Alexandra Lăncrănjan: Aș vrea ca noile mandate să fie ale unor oameni cu viziune, ale unor oameni de acțiune
2 septembrie 2016 | Alina MATEI
Alina Matei
Alexandra Lăncrănjan
Alina Matei: Care sunt principalele repere ale activităţii profesionale?
Alexandra Lăncrănjan: Activitatea mea profesională a fost întotdeauna suma lucrurilor pe care le fac și a lucrurilor pe care le învăț, dar dacă ar fi să aleg aspectele care mă reprezintă ca profesionist acestea ar fi cu siguranță legate de activitatea de procuror, Institutul Național al Magistraturii și activitatea în societatea civilă.
Mi-am început cariera de procuror în 2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și pentru o perioadă de 2 ani mi-am desfășurat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Din 2012 predau la Institutul Național al Magistraturii, inițial doar în cadrul catedrei de CEDO și în prezent și un seminar de Tehnici de investigare a infracțiunilor ce aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Din anul 2014 coordonez activitatea unei organizații neguvernamentale ceea ce mi-a dat posibilitatea de a învăța o mulțime de lucruri noi, de la modul în care se scrie un proiect la cum se construiește o strategie în domeniul justiției sau cum se interacționează cu celelalte instituții ale statului. Am avut oportunitatea de a avea activități în zona internațională și, fie că vorbim de perioada petrecută la Curtea Europeană a Drepturilor Omului fie că discutăm despre cursurile predate în alte state europene, acest lucru mi-a permis să văd cum funcționează organizațiile internaționale, să pot să compar modalitatea în care sunt construite sistemele judiciare, să identific modele care ar putea fi implementate în România. Pentru că îmi doresc să învăț lucruri noi în prezent urmez cursurile Școlii Doctorale din cadrul Universității București – Facultatea de Drept ceea ce mă face să înțeleg mai bine cât de importantă este cercetarea științifică în domeniul dreptului.
Dincolo de enumerarea cronologică a diverselor etape sau a activităților care pot fi ușor identificate în curriculum vitae orice discuție despre carieră este în realitate o discuție despre ce este important pentru fiecare dintre noi. Iar pentru mine este important să găsim mecanismele de a construi în mod sănătos sistemul judiciar, să schimbăm lucrurile care nu funcționează și să putem să avem o voce puternică în societate. Întotdeauna o să fiu mândră că sunt procuror iar acest lucru m-a determinat să dobândesc toate competențele necesare pentru a nu fi nevoită să aștept ca schimbarea să vină din exterior.
Dacă ne uităm doar la o cifră, durata activității mele profesionale poate să pară scurtă dar pentru mine au fost 6 ani la intensitate maximă, în care am încercat să condensez cât mai multe lucruri, să observ și să analizez, să ies cât mai des din zona de siguranță și confort, să îmi pun întrebări, să mă răzgândesc, să greșesc… până la urmă să învăț, să mă pregătesc pentru orice situație și să încerc să fiu constant cea mai bună variantă a mea. Mă bucur că toate experiențele de până acum m-au pregătit pentru această etapă a vieții mele profesionale și pentru această provocare.
Alina Matei: Cum poate fi întărit statutul procurorului?
Alexandra Lăncrănjan: Statutul procurorului, în special sub aspectul modificării sale, este o temă recurentă atât în interiorul sistemului de justiție cât și în spațiul public de aceea cred că este foarte important de clarificat un aspect: procurorul este magistrat și nicio altă ipoteză cu excepția celei a independenței funcționale a procurorului nu poate constitui o opțiune viabilă pentru sistemul judiciar național.
În aceeași măsură consider că singura modalitate de a clarifica această situație este prin asumarea ei, atât la nivel instituțional cât și individual, și prin implementarea măsurilor care garantează independența procurorului.
Când discutăm însă despre măsuri și modificări legislative care întăresc statutul procurorului și care garantează independența acestuia trebui să fim sinceri și să recunoaștem că există două dimensiuni la fel de importante, pe care nu trebuie și nici nu ne dorim să le ocolim: independența procurorului trebuie să vizeze atât relația cu alte instituții cât și mecanismele din interiorul Ministerului Public, neputând accepta ca legislativ magistratul să fie independent față de exterior dar nu și față de ierarhia internă atunci când efectuează urmărirea penală și dispune soluția în cauză.
În mod cert obiectivul pe termen lung este reprezentat de modificarea și completarea dispozițiilor art. 132 din Constituția României privind statutul procurorului. În opinia mea această modificare trebuie să vizeze eliminarea sintagmei ”sub autoritatea ministrului justiției”, clarificarea principiului ”controlului ierarhic” în sensul verificării legalității soluțiilor din oficiu, adăugarea unui nou alineat care să statueze independența procurorului similar art. 124 alin. (3) din Constituția României și adăugarea unui articol similar art. 125 din Constituția României care să prevadă inamovabilitatea procurorului și competențele exclusive ale Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește promovarea, transferul și sancționarea procurorilor.
Realist vorbind, modificarea dispozițiilor constituționale nu poate fi inițiată de Consiliul Superior al Magistraturii, rolul acestei instituții fiind pe de-o parte de a determina urgentarea revizuirii Constituției României și, pe de altă parte, de a se asigura că în momentul redactării noilor dispoziții constituționale modificările și completările necesare sunt incluse în cuprinsul actului.
Până la modificarea dispozițiilor constituționale există, însă, o serie de măsuri legislative și administrative care vor avea ca rezultat întărirea statutului procurorului și pe care Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să le demareze, acestea vizând modificarea dispozițiilor din Legea nr. 304/2004, a dispozițiilor din Legea nr. 317/2004 și a dispozițiilor Codului de procedură penală.
În ceea ce privește legislația specifică sistemului judiciar consider că acțiunile prioritare trebuie să vizeze:
– eliminarea art. 69 din Legea nr. 304/2004 care permite Ministrului Justiției să exercite controlul asupra procurorilor atunci când consideră necesar, să solicite informări și să dea îndrumări scrise;
– modificarea art. 62 din Legea nr. 304/2004, a art. 63 lit. h) din Legea nr. 304/2004 (în ceea ce privește sintagma ”sub coordonarea ministrului justiției”) și a art. 65 din Legea nr. 304/2004;
– modificarea art 64 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 304/2004 care prevede că lucrarea repartizată unui procuror poate fi trecută la alt procuror dacă a fost lăsată în nelucrare mai mult de 30 de zile, fără să fie prevăzută nicio altă condiție legală pentru această măsură și niciun mecanism prin care poate fi contestată o astfel de decizie în contextul în care, conform raportului de activitate al Ministerului Public, un procuror de la un parchet de pe lângă judecătorii are de soluționat în medie 1996 de dosare;
– modificarea dispozițiilor art. 44 alin. (4) și următoarele din Legea nr. 317/2004 care prevăd expres că Ministrul Justiției este titular al acțiunii disciplinare;
– crearea unei proceduri clare și funcționale pentru aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 304/2004 și art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind sesizarea și soluționarea imixtiunilor în activitatea procurorului, procedură care să prevadă garanții pentru persoana care sesizează astfel de acțiuni.
Raportat la dispozițiile Codului de procedură penală principalele modificări care ar conduce la întărirea statutului procurorului de caz vizează verificarea, din oficiu, a soluțiilor dispuse de procuror și posibilitatea infirmării lor doar în ceea ce privește aspectele de legalitate (verificarea din oficiu a temeiniciei, într-un sistem bazat pe oportunitate, lipsește în fapt procurorul de caz de orice apreciere proprie) și eliminarea posibilității de preluare a cauzelor fără acordul procurorului de caz, fără o procedură care să prevadă criterii clare sau fără o cale de a contesta eficient o astfel de măsură.
La fel de importante sunt însă și măsurile care nu vizează modificări legislative precum identificarea modalității optime de repartizare aleatorie a dosarelor (exemple de bune practice în acest sens pot fi identificate în unele unități de parchet precum Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București), renunțarea la normarea excesivă sau în domenii ce exced organizării administrative a parchetelor prin ordine și dispoziții interne, reacții rapide și vehemente raportat la acțiunile ce aduc atingere independenței procurorilor.
Un ultim aspect, deloc lipsit de importanță atunci când discutăm despre statutul procurorului și independența acestuia, este legat de schimbarea de atitudine în interiorul sistemului, de regândirea modalității în care se comunică între parchetele de grad diferit și acceptarea faptului că modelul istoric al subordonării ierarhice nu mai este de actualitate iar procurorii sunt autonomi și își pot asuma deciziile și modalitatea în care aleg să efectueze urmărirea penală.
Alina Matei: Realist vorbind, cum pot fi îmbunătăţite condiţiile de muncă ale procurorilor?
Alexandra Lăncrănjan: Atunci când discutăm despre condițiile de muncă ale procurorilor vorbim în realitate despre toate aspectele care influențează activitatea acestora, despre modul în care privim cariera procurorului, formarea acestuia, condițiile materiale, politica de personal, dezvoltarea organizațională, volumul de muncă, ceea ce face ca discuția despre condițiile de muncă să fie o planificare strategică a sistemului.
Din punctul meu de vedere subiectul poate fi dezbătut într-o nouă variantă de interviu de tip foileton dar cred că este important să subliniez că ”nu se poate” nu își are locul atunci când discutăm despre dezvoltarea sistemului judiciar, există soluții pentru fiecare problemă, sunt modele care merită să fie urmate iar condițiile optime de muncă nu sunt o utopie și pot să exemplific punctual cu câteva elemente ce pot fi implementate în termen scurt sau mediu:
Sediile parchetelor
Lipsa spațiului și caracterul inadecvat al multor sedii în care își desfășoară activitatea unitățile de parchet – în special în contextul în care Codul de procedură penală impune înregistrarea audierilor sau existența unor condiții optime în cazul victimelor vulnerabile – este unul dintre subiectele prioritare în ceea ce privește condițiile de muncă. Soluțiile existente variază de la construirea de noi sedii (în cazul Bucureștiului existând finanțarea necesară pentru construirea Cartierului Justiției) la obținerea spațiilor necesare derulării activității de la instituții precum RAAPPS sau ANAF (iar în viitor de la ANABI). Există de asemenea programele operaționale care oferă linii de finanțare pentru construirea sau amenajarea sediilor instituțiilor și care pot fi accesate inclusiv de sistemul judiciar. Faptul că aceste soluții pot fi puse în practică este dovedit de exemple ale unităților de parchet care au obținut imobile de la RAAPPS. Rolul CSM-ului în această problemă este pe de-o parte acela de a negocia cu instituțiile competente obținerea sediilor și pe de altă parte de a înființa un department care să aibă capacitatea de a obține finanțări și de a oferi asistență tehnică unităților de parchet care doresc să obțină fonduri.
Personalul auxiliar
Ministerul Public este, în acest moment, o instituție cu o structură cel puțin atipică în care personalul auxiliar, care trebuie să ofere suport tehnic este mai redus decât numărul celor angajați să efectueze activități ce necesită o specializare temeinică și care, în mod evident, generează costuri mult mai mari pentru bugetul de stat. În mod normal, schema de personal auxiliar trebuie construită astfel încât fiecărui procuror să i se poată repartiza un grefier cu studii juridice iar activitățile administrative, cu precădere cele legate de ECRIS, să fie îndeplinite de grefieri care au exclusiv această activitate. Acest model de dimensionare a schemei de personal auxiliar și-a dovedit eficiența și utilitatea în multe alte state, un exemplu elocvent fiind Olanda unde există doi grefieri – unul care are atribuții administrative și unul care are atribuții în activitatea judiciară – pentru fiecare magistrat.
Un astfel de model poate fi implementat în sistemul național cu mai multă ușurință decât mărirea constantă a schemelor de procurori având în vedere că activitatea SNG este sub autoritatea Consiliului Superior al Magistraturii, că modalitatea de selecție și formarea grefierilor este mai ușoară decât în cazul magistraților iar din punct de vedere economic o astfel de măsură poate fi justificată printr-un calcul simplu al impactului bugetar comparativ.
Cariera magistraților –promovarea, procedura de transfer
Deși dezbaterea privind cariera procurorului este una amplă, sunt anumite elemente care prezintă un interes sporit pentru majoritatea procurorilor și care au, în opinia mea, soluții eficiente care pot fi implementate într-un termen scurt.
Un prim punct de interes este sistemul de promovare, aspect important nu atât prin cuantumul remunerației ci prin efectele pe care acesta le are pe termen lung asupra fiecărui procuror deoarece, în mod natural, orice profesionist dorește să îi fie recunoscută experiența și fidelitatea față de sistemul în care își desfășoară activitatea.
Modul în care este construit sistemul judiciar în prezent nu permite promovarea efectivă a multor procurori (în special datorită schemelor de personal și a mediei de vârstă a procurorilor ce funcționează în parchetele de pe lângă tribunal, curți de apel sau PICCJ) în schimb creează o situație anormală de a nu promova puținele examene ”pe loc” deși au obținut note de peste 9,50.
Un mod echitabil de soluționare a acestei probleme este separarea procedurilor de promovare și crearea a două proceduri distincte pentru promovarea pe loc și cea efectivă, cu menținerea actualelor perioade de timp în ceea ce privește vechimea:
– îndeplinirea condițiilor privind vechimea în funcție și promovarea unui examen teoretic cu un punctaj minim, stabilit similar examenelor din cadrul INM, dar fără a se limita numărul de locuri disponibile (criteriu care nici nu are o justificare având în vedere că se obține doar gradul profesional fără a schimba parchetul unde își desfășoară activitatea) în cazul promovării pe loc
– obținerea anterioară a gradului profesional aferent parchetului unde se dorește promovarea și care are locul vacant și promovarea unui examen care să aibă o componentă teoretică și una practică în cazul promovării efective. Un aspect la fel de important este stabilirea unei proceduri comune de promovare indiferent de specificul unității de parchet care scoate la concurs locul vacant.
În ceea ce privește procedura de transfer sunt două elemente importante care trebuie reglementate: predictibilitatea și transparența. Un prim aspect ce ține de predictibilitate este crearea a două sesiuni de transfer în fiecare an, în perioade stabile de timp astfel încât atât unitățile de parchet cât și procurorii care doresc să solicite transferul să poată previziona eventualele modificări în structura de personal și să fie evitate blocajele instituționale. Un a doilea aspect este modalitatea efectivă a aprecierii cererii de transfer, în acest moment fiind resimțită ca arbitrară și netransparentă. Cea mai simplă metodă de a remedia această deficiență este stabilirea tuturor criteriilor avute în vedere și cuantificarea acestora prin număr de puncte ce se vor acorda pentru îndeplinirea fiecărui criteriu. În acest fel fiecare procuror poate să calculeze numărul total de puncte pe care le poate obține într-un moment al carierei sale și poate să previzioneze ce șanse are o eventuală cerere de transfer. Fiind o procedură transparentă și predictibilă ulterior soluționării cererilor pot fi afișate punctajele pe care fiecare procuror le-a obținut.
Informatizarea parchetelor
Dintre toate măsurile care pot fi implementate pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă consider că informatizarea sistemului de justiție penală este una dintre priorități și că implementarea soluțiilor IT în parchete va avea cele mai bune rezultate atât imediate cât și pe termen lung. Discuția privind informatizarea parchetelor este de actualitate atât prin raportare la nevoile procurorilor cât și prin prisma posibilității de finanțare a unor astfel de proiecte în contextul programului ”European E-justice” al Comisiei Europene.
Deși dezideratul este digitalizarea completă a procesului penal și crearea unei comunicări rapide între poliție-parchet-instanță, similar sistemului implementat în acest moment în Scoția, există măsuri intermediare care ar conduce la degrevarea procurorilor de o multitudine de sarcini extra-judiciare și facilitarea accesului la informații printre care:
– operaționalizarea ECRIS și utilizarea eficientă a celor două module ale programului. Operaționalizarea ECRIS, înțelegând prin aceasta și formarea reală a personalului care se ocupă de introducerea datelor în program, va permite degrevarea procurorului de sarcinile care țin de raportări sau statistici și eliminarea condicilor în format de hârtie. Introducerea corectă și complete a datelor în sistem ECRIS permite utilizarea celui de-al doilea modul al programului și generarea automată a informărilor și raportărilor periodice dar și o analiză rapidă a tipologiei infracțiunilor care sunt sesizate la o anumită unitate de parchet, identificarea cu ușurință a dosarelor cu aceleași părți sau același obiect și stabilirea facilă a stadiului dosarului;
– crearea arhivei digitale și scanarea dosarelor penale aflate în supravegherea procurorului sau în urmărire proprie. Externalizarea procesului de scanare a dosarelor și crearea arhivei digitale va permite procurorului să efectueze în mod eficient supravegherea urmăririi penale, să poată accesa orice dosar aflat în supraveghere și să poată determina frecvența efectuării actelor de urmărire penală, să poată transmite rapid la instanță în format electronic dosarul sau să permită accesul părților la documentele din dosar fără a bloca activitatea unui grefier;
– schimbarea modalității de derulare a activității prin achiziționarea de unități mobile de calcul;
– accesul direct și individual la bazele de date deținute de celelalte instituții ale statului;
– crearea unui sistem intranet la nivel național;
– accesul la sistemul ECRIS al instanțelor de judecată;
– crearea bibliotecii virtuale a parchetelor;
– accesul la forme de pregătire în mediul online, la programele legislative și la publicațiile internaționale;
– crearea unui sistem de notificare în ceea ce privește modificările legislative, deciziile CCR, RIL și HP.
Alina Matei: Ce experienţă relevantă aveţi în ce priveşte implicarea în viaţa procurorilor?
Alexandra Lăncrănjan: În mod inevitabil, fiind procuror, îmi petrec o mare parte din timp la parchet ceea ce se transformă într-o conviețuire în același mic univers iar interacțiunea umană este premisa oricărei forme de implicare. Colegii îți devin de cele mai multe ori prieteni, cu ei bei cafeaua de dimineață, lor le ceri sfaturi, cu ei te cerți, ei sunt cei care te văd supărat când nu iese un dosar, de cele mai multe ori află primii orice lucru important din viața ta, cu mulți ieși în timpul liber sau comunici în mediul online.
Pe de altă parte, activitatea mea în cadrul Institutului Național al Magistraturii mă ajută să cunosc fiecare generație nouă de procurori, să încerc să le împărtășesc onest din experiența mea în parchet, să încep un dialog care de multe ori continuă și după finalizarea studiilor, să îi conving că există viață și după definitivat. Cred că este important ca procurorii tineri să aibă siguranța că pot cere întotdeauna o părere, că pot întreba orice, că nu este nicio problemă dacă dilema lor apare la miezul nopții, pe Facebook, pentru că vor primi întotdeauna un răspuns colegial.
Este dificil de explicat oricui nu este procuror care este dinamica vieții în parchet și care sunt toate nuanțele implicării în ”viața de procuror” – fiecare dintre noi se implică de fiecare dată când ajută un coleg cu o părere juridică, când lucrează împreună într-un dosar, când este interesat de ceea ce se întâmplă în parchet, când este solidar cu colegii în anumite probleme ale sistemului… chiar și atunci când face un gest ce poate să pară fără importanță cum ar fi să îți aducă o cană de cafea când ești în mijlocul unei propuneri de arestare.
Mai este și o altă formă de implicare, pe care eu o exersez constant, care vizează direcționarea activităților astfel încât ele să fie benefice sistemului judiciar. Iar acest tip de implicare îți oferă o multitudine de opțiuni în funcție de context: formularea obiectivelor din strategiile ce vizează sistemul de justiție este o metodă prin care acestea pot reflecta voința profesioniștilor din sistem, discutarea modificărilor legislative sau implicarea în dezbaterile publice care vizează aspecte ale justiției penale pot ușura activitatea și pot duce la implementarea unor măsuri benefice, promovarea rolului și imaginii procurorului dar și clarificarea unor idei preconcepute în discuțiile din mediile extrajudiciare pot duce la înțelegerea corectă a funcției pe care o exerciți, sesizarea problemelor cu care se confruntă sistemul judiciar și a aspectelor care deviază de la principiile statului de drept pot genera discuții publice constructive, crearea unor situații optime de interacțiune între magistrați ori între aceștia și cetățeni poate conduce la o mai bună coeziune în cadrul sistemului judiciar și susținerea publică a activității procurorilor, promovarea bunelor practice din parchetele naționale ca exemple pentru alte state din zonă poate conduce la o imagine pozitivă a sistemului judiciar.
Alina Matei: Impreună cu cine v-ar plăcea să lucraţi în noul CSM?
Alexandra Lăncrănjan: Dacă discutăm despre viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii îmi doresc să lucrez alături de oameni care sunt hotărâți să demonstreze că sistemul de justiție poate să devină un sistem funcțional, performant și îndreptat spre cetățean, care își valorifică poziția strategică în societate și care respectă procurorii și judecătorii. Aș vrea ca noile mandate să fie ale unor oameni cu viziune, ale unor oameni de acțiune, care știu ce își doresc și care sunt dispuși să depună energie, timp și pasiune în proiectele comune. Pe mulți dintre actualii candidați i-am cunoscut într-un cu totul alt context, înainte de a mă gândi măcar la o viitoare candidatură pentru Consiliul Superior al Magistraturii, cu unii am colaborat în cadrul parchetului, cu alții la Institutul Național al Magistraturii, în zona academică sau în societatea civilă și m-aș bucura să avem oportunitatea de a demonstra împreună că se poate și altfel în sistemul judiciar. În egală măsură cred că este important să ai capacitatea de a colabora și a negocia cu persoane care au un temperament diferit de al tău, care uneori nu au obiective comune sau nu văd o anumită situație în același mod în care o vezi tu.
În ceea ce privește aparatul tehnic al Consiliului Superior al Magistraturii mi-aș dori să colaborez cu oameni bine pregătiți, care pot asigura derularea proiectelor ce vizează sistemul judiciar și sper ca în viitor această instituție să fie atractivă și să poată atrage profesioniști performanți cu experiență în domenii precum comunicare sau IT.
Dincolo de aceste două aspecte foarte importante, sunt sigură că în Consiliul Superior al Magistraturii voi lucra și mă voi consulta cu colegii mei din parchete deoarece rolul meu în calitate de membru CSM este în principal acela de a reprezenta voința procurorilor care mi-au acordat un vot de încredere.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
