătămare a pârâtului, la primul termen de judecată, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură, cu aplicarea dispoziţiilor art. 237 alin. (2) NCPC.

Neîndeplinirea lipsurilor de către reclamant, în etapa de cercetare a procesului, poate atrage sancţionarea acestuia cu decăderea din dreptul de a mai propune probe, potrivit art. 254 alin. (1) NCPC.” – Considerații privind regimul juridic aplicabil procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată potrivit noului Cod de procedură civilă, Florea Sonia, Revista Română de Drept Privat 5 din 2013.

Argumentele prezentate mai sus sunt extrem de clare pentru ca orice instanţă să limiteze analiza îndeplinirii cerinţei prezentării dovezilor numai la nivel formal, al indicării şi ataşării acestora, aprecierea materială a lor urmând a se realiza în etapa cercetării judecătoreşti.

Ce se întâmplă însă când dovezile solicitate de către instanţă în etapa regularizării ţin de însuşi obiectul cauzei?

Este cazul acţiunilor revocatorii prin care un reclamant solicită instanţei să se constate inopozabilitatea unor acte semnate de către debitorul său. Problema este des întâlnită în situaţia în care actele nu privesc imobile (caz în care actele ar putea fi identificate de către reclamant) şi debitorul nu se află în insolvenţă (situaţie în care reclamantul are pârghii pentru a cunoaşte ce acte a semnat debitorul său). În aceste situaţii, dacă un debitor îşi diminuează patrimoniul prin acte ce privesc bunuri mobile, care nu se înregistrează şi care pot primi dată-certă, reclamantul-creditor va avea interes să solicite, pe calea acţiunii revocatorii, constatarea inopozabilităţii acestor acte.

O astfel de acţiune, ce ar avea ca obiect inopozabilitatea unor acte de diminuare a patrimoniului debitorului, nu poate cuprinde actele încheiate de debitor, pentru că acestea nu sunt publice. Bineînţeles, acţiunea trebuie să cuprindă dovezi ale existenţei acestor acte, ale efectelor lor, suficiente pentru a conduce la concluzia existenţei respectivului act. Mai mult, acţiunea va cuprinde, cel mai probabil, o solicitare ca debitorul sau un terţ, în temeiul art. 293 sau 297 C. pr. civ., să prezinte documentele a căror existenţă este probată prin alte mijloace.

Cum este tratată o astfel de cerere în cadrul etapei de regularizare?

Cel mai probabil, instanţa va solicita reclamantului, în temeiul art. 200, să depună actele pe care instanţa ar trebui să le verifice în vederea constatării inopozabilităţii. Cum ar putea însă reclamantul să depună aceste acte? În lipsa cercetării judecătoreşti în cadrul căreia se pot aplica prevederile art. 293 şi 297 C. pr. civ., reclamantului i-ar fi imposibil să obţină astfel de acte.

Urmarea este, bineînţeles, anularea cererii în temeiul art. 200. Consecinţa, sau impactul, este imposibilitatea utilizării acţiunii revocatorii în acele situaţii în care debitorul îşi diminuează patrimoniul prin acte ce vizează bunuri mobile.

Din punctul nostru de vedere există şi posibilitatea ca instanţa să nu aplice art. 200, ad literam, în situaţia acestor acţiuni revocatorii, aplicre ce riscă să conducă la respingerea acţiunii pe fond, anterior analizei acesteia. Instanţa ar putea verifica doar dacă există dovezile pe care se sprijină acţiunea revocatorie din perspectiva atestării efectelor actelor atacate (indicii cu privire la natura actului, declaraţii de martori sau înregistrări în contabilitate care variază şi atestă existenţa unor modificări ale patrimoniului etc.). Pornind de la aceste indicii, dovezi pe care reclamantul are obligaţia de a le depune, instanţa va aprecia, în cadrul etapei de cercetare, dacă se impune sau nu aplicarea art. 293 şi/ sau 297 C. pr. civ., articole ce permit obligarea pârâtului sau terţului să depună înscrisuri.

În mod evident, pârâtul ar avea posibilitatea ca prin întâmpinare să combată existenţa acestor acte susţinând că nu există indicii suficiente care să ateste existenţa lor, sau să confirme existenţa lor şi să combată îndeplinirea condiţiilor acţiunii revocatorii. În oricare dintre situaţii, imposibilitatea reclamantului de a transmite actele în etapa de regularizare nu ar împiedica pârâtul să-şi formuleze apărările.

Solicitarea depunerii actelor contestate în etapa de regularizare ar echivala cu respingerea solicitării reclamantului de a se administra proba cu înscrisuri conform art. 293 şi 297 C.pr.civ.

Se poate lesne observa că, în astfel de situaţii, aplicarea art. 200 poate conduce la denegare de dreptate, reclamantul creditor neavând nicio posibilitate de a ataca demersurile dăunătoare ale debitorului său.

Art. 200 C.pr.civ., este portdrapelul schimbărilor introduse de Noul Cod procedură Civilă şi cel care are produs cel mai mare impact, încă de la intrarea în vigoare. Considerăm că transformarea acestuia astfel încât să permită accesul la instanţă este un pas important ce trebuie fcut de fiecare dată când sunt semnalate probleme ivite în aplicare acestuia.

Responsabilizarea reclamanţilor, categorie în care, uneori, în calitate de avocaţi, ne încadrăm, este o finalitate ce ar trebui urmărită de prevederile art. 200 C.pr.civ., însă acesta nu trebuie să se transforme într-un instrument de diminuare a gradului de încărcare al instanţelor.


[1] Charles de Montesquieu – Esprit des Lois, Cartea V, Cap. V, pag. 41, Librairie de Firmin Didot Frères et Cie, 1860, Paris.


Avocat George Trantea
NICULEASA LAW OFFICE

Secţiuni: Procedură civilă, Selected, Studii | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO