ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Gânduri din sala pașilor pierduți. File din istoria Palatului de Justiție din București
06.09.2016 | Iosif FRIEDMANN-NICOLESCU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Muzeu de istorie națională și Biblioteca centrală de stat

În cadrul unei sesiuni de comunicări științifice, în urmă cu un deceniu, am prezentat unicul studiu dedicat istoriei organizării sistemului judiciar din Bucureștiul, ocupat temporar la 6 decembrie 1916, de către armatele germane conduse de Generalul August von Mackensen.
Când în Palatul de Justiție, actualul sediu al Curții de Apel București, funcționau instanțele civile românești bucureștene și cele militare centrale germane, alături de Ministerul de Justiție.

În cele ce succed, o altă secvență mai puțin cunoscută din istoria acestui impresionant Palat al Dreptății, ctitorie a Regelui Carol I al României care a pus cărămida de fundație în 1890, este scurta perioadă în care clădirea Palatului de Justiție a fost evacuată pentru a deveni sediu a două instituții fundamentale.

Impresionanta clădire avea să devină

MUZEUL de ISTORIE NAȚIONALĂ

și

BIBLIOTECA CENTRALĂ de STAT

În anul 1955, clădirea Palatului Justiție a fost dezafectată de instanțele care funcționau aici (Tribunalele Populare Raionale, Tribunalul Popular al Capitalei, Tribunalul Suprem și Procuratura regiunii București; dar și Biblioteca Colegiului de Avocați a Regiunii București și Birourile Colegiului de Avocați a Regiunii București), dar din fericire pentru foarte scurt timp, fiindcă construcția nu a rezistat greutății cărților și greutății obiectelor de muzeu.

Constatându-se că tavanele parterului s-au arcuit sub greutatea rafturilor pline de cărți de la etaj, cât și curbarea podelelor parterului, în regim de urgență clădirea a fost din nou dezafectată, reparată, consolidată și redată destinației sale inițiale, fără să fi funcționat aici cele două instituții de cultură.

Astfel, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Romîne nr. 1.193 din 4 iulie 1955 privind înființarea Muzeului de Istorie Națională și a Bibliotecii Centrale de Stat a Republicii Populare Române, a fost dispusă schimbarea destinației de Palat de Justiție.

Redăm în cele ce urmează esența H.C.M.-ului.

”Consiliul de Miniștri a Republicii Populare Romîne, hotărăște:
Se înființează Muzeul de Istorie Națională și Biblioteca Centrală de Stat a Republicii Populare Romîne, ca instituție de stat cu personalitate juridică cu sediul în imobilul denumit Palatul Justiției din București, calea Rahovei nr. 2.

Muzeul de Istorie Națională va funcționa sub îndrumarea și controlul Academiei Republicii Populare Romîne, iar Biblioteca Centrală de Stat a Republicii Populare Române, sub îndrumarea și controlul Ministerului Culturii.

Organizarea și funcționarea Muzeului de Istorie Națională și a Bibliotecii Centrale de Stat a Republicii Populare Romîne, se vor stabili prin regulamente elaborate și aprobate de instituțiile centrale tutelare. ”

În aceeași perioadă, Tribunalul Suprem a funcționat temporar în clădirea băncii de la colțul străzilor Lipscani și Eugeniu Carada (astăzi sediul de Birou de Carte Funciară al O.C.P.I. București).

Doctor în științe juridice
Avocat Iosif Friedmann-Nicolescu
Redactor – Revista de note și studii juridice

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate