Ianfred Silberstein: Se poate vorbi de eficienţa iniţiativelor legislative pentru relaţia dintre consumator şi creditorul profesionist?
7 septembrie 2016 | Cosmina SIMA
Dr. Ianfred Silberstein a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 5/2016 articolul intitulat „Se poate vorbi de eficienţa iniţiativelor legislative pentru relaţia dintre consumator şi creditorul profesionist?”.
În primul rând, autorul pune problema informării consumatorilor în legătură cu contractele de credit pe care urmează să le încheie. Aceștia se văd, fără vreo pregătire sau cunoștință în domeniu, în fața unor contracte pe care nu le înțeleg, punând, uneori, întrebări la care nu au siguranța că au primit răspunsul corect. Cu toate că ziariști, parlamentari, bancheri se „bat” pentru binele omului de rând, niciunul nu l-a ajutat la încheierea contractului. Autorul susține că în primul alineat al expunerii de motive a proiectului legii privind darea în plată se vorbește despre faptul că iniţiativa legislativă este destinată instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare şi cesionarilor creanţei. Acest lucru probează faptul că se încalcă principiul constituțional prevăzut în alin. (2) al art. 44 din Constituţia României, care arată expres că: „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”, instituindu-se regimul de egalitate al tuturor persoanelor în viziunea constituţională. Efectul legii ar fi că persoanele de care se face vorbire în art. 1 alin. (1) al acestei iniţiative legislative nu s-ar mai bucura de dreptul garantat şi ocrotit de către prevederea constituţională.
Un alt principiu constituțional încălcat este cel cuprins în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, în care se arată expres că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.” Legea dării în plată nu se încadrează în această excepție, dar prevede că „prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.”Mai mult decât atât, legea încalcă și principiul stabilit în art. 1492 C. civ., și anume, egalitatea părților, căci statul, prin lege, impune creditorului o soluție unilaterală rezultat al voinţei debitorului, care, în mod discreţionar, înţelege să hotărască în folosul său, chiar dacă este în contra interesului creditorului său şi să nu-şi execute obligaţiile la care a consimţit la încheierea contractului. În plus, în lege nu se mai face referire la garanția contra evicțiunii și a viciilor lucrului, așa cum sunt ele prevăzute în C. civ. Nu se poate considera nici că legea dării în plată modifică C. civ., deoarece codul este o lege organică, iar legea, o lege ordinară.
Noua reglementare se vrea a fi o transpunere a Directivei nr. 2014/17/UE în dreptul român, dar se dovedește a fi, mai degrabă, o modificare. Autorul este de părere că sistemul bancar trebuia analizat înainte de a se adopta legea, pentru că anumite intenții bune au creat consecințe negative. Spre exemplu, este vorba de obligarea instituţiei de credit de a prelua imobilul dat în plată are ca efect ca instituţia de credit să nu-şi poată asigura nici măcar cheltuielile legate de împrumutul acordat. Mai mult, neplata dobânzii, care este prețul împrumutului, de fapt, face ca întreprinderea cu caracter comercial, banca, să devină un fel de instituție de binefacere. Un alt efect ar fi faptul că instituțiile de credit își construiesc un mod de prevenire a viitoarelor pierderi, prin adoptarea unei noi politici a creditului pentru persoanele fizice. Bunăoara, băncile deja își pun problema impunerii unor avansuri foarte mari pentru creditele acordate în scopul achiziționării unei locuințe.
Pe cale de consecință, dezvoltatorii au conștientizat că, într-un asemenea cadru, se va realiza un blocaj pe piața imobiliară: cumpărătorii vor scădea și, implicit, și prețurile. Nu trebuie uitat nici faptul că fondurile din care băncile asigură creditarea în cea mai mare parte, nu sunt ale acestora, ci ele au fost obţinute pe baza depozitelor constituite la aceste instituţii de credit tot de către persoane fizice. Acestea vor ajunge să se teamă de faptul că băncile se vor alege cu multe imobile ale căror prețuri sunt în scădere și, probabil, vor decide să își retragă sumele depozitate. Prin urmare, nu vor exista resurse pentru asigurarea creditării viitoare de către bănci. Dacă instituția anume creată pentru garantarea deponenţilor bancari ar fi pusă în situaţia de a plăti acestora în limita sumei garantate, care astăzi este de 100.000 euro, pentru situaţia acelor bănci, care vor fi lipsite de fondurile băneşti capabile de a fi returnate deponenţilor, ar fi nevoită, conform legii, să se împrumute cu predilecţie de la stat.
În concluzie, privitor la relația dintre consumator și creditorul profesionist, inițiativele legislative trebuie făcute cu profesionalism și responsabilitate, pentru a fi eficiente și viabile nu doar într-un moment anume, ci și în viitor, în beneficiul întregii societăți.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
