Secţiuni » Selected
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members
Print Friendly, PDF & Email

Asociația Magistraților din România solicită demiterea ministrului Justiției
03.09.2016 | JURIDICE.ro

Asociația Magistraților din România (AMR) îi solicită lui Dacian Cioloș, Prim-Ministrul României, eliberarea de îndată din funcție a Ralucăi Alexandra Prună care – prin recomandările pe care le formulează, cu nesocotirea evidentă și gravă a pricipiilor în lipsa cărora nu pot fi definite și dezvoltate valorile statului democratic – a probat că nu înțelege rolul și locul justiției în societate, de vreme ce temele propuse a fi dezbătute și detaliate de ministrul Raluca Alexandra Prună, ca parte a agendei ministeriale ori a celei personale, nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar a căror atingere trebuie să constituie un subiect prioritar, potrivit unui comunicat al AMR, dat publicității sâmbătă, 3 septembrie 2016.

Asociația Magistraților din România este nevoită să afirme, cu profund regret, că între actualul ministru al justiției și corpul de magistrați – cea mai importantă componentă a sistemului judiciar, fără de care funcționarea acestuia în parametri de legalitate este imposibilă – sunt diferențe ireconciliabile, izvorâte, printre altele, din comportamentul adoptat de ministru care, în mod nejustificat și, prin urmare, nepermis, transmite denaturat, nereal (de multe ori) situațiile ce i-au fost aduse la cunoștință în mod documentat, deși respectivele împrejurări nu erau/nu sunt de natură să ridice nicio îndoială ori să determine interpretări diferite sau contrare față de sensul în care au fost formulate și argumentate.

În cele aproximativ zece luni de mandat, ministrul Raluca Alexandra Prună a generat, ca rezultat al numeroaselor poziții inacceptabile, lipsite de fundament, exprimate de la înălțimea funcției asumate, fără a înțelege impactul acestora în societate și, mai ales, consecințele ce se răsfrâng asupra imaginii sistemului judiciar, o ruptură adâncă între funcția publică ocupată și corpul de magistrați, dovedind, în aceste condiții, că nu mai există niciun remediu pentru reintrarea în parametri unei stări de normalitate.

Asociația Magistraților din România (AMR) nu își poate permite să ignore aceste aspecte ce conturează o situație regretabilă, dar reală, în contextul căreia ministrul nu mai aduce probe concrete că (re)prezintă o garanție pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor ce-i grevează portofoliu, din perspectiva dorinței de a înțelege și a pune în practică elementele definitorii vizând principiile, drepturile, libertățile, autoritatea legilor și a hotărârilor judecătorești.

Asociația Magistraților din România (AMR) precizează că sistemul judiciar trage un semnal de alarmă privind pierderile la care este expusă România prin păstrarea, în continuare, în fruntea Ministerului Justiției, a unei persoane ce, prin declarații publice impardonabile duce la alterarea imaginii și credibilității unei puteri în stat.

Este timpul ca Raluca Alexandra Prună să înțeleagă că funcția publică pe care o ocupă presupune mai mult decât o interpretare personală a ordinii sociale sau o deformare a realităților, că responsabilitatea și rigoarea acestei funcții o obligă să părăsească imediat locul pentru care a dovedit că nu are vocație, dar, mai ales, dăruire.


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.