Prima misiune în Italia a elicopterului MAI pentru combaterea criminalității transfrontaliere
1 septembrie 2016 | JURIDICE.ro

Începând de joi, 1 septembrie 2016, și până la sfârșitul lunii octombrie 2016, un elicopter de tip EC-135 al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne va participa la Operațiunea Comună TRITON – ITALIA 2016 a Agenției FRONTEX, din cadrul Rețelei Europene de Patrulare (EPN – European Patrol Network), potrivit unui comunicat al MAI, dat publicității joi, 1 septembrie 2016.
Petre Tobă, ministrul Afacerilor Interne, a aprobat această misiune ca și contribuție a MAI la acțiunile desfășurate în cadrul FRONTEX, organizație la care România, prin MAI, este unul dintre principalele state participante cu logistică și personal.
Scopul: sprijinirea autorităților italiene în activitățile de supraveghere și control ale frontierelor precum și în cele de căutare-salvare în zona central-mediteraneană, care a devenit principala rută pentru migranții ilegali, ce provin majoritar din zone precum Eritreea, Nigeria și Gambia.
Cuvinte cheie: Agenţia FRONTEX, EPN - European Patrol Network, Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne, Petre Toba
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice
Subscribe
Login
Please login to comment
0 Comments