BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

Medicul este sau nu este funcționar public?

05.09.2016 | Ion TURCU
Ion Turcu

Ion Turcu

Reintoarcerea la capitalism ne-a adus multe schimbari, unele bune, iar altele mai putin bune, dar dintre toate cele bune cred ca cea mai buna este libertatea cuvantului, pentru ca aceasta este insasi esenta democratiei.

Astazi Donald Trump afirma, fara argumente faptice si juridice, ca Hilary Clinton este cea mai corupta dintre semenii sai si el nu va fi niciodata interogat asupra acestui subiect, daca pierde alegerile. Tot astazi, eu cutez sa critic o decizie a Inaltei Curti si numai opinia publica va judeca daca au convins argumentele mele.

Legea nr. 95/2006 privind sanatatea si asigurarile de sanatate afirma in art. 381 alin. (2) urmatoarele: ”(2) Avand in vedere natura profesiei de medic si obligatiile fundamentale ale medicului fata de pacientul sau, medicul nu este functionar public.” Textul nu este susceptibil de interpretare, fiind prea clara si raspicata afirmatia.

Cu toate acestea, in art. 308 din Codul Penal se prevede in alin. (1) ca dispozitiile art. 289-292 si ale art. 297-301 privitoare la functionarii publici se aplica in mod corespunzator si faptelor savarsite de catre sau in legatura cu persoanele care indepliesc cel putin una dintre cele 10 conditii;

– exercita (1),
– permanent (3),
– sau temporar (4)
– cu remuneratie (5)
– sau fara o remuneratie (6)
– o insarcinare (6)
– de orice natura (7)
– in serviciul unei persoane fizice (8)
– dintre cele prevazute in art. 175 alin. (2) (9)
– sau in cadrul oricarei persoane juridice (10).

Infractiunea descrisa mai sus poseda o varianta atenuata [alin.(2) al art.308] si una agravanta (art.309).

Dispozitiile art. 308 se aplica urmatoarelor infractiuni care ar putea  fi comise si de un medic in exercitiul profesiei sale:

a) art. 201 agresiuni asupra fatului;
b) art.194 vatamarea corporala;
c) art. 196 alin.(3), vatamare corporala din culpa;
d) art. 227 divulgarea secretului profesional;
e) art. 298 neglijenta in serviciu;
f) art. 299 folosirea abuziva a functiei in scop sexual;
g) art. 321 falsul in inscrisuri sub semnatura privata;
h) art. 323 uzul de fals;
i) art. 352 zadarnicirea combaterii bolilor;
j) art. 353 privind contaminarea venerica;
k) art. 384 prelevarea ilegala de tesuturi sau organe.

Credem ca adversitatea leguitorului roman fata de coruptia mare sau mica a impins lucrurile pana la exagerari care sunt vadit contrare spiritului Legii sanatatii publice. Pericolul social pe care trebuie sa il prezinte fapta sanctionata de legea penala se limiteaza, in opinia noastra, la acele situatii in care medicul conditioneaza efectuarea datoriei sale de predarea unei sume nefiscalizate sau de promisiunea acordarii acestei sume. Am o experienta personala relevanta care depaseste o perioada de 7 decenii si am avut prilejul nefericit de a fi spitalizat de multe ori. Observandu-i pe medici si pe alti membri ai personalului din sistemul public de sanatate am constatat ca, uneori, medicul accepta plicul care continea o suma, dupa posibilitatile platitorului, sau poate ca nu continea decat o scrisoare de multumire. In schimb, am auzit vorbindu-se cu sau fara temei, despre anumiti medici, care si-au creat o reputatie, in sensul ca primesc cu multa placere plicurile, nemijlocit sau prin intermediar, si uneori chiar fac aluzie la ele, ca sa priceapa apartinatorul pacientului.

In spitalele din alte tari, aflate in sectorul privat, am constatat personal ca totul se plateste numai la caserie, contra chitanta.

In concluzie, este aberant sa coexiste doua dispozitii cu egala forta juridica, art. 375 alin. (2) din Legea din domeniul sanatatii si art. 308 din Codul penal. Daca discutia se poarta pe terenul coruptiei, un lucru este limpede: Nu medicii sunt marii corupti, ci o parte insemnata dintre parlamentarii si oamenii de afaceri sau ministrii si inaltii functionari din aparatul guvernului.

Opinia ICCJ

ICCJ, Sectia Penala, in complet de 9 judecatori

Dosar nr. 1.151/1/2015/HP/P

Mirela Sorina Popescu – presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului
Ștefan Pistol – judecator la Sectia penala – judecator raportor
Mariana Ghena – judecator la Sectia penala
Leontina Serban – judecator la Sectia penala
Florentina Dragomir – judecator la Sectia penala
Rodica Cosma – judecator la Sectia penala
Aurel Gheorghe Ilie – judecator la Sectia penala
Francisca Maria Vasile – judecator la Sectia penala
Simona Daniela Encean – judecator la Sectia penala
Mihaela Albu – magistrat asistent

S-a luat in examinare sesizarea formulata de Curtea Militara de Apel Bucuresti – prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept in sensul de a se stabili daca fapta medicului, care are calitatea de functionar public, de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti, in conditiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, avand ca urmare incidenta dispozitiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedura penala si art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare. Sedinta a fost prezidata de catre presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Mirela Sorina Popescu. La sedinta de judecata a participat doamna Mihaela Albu, magistrat-asistent in cadrul Sectiei penale, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, aratand ca s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curti de apel si tribunale. De asemenea, au fost depuse si puncte de vedere transmise de domnul profesor universitar doctor Valerian Cioclei din cadrul Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti si Institutul de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu”. A mai invederat ca la dosar a fost depus raportul intocmit de judecatorul-raportor care a fost comunicat partilor, potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala. La data de 12 mai 2015 Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – prin Adresa nr. 7.988/C/770/III-5/2015 a adus la cunostinta ca nu exista in lucru nicio sesizare avand ca obiect promovarea unui recurs in interesul legii vizand problema de drept supusa dezlegarii in prezenta cauza, fiind depuse si concluzii scrise. Reprezentantul Ministerului Public a aratat ca, in ceea ce priveste problema de drept ridicata de Curtea Militara de Apel Bucuresti – in cauza de fata, daca sub imperiul Codului penal anterior, exercitarea unui drept si indeplinirea unei obligatii erau recunoscute drept cauze justificative speciale, reglementate in partea speciala a codului sau in legi speciale, in actuala reglementare isi gasesc consacrarea explicita prin dispozitiile art. 21 din Codul penal. Totodata, fundamentul lor rezida in unitatea ordinii juridice, fiind de neconceput ca o activitate autorizata sau ordonanta de o norma juridica sa fie considerata ilicita de catre o alta norma.

De altfel, pentru a putea legitima invocarea unei cauze justificative este necesar ca drepturile recunoscute de lege (activitatea in indeplinirea careia se comite fapta incriminata) sa fie exercitate cu buna-credinta, deci cu respectarea limitelor explicite si implicite stabilite de norma legala pentru desfasurarea lor. ”Adoptata sub imperiul Codului penal anterior, Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 nu prevede, prin dispozitiile art. 34 alin. (2), o cauza justificativa pentru pacient. Pentru a putea fi calificata astfel, s-ar fi impus ca, fapta pacientului de a oferi bani sau alte foloase angajatilor sau unitatii sanitare, dupa indeplinirea actului medical al carui beneficiar a fost, sa indeplineasca, in prealabil, conditiile de tipicitate ale unei infractiuni. 

Or, sub imperiul Codului penal anterior, fapta de a promite, oferi sau de a da foloase necuvenite nu era incriminata, vointa legiuitorului fiind sa incrimineze, prin dispozitiile art. 256, doar fapta de primire de foloase necuvenite de catre functionar.” De altfel, un alt argument in sustinerea acestei interpretari este dat de principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, care impune respectarea a doua reguli esentiale: interzicerea aplicarii analogiei in dreptul penal si stricta interpretare a normelor de drept penal, dar niciuna nu are un caracter absolut, ci sunt susceptibile de exceptii.” In acest sens, prin sintagma „cu respectarea legii” trebuie inteleasa conformarea conduitei pacientului la dispozitiile legale care reglementeaza transferul dreptului de proprietate, legiuitorul conditionand permisiunea acordata de aceasta conformare. Doar in lipsa acestei sintagme, doar in beneficiul pacientului care doar ofera si doar pentru cauzele carora le este aplicabil Codul penal in vigoare, dispozitia legala ar putea fi interpretata ca avand natura unei cauze justificative”. Concluzionand, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, in temeiul art. 475-477 din Codul de procedura penala, admiterea sesizarii prin care Curtea Militara de Apel Bucuresti a cerut dezlegarea chestiunii de drept deduse judecatii, respectiv daca fapta medicului, care are calitatea de functionar public, de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti, in conditiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, avand ca urmare incidenta dispozitiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.

Observatie: Nu este surprinzator ca limbajul judecatorilor militari contine si neologisme de rara folosinta, dar este jenant sa compari medicii cu procurorii militari la capitolul cultura (”… este necesar sa indeplineasca, in prealabil conditiile de tipicitate ale unei infractiuni.”)

Legea pacientului nr. 46/2003 incrimineaza doar fapta functionarului public de a primi foloase necuvenite. Argumentarea reprezentantului Ministerului Public continua cu urmatoarea fraza: ”Doar in lipsa acestei sintagme, (”cu respectarea legiidoar in beneficiul pacientului care doar ofera si doar pentru cauzele carora le este aplicabil Codul Penal in vigaore, dispozitia legala ar putea fi interpretata ca avand natura unei cauze justificative”.

Repetarea cuvantului doar de patru ori intr-o fraza de trei randuri este obositoare si putea fi evitata cu usurinta. Nu excludem ipoteza ca fraza penibila sa apartina altui autor si nu celui care a rostit-o in sala de dezbateri.

Dupa concluziile procurorului reprezentant al Ministerului Public a urmat ”doar retragerea completului pentru deliberare.

Completul de judecata a retinut corect ca sarcina care ii revine este:

– de a stabili daca fapta medicului constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege avand ca urmare incidenta dipozitiilor art. 21 alin. (1) din Codul Penal;

– daca medicul are calitatea de functionar public atunci cand activeaza in sistemul de sanatate publica;

Curtea Militara de Apel Bucuresti a fost sesizata sa solutioneze apelurile declarate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia pentru combaterea infractiunilor de coruptie savarsite de militari si inculpatul M. I. impotriva Sentintei penale nr. 21 din data de 26 martie 2014, pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti in Dosarul nr. 34/753/2013. Prin Sentinta penala nr. 21 din data de 26 martie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 34/753/2013 al Tribunalului Militar Bucuresti, a fost achitat inculpatul M.I. in temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala pentru infractiunea de luare de mita, fapta prevazuta si pedepsita de art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu aplicarea art. 5 din Codul penal. In baza art. 396 din Codul de procedura penala coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura penala, a fost achitat acelasi inculpat M. I. pentru savarsirea infractiunii de primire de foloase necuvenite, fapta prevazuta si pedepsita de art. 256 alin. 1 din Codul penal anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu aplicarea art. 5 din Codul penal. Impotriva hotararii instantei de fond au declarat apeluri Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia pentru combaterea infractiunilor de coruptie savarsite de militari si inculpatul M. I. asadar, in prima instanta, instanta fondului, suverana in aprecierea elementelor de fapt l-a achitat pe inculpat, iar Curtea Militara de Apel Bucuresti a atacat sentinta Tribunalului Militar Bucuresti atat pentru infractiunea de luare de mita (art. 254 alin. 1 din Codul Penal), cat si pentru infractiunea de primire de foloase necuvenite (art. 256 alin. 1 Cod Penal anterior).

Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a declarat dezbaterile inchise, ramanand in pronuntare asupra sesizarii formulate.

INALTA CURTE,
Asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

I. Titularul si obiectul sesizarii
Prin Incheierea de sedinta din data de 16 februarie 2015, pronuntata in Dosarul nr. 34/753/2013, Curtea Militara de Apel Bucuresti a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea dezlegarii unor chestiuni de drept in sensul de a se stabili daca fapta medicului, care are calitatea de functionar public, de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti, in conditiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, avand ca urmare incidenta dispozitiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.

II. Expunerea succinta a cauzei ce formeaza obiectul Dosarului nr. 34/753/2013 al Curtii Militare de Apel Bucuresti
Curtea Militara de Apel Bucuresti a fost sesizata sa solutioneze apelurile declarate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia pentru combaterea infractiunilor de coruptie savarsite de militari si inculpatul M. I. impotriva Sentintei penale nr. 21 din data de 26 martie 2014, pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti in Dosarul nr. 34/753/2013. Prin Sentinta penala nr. 21 din data de 26 martie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 34/753/2013 al Tribunalului Militar Bucuresti, a fost achitat inculpatul M. I. in temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala pentru infractiunea de luare de mita, fapta prevazuta si pedepsita de art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu aplicarea art. 5 din Codul penal. In baza art. 396 din Codul de procedura penala coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura penala, a fost achitat acelasi inculpat M. I. pentru savarsirea infractiunii de primire de foloase necuvenite, fapta prevazuta si pedepsita de art. 256 alin. 1 din Codul penal anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu aplicarea art. 5 din Codul penal. Impotriva hotararii instantei de fond au declarat apeluri Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia pentru combaterea infractiunilor de coruptie savarsite de militari si inculpatul M. I. Prin Incheierea de sedinta din data de 16 februarie 2015 a Curtii Militare de Apel Bucuresti a fost pusa in discutia partilor necesitatea sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, retinandu-se urmatoarele:
– Curtea de apel a fost investita cu judecarea cauzei in ultima instanta, potrivit art. 551 si 552 din Codul de procedura penala, care prevad ca hotararea pronuntata de aceasta instanta, fie in sensul respingerii, fie in sensul admiterii apelurilor cu care a fost sesizata, este definitiva;
– lamurirea chestiunii de drept cu care a fost sesizata depinde de solutionarea pe fond a cauzei, in ce priveste infractiunea de primire de foloase necuvenite, fapta prevazuta si pedepsita de art. 256 din Codul penal anterior, recalificata prin dispozitiile art. 289 din Codul penal in infractiunea de luare de mita;
– problema de drept enuntata este noua, deoarece, prin consultarea jurisprudentei, s-a constatat ca asupra acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Instanta care a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu chestiunea de drept supusa dezlegarii a aratat ca, prin dispozitiile art. 34 alin. (1) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, se dispune ca personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare nu are dreptul sa supuna pacientul niciunei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa il recompenseze altfel decat prevad reglementarile de plata legale din cadrul unitatii respective”, iar prin dispozitiile alin. (2) al aceluiasi articol se prevede ca pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ingrijit plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii. Pana la data pronuntarii incheierii de sesizare nu s-a format o jurisprudenta cu privire la interpretarea dispozitiilor art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 in cadrul Curtii Militare de Apel Bucuresti.

IV. ”Referitor la chestiunea prealabila pusa in discutie, s-a sustinut ca dispozitiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 sunt dispozitii prin care se instituie un drept in favoarea angajatilor unei unitati sanitare in care a fost ingrijit un pacient de a primi plati suplimentare sau donatii din partea pacientului, drept care trebuie sa fie exercitat in conditiile prevazute de lege. Prin urmare, exercitarea dreptului aratat in alineatul precedent, cu respectarea conditiilor prevazute de lege, are ca efect incidenta dispozitiilor art. 21 alin. (1) teza l din Codul penal privitoare la cauza justificativa prin care caracterul antijuridic al faptei in care se concretizeaza exercitarea acestui drept este inlaturat. Asupra faptului ca dreptul de a primi de la un pacient donatii de catre angajatii unitatii sanitare in care a fost ingrijit pacientul care face o asemenea liberalitate a fost exercitat licit sau ilicit urmeaza a se pronunta instanta de judecata investita cu judecarea cauzei, care va analiza daca persoana donatarului indeplineste conditiile prevazute de legea civila privitoare la capacitatea de a primi liberalitati de la pacientul tratat medical.”

Observatie. Probabil ca afirmatiile de mai sus fac aluzie cu timiditate la dispozitiile art. 990 din Codul Civil: ”(1) Sunt anulabile liberalitatile facute medicilor, farmacistilor sau altor persoane, in perioada in care, in mod direct sau indirect ii acordau ingrijiri de specialitate dispunatorului pentru boala care este cauza a decesului; (2) sunt exceptate de la prevederile primului alineat anumite liberalitati, iar in alin. (3) se extinde cauza de anulabilitate si asupra preotilor sau altor persoane care acrodau  asistenta religioasa in timpul bolii care este cauza decesului.

In replica indicam art. 1011 Cod Civil care prevede in alin. (2) ca nu sunt supuse dispozitiilor alin. (1) donatiile indirecte, cele deghizate si darurile manuale. Darul manual se incheie valabil prin simpul acord al vointelor partilor insotita de traditiunea (predarea) bunului. Forma autentica este ceruta numai pentru donatie, nu si pentru darul manual.

Expresia ”caracterul antijuridic” este improprie si era usor de inlocuit cu ”caracterul infractional” al faptei  pentru ca acest caracter este atribuit primirii de la pacient a darului manual si incapacitatea de a primi liberalitati este prevazuta in art. 990 Cod Civil numai pentru donatii nu si pentru darurile mauale. Rationamentul Inaltei Curti nu face nicio referire la darurile manuale.

Nu s-a analizat, in cazul concret, daca s-au exercitat presiuni asupra pacientului.

V. Este o fraza demna de antologia erorilor aceea care se atribuie Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie: ”Prin dispoziitiile art. 34 alin. (2) din Legea Drepturilor Pacientului nr. 46/2003 nu se dezincrimineaza infractiunea de primire de foloase necuvenite sau cea de luare de mita, ci doar se inlatura caracterul ilicit al faptei prin care se primesc platile sau donatiile efectuate de pacienti in favoarea angajatilor unitatii sanitare in care a fost ingrijit pacientul.”

In opinia noastra, daca nu este ilicit, atunci este permis, insa nu este automat obligatoriu. [1]

In opinia aceleiasi Curti Militare de Apel ”infractiunea de primire de foloase necuvenite sau cea de luare de mita nu se pedepsc nu  ca urmare a faptului ca infractiunea retinuta in sarcina inculpatului este prevazuta de legea penala  ci ca urmare a faptului ca aceasta fapta nu are caracter licit , intrucat savarsirea ei este consecinta exercitarii unui drept prevazut de lege.”

Cat despre prestatia aparatorului ales al inculpatului, consideram ca este lamentabila, pentru ca dupa ce prezinta un text incongruent, dar face uz de neologisme sfarseste prin a lasa la aprecierea instantei solutionarea problemei.

Avand in frunte  Curtea Militara de apel Bucuresti, alte 12 curti de apel consultate ne informeaza ca nu exista in prezent si nu au existat nici inainte de Noul Cod penal procese penale privind infractiunile de primirte de mita sau de foloase necuvenite in sarcina medicilor.

Judecatorul raportor retine aceeasi concluzie.

De asemenea, instanta de judecata, pentru a da eficienta juridica dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 46/2003, va analiza si daca pentru acordarea serviciilor medicale personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare a supus pacientul oricarei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa il recompenseze, inclusiv prin mentinerea in cadrul unitatii sanitare la nivel de zvon public, prin lipsa oricaror actiuni de combatere, a faptului ca pentru acordarea serviciilor medicale este necesara efectuarea de plati sau liberalitati de catre pacient.

Referitor la formularea solicitarii adresate Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Curtea Militara de Apel Bucuresti a apreciat ca se impune cenzurarea cererii formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia pentru combaterea infractiunilor de coruptie savarsite de militari, intrucat prin dispozitiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 nu se dezincrimineaza infractiunea de primire de foloase necuvenite sau cea de luare de mita, doar se inlatura caracterul  penal al faptei prin care se primesc platile sau donatiile efectuate de pacienti in favoarea angajatilor unitatii sanitare in care a fost ingrijit pacientul.”  Concluzionand, Curtea Militara de Apel Bucuresti a sustinut ca chestiunea de drept de care depinde solutionarea pe fond a cauzei de fata, in ce priveste infractiunea de primire de foloase necuvenite, vizeaza excluderea raspunderii penale nu ca urmare a faptului ca infractiunea retinuta in sarcina inculpatului nu este prevazuta de legea penala, ci ca urmare a faptului ca aceasta fapta are caracter licit, intrucat savarsirea ei este consecinta exercitarii unui drept prevazut de lege.

Punctul de vedere al inculpatului cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.
Inculpatul nu considera ca ar fi vorba de o dezincriminare, ci de exercitarea unui drept prevazut de lege, deci de existenta unei cauze justificative, pentru ca fapta retinuta in sarcina apelantului-inculpat indeplineste in totalitate conditiile de tipicitate prevazute de norma incriminatoare. ”

”Orice lege trebuie sa aiba norme metodologice de aplicare”, afirma aparatorul ales al inculpatului. Pledoaria s-a sfarsit cu afirmatia ca intelege sa lase la aprecierea instantei cererea formulata de reprezentantul Ministerului Public.

Cele 12 Curti de Apel civile au raportat ca nu au nicio hotarare pronuntata in domeniu, nici inainte nici dupa adoptarea Noului Cod Penal.

Unele dintre Curtile de Apel au emis pareri favorabile uneia sau celeilalte dintre solutiile posibile. Nici judecatorul raportor nu a putut descoperi asemenea hotarari. Unanimitatea, in sens negativ a jurisprudentei  trebuia sa dea de gandit  ICCJ. Aceasta instanta a considerat util sa cunoasca si opinia Institutului de Cercertari Juridice ”Acad Andrei Radulescu.” Acest institut a opinat ca exercitarea dreptului pacientului de a oferi plati suplimentare sau donatii angajatilor ori unitatii unde a fost ingrijit – numai dupa acordarea ingrijirilor medicale -, drept prevazut in art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, atrage incidenta cauzei justificative prevazuta de art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal ce va opera atat in privinta pacientului, in raport cu infractiunea de dare de mita, cat si in privinta medicului (angajatului unitatii medicale), in raport cu infractiunea de luare de mita (primire de foloase necuvenite in Codul penal anterior).

VI. Concluziile judecatorului-raportor cu privire la opiniile juridice ale instantelor judecatoresti:
– nu au fost identificate la instantele nationale hotarari judecatoresti cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, nici anterioare si nici ulterioare datei intrarii in vigoare a Noului Cod Penal de 1 februarie 2014.

– cu o singura exceptie, in opiniile juridice transmise Inaltei Curti nu s-a facut o examinare distincta a aplicarii art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 pentru cazul medicului angajat cu contract de munca intr-o unitate spitaliceasca din sistemul public de sanatate, respectiv, pentru cazul medicului care isi desfasoara activitatea intr-un spital privat;
– nu s-a facut trimitere la Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014 prin care s-a statuat ca „medicul angajat cu contract de munca intr-o unitate spitaliceasca din sistemul public de sanatate are calitatea de functionar public in acceptiunea dispozitiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a ll-a din Codul penal”.

VII. Jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale –  este exprimata in Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014. Din decizia mentionata sunt relevante urmatoarele paragrafe cu privire la opinia Curtii Constitutionale referitoare la neconstitutionalitatea instituirii unor exceptii de la egalitatea in fata legii. „Insa consacrand la nivel normativ cauza de impunitate a acestor persoane cu privire la infractiuni care aduc atingere institutiilor fundamentale ale statului de drept, legiuitorul reglementeaza un regim juridic distinct, de natura sa le confere un statut privilegiat fata de restul persoanelor care exercita functii si demnitati publice, si care raman circumscrise notiunii de «functionar public». Asa fiind, in mod paradoxal, legiuitorul extrage din aria de incidenta a raspunderii penale tocmai persoanele care ocupa functii reprezentative in stat si care exercita prerogative de putere reala, persoane ale caror fapte de natura penala produc consecinte grave asupra bunei functionari a autoritatilor publice, asupra actului decizional care priveste interesul general al societatii si, nu in ultimul rand, asupra increderii cetatenilor in autoritatea si prestigiul institutiilor statului.”
Pe de alta parte, Curtea a constatat ca statutul juridic distinct, privilegiat, sub aspectul raspunderii penale, contravine principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia „Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari
”. Mai mult, dispozitiile art. I pct. 5 si art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative contravin si prevederilor art. 16 alin. (2) din Constitutie. Intr-adevar, in masura in care anumite subiecte de drept sunt excluse, prin efectul unei dispozitii legale adoptate in considerarea lor si aplicabile numai in ceea ce le priveste, incidentei unei reglementari legale constituind dreptul comun in materie, dispozitiile legale in cauza nesocotesc principiul constitutional potrivit caruia „nimeni nu este mai presus de lege”. Observatie: Pentru a dobandi legitimitate si pentru a soca cititorul neavizat, expresiile utilizate in opinia Curtii Constitutionale sunt cel putin discutabile, daca nu chiar straine de subiect.

Afirmatia ca textul art. 381 alin.(2) din Legea Sanatatii publice nr. 95/2006 confera un privilegiu al medicului prin consacrarea la nivel normativ a unei cauze de impunitate a acestor persoane este inacceptabila, deoarece nu se raporteaza la persoana medicului, ci priveste una dintre faptele penale care nu vizeaza institutii fundamentale ale statului de drept. Nici primirea de foloase necuvenite, nici privirea de daruri ca semn al recunostintei pacientului nu pot nici in gluma sa aduca atingere institutiilor fundamentale statului de drept. In opinia noastra, numai egalitatea in drepturi ar putea fi examinata sub aspectul institutiilor fundamentale ale statului de drept.

Este exagerat sa se afirme ca textul art. 381 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 creeaza un regim juridic distinct si confera pentru medici un statut distinct fata de restul persoanelor care exercita functii si demnitati publice si care raman circumscrise notiunii de functionar public.

In continuare opinia CC, utilizand in mod impropriu expresia ”in mod paradoxal” acuza legiuitorul ca a sustras ariei de aplicare a raspunderii penale (atentie!). Problema se pune exclusiv in raport de aplicarea articolului 289 si nicidecum nu se extinde asupra oricarei fapte descrise de legea penala. In cazul din speta, prin impunitate se sugereaza o exonerare de raspundere penala generala ceea ce este nedrept si imoral.

”Expresia tocmai persoanele care ocupa functii reprezentative in stat si care exercita prerogative de putere reala”, in mod categoric sunt straine de statutul medicului.

Medicul nu a avut niciodata prerogative de putere reala de stat, de reprezentare a statului si nici in prezent niciun medic din Romania nu exercita prerogative de putere reala.

Afirmatia ca prin acceptarea plicurilor care pot sa contina nu numai bani, ci si multumiri si recunostinta se produc consecinte grave asupra bunei functionari a autoritatilor publice este falsa. Medicii nu sunt interesati sa dobandeasca functii publice decat atunci cand si-au pierdut busola si au capotat lamentabil in functia de primar general al capitalei dupa ce au fost prinsi asupra faptei de primire de bani de la un pacient.

Curtea constitutionala mai afirma ca  a constatat ca statutul juridic distinct, privilegiat, sub aspectul raspunderii penale contravine principiul egalitatii in drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Cosntitutie.

Și aceasta afirmatie este neacoperita de textele constitutionale pentru ca nu ”anumite subiecte de drept sunt excluse, prin efectul unei dispozitii legale adoptate in considerarea lor si aplicabile numai in ceea ce le priveste, incidentei unei reglementari legale constituind dreptul comun in materie” .

Aceasta afirmatie a Curtii Constitutionale este falsa si derutanta pentru ca creeaza impresia ca medicii vor putea comite orice infractiune fara sa raspunda penal. In realitate, Legea nr. 95/2006 in art. 381 alin. (2) nu creeaza un regim de impunitate in sensul sugerat cu transparenta de opinia Curtii Constitutionale ca raspuns la soclicitarea ICCJ.

Tot ideea de privilegiu necostitutional este avansata de Curtea Constitutionala se dagaja si din incadrarea juridica, prin opinia comunicata ICCJ in sensul ca dispozitiile legale criticate incalca principiul constitutional al egalitatii in drepturi a cetatenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Cu regret ne vedem pusi in situatie de a reaminti ca egalitatea in drepturi, atunci cand este asigurata de o putere echidistanta nu se refera la inegalitatile de fapt pe care le intalnim la tot pasul si in societatea noastra de azi (egalitatea intre sexe, intre bogati si saraci, intre sefi si subalterni, intre oraseni si sateni.)

Ea este garantata prin principiul universalitatii drepturilor, libertatilor si indatoririlor.

Jurisprudenta relevanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Pentru perioada 2003 (cand a fost publicata Legea nr. 46/2003) – 1 februarie 2014 (cand a intrat in vigoare actualul Cod penal) nu au fost identificate hotarari judecatoresti in care a fost examinata incidenta art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 in raport cu infractiunea de primire de foloase necuvenite prevazuta de art. 256 din Codul penal anterior. De asemenea, nici ulterior datei de 1 februarie 2014 nu au fost identificate hotarari judecatoresti in care a fost examinata incidenta art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 in raport cu infractiunile de coruptie reglementate de noul Cod penal.

Cuprinsul motivarii deciziei ICCJ se face afirmatia ca dispozitiile alin.(2) din Legea nr. 46/2003 ”nu dezincrimineaza infractiunea de primire de foloase necuvenite sau cea de luare de mita si doar se inlatura caracterul ilicit al faptei prin care se primesc platile sau donatiile efectuate de pacienti in favoarea angajatilor unitatii sanitare in care a fost ingrijit pacientul”.

In logica elementara daca ceva nu este ilicit atunci acel ceva este permis (Iqvod licet jovi-non licet bovi ).

Daca reprosam nesocotirea diferentei intre permis si nepermis din textul atribuit parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, consecventa in gandire ne obliga sa remarcam si calitatile aceleiasi Curti Militare de Apel in contrazicerea Codului Penal art. 15 Cod Penal alin. (1) reglementeaza trasaturile esentiale ale infractiunii:

Infractiunea este fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie nejustificata si imputabila persoanei care a savarsit-o. Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.” Daca o fapta este ilicita si prevazuta de Legea penala ea va fi infractiune in cazul in care savarsirea faptei s-a facut cu vinovatie ceruta de legea penala, prin urmare este gresit formulata opinia Curtii Militare de Apel care sustine infractiunea se pedepseste ”nu ca urmare a faptului ca infractiunea retinuta in sarcina inculpatului este prevazuta de Legea penala, ci ca urmare a faptului ca aceasta fapta are un grad de pericol social.
Jurisprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului
Nu au fost identificate hotarari relevante ale Curtii Europene a Drepturilor Omului

IX. Dispozitii legale incidente
Art. 16 din Constitutia Romaniei – Egalitatea in drepturi „(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege. […]”;
Art. 1 alin. (1) din Codul penal „(1) Legea penala prevede faptele care constituie infractiuni.”;

Art. 256 din Codul penal din 1969 – Primirea de foloase necuvenite „Primirea de catre un functionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, dupa ce a indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia, se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani. […]”;

Art. 289 din Codul penal – Luarea de mita „(1) Fapta functionarului public, care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase, in legatura cu indeplinirea, neindeplinirea, urgentarea ori intarzierea indeplinirii unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in legatura cu indeplinirea unui act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica ori de a exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta.
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), savarsita de una dintre persoanele prevazute in art. 175 alin. (2), constituie infractiune numai cand este comisa in legatura cu neindeplinirea, intarzierea indeplinirii unui act privitor la indatoririle sale legale sau in legatura cu efectuarea unui act contrar acestor indatoriri.”;

Art. 21 din Codul penal – Exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii
„Art. 21. – (1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala constand in exercitarea unui drept recunoscut de lege sau in indeplinirea unei obligatii impuse de lege, cu respectarea conditiilor si limitelor prevazute de aceasta.
(2) Este de asemenea justificata fapta prevazuta de legea penala constand in indeplinirea unei obligatii impuse de autoritatea competenta, in forma prevazuta de lege, daca aceasta nu este in mod vadit ilegala.”

Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare
„Art. 31. – (1) Pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de baza;
b) sporul pentru vechime in munca;
c) abrogat;
d) abrogat.
(2) Functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale, in conditiile legii.
(3) Salarizarea functionarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici.”;

„Art. 43. – (1) Functionarii publici au obligatia sa isi indeplineasca cu profesionalism, impartialitate si in conformitate cu legea indatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor publici.
(2) Functionarii publici de conducere sunt obligati sa sprijine propunerile si initiativele motivate ale personalului din subordine, in vederea imbunatatirii activitatii autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si a calitatii serviciilor publice oferite cetatenilor.
(3) Functionarii publici au indatorirea de a respecta normele de conduita profesionala si civica prevazute de lege.”;

„Art. 47. – (1) Functionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, in considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje.
(2) La numirea intr-o functie publica, precum si la incetarea raportului de serviciu, functionarii publici sunt obligati sa prezinte, in conditiile legii, conducatorului autoritatii sau institutiei publice declaratia de avere. Declaratia de avere se actualizeaza anual, potrivit legii.”

Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare
„Art. 1. – Prin cadre militare, in sensul prezentei legi, se intelege cetatenii romani carora li s-a acordat grad de ofiter, maistru militar sau subofiter, in raport cu pregatirea lor militara si de specialitate, in conditiile prevazute de lege. Cadrele militare sunt in serviciul natiunii.”;
„Art. 6. – In exercitarea atributiilor ce le revin potrivit legii si prevederilor regulamentelor militare, ofiterii, maistrii militari si subofiterii sunt investiti cu exercitiul autoritatii publice, bucurandu-se de protectie potrivit legii penale. [ ]”;
„Art. 7. – Indatoririle, drepturile si libertatile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constitutia Romaniei, de legile tarii si de prezentul statut. Profesia de ofiter, maistru militar sau subofiter in activitate incumba indatoriri suplimentare, precum si interzicerea ori restrangerea exercitarii unor drepturi si libertati, potrivit legii.”;
„Art. 9. – (1) Cadrele militare in activitate au dreptul la:
a) solda lunara, compusa din solda de grad, solda de functie, gradatii si indemnizatii, precum si la prime, premii, sporuri si alte drepturi banesti, ale caror cuantumuri se stabilesc prin hotarare a Guvernului;
b) echipament, hrana, asistenta medicala, medicamente, locuinta de serviciu, gratuite, concedii si scutiri medicale platite, in conditiile stabilite prin hotarare a Guvernului;
c) abrogat;
d) documente de transport gratuit pentru efectuarea concediului de odihna sau in cazul mutarii dintr-o garnizoana in alta, potrivit reglementarilor in vigoare;
e) suportarea de catre Ministerul Apararii Nationale a sumelor necesare pentru asigurarea asistentei juridice a cadrelor militare pentru fapte savarsite de catre acestea in exercitarea, potrivit legii, a atributiilor de serviciu, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale.”

Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare
„Art. 2. – (1) Asistenta de sanatate publica reprezinta efortul organizat al societatii in vederea protejarii si promovarii sanatatii populatiei. Asistenta de sanatate publica se realizeaza prin ansamblul masurilor politico-legislative, al programelor si strategiilor adresate determinantilor starii de sanatate, precum si prin organizarea institutiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare. [ ]”

„Art. 165. – (1) Spitalul este unitatea sanitara cu paturi, de utilitate publica, cu personalitate juridica, ce furnizeaza servicii medicale.
(2) Spitalul poate fi public, public cu sectii sau compartimente private sau privat. Spitalele de urgenta se infiinteaza si functioneaza numai ca spitale publice.
(3) Spitalele publice, prin sectiile, respectiv compartimentele private, si spitalele private pot furniza servicii medicale decontate din asigurarile sociale de sanatate, in conditiile stabilite in Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, din alte tipuri de asigurari de sanatate, precum si servicii medicale cu plata, in conditiile legiiˮ;

„Art. 168. – (1) Spitalul asigura conditii de investigatii medicale, tratament, cazare, igiena, alimentatie si de prevenire a infectiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sanatatii publice.
(2) Spitalul raspunde, in conditiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea conditiilor de cazare, igiena, alimentatie si de prevenire a infectiilor nozocomiale, precum si pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacientilor.ˮ;

„Art. 171. – (1) Spitalele se organizeaza si functioneaza, pe criteriul teritorial, in spitale regionale, spitale judetene si spitale locale (municipale, orasenesti sau comunale).
(2) Spitalele se organizeaza si functioneaza, in functie de specificul patologiei, in spitale generale, spitale de urgenta, spitale de specialitate si spitale pentru bolnavi cu afectiuni cronice.
(3) Spitalele se organizeaza si functioneaza, in functie de regimul proprietatii, in:
a) spitale publice, organizate ca institutii publice;
b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat;
c) spitale publice in care functioneaza si sectii private.
(4) Din punct de vedere al invatamantului si al cercetarii stiintifice medicale, spitalele pot fi:
a) spitale clinice cu sectii universitare;
b) institute.
(5) In functie de competente, spitalele pot fi clasificate pe categorii. Criteriile in functie de care se face clasificarea se aproba prin ordin al ministrului sanatatii.ˮ;

„Art. 188. – (1) Spitalele publice sunt institutii publice finantate integral din venituri proprii si functioneaza pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele incasate pentru serviciile medicale, alte prestatii efectuate pe baza de contract, precum si din alte surse, conform legii.ˮ;

„Art. 190. – (1) Spitalele publice din reteaua Ministerului Sanatatii si ale ministerelor si institutiilor cu retea sanitara proprie, cu exceptia spitalelor din reteaua autoritatilor administratiei publice locale, primesc, in completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinatiile pentru care au fost alocate, dupa cum urmeaza:
a) de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii sau al ministerelor ori institutiilor centrale cu retea sanitara proprie, precum si prin bugetul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, pentru spitalele clinice cu sectii universitare;
b) de la bugetul propriu al judetului, pentru spitalele judetene;
c) de la bugetele locale, pentru spitalele de interes judetean sau local.[ ] (5) Spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din:
a) donatii si sponsorizari;
b) legate; [ ]”

Art. 21 „Comportamentul profesional si eticˮ din anexa nr. 2 la Hotararea Adunarii generale nationale a Colegiului Medicilor din Romania nr. 2/2012 privind adoptarea Statutului si a Codului de deontologie medicala ale Colegiului Medicilor din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2012.
„(1) Medicul trebuie sa fie un model de comportament profesional si etic, fiind in permanenta preocupat de cresterea nivelului sau profesional si moral, a autoritatii si prestigiului profesiunii medicale. [ ]ˮ

X. Punctul de vedere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – a propus urmatoarea solutie cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul sesizarii: In aplicarea dispozitiilor art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 se interpreteaza in sensul ca fapta medicului de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti nu constituie exercitarea unui drept recunoscut de lege, neatragand incidenta dispozitiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.

Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegarii
Referitor la chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita, opinia judecatorului-raportor a fost in sensul ca fapta medicului angajat cu contract de munca intr-o unitate spitaliceasca din sistemul public de sanatate, care are calitatea de functionar public, in acceptiunea dispozitiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti, in conditiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege avand ca urmare incidenta dispozitiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal.

XII. Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea formulata de Curtea Militara de Apel Bucuresti in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorul-raportor si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata, retine urmatoarele:

A. Cu privire la admisibilitatea sesizarii:
In conformitate cu dispozitiile art. 475 din Codul de procedura penala, „Daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca exista o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective si asupra careia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata”. Sesizarea ce face obiectul cauzei de fata este admisibila, fiind indeplinite toate conditiile prevazute de art. 475 din Codul de procedura penala. Astfel: Dosarul nr. 34/753/2013 se afla pe rolul Curtii Militare de Apel Bucuresti, in faza de judecata a apelurilor declarate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justiti0e – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia pentru combaterea infractiunilor de coruptie savarsite de militari si de inculpatul M. I. impotriva Sentintei penale nr. 21 pronuntate de Tribunalul MilitarBucuresti la data de 26 martie 2014;
– exista o chestiune de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei referitoare la infractiunea de primire de foloase necuvenite, fapta prevazuta si pedepsita de art. 256 din Codul penal anterior;
– problema de drept enuntata este noua, deoarece, prin consultarea jurisprudentei, s-a constatat ca asupra acestei chestiuni Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii, iar existenta chestiunii de drept s-a constatat in cursul judecatii.

B. Referitor la chestiunea de drept a carei dezlegare s-a solicitat
Dezlegarea chestiunii de drept cu care Inalta Curte a fost sesizata, respectiv sa se stabileasca daca fapta medicului, care are calitatea de functionar public, de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti, in conditiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, avand ca urmare incidenta dispozitiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal, presupune lamurirea prealabila a urmatoarelor chestiuni de drept:
– care este intelesul conditiei cu respectarea legii si, daca aceasta conditie, prevazuta de art. 34 alin. (2), are acelasi continut in cazul medicului angajat sau care isi desfasoara activitatea in unitati spitalicesti/unitati medicale private, respectiv in cazul medicului angajat cu contract de munca intr-o unitate spitaliceasca din sistemul public de sanatate;
– daca in cazul medicului angajat cu contract de munca intr-o unitate spitaliceasca din sistemul public de sanatate exista incapacitati/interdictii de a primi plati suplimentare sau donatii. Conform unor opinii, art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 ar reglementa expres dreptul pacientului la recunostinta. Dreptul la recunostinta in sens larg ar putea intra in discutie si in cazul altor profesii(preot) in care, particular, se creeaza o anumita legatura interpersonala ca urmare a unei actiuni/ activitati/interventii de exceptie, cu rezultate deosebite (cazul politistului care, riscandu-si propria viata, fie in timpul programului, fie in afara acestuia, intervine si salveaza viata victimei supuse unei grave agresiuni; cazul pompierului care, punandu-si viata in pericol, dincolo de limitele rezonabile impuse de lege profesiei, salveaza viata unei persoane intr-o casa incendiata; cazul educatorului ori profesorului care, printr-o activitate deosebita, educa si cizeleaza aptitudini si abilitati de exceptie unui elev care castiga premii nationale/internationale si dobandeste consacrare intr-un domeniu al culturii, stiintei etc.). In cauza penala aflata pe rolul instantei care a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie, la aceste aspecte se adauga o particularitate rezultata din calitatea de militar a medicului, adica persoana care este supusa si altor rigori impuse de statutul de militar, iar nu numai de statutul de medic intr-o unitate publica. Desi legiuitorul a adoptat, in anul 2003, deci in urma cu peste 12 ani, norma inscrisa in art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, pana in prezent nu au fost elaborate si publicate acte normative subsecvente prin care sa detalieze textul legal si sa explice: – notiunea de „plati suplimentare”; – conditia „cu respectarea legii”.

Daca art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 prevede posibilitatea pacientului de a oferi plati suplimentare sau donatii medicului („Pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ingrijit plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii”), aceasta posibilitate recunoscuta legislativ pacientului nu impune obligatia medicului de a accepta aceste liberalitati(se pare ca autorul acestei fraze traieste intr-o alta lume in care este posibil ca medicul sa fie obligt sa accepte liberalitatea )”. ”Examinarea jurisprudentei instantelor din Romania, asa cum aceasta este publicata in modalitati accesibile (informatice), nu a relevat cauze penale in care oferirea de catre pacient de plati suplimentare sau donatii medicului din unitati spitalicesti publice a fost realizata cu respectarea legii, iar pacientul sau medicul au fost trimisi in judecata si, respectiv, condamnati ori achitati. De asemenea, opiniile specialistilor au avut in vedere, in exclusivitate, aspectul teoretic, fara examinarea unor incompatibilitati/interdictii/restrangeri de drepturi impuse de statutul de functionar public, respectiv de statutul de militar al medicului care primeste de la pacient plati suplimentare sau donatii, in exercitarea dreptului la recunostinta mentionat in art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003”.

”Existenta unei obligatii impuse de lege sau a unei obligatii impuse de autoritatea competenta de a se comite o fapta care intruneste trasaturile esentiale ale unei infractiuni naste un conflict intre vointa legiuitorului care ordona sau autorizeaza o fapta si tot vointa legiuitorului prin care incrimineaza o fapta savarsita in executarea sau cu autorizarea legii”. ”Un astfel de conflict nu poate fi solutionat decat de legiuitor, care trebuie sa stabileasca in ce conditii are prioritate ordinul sau autorizatia legii fata de vointa exprimata in norma de incriminare. Aceasta cauza justificativa exprima interesele ordinii juridice de ansamblu, de a fi respectata vointa autoritatii publice de la care emana, ca o garantie a legalitatii. In multe cazuri, ordinul legii justifica actiunile mentionate, daca acestea se mentin in limitele necesitatii care a impus utilizarea lor. Justificarea acestor fapte prevazute de legea penala, savarsite din ordinul legii, este fundamentata mai intai pe utilitatea ei sociala si apoi pe ideea ca ea exprima vointa legii care a ordonat-o, si nu vointa celui care a executat ordinul. In situatia acestei cauze justificative faptuitorul se supune legii sau autoritatii legitime, savarsind o fapta prevazuta de legea penala, cu vointa si constiinta  .Din acest motiv, „ordinul legii sau al autoritatii legitime”era cunoscut sub denumirea de „teoria supunerii pasive”.

In „Expunerea de motive, sectiunea 1, titlul proiectului de act normativ, Codul penal” se mentioneaza urmatoarele: „ Capitolul al II-lea este consacrat cauzelor justificative, imprejurari care inlatura cea de-a doua dintre trasaturile esentiale ale infractiunii – caracterul nejustificat. Este vorba de imprejurari care opereaza in rem, efectele lor fiind extinse si asupra participantilor. Exercitarea unui drept si indeplinirea unei obligatii au aceeasi sfera de cuprindere ca si „ordinul sau autorizarea legii si comanda autoritatii legitime” consacrata de Codul penal din 1936, reprezentand insa o formulare moderna a acestei cauze justificative, pentru care a optat majoritatea legislatiilor (art. 20 pct. 7 din Codul penal spaniol, art. 51 din Codul penal italian, art. 36 din Codul penal portughez etc.)”. In doctrina juridica moderna aceasta cauza justificativa este cunoscuta sub denumirea „ordinul sau autorizarea legii si comanda autoritatii legitime”, cele mai frecvente referiri fiind cu privire la „dreptul de corectie al parintilor asupra copiilor minori”, „exercitarea unor drepturi constitutionale”.
„Exercitarea unor drepturi ale creditorului”. In demersul juridic mentionat este obligatoriu a se face aplicarea Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 26/HP din data de 3 decembrie 2014, prin care s-a statuat ca „medicul angajat cu contract de munca intr-o unitate spitaliceasca din sistemul public de sanatate are calitatea de functionar public in acceptiunea dispozitiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal”).

De asemenea, este obligatorie examinarea principiilor mentionate in Decizia nr. 2/2014 a Curtii Constitutionale a Romaniei in care se arata: „statutul juridic distinct, privilegiat, sub aspectul raspunderii penale, contravine principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia «cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari». Mai mult, dispozitiile art. I pct. 5 si art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea si completarea unor acte normative contravin si prevederilor art. 16 alin. (2) din Constitutie. Intr-adevar, in masura in care anumite subiecte de drept sunt excluse, prin efectul unei dispozitii legale adoptate in considerarea lor si aplicabile numai in ceea ce le priveste, incidentei unei reglementari legale constituind dreptul comun in materie, dispozitiile legale in cauza nesocotesc principiul constitutional potrivit caruia «nimeni nu este mai presus de lege».”
Marea surpriza este confruntarea cu jurisprudenta curtii constitutionale in domeniu.Textul constitutional de sprijin este art. 16 privind egalitatea in drepturi.”Complexitatea principiului, sfera sa larga de aplicatie practica a condus la identificarea in jurisprudenta Curtii Constitutionale a unui drept de diferenta ca expresie a egalitatii cetatenilor in fata legii, incompatibil cu uniformitatea. Pentru ca toti oamenii sunt creati egali, nimeni nu este mai presus de lege. Egalitatea cetatenilor se refera la egaliatea in fata legii si a autoritatilor publice fara privilegii si fara discriminari.

Egalitatea este conceputa de Constitutie in privinta drepturilor si a obligatiilor, nu in privinta situatiei materiale sau a starii sanatatii. Principiul egalitatii in drepturi nu inseamna ca generalul, cat si soldatul mananca la aceeasi popota si au aceiasi solda. Egalitatea in drepturi a cetatenilor opereaza in privinta accesului la functii si  demnitati publice si egalitatea in drepturi este respectata daca dorinta de a dobandi o functie sau o demnitate publica este acompaniata de posesia unor dovezi de studii, stagiu, avere sau reputatie. Egalitatea in drepturi se garanteaza si prin egalitate de sanse dintre femei si barbati, dintre tineri si varstnici mai ales in privinta dreptului de a vota pe cei care nazuiesc functii sau demnitati. Sunt exceptii nejustificate de la egalitatea in drepturi acelea care discrimineaza  pe salariatii institutiilor publice atunci cand realizeaza venituri prin cumul de la agenti economici care nu sunt platiti din resursele bugetare.”( Constiutia Romaniei, comentariu pe articole, coordonatori I. Muraru si E. S. Tanasescu, editura C.H. Beck, Bucuresti. 2008, comentariu la art. 15).

”Impunitatea medicilor” este o expresie inadecvata si inexistenta in fapt dupa cum pot sa constate cei interesati facand apel la statistici. Aceasta impunitate in opinia curtii constitutionale se refera la infractiuni care aduc atingere institutiilor fundamentale ale statului de drept. Este cel putin exagerata o astfel de afirmatie, tot asa cum afirmatia ca un medic exercita in cabinetul, dispensarul sau spitalul sau o functie sau o demnitate publica sau o functie reprezentativa in stat care exercita prerogative de putere reala, persoane ale caror fapte de natura penala produc consecinte grave a bunei functionari a autoritatilor publice.

Medicul nu poate fi, in mod corect si legal, un functionar pentru ca, contrariul ar insemna sa se mute controversa pe terenul egalitatii sau inegalitatii de fapt si nu pe terenul egalitatii in drepturi.

Numai cei care nu s-au confruntat cu boala si nu au apelat la medic pot sa il aseze alaturi de portarul clinicii sau soferul ambulantei, pentru ca toti sunt functionari publici. Un student la medicina dupa 6 ani de studiu si cateva sute de exemene/ colocvii/ stagii de practica etc., poate face lucruri pe care alti profesionisti nu le pot imita. In stiintele consacrate vietii (bilogie, chimie, biochimie) progresul este rapid, important si atotcuprinzator, iar medicul trebuie sa se tina la curent cu izbanzile stiintelor. Egalitatea in drepturi nu exclude inegalitati in prerogative si in aprecierea importantei sociale a muncii prestate. Portarul clinicii are acelasi vot ca si directorul clinicii  cand sunt alegeri locale sau generale, ambii au dreptul sa circule pe aceleasi strazi dar nu au acelasi salariu, pentru ca importanta muncii care decurge din utilitatea ei sociala si din eforturile incununate de succes pentru a se pune in slujba pacientilor nu este aceeasi in cazul medicului de garda si a paznicului de noapte desi ambii sunt considerati de lege ca functionari printr-o generalizare artificiala si fortata.

Este greu de inteles pozitia Curtii Constitutionale de a ignora calificarea juridica a faptei preotului de a primi, cu regularitate, in fiecare duminica plus in zilele de sarbatori religioase, numerar la vedere in vase poleite sau in tavi mai modeste.

Salariile preotilor, pe care Curtea Constitutionala omita sa le analizeze, sunt finantate atat de la bugetul de stat, cat si din contributia benevola a enoriasului. In afara de aceasta, preotii mai percep taxe mai modeste pentru divese servicii: botezuri (80 lei), casatorii (300 lei) , inmormantari, sfintirea locuintei sau a unui monument religios, permisiunea de a ocupa locul in mormant in cimitirul comunal si enumerarea nu se incheie aici.

In Statele Unite se publica salariul mediu al unui pastor de mega-biserica, iar preotul roman vine cu bani de acasa, primiti tot de la enoriasi pentru a face dovada ca poseda un venit impozabil si pentru continuitatea in postul pe care il ocupa.

Un pastor american de mega-biserica poate avea un salariu anual de $ 400.000. O biserica de acest gen are o audienta de mii de persoane, un buget intre 5 si 10 milione $ si cel putin 50 de angajati permanent pentru care suporta toate asigurarile. Costurile de personal reprezinta 40-50% din bugetul bisericii. Un sondaj cuprinzand 253 de mega-biserici a constatat o medie de 147.000 $ anual, ceea ce reprezinta un venit net lunar de 12.000 $.Un pastor capelan american de liceu castiga 4.500 $ lunar.

Suveranul pontif din Vatican nu are salariu nici lunar, nici anual.

Biserica adventista isi retribuie preotii din donatiile enoriasilor.

In unele zone, credinciosii doneaza a 10-a parte din venit, obicei datand din Antichitate si mentinut in unele tari si in zilele noastre.

In Romania, un preot debutant primeste de la stat circa 400 lei, la care se raporteaza toate impozitele si datoriile fiscale pentru bugetul local.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane ar putea avea 14.5 salarii minime brute pe economie la fel ca primul ministru, iar episcopii sau sefii de cult castiga peste 13 salarii minime brute pe economie, adica mai mult decat primesc senatorii si deputatii.

Daca statul nu ar mai plati de la buget salariile preotilor, economia  anuala s-ar cifra la 200 milioane euro.

Presa noastra a publicat informatii cu privire la afacerile preotilor, situate la limita legalitatii.

S-a propus ca institutiile de cult din Romania avand propriul patrimoniu si propriile surse de finantare, sa se limiteze finantarea de la buget la asistenta religioasa in cazarmi, spitale , penitenciare si orfelinate.

In replica, Patriarhia a publicat informatia ca o eventuala incetare a sprijinului financiar fata de BOR si alte culte ar trebui sa fie urmata, in mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericesti confiscate. Dupa secularizarea imenselor averi manastiresti din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, aproape un sfert din suprafata agricola si forestiera a principatelor unite a trecut din patrimoniul bisericii in cel al statului. Acesta din urma s-a obligat sa suporte cheltuielile de operare ale bisericii (salarii, reparatii, constructii).

Exista informatii in sensul ca fonduri insemnate ale BOR sunt intangibile situandu-se in Grecia, poate si in Cipru.

Venitul unui episcop in Romania poate depasi 5.000 lei, iar un mitropolit poate castiga 7.500 lei, in timp ce salariul patriarhului trece de 8.000 lei.

In functie de vechime salariul fix al unui preot incepe de la 1.100 lei putand sa atinga 2.000 lei. Fiecare preot isi completeaza venitul cu darurile manuale in numerar pe care le recolteaza de la enoriasi cu ocazia slujbelor de tot felul.

Sfintirea locuintelor, ritual ortodox important se opereaza in fiecare an din usa in usa si reprezinta o obligatie morala a fiecarui crestin. Preotul ii binecuvanteaza pe cei aflati in incapere dupa care incaseaza pe baza de chitanta contributia anuala intre 35 si 50 lei. In aceasta taxa nu se cuprinde datoria fata de preot pentru botezuri, casatorii, inmormantari, etc. Pe langa aceste taxe fixe, enoriasii mai dau voluntar anumite sume , bisericii. Sumele care intra direct in visteria BOR sunt importante, dar nici sumele de bani care raman la preot nu sunt derizorii.

Sunt admirate de drept credinciosi numeroasele biserici, mai mici sau mai mari, care par sa fie in competitie pentru cea mai pictata si cea mai impodobita fatada, pentru cele mai mari candelabre sau pentru cele mai impodobite straie tesute cu aur. Atunci cand se incepe constructia unui noi biserici, contributia creste la 100 lei.

Conducerea BOR nu concepe sa protejeze aceste odajdii de praful strazii si circula numai in Mercedes de ultima serie.

Biserica apartine comunitatii, parohia avand personalitate juridica. In numele ei, preotul incaseaza sumele primite de la credinciosi.

Aceste aspecte nu au fost in atentia Curtii Constitutionale atunci cand a elaborat hotararea prin care medicii sunt functionari publici pentru ca iau plicuri cu bani, iar Codul Penal face o generalizare pripita, gresita si vatamatoare pentru cetatenii acestei tari atunci cand plaseaza la sfarsitul articolului 308 sintagma ori ”in cadrul oricarei persoane juridice”.

Faptele reprosate sunt aceleasi atat in cazul medicului cat si in cazul preotului, iar calitatea de functionar public li se atribuie deopotriva, insa la o examinare lucida si nepartinitoare, concluzia este ”Vai, ce mare deosebire!”

Se afla in aceeasi situatie ca si medicii alte profesii, de exemplu preotul, frizerul, coafeza, ghidul turistic si vizitare muzee, ghidul pentru croaziere si trasee montane, etc.

Pentru a sesiza diferenta intre un medic si celelalte categorii de personal care ar indeplini toate cerintele art. 175 Cod Penal impreuna cu art. 308 Cod Penal , credem ca ar fi utila o vizita a unui inalt magistrat, de preferinta dintre membrii Curtii Constitutionale, la o sectie de chirurgie toracica pentru a asista la inlocuirea coronarelor sau la o clinica de urologie pentru a vedea cum se extrage din abdomenul unei femei o tumora de 10 kg, dupa ce la intrarea in spital a fost legitimat de portar care tocmai il admonesta pe maturatorul curtii, care facea praf in timpul inlaturarii frunzelor.

In natura nu exista doar doua culori: alb si negru.

Dinstinctia care nu este o noutate, ne ajuta, pe cei mai varstnici sa ne amintim cu neplacere ca televiziunea emitea doua ore pe zi si numai o parte era multicolor, restul ramanand alb-negru.

Pentru ca formam o parte covarsitoare a electoratului, suntem obligati sa acceptam ca am  gresit, in unele situatii. Asa cum am rabdat aproape o jumatate de secol o emisiune TV numai in alb si negru fara sa putem spera o altfel de coloratura tot asa este, in opinia noastra, total inacceptabil sa luam cu toptanul pe cei ce primesc ceva de la stat sau de la orice fel de persoane juridice sau persoane fizice.

Aceasta nivelare este o eroare care a durat suficient.

Credem ca medicina are un drept natural de a se afirma ca o entitate distincta fata de alte profesii.

Metoda incriminarii, in cazul mituirii medicului a depasit nu numai limitele bunului-simt, ci si traditia seculara si in unele cazuri milenara.

Medicina este stiinta si constiinta, spunea profesorul Iuliu Hatieganu, fondatorul medicinei moderne si eminent savant Clujean.

Medicina este arta. pentru ca, intotdeauna, ea se aplica pe fiinte umane, personalitati si dupa informatiile pe care ni le ofera stiinta s-ar putea ca pamantul sa fie singura planeta locuita de fiinte inteligente din tot Universul.

Sa nu uitam ca un medic isi petrece prima jumatate a vietii invatand si cealalta jumatate ingrijind de sanatatea  semenilor sai. El este pastratorul celui mai pretios dar al omului si de aceea doi oameni care se intalnesc intr-un spatiu public sau privat nu uita la despartire sa pronunte cuvantul sanatate.

In ceeea ce priveste profesia juridica pe care am exercitat-o timp de mai bine de 4 decenii ea este, din fericire mult mai putin pretentioasa. Medicul, spre deosebire de judecator nu poate amana pronuntarea sentintei si are posibilitatea sa se documenteze pe indelete si temeinic .Medicul nu stie niciodata ce surprize ii rezerva un torace sau un abdomen dupa ce le-a deschis. Trebuie pe loc sa ia o hotarare si anume cea mai buna. De multe ori el nu are posibilitatea sa consulte la randul sau alti specialisti. Uneori trebuie sa faca abstractie de metodele curente si acceptate pentru ca normele metodologice nu pot sa prevada toate complicatiile.

Medicul nu este un functionar public, nici orice alt profesionist pentru ca nicio alta profesie nu se poate compara cu profesia de medic.

Medicina este intr-o dezvoltare continua, iar medicul este un etern student. Medicii nu nu pot fi pusi in aceiasi categorie profesionala cu portarii si soferii lor.

Simtul dreptatii, al justitiei, ma obliga sa afirm cu tarie ca medicii sunt si trebuie sa ramana medici si nu functionari.


[1] Scriitorul italian Curzio Mallaparte, nominalizat la premiul Nobell pentru literatura, aflandu-se la resedinta lui siciliana in vara anului 1944  le explica puscasilor marini americani diferenta intre democratie si dictatura: In democratie tot ce nu este interzis, este simultan obligatoriu.


Prof. univ. dr. Ion Turcu
magistrat pensionar


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.