PCA București. Conflict de interese. Trimitere în judecată
07.09.2016 | Georgiana-Camelia LUCIU

PCA București. Conflict de interese. Trimitere în judecată.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada iulie 2012 – noiembrie 2013, în calitate de primar al Municipiului Roşiori de Vede, inculpatul D. C. a încheiat 8 contracte de prestări servicii în valoare de 496.760 lei cu două societăţi comerciale în cadrul cărora a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie până la data de 26 iunie 2012, respectiv funcţia de administrator, fiind şi asociat până la data de 26 iunie 2012, societăţi cu care inculpatul s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea cărora a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Roşiori de Vede.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
:: sursa: www.mpublic.ro