Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
2 comentarii

Întrebare preliminară cu privire la noțiunile de drept contractual derivat și locul executării prestației
07.09.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL

Secţiuni: Banking, CJUE, Dreptul Uniunii Europene, Procedură civilă
JURIDICE - In Law We Trust

Judecătorul austriac se întreabă cu privire la noțiunea de drept contractual derivat (în mod secundar) din contractul de credit (C-249/16 Kareda)

Situația de fapt:
1. spațiul de libertate, securitate și justiție
2. cooperarea judiciară în materie civilă
3. necesitatea de a afla dacă dreptul la rambursare (dreptul la compensare/de regres) al unui debitor reprezintă un drept contractual derivat (în mod secundar) din contractul de credit, dacă:
3.1. debitorul a suportat singur ratele,
3.3. contractul de credit (comun) este încheiat cu o instituție bancară,
3.4. și dreptul la rambursare este îndreptat împotriva celuilalt debitor din același contract,
4. necesitatea de a afla cum se poate determina locul de executare al unui astfel drept la rambursare (drept la compensare/de regres), drept pe care îl are unul dintre debitori împotriva celuilalt debitor, în temeiul unui contract de credit
5. necesitatea de a afla dacă în ipoteza în care acordarea creditului de către bancă reprezintă prestația contractuală caracteristică a contractului de credit, atunci locul executării pentru prestarea acestui serviciu se determină în funcție de sediul băncii, în cazul în care remiterea creditului a avut loc exclusiv în acest loc
6. necesitatea de a afla dacă pentru determinarea locului executării prestației contractuale neexecutate este relevant:
6.1. momentul în care cei doi debitori au contractat creditul (martie 2007) sau
6.2. momentul la care debitorul care are dreptul de regres a efectuat către bancă plățile pe care își întemeiază dreptul de regres (iunie 2012-iunie 2014)

Dispoziții incidente: Articolul 7 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

Articolul 7 (extras)

O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru:
1.
(a) în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul de executare a obligației în cauză;
(b) în sensul aplicării prezentei dispoziții și în absența vreunei convenții contrare, locul de executare a obligației în cauză este:
— în cazul vânzării de mărfuri, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile;
— în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile;
(c) în cazul în care nu se aplică litera (b), se aplică litera (a);

dr. Mihaela Mazilu-Babel

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti