Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




 1 comentariu

Sistemul judiciar este constituit din magistraţi puternici şi responsabili
31.08.2016 | Dragoș Constantin POPOIAG

JURIDICE - In Law We Trust
Dragoş-Constantin Popoiag

Dragoş-Constantin Popoiag

Introducere

Având ca punct de pornire art. 1 din Legea nr. 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, fiind un organism independent, supus numai legii, ai cărui membri răspund în faţa judecătorilor pentru activitatea desfăşurată în executarea mandatului.

Prevederea legală trasează, după cum putem observa, liniile directoare ale activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv independenţa şi imparţialitatea, în raport cu societatea în general, subliniind foarte clar responsabilitatea  membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în faţa celor care i-au mandatat în forul suprem al judecătorilor.

Responsabilitatea, prin definiţie, reprezintă obligaţia de a efectua un lucru, de a da socoteală, de a îndeplini o sarcină.

Membrilor Consiliului Superior al Magistraturii le revine, conform legii, misiunea de a asigura buna funcţionare a sistemului judiciar în ansamblu, de a veghea ca judecătorii să-şi poată desfăşura activitatea feriţi de orice imixtiune, indiferent de natura acesteia.

Subsumat acestui principiu al responsabilităţii vom încerca să accentuăm în continuare câteva direcţii de acţiune ce trebuie să fie urmărite, în opinia noastră, de către un membru al Consiliului Superior al Magistraturii reprezentant al judecătorilor ce îşi desfăşoară activitatea la Tribunal.

Având în vedere că proiectul vizează principalele obiective pe care le voi urmări ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, în lucrarea prezentă nu voi face analiza managementului şi funcţionării Consiliului Superior al Magistraturii, ci voi aborda obiectivele, liniile directoare ce trebuie să fie urmărite de Consiliul Superior al Magistraturii grupate pe atribuţiile date de Legea nr. 317/2004.

Consiliului Superior al Magistraturii îi revin, conform legii, atribuţii ce ţin de apărarea judecătorilor împotriva actelor ce pot afecta imparţialitatea, independenţa şi reputaţia în desfăşurarea activităţii; avizarea ori aprobarea proiectelor de acte normative; cariera judecătorilor, organizarea şi funcţionarea instanţelor; răspunderea disciplinară a judecătorilor.

Subsumat atribuţiilor stabilite de lege pentru Consiliul Superior al Magistraturii putem contura obiective ce se desprind din acestea.

I. Respectarea și apărarea independenței judecătorilor

Independenţa magistratului este premisă a statului de drept şi garanţia fundamentală a scopului dreptului ca artă a binelui şi echităţii.

Independenţa are două componente: independenţa instituţională şi independenţa judecătorului, strâns legate între ele.

Principiu consacrat constituţional în art. 126 alin. (1) şi art. 124 alin. (3) din Constituţia României, independenţa presupune că justiţia se înfăptuieşte numai prin instanţele de judecată şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi judecătorii se supun numai legii.

În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii are datoria de a veghea la respectarea dispoziţiilor legale ce garantează independenţa şi inamovibilitatea  judecătorilor.

Astfel, niciun judecător nu poate fi promovat sau transferat decât cu consimţământul său, iar activitatea de control, cercetarea disciplinară şi eventuala sancţionare a judecătorilor, trebuie să se desfăşoare în condiţii de transparenţă şi respect faţă de judecător şi statutul acestuia, fără a afecta actul de justiţie.

Noua organizare a inspecţiei judiciare ca instituţie autonomă cu finanţare proprie, s-a dorit a fi o modalitate de eficientizare a actului de control.

Criticabilă şi privită ca factor de imixtiune a politicului în justiţie consider a fi  posibilitatea dată de lege ministrului justiţiei (art. 44 alin. 3 din Legea nr. 317/2004) de a fi titular al acţiunii disciplinare.

Apreciez că acordarea unor astfel de atribuţii ministrului justiţiei este de natură a afecta independenţa sistemului judiciar în ansamblu prin posibilitatea dată unui om politic de a interveni şi a decide în legătură cu cercetarea disciplinară a unui judecător.

Se impune acordarea unei atenţii sporite acestui aspect legislativ şi punerii sale în practică, astfel încât să se estompeze efectul practic al acestei prevederi legale prin echilibru şi bună-credinţă. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii, care are rolul de instanţă disciplinară, poate şi trebuie să apere judecătorii de eventualele abuzuri în aplicarea legii.

1. O pondere destul de importantă în aprecierea independenţei sistemului judiciar în ansamblu o are asigurarea independenţei materiale.

Apreciez că se impune trecerea efectivă a bugetului instanţei de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să susţină, în raporturile cu celelalte puteri, aducerea la îndeplinire a acestei măsuri ce a  fost amânată în repetate rânduri, sub pretextul incapacităţii administrative a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu dispune la acest moment de logistica necesară în detrimentul legii – art. 136 din Legea nr. 304/2004.

2. În acelaşi mod trebuie privită şi înţeleasă asigurarea salarizării magistratului şi celelalte drepturi aferente.

Referitor la salarizare şi drepturile aferente putem observa că în timp evoluţia a fost destul de sinuoasă şi chiar tumultuoasă.

Astfel, doar privind strict prevederile legale, pare că magistratul beneficiază de foarte multe facilităţi pe lângă salariul primit.

În realitate, aceste facilităţi sunt mai mult teoretice şi în mod constant limitate prin diverse prevederi legale.

Trebuie înţeles că satisfacerea nevoilor de siguranţă financiară şi securitate contribuie la crearea unui climat de independenţă şi creştere a calităţii activităţii prestate.

Consiliului Superior al Magistraturii îi revine în acest sens obligaţia de a arăta opiniei publice şi reprezentanţilor executivului şi legislativului, complexitatea activităţii judecătorului, privaţiunile legale şi nu numai la care este supus magistratul, solicitarea neuropsihică şi intelectuală, cu repercusiuni chiar asupra sănătăţii şi vieţii familiale.

Ameninţările repetate cu eliminarea pensiei de serviciu şi celelalte restrângeri de drepturi creează nemulţumire şi nelinişte în rândul judecătorilor şi sunt percepute ca instrumente de presiune din partea executivului.

Previzibilitatea şi stabilitatea  statutului judecătorului ca ansamblu de drepturi şi obligaţii aferente constituie, în fapt, un pilon al independenţei acestuia.

De aceea, apreciez că întregului corp al magistraţilor, şi cu atât mai mult Consiliului Superior al Magistraturii, îi incumbă datoria de a milita prin toate mijloacele pentru independenţa  reală a sistemului judiciar sub toate aspectele.

3. O altă modalitate de afectare a independenţei sistemului judiciar constă în presiunea exercitată asupra judecătorilor prin criticile directe lansate de politicieni, dezbaterile mediatice ce vizează cauze aflate pe rolul instanţelor şi chiar atacuri mediatice la adresa unor magistraţi şi a familiilor acestora.

Apreciez că în situaţia în care critica oamenilor politici la adresa soluţiilor instanţelor de judecată şi persoana magistratului nu este limitată de respectul faţă de principiul separării puterilor în stat şi al independenţei justiţiei dobândit prin tradiţie, se impune intervenţia prin elaborarea şi aplicarea de norme legale în acest sens.

Consiliul Superior al Magistraturii are datoria de a interveni în aceste situaţii în sprijinul magistraţilor afectaţi. Totodată, iniţierea unui dialog corect, profesionist, de bună-credinţă între magistraţi şi media poate contribui la o mai bună înţelegere a situaţiilor delicate şi a rolului justiţiei şi al judecătorului în societatea actuală.

4. O încercare de a ştirbi buna funcţionare a instanţelor şi a afecta independenţa justiţiei este şi aceea de a scoate personalul auxiliar din instanţe de sub autoritatea puterii judecătoreşti şi a-l plasa sub autoritatea ministrului justiţiei (puterii executive).

Este unanim recunoscut rolul şi importanţa personalului auxiliar în efectuarea actului de justiţie şi calitatea acestuia. Încercarea consacrată în forma iniţiativei legislative, chiar dezbătută parlamentar în perioada 2012-2013, de a separa personalul auxiliar de puterea judecătorească, nu este numai nefirească şi contrară principiilor bunului management, ea poate fi apreciată a fi o încercare directă de afectare a independenţei justiţiei.

II. Atribuții privind avizarea ori aprobarea proiectelor de acte normative

Conform art. 32 din Legea nr. 317/2004, republicată, privind Consiliul Superior al Magistraturii, în cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul, punctul de vedere emis de Consiliul Superior al Magistraturii este obligatoriu, iar când legea prevede consultarea sau avizul, punctul de vedere emis nu are caracter obligatoriu.

De asemenea, conform art. 38 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti, proiectele de regulamente şi ordine care se aprobă de ministrul justiţiei în cazurile prevăzute de lege.

Avizarea actelor normative este prevăzută în lege tocmai pentru a se asigura respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi garantarea independenţei justiţiei.

În situaţia în care un act normativ este adoptat cu ignorarea avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii, apreciez că se produce încălcarea respectării principiului separaţiei puterilor în stat, cu atât mai mult în situaţiile în care nu sunt indicate motivele neluării în considerare a avizului negativ.

În acest caz, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să acorde o mai mare atenţie acestei activităţi, modului în care s-a prezentat şi argumentat avizul (negativ), iar atunci când avizul este ignorat sau nu este cerut, deşi legea prevede, consider că se încalcă art. 1 pct. 4 din Constituţia României şi s-ar putea sesiza Curtea Constituţională.

III. Cariera judecătorilor

1. Admiterea în magistratură

În prezent, în instanţele din România funcţionează judecători care au pătruns în sistem fără concurs, prin numire ori repartiţie, judecători care au participat la examene direct pe post şi judecători absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii.

Se poate accede în magistratură, la acest moment, numai prin concurs, fie direct, cu 5 ani vechime în profesii juridice, conform art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, fie prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Ambele modalităţi s-au dovedit a fi viabile şi au fost confirmate în practică chiar dacă s-au constatat şi unele neajunsuri.

Apreciez că pentru viitor este inacceptabilă recrutarea judecătorilor pe baza interviului în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii trebuie să constituie regula cu respectarea unor standarde de calitate şi seriozitate deja confirmate.

De asemenea, trebuie sporită capacitatea logistică a Institutului Naţional al Magistraturii, în paralel cu mutarea accentului pe latura practică a pregătirii auditorilor de justiţie, astfel încât integrarea şi adaptarea acestora în activitatea de judecător să se îmbunătăţească.

Este unanim recunoscut că formarea ca judecător este un proces ce presupune, pe lângă cunoştinţele teoretice, experienţă practică şi capacitatea de a înţelege misiunea judecătorului care este în principal aceea de a asigura rezolvarea conflictelor şi reinstaurarea ordinii sociale.

De aceea, obiectiv primordial trebuie să fie asigurarea resursei umane de calitate în sistemul judiciar, premisă a creşterii calităţii actului de justiţie, fără a scăpa din vedere necesitatea completării ori sporirii, după caz, a schemelor de personal.

2. Formarea profesională

Având în vedere că formarea profesională continuă a judecătorilor constituie garanţia independenţei şi imparţialităţii acestora în exercitarea profesiei, consider că această activitate trebuie, prin modul de desfăşurare şi tematica abordată, să răspundă nevoilor impuse de activitatea practică.

În contextul schimbărilor legislative de amploare, noi coduri în materie civilă şi penală, formarea profesională continuă trebuie sprijinită prin alocarea de resurse financiare, şi chiar reorganizarea şi regândirea sistemului actual.

Eficienţa poate fi sporită prin apropierea formatorilor de instanţe.

Astfel, în situaţia în care cursurile de formare continuă ar fi organizate mai mult la sediul instanţelor, s-ar acorda posibilitatea participării unui număr mai mare de judecători, cu atât mai mult cu cât, în ultima perioadă de timp, se invocă lipsa fondurilor necesare organizării unor astfel de întâlniri.

Formarea iniţială trebuie să răspundă nevoilor sistemului judiciar de a avea judecători care să poată face faţă diversităţii şi complexităţii problemelor ce se ivesc în şedinţa de judecată.

Plecând de la premisa că toţi auditorii de justiţie acced în magistratură pe baza unui concurs ce pune accentul pe verificarea cunoştinţelor teoretice, apreciez că în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii o pondere mai mare trebuie să o aibă pregătirea practică, însuşirea tehnicilor de comunicare şi managementul dosarului.

Totodată, ar trebui analizată probabilitatea reducerii perioadei de formare iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii la un an. Astfel, resursele, logistica pot fi utilizate pentru accentuarea pregătirii continue în condiţiile în care judecătorul se află în faţa schimbărilor legislative de o amploare fără precedent, ce se suprapune  cu aplicarea unui număr foarte mare de acte normative, ce, nu de puţine ori, au prevederi contradictorii ori lacunare.

3. Motivarea judecătorului

Esenţială în desfăşurarea activităţii sistemului de justiţie ca ansamblu, ca instanţă individuală până la completul de judecată, este implicarea individuală a judecătorului la un nivel cât mai apropiat de maximul posibilităţilor sale.

Pentru atingerea unui astfel de deziderat s-ar impune ca cei care decid, răspund şi asigură logistic (material şi uman) funcţionarea ansamblului numit justiţie, să înţeleagă că trebuie depăşită starea actuală în care omul trebuie să desfăşoare activităţi în anumiţi parametri daţi de normarea muncii sau numărul de dosare pe judecător raportat la media pe instanţă şi media naţională.

Trebuie înţeles că avem nevoie de judecători bine pregătiţi, motivaţi să se angajeze în acest proces complex ce îl constituie buna funcţionare a instanţei şi asigurarea unui serviciu public de calitate.

Încrederea în sine, climatul de apreciere a muncii bine făcute, competiţia constructivă, alături de un sistem de salarizare corespunzător, care să fie perceput ca echitabil în raport cu efortul depus, constituie instrumente pentru motivarea judecătorilor şi a celorlalţi lucrători din justiţie.

În prezent, la nivelul factorilor de decizie, se consideră că salariul este instrumentul motivaţional de bază, iar ameninţările repetate cu reducerea acestuia, în condiţiile în care, raportat la evoluţia preţurilor, valoarea acestuia a scăzut constant în ultimii ani, nu produc decât demotivare, chiar frustrare. Judecătorul este, prin formaţie şi statut, orientat către nevoia de a şti şi a cunoaşte, obţinând, astfel, satisfacţie din munca bine făcută.

Ameninţarea cu diverse sancţiuni, sporirea şi diversificarea pedepselor, multiplicarea abaterilor disciplinare, blamul public amplificat mediatic, nu contribuie cu nimic la îmbunătăţirea activităţii sistemului de justiţie, ci are un efect contrar.

Schimbarea de optică, mentalitatea şi practica în acest sens ar putea avea efecte imediate asupra îmbunătăţirii climatului de muncă din instanţe, la toate nivelele ierarhice.

Dacă nu sunt resurse materiale pentru a asigura judecătorului decât condiţiile minimale pentru desfăşurarea activităţii (birouri corespunzătoare, săli de judecată etc.), cred că schimbarea de optică şi atitudine faţă de sistemul judiciar din partea celorlalte două puteri ale statului poate fi determinantă pentru buna funcţionare a sistemului justiţiei.

Consiliul Superior al Magistraturii poate, prin membrii săi, printr-o atitudine publică demnă şi echitabilă, comunicare eficientă, prin luarea deciziilor la timp şi cu analiza efectelor acestora făcută temeinic, să contribuie la această schimbare a climatului de muncă din instanţele de judecată.

 4. Evaluarea judecătorilor

Conform  art. 39-42 din Lega nr. 303/2004, la fiecare trei ani este obligatorie efectuarea evaluării activităţii profesionale a judecătorilor.

Modul în care actualul sistem de evaluare răspunde nevoilor sistemului judiciar şi nevoilor de dezvoltare individuală a judecătorului constituie încă obiectul dezbaterilor în rândul magistraţilor şi este apreciat a fi satisfăcător.

Câtă vreme evaluarea este percepută ca un mijloc de a vedea cine munceşte mai bine şi are consecinţe sancţionatorii (imposibilitatea de a participa la examenele de promovare sau de a ocupa  funcţii de conducere), apreciez că nu poate servi în mod real la îmbunătăţirea activităţii individuale sau a instanţei în ansamblu.

De altfel, în practică, toţi judecătorii primesc calificativul foarte bine, astfel încât evaluarea nu are nici un efect.

Actualul sistem de evaluare îmbină evaluarea făcută de şeful direct cu cea făcută de colegi şi este în bună măsură lipsită de acurateţe şi superficială.

Teoretic, evaluarea mixtă ar trebui să fie cea mai  apropiată de realitate, dar efectul practic al actualului sistem de evaluare nu este cel scontat.

Judecătorii percep evaluarea făcută de colegi, uneori, ca pe un mijloc de a situa pe unii într-o poziţie de superioritate, cu putere de decizie asupra altora, consecinţele fiind crearea de tensiuni. Evaluatorul, la nivelul său, are tendinţa de a acorda calificativul maxim tocmai pentru a evita eventuale conflicte.

Obiectiv al evaluării trebuie să fie experienţa pozitivă a evaluatului şi să ajute la dezvoltarea acestuia. Evaluarea nu trebuie să fie o judecată a activităţii desfăşurate de evaluat.

Pentru îmbunătăţirea sistemului actual, apreciez că se impune reanalizarea sistemului de evaluare, astfel încât să se îmbine evaluarea instanţei ca ansamblu cu evaluarea individuală ce trebuie făcută de conducătorul instanţei şi colegi de la instanţa ierarhic superioară.

Totodată, consecinţa sancţionatorie – imposibilitatea participării la diverse concursuri în lipsa calificativului „foarte bine” – trebuie eliminată, ca de altfel, orice altă consecinţă cu caracter sancţionator.

Confidenţialitatea rezultatului evaluării, alături de indicatori realişti de apreciere a performanţei şi corelarea evaluării interne cu o evaluare periodică făcută din exteriorul sistemului, consider că sunt măsuri ce pot avea efecte asupra îmbunătăţirii metodei de evaluare.

IV. Organizarea și funcționarea instanțelor

Organizarea instanţelor este reglementată prin Legea nr. 304/2004 care precizează, din punct de vedere formal, cum sunt aşezate instanţele în sistemul judiciar, cum sunt grupaţi oamenii în cadrul acestora, care este ierarhia sistemului şi cum se întrepătrund relaţiile dinte ele în vederea realizării, în cât mai bune condiţii, a actului de justiţie.

De altfel, realizarea unui act de justiţie de calitate reprezintă, în opinia mea, obiectivul prioritar al întregului sistem, pornind de la judecător până la cei care iau deciziile majore cu referire la justiţie.

Subsumat acestui obiectiv strategic, ce poate fi considerat scop, identificăm o serie de obiective subsecvente, acceptate general şi care pot constitui bază pentru acţiunile şi deciziile privind organizarea şi funcţionarea instanţelor.

Astfel, soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, calitatea motivărilor, asigurarea unei practici unitare, redactarea şi comunicarea în termen a hotărârilor, publicitatea hotărârilor judecătoreşti, garantarea independenţei judecătorilor, liberul acces la justiţie, creşterea integrităţii şi responsabilităţii, constituie puncte de referinţă şi garanţii pentru un standard al calităţii cât mai ridicat.

Conform reglementărilor actuale, organizarea şi funcţionarea sistemului este împărţită între executiv, care decide asupra bugetului instanţelor, şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Asigurarea şi coordonarea resurselor materiale şi umane, bază a întregului sistem, este împărţită, fapt ce  face ca luarea deciziilor importante să se facă cu mare greutate, iar responsabilitatea este, de asemenea, diluată.

În situaţii cheie, de exemplu intrarea în vigoare a codului civil şi a codului de procedură civilă, s-a văzut lipsa de coordonare şi care sunt consecinţele actualului mod de organizare, chiar dacă la acea dată au fost luate unele măsuri pentru mărirea schemelor de personal.

Până la acest moment, percepţia la nivelul judecătorului de tribunal, în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea, este aceea de supraîncărcare şi suprareglementare  constantă.

În privința organizării și funcționării instanțelor Consiliul Superior al Magistraturii intervine prin legislația secundară – regulamente. AStfel, trebuie schimbată optica în privința organizării și administrării ansamblului sistemului judiciar promovată de actualul Consiliu care a fost preocupat mai mult de crearea unor instrumente de control și sancționare în detrimentul îmbunătățirii condițiilor în care își desfășoară activitatea judecătorul.

Programul ECRIS-STATIS se impune a fi revizuit în sensul coordonării parametrilor de eficiență cu volumul optim de muncă pentru a vedea dacă din punct de vedere psiho-fizic judecătorul poate soluționa numărul de dosare apreciat de program ca optim pentru a primi calificativul eficient.

Problema reală este aceea a punerii în practică a schimbărilor legislative majore, astfel încât luarea deciziei trebuie să se facă cu responsabilitate, prin pregătirea din punct de vedere logistic (material şi uman) a instanţelor de judecată.

Este de notorietate faptul că suportul logistic (calculatoare, imprimate, faxuri etc.) nu corespunde cerinţelor, majoritatea dotărilor fiind depăşite moral şi fizic.

Trebuie depăşită starea de resemnare actuală şi problemele reale  ale instanţelor de judecată se impun a fi cunoscute.

De aceea, asigurarea resursei umane şi materiale pentru instanţele de judecată devine obiectiv major al activităţii Consiliului Superior al Magistraturii ca for reprezentativ  al judecătorilor.

V. Managementul resurselor umane

Dimensionarea corectă a schemelor de personal (judecători şi personal auxiliar) a fost şi trebuie să rămână obiectiv major al politicii de resurse a Consiliului Superior al Magistraturii.

Principalul impediment în această activitate, în prezent, este reprezentat de asigurarea finanţării, obligaţie ce incumbă, de fapt, puterii executive, respectiv ministrului justiţiei.

În acest sens, apreciez că obiectivele pe termen scurt şi mediu, în domeniul resurselor umane, vor fi dezbătute şi însuşite împreună cu ministrul justiţiei, astfel încât această problemă să nu mai poată fi ocolită.

Astfel, stabilirea sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor, legat de strategia de resurse umane, se impune a fi făcută de către Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi reprezentanţi ai judecătorilor.

Legătura dintre factorul uman, managementul resurse umane şi organizarea şi funcţionarea instanţelor este mai mult decât evidentă.

În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii, prin politica de selecţie, încadrare, promovare, evaluare, are un rol important în realizarea obiectivului major – judecători şi personal auxiliar de calitate.

Coordonarea pe axa Consiliul Superior al Magistraturii – Ministerul Justiţiei şi reprezentanţii judecătorilor este un alt obiectiv ce trebuie realizat în politica de asigurare a resurselor materiale şi umane.

Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii, prin activitatea proprie – avizarea proiectelor de acte normative şi regulamentare referitoare la justiţie, prin identificarea şi aprecierea corectă a nevoilor de resurse umane, raportat la volumul de activitate şi negocierea cu ceilalţi parteneri în luarea deciziei, are rolul cel mai important în politica de resurse umane.

Este criticabilă politica actuală a Consiliului Superior al Magistraturii de blocare şi redistribuire a posturilor vacante. Această politică nu rezolvă problema de fond şi duce la dezechilibrarea instanţelor care funcţionează. Rezolvarea în acest mod nu este acceptabilă nici măcar temporar, creează nemulţumire în rândul judecătorilor, iar efectele redistribuirii nu sunt de durată, nerezolvând problema de fond.

Un alt obiectiv în acest domeniu trebuie să fie acela al elaborării unei strategii funcţionale, pornind de la evaluarea situaţiei actuale a resursei umane din sistem, previziunea de dezvoltare în raport de creşterea nevoilor (noi coduri în materie civilă şi penală etc.), definirea paşilor de urmat pentru asigurarea  recrutării de noi salariaţi.

În concluzie, trebuie înţeles că personalul reprezintă resursa esenţială a sistemului justiţiei care imprimă valoare serviciului prestat, singura în măsură să sporească calitatea şi eficacitatea în condiţiile asigurării mijloacelor şi dotărilor necesare.

Este regretabil că nici în acest moment nu s-a înţeles necesitatea antrenării personalului în dinamica activităţilor specifice instanţei de judecată. Optica, în practica actuală, de a privi judecătorul ca pe un funcţionar dator să rezolve dosare, fără a se recunoaşte importanţa şi rolul acestuia în societatea modernă, cu statut distinct, s-a dovedit a avea efecte negative în desfăşurarea activităţii.

Astfel, judecătorul este considerat demnitar atunci când se stabilesc interdicţiile, obligaţiile şi incompatibilităţile, şi funcţionar public atunci când se fac evaluări şi aprecieri de natură salarială şi celelalte drepturi.

Pentru un act de justiţie de înaltă ţinută se impune ca şi judecătorul să fie puternic, cu un statut unanim recunoscut, implicat şi motivat.

VI. Promovarea în funcții de execuție de execuție și de conducere 

Promovarea în funcţii de execuţie şi conducere trebuie privită şi înţeleasă în cadrul mai larg al politicii de resurse umane şi managementul carierei.

Astfel, promovarea trebuie raportată la nevoile şi posibilităţile sistemului instanţelor în interdependenţă cu satisfacerea nevoilor individuale ale judecătorilor şi personalului auxiliar.

Din acest punct de vedere, promovarea, mai exact cum este organizată această activitate şi buna ei desfăşurare, reprezintă un alt obiectiv important al activităţii Consiliului Superior al Magistraturii în ansamblu.

Diminuarea ponderii probei teoretice în favoarea verificării gradului de însușire a deprinderilor practice trebuie să devină obiectiv al verificării în cazul promovării în funcții de execuție, coroborat cu un sistem de evaluare eficient.

În prezent, este confirmat legal şi regulamentar un sistem de promovare în funcţii de execuţie şi conducere ce a consacrat drept criteriu principal concursul concomitent cu îndeplinirea unor condiţii privind vechimea în magistratură şi calificativul obţinut în activitatea profesională.

În privinţa concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere, apreciez că sistemul actual a generat critici ori nemulţumiri, impunându-se revizuirea procedurilor actuale în sensul creșterii transparenței și diminuării efortului depus inutil de către candidatul la promovare.

În această privinţă s-ar impune reanalizarea dispoziţiilor ce prevăd desfăşurarea probei orale în raport cu cea scrisă şi asigurarea stabilităţii comisiilor de  examen. Astfel, apreciez că trebuie constituită a bază de selecție pentru membrii comisiilor de examinare, iar desemnarea acestora să fie făcută aleatoriu. În acest mod se elimină intervenția membrilor Consiliului în numirea comisiilor, subiectivismul și suspiciunile permanente în privința acestei proceduri.

Concomitent trebuie asigurată prezența în aceste comisii de examinare a candidaților pentru ocuparea funcțiilor de conducere în instanțe și al unui reprezentant al tribunalelor pe lângă cei ai curților de apel.

S-a verificat în timp că exigenţa, dificultatea subiectelor de concurs, diferă semnificativ de la o sesiune la alta, astfel încât condiţiile nu sunt egale pentru participanţi.

S-ar impune regândirea concursului în sensul acordării unei ponderi mai mari evaluării activităţii anterioare, raţionamentului logic, aptitudinilor manageriale şi abilităţilor de comunicare în condiţii de transparenţă.

La reînnoirea mandatului, în cazul funcţiei de conducere, apreciez că aceasta s-ar putea face pe baza unei evaluări a activităţii manageriale din timpul primului mandat, fără obligativitatea de a susţine un nou examen, în condiţiile în care evaluarea cunoştinţelor şi a aptitudinilor manageriale s-a făcut cu ocazia primului examen.

VII. Delegarea, detașarea și transferul

Regulile privind transferul și detaşarea judecătorilor si procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum si numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, au suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, în scopul  adaptării la problemele ivite în practică şi pentru a răspunde nevoilor judecătorului în acest sens, precum şi a limita situaţiile în care, din diverse motive, aceste instituţii erau utilizate excesiv.

Astfel, au fost introduse criterii pentru soluţionarea cererilor de transfer şi s-au reglementat proceduri clare pentru delegare şi detaşare.

Şi această atribuţie a Consiliului Superior al Magistraturii trebuie privită şi înţeleasă în concordanţă cu politica de resurse umane, cu obiectivele acesteia.

În practică au fost constatate situații în care sunt transferați judecătorii iar posturile rămân neacoperite la instanța de la care se dispune transferul, fiindu-i astfel afectată activitatea.

Se impune ca interesul imediat și personal al judecătorului de a fi transferat să fie îmbinat cu nevoia instanțelor și a celorlalți judecători de a-și desfășura activitatea în condiții optime.

În situaţia detaşării la alte instituţii s-au semnalat critici din partea judecătorilor şi nu numai.

Astfel, apreciez că aceasta trebuie să fie posibilă numai în situaţia în care pentru postul respectiv este necesară expertiza şi experienţa profesională a unui judecător, se aduc beneficii pentru sistemul judiciar. În astfel de situaţii se impune sublinierea motivelor şi arătarea beneficiilor pentru sistem în chiar cuprinsul hotărârii privind detaşarea în condiţii de maximă transparenţă.

Totodată, detaşarea trebuie privită în raport cu incompatibilităţile şi interdicţiile impuse de lege pentru judecător, mai ales când aceasta are loc la instituţii precum Ministerul Justiţiei.

De asemenea, detaşarea nu poate fi admisă în condiţiile în care s-ar produce dezechilibrarea activităţii instanţei de la care se solicită plecarea.

VIII. Răspunderea disciplinară

Reglementată legal de Legea nr. 303/2004 – art. 98, conform căruia judecătorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu şi pentru manifestările ce aduc atingere prestigiului justiţiei, răspunderea este, în realitate, o modalitate de a sancţiona comportamentul de natură a afecta bunul mers al activităţii instanţelor de judecată.

Apreciem că între independenţă şi responsabilitate există o legătură de proporţionalitate, iar reglementarea răspunderii disciplinare este necesară.

Totuşi, o serie de activităţi apreciate ca fiind abateri, cum ar fi „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei săvârşite în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” (art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004) sau o serie de  sintagme precum „expresii inadecvate” folosite în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti (art. 99 lit. s din Legea nr. 303/2004), „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau neglijenţă” (art. 99 lit. t din Legea nr. 303/2004), sunt lipsite de precizie şi pot da naştere unor diverse interpretări din partea celor chemaţi să facă aprecieri asupra încadrării unei anumite conduite ca abatere disciplinară.

Efectul poate fi acela de intimidare a judecătorilor în exercitarea cu imparţialitate a atribuţiilor, mai ales atunci când au de rezolvat cauze cu impact mediatic.

Modul de reglementare, precum şi posibilitatea dată de lege ministrului justiţiei, reprezentant al executivului, de a fi titular al acţiunii disciplinare, pot constitui, corelate, adevărate instrumente de presiune asupra magistraţilor.

Conform art. 134 din Constituţia României, numai Consiliul Superior al Magistraturii are atribuţii, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a magistratului, cu atât mai puţin ministrul justiţiei, care nu are drept de vot în această situaţie.

Principiul cine poate mai mult poate şi mai puţin a fost aplicat invers cu ocazia acestei modificări legislative.

Putem observa, din analiza soluţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, în ultima perioadă de timp, că până în prezent nu s-au constatat sancţiuni în cazul abaterilor disciplinare controversate.

Se impune ca în acest domeniu sensibil pentru independenţa judecătorului şi apărarea prestigiului justiţiei, instanţa disciplinară să dea dovadă de echilibru, prudenţă şi bună-credinţă, astfel încât să se evite eventuala influenţă negativă asupra activităţii judecătorului.

Judecătorii nu pot fi obligaţi să lucreze sub presiunea dată de ameninţarea cu sancţiuni pecuniare ori de altă natură, în condiţiile exercitării cu bună-credinţă a funcţiei; eventualele erori judiciare cu referire la dreptul procesual sau substanţial trebuie rezolvate cu ocazia exercitării căilor de atac.

IX. Concluzii

Independenţa sistemului judiciar şi statul de drept este încă o temă de dezbatere şi constituie agenda opiniei publice, instituţiilor statului şi celor europene, pornind de la problemele de natură constituţională pană la cele ce privesc dosarele de fond şi organizarea instanţelor.

Numirile la nivel înalt în instanţe şi parchete, respectarea hotărârilor judecătoreşti, combaterea corupţiei, integritatea sistemului judiciar, volumul de muncă al judecătorilor nasc încă controverse şi dispute, ceea ce denotă, pe de-o parte importanţa acestora, dar constituie şi un indicator al gradului de disfuncţionalitate.

Am arătat că insuficienţa resurselor umane, lipsa de coordonare în politica de resurse umane, încărcătura excesivă, abundenţa de norme şi incoerenţa legislativă, deficienţele în evaluarea judecătorilor, subfinanţarea instanţelor, imposibilitatea administrării bugetului propriu de către puterea judecătorească, mutarea proceselor din sala de judecată în piaţa publică prin intermediul televiziunilor, salarizarea deficitară şi încălcarea drepturilor  judecătorilor reprezintă doar partea văzută a complexităţii şi diversităţii problemelor din instanţe.

Judecătorul este chemat să-şi îndeplinească misiunea în ciuda privaţiunilor şi tentativelor de încălcare a independenţei sistemului judiciar.

Chiar dacă instanţele funcţionează în condiţii dificile, s-a dovedit că acestea reprezintă puterea statului care păstrează echilibrul social şi stabilitatea acestuia. Sistemul judiciar este constituit din magistraţi puternici şi responsabili care îşi cunosc rolul şi nu au nevoie de recunoaştere specială, ci doar de un climat de normalitate.

Normalitatea, cu toate valenţele sale, trebuie să guverneze funcţionarea şi organizarea societăţii, deziderat din ce în ce mai greu de înţeles şi atins în condiţiile transformărilor instituţionale de substanţă, într-o societate care, de peste 20 de ani, se află într-o continuă reformă.

Măsuri precum: trecerea bugetului în administrarea instanţelor; finanţarea corespunzătoare; legi previzibile, puse în concordanţă cu restul legislaţiei; lărgirea schemelor de personal; specializarea judecătorilor (concept ce pare abandonat); degrevarea judecătorilor de sarcinile extrajudiciare; consolidarea statutului judecătorilor; renunţarea la încercările de a influenţa, fie şi indirect, actul de justiţie; consultarea reală a judecătorilor în privinţa modificărilor legislative ce vizează activitatea instanţelor; constituie soluţii identificate la nivelul sistemului judiciar, care, dacă ar fi puse în practică, ar schimba semnificativ starea de lucruri actuală.

Ca judecător şi preşedinte de instanţă, m-am aflat, în repetate rânduri, în faţa cortinei aşezate, parcă, intenţionat în faţa sistemului judiciar, de percepţia eronată asupra activităţii instanţelor. Aceasta se datorează modului în care se desfăşoară activitatea judiciară, ce este guvernată de reguli stricte, interdicţii şi incompatibilităţi, proceduri obligatorii, necesitatea de a aplica legea fără a comenta justeţea acesteia, limbaj tehnic şi sintetic ce este dificil de înţeles pentru cei care nu au pregătirea necesară.

De aceea, comunicarea cu societatea, cu reprezentanţii celorlalte instituţii şi organizaţii, mesajul transmis la timp, clar şi la obiect, alături de buna-credinţă a partenerilor sociali, creşterea responsabilităţii magistratului, reprezintă cheia schimbării percepţiei eronate asupra sistemului de justiţie.

Judecător Dragoş-Constantin Popoiag
Președinte Tribunalul Dâmbovița

Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Sistemul judiciar este constituit din magistraţi puternici şi responsabili”

  1. Ioan PITICAR spune:

    „Sistemul judiciar este constituit din magistrați puternici şi responsabili”

    Da! Dar din care prea putini au fost „la timona” sistemului Just-RO.

    Corupția Politico-Judiciara și Administrativ- Bancara ne „omoară” pe toți!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.