Voi milita pentru acordarea de iniţiativă legislativă CSM în probleme ale autorităţii judecătoreşti
9 septembrie 2016 | Adrian Remus GHICULESCU
Adrian–Remus Ghiculescu
I. Consideraţii generale
În conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, fiind un organism independent, supus numai legii, ai cărui membri răspund în faţa magistraţilor pentru activitatea desfăşurată în executarea mandatului.
Aceste dispoziţii constituţionale şi legale stabilesc liniile directoare ale activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv independenţa şi imparţialitatea, în raport cu societatea, în general, şi celelalte autorităţi publice, în special, subliniind în mod evident responsabilitatea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în faţa judecătorilor, care i-au mandatat în acest for reprezentativ.
Membrilor Consiliului Superior al Magistraturii le revine, conform legii, misiunea de a asigura buna funcţionare a sistemului judiciar în ansamblu, de a veghea ca judecătorii să-şi poată desfăşura activitatea în afara oricărei imixtiuni, indiferent de natura acesteia.
Pornind de la acest principiu al responsabilităţii faţă de întreg corpul judiciar, voi sublinia în continuare direcţiile de acţiune ce trebuie urmărite, în opinia mea, de către un membru al Consiliului Superior al Magistraturii reprezentant al judecătorilor ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul curţilor de apel.
Având în vedere atribuţiile şi modalitatea de desemnare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, apreciez că această instituţie trebuie să exprime, prin atitudinea membrilor săi, respect faţă de judecători şi să asigure credibilitatea justiţiei în faţa societăţii civile. Activitatea fiecărui membru al Consiliului Superior al Magistraturii, învestit cu această calitate de către judecătorii din cadrul tuturor instanţelor judecătoreşti, trebuie să reflecte respect pentru încrederea acordată de aceştia prin votul exprimat.
Această atitudine este necesar să se regăsească în întreaga activitate a Consiliului Superior al Magistraturii, atât în ceea ce priveşte problemele generale ale sistemului judiciar, cât şi în ceea ce priveşte cariera fiecărui judecător.
Premisa esenţială de exprimare a acestui respect reciproc este existenţa unei reale şi eficiente comunicări între judecători şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii, cu imparţialitate şi evitarea formalismului excesiv.
Această comunicare se poate realiza atât prin întâlniri între membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi judecători, cât şi prin consultarea adunărilor generale din cadrul instanţelor în problemele esenţiale.
Consiliului Superior al Magistraturii îi revin, în principal, atribuţii privind apărarea judecătorilor împotriva actelor ce pot afecta imparţialitatea, independenţa şi reputaţia în desfăşurarea activităţii, avizarea ori aprobarea proiectelor de acte normative, cariera judecătorilor, organizarea şi funcţionarea instanţelor, răspunderea disciplinară a judecătorilor.
Având în vedere că proiectul vizează principalele obiective pe care le voi urmări ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, în lucrarea prezentă voi aborda obiectivele şi direcţiile de acţiune, care trebuie să fie urmărite de Consiliul Superior al Magistraturii în realizarea atribuţiilor sale.
II. Respectarea şi apărarea independenţei judecătorilor
II. 1. Asigurarea independenţei judecătorului
Independenţa justiţiei constituie temelia democraţiei şi o garanţie esenţială pentru respectarea drepturilor omului. Conceptul de independență trebuie abordat din perspectiva celor două componente ale sale respectiv, independența instituțională și independența judecătorului. Independența justiției nu poate fi privită separat de funcţiile statului democratic, având un conţinut determinat de standarde internaţionale, transpuse în reglementări interne.
În acest context, în actualul cadru constituţional, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să militeze, într-o modalitate cât mai convingătoare, pentru dobândirea tuturor elementelor care configurează noţiunea de independenţă. Este, prin urmare, datoria noastră, a magistraților să păstrăm și să dezvoltăm aceste principii fundamentale în lumina cărora ne desfășurăm activitatea. În acest sens, este imperios necesar ca, printr-o manieră constructivă, Consiliul Superior al Magistraturii să se implice în efortul de modernizare a instituţiilor judiciare în scopul prevenirii şi înlăturării eventualelor derapaje de la regulile democratice care guvernează justiţia. Tot în acest context, voi milita pentru acordarea de iniţiativă legislativă Consiliului Superior al Magistraturii în probleme ale autorităţii judecătoreşti.
Independența judecătorilor este reflectată în dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituția României, care dispune că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Există o varietate de modalităţi prin care se poate exercita o presiune asupra judecătorilor şi procurorilor, în contextul procesului individual de luare a deciziilor în activitatea de zi cu zi, dar şi în evoluţia acestora în carieră. Independența individuală subiectivă a judecătorului impune obligația acestuia de a decide liber de orice influențe externe, fie că sunt exercitate de celelalte puteri ale statului, clasa politică, conducătorii ierarhici sau mediul economic, fie că sunt exercitate de mass-media sau opinia publică.
Întărirea independenţei subiective, prin preîntâmpinarea unor astfel de posibile presiuni, conduce în mod evident la întărirea integrităţii judecătorului. Într-un stat de drept nimeni nu are dreptul sa extrapoleze nemulțumirile referitoare la unele hotărâri judecătorești asupra întregului sistem judiciar. În măsura în care se procedează astfel, persoana care face aceste afirmații aduce atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, cu consecința scăderii prestigiului justiției și, implicit, a independenței și reputației judecătorilor.
Din activitatea Consiliului Superior al Magistraturii a reieșit ca cele mai frecvente încălcări ale independenței și imparțialității judecătorilor și procurorilor au avut loc prin intermediul mass-media. Raportat la acest aspect trebuie puse în discuție măsurile pe care le are la îndemână Consiliul Superior al Magistraturii pentru a aduce la cunoștința publică hotărârile adoptate de acesta în materia apărării independenței și imparțialității judecătorilor, deoarece, în cele mai multe cazuri, comunicatele de presă emise de Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt preluate de mass-media, astfel încât opinia publică nu este informată în legătură cu poziția adoptată de către Consiliu în materia apărării independenței și imparțialității judecătorilor. Apreciez că se impune stabilirea unor măsuri de natură să creeze cadrul adecvat pentru informarea opiniei publice cu privire la hotărârile adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii.
De asemenea, consider că este necesară adoptarea unor reacţii publice hotărâte în cazurile în care, prin declaraţiile referitoare la hotărâri judecătoreşti, este denigrat în mod injust, de plano, întregul corp profesional al judecătorilor.
Tot referitor la independența magistratului, apreciez oportună modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul eliminării factorului politic din procedura de numire în funcţii de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
II. 2. Asigurarea independenţei materiale a sistemului judiciar
Independența instituțională impune asigurarea funcționării sistemului judiciar în lipsa oricărei intervenții a puterilor legislativă și executivă, precum și asigurarea unor resurse suficiente pentru buna funcționare a sistemului judiciar.
În acest sens, voi manifesta o preocupare deosebită pentru transferul bugetului instanţelor şi a celorlalte elemente patrimoniale aferente de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Consider că nu există justificare legală pentru care, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 304/2004, bugetul instanţelor să rămână în gestiunea Ministerului Justiţiei, în timp ce bugetul parchetelor a fost trecut în gestiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Gestionarea finanțării justiției de către puterea executivă a determinat, de-a lungul timpului, finanțarea necorespunzătoare a sistemului judiciar, aspect care a condus în repetate rânduri la lipsa fondurilor necesare desfășurării activităţii curente a nenumărate instanțe.
II. 3. Stabilirea drepturilor judecătorilor în acord cu poziţia şi rolul justiţiei în statul de drept
Independenţa justiţiei nu există în lipsa independenţei judecătorilor, consacrată în dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţia României, fapt care presupune independenţa financiară a judecătorului şi previzibilitatea statutului acestuia.
Salarizarea este un aspect important al independenţei personale a judecătorului. Stabilirea indemnizaţiei judecătorilor sau modificarea acesteia nu se poate face decât cu luarea în considerare a principiilor stabilite în instrumentele internaţionale adoptate de organisme interguvernamentale sau asociative.
Astfel, cu privire la importanţa remunerării judecătorilor, Recomandarea nr. 94 (12) privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorului, adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei îndrumă, pe de o parte, ca puterea legislativă şi executivă să se asigure că judecătorii sunt independenţi şi că această independenţă nu le este afectată în niciun fel (Principiul I, pct. 2), şi, pe de altă parte, recomandă ca remuneraţia judecătorilor să fie în concordanţă cu demnitatea şi statutul lor (Principiul III, pct. 1 lit. b).
De asemenea, Principiile O.N.U. de bază ale justiţiei prevăd la pct. 11 ca judecătorii să dispună de remunerare corespunzătoare, precum şi de pensii adecvate. Totodată, Uniunea Internaţională a Magistraţilor statuează că judecătorul trebuie să primească o remuneraţie suficientă pentru a i se asigura o reală independenţă economică, remuneraţie care nu poate depinde de rezultatele activităţii judecătorului.
În acest sens, voi milita pentru asigurarea finanțării corespunzătoare sistemului judiciar, precum și pentru menținerea pensiei de serviciu, justificarea fiind evidentă în raport de particularităţile activităţii de magistrat, referindu-mă aici în special la suprasolicitarea psihică inerentă unui volum ridicat de cauze supuse soluționării şi la incompatibilităţile prevăzute de lege pentru judecători.
De asemenea, consider oportună revenirea la bugetul justiţiei a sumelor încasate din taxele judiciare de timbru şi atragerea de fonduri.
Totodată, apreciez că se impune efectuarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unor demersuri ca sumele reţinute din salarii cu titlu de contribuţie pentru asigurări de sănătate să fie redirecţionate către un pachet de servicii medicale periodice de calitate.
În aceeaşi ordine de idei, apreciez că se impune modificarea dispoziţiilor legale, astfel încât judecătorii să beneficieze în mod gratuit de asistenţă medicală pentru soţ sau soţie şi pentru copii aflaţi în întreţinerea acestora, similar drepturilor recunoscute pentru personalul auxiliar de specialitate.
II. 4. Funcţionarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor sub autoritatea puterii judecătoreşti
Este unanim recunoscut rolul și importanța personalului auxiliar în efectuarea actului de justiție și calitatea acestuia. Din această perspectivă, dimensionarea corectă a resurselor umane pe acest segment, dar şi asigurarea coordonatelor fireşti ale raportului judecător-grefier, nu se pot realiza decât prin păstrarea actualei reglementări, sens în care mă voi opune proiectului de lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
Prin intermediul acestui proiect se urmăreşte ca acest corp profesional, care deserveşte exclusiv puterea judecătorească, să treacă sub autoritatea unei alte puteri în stat, respectiv cea executivă, prin reglementarea subordonării elementelor esenţiale ale carierei profesionale a personalului auxiliar de specialitate deciziei Ministrului Justiţiei, respectiv recrutarea, numirea, evaluarea, promovarea şi sancţionarea.
Apreciez că acest demers ar avea evidente consecinţe negative asupra calităţii managementului din instanţe, reprezentând chiar o atingere adusă independenței justiției.
II. 5. Consolidarea statutului judecătorului în conformitate cu standardele Uniunii Europene
În vederea consolidării statutului judecătorului în conformitate cu standardele Uniunii Europene apreciez necesare următoarele măsuri: instituirea unui mecanism de dialog și cooperare între puterile statului, propuneri de îmbunătăţire a actelor normative care configurează statutul judecătorului, prin asigurarea stabilității și predictibilității în cariera profesională, strângerea legăturilor cu celelalte organisme similare reprezentative din statele europene cu tradiţie democratică, în vederea organizării unui front comun de afirmare şi protejare a statutului judecătorului european.
III. Cariera judecătorilor
III. 1. Admiterea în magistratură
Admiterea în magistratură va trebui să se realizeze şi în continuare, în principal, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, dar apreciez că trebuie menţinută şi modalitatea subsidiară de acces în magistratură după o activitate de cel puţin 5 ani în alte profesii juridice.
Această modalitate subsidiară de admitere în magistratură poate fi îmbunătăţită prin organizarea, ulterior promovării concursului, unei activităţi de formare profesională de cel puţin 6 luni a acestor judecători, cu un caracter preponderent practic în cadrul instanţelor.
De asemenea, apreciez că trebuie dezvoltată capacitatea logistică a Institutului Naţional al Magistraturii, cu mutarea accentului pe latura practică a pregătirii auditorilor de justiţie, astfel încât să fie asigurată integrarea şi adaptarea acestora în activitatea de judecată.
Este unanim recunoscut că formarea ca judecător este un proces complex şi de durată, care presupune, pe lângă solide cunoştinţe teoretice, experienţă practică, echilibru şi capacitatea de a înţelege misiunea judecătorului care este, în principal, aceea de a asigura rezolvarea conflictelor şi restabilirea ordinii de drept.
De aceea, obiectivul primordial trebuie să fie asigurarea profesionalismului corpului de judecători, premisă a creşterii calităţii actului de justiţie, fără a scăpa din vedere necesitatea completării ori suplimentării, după caz, a schemelor de personal.
III. 2. Formarea profesională iniţială a judecătorilor
Formarea iniţială trebuie să răspundă nevoilor sistemului judiciar de a avea judecători care să poată face faţă diversităţii şi complexităţii problemelor cu care se confruntă în activitatea de judecată.
Plecând de la premisa că auditorii de justiţie acced în magistratură pe baza unui concurs ce pune accentul pe verificarea cunoştinţelor teoretice, apreciez că în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii o pondere mai mare trebuie să o aibă pregătirea practică, dezvoltare personală, însuşirea tehnicilor de comunicare şi managementul dosarului.
Pentru eficientizarea activităţii de formare profesională, ar trebui analizată posibilitatea reducerii perioadei de formare iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii la un an. Astfel, resursele umane şi logistica ar putea fi utilizate pentru susţinerea pregătirii continue, în condiţiile în care judecătorul se află în faţa schimbărilor legislative de o amploare fără precedent.
III. 3. Formarea profesională continuă a judecătorilor
Având în vedere că formarea profesională continuă a judecătorilor constituie garanţia imparţialităţii acestora în exercitarea profesiei, consider că această activitate trebuie, prin modul de desfăşurare şi tematica abordată, să răspundă nevoilor impuse de activitatea practică.
În contextul schimbărilor legislative de amploare şi implementării noilor coduri în materie civilă şi penală, formarea profesională continuă trebuie sprijinită prin alocarea de resurse financiare, şi chiar reorganizarea şi regândirea sistemului actual prin dezvoltarea formării profesionale continue la nivel descentralizat.
Astfel, în situaţia în care cursurile de formare continuă ar fi organizate, într-o măsură semnificativă, la sediul instanţelor, s-ar facilita participarea unui număr mai mare de judecători, cu atât mai mult cu cât, în ultima perioadă de timp, se invocă lipsa fondurilor necesare organizării unor activităţi de formare la nivel centralizat.
Formarea profesională continuă ar trebui să vizeze domeniile prioritare şi de actualitate, să se adreseze tuturor judecătorilor, la intervale mai scurte de timp decât în prezent, pentru asigurarea aplicării unitare a noilor coduri şi a legislaţiei adoptată în aplicarea acestora.
În vederea unificării jurisprudenţei, apreciez ca utilă înfiinţarea, în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, a unui colectiv de studiu al jurisprudenţei şi diseminarea rezultatelor activităţii acestuia în rândurile magistraţilor, prin activităţile de formare profesională continuă, dar şi utilizarea lor drept temei pentru propuneri de lege ferenda.
În acelaşi scop, apreciez ca necesară crearea, pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, a unui forum de dezbatere pe probleme de practică neunitară, precum şi crearea unui cadru organizatoric pentru consultarea reprezentanţilor altor profesii juridice (procurori, avocaţi, consilieri juridici, notari publici, executori judecătoreşti, lichidatori) cu privire la aceste probleme.
III. 4. Evaluarea judecătorilor
În conformitate cu dispoziţiile art. 39 din Lega nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la fiecare trei ani este obligatorie efectuarea evaluării activităţii a judecătorilor, pentru verificarea criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă.
Măsura în care actualul sistem de evaluare răspunde nevoilor sistemului judiciar şi nevoilor de dezvoltare individuală a judecătorului constituie încă obiectul unor dezbateri în rândul judecătorilor.
Atât timp cât evaluarea este percepută ca având consecinţe sancţionatorii, respectiv imposibilitatea de a participa la concursuri de promovare în funcţii de execuţie la instanţe superioare sau la concursurile de numire în funcţii de conducere, apreciez că actualul sistem de evaluare nu poate servi în mod real la îmbunătăţirea activităţii individuale sau a instanţei în ansamblu.
În fapt, aproape toţi judecătorii primesc calificativul „foarte bine”, astfel încât evaluarea nu are nici un efect practic.
În acest sens, apreciez ca oportună modificarea dispoziţiilor legale pentru a permite judecătorilor cu calificativul „foarte bine” şi „bine” să participe la concursurile de promovare pe funcţii de execuţie şi de numire în funcţii de conducere.
Uneori, judecătorii percep activitatea membrilor comisiei de evaluare ca pe un mijloc de a situa pe aceştia într-o poziţie de superioritate, cu putere de decizie asupra altora, consecinţele fiind crearea de tensiuni. Evaluatorii, la nivelul lor, au tendinţa de a acorda calificativul maxim tocmai pentru a evita eventuale conflicte.
Obiectivul evaluării trebuie să fie evidenţierea experienţei pozitive a celui supus evaluării, iar scopul evaluării să fie dezvoltarea acestuia, atât în plan profesional, cât şi personal.
Pentru îmbunătăţirea sistemului actual de evaluare, apreciez că se impune reanalizarea acestuia, astfel încât să se îmbine evaluarea activităţii instanţei, ca ansamblu, cu evaluarea individuală, care ar trebui efectuată de conducătorul instanţei, împreună cu colegi de aceeaşi specializare cu cel evaluat.
III. 5. Promovarea în funcţii de execuţie şi de conducere
Promovarea în funcţii de execuţie şi conducere trebuie privită şi înţeleasă în cadrul mai larg al politicii de resurse umane şi managementul carierei judecătorului.
Astfel, promovarea trebuie raportată la nevoile şi posibilităţile sistemului judiciar în interdependenţă cu satisfacerea nevoilor individuale ale judecătorilor.
Din acest punct de vedere, modalitatea de promovare a judecătorilor, atât în funcţii de execuţie, cât şi de conducere, reprezintă un alt obiectiv important al activităţii Consiliului Superior al Magistraturii.
În prezent, promovarea judecătorilor în funcţii de execuţie şi de conducere are drept criteriu principal concursul, concomitent cu îndeplinirea unor condiţii privind vechimea în magistratură şi calificativul obţinut în activitatea profesională.
Apreciez că promovarea în funcţii de execuţie trebuie regândită astfel încât concursul să vizeze aspecte practice necesare profesiei. De asemenea, se impune responsabilizarea Institutului Naţional al Magistraturii şi Consiliului Superior al Magistraturii în selecţia riguroasă a comisiilor de examinare.
În privinţa concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere, apreciez că sistemul actual este corespunzător, chiar dacă a generat critici ori nemulţumiri.
S-a verificat în timp că exigenţa, dificultatea subiectelor de concurs, diferă semnificativ de la o sesiune la alta, astfel încât condiţiile nu sunt egale pentru participanţi.
S-ar impune regândirea concursului în sensul acordării unei ponderi mai mari evaluării activităţii anterioare, raţionamentului logic, aptitudinilor manageriale şi abilităţilor de comunicare în condiţii de transparenţă.
În ceea ce privește numirea în funcții de conducere, apreciez ca în condiţiile în care, după primul mandat, candidatul a confirmat că este un manager eficient şi nu există un contracandidat pe funcţia respectivă, să nu mai fie necesară susţinerea unui nou examen de promovare în funcţia de conducere, fiind suficiente verificarea implementării proiectului de management susţinut la examen, obţinerea punctului de vedere al judecătorilor din cadrul instanţei şi susţinerea unui interviu.
Pentru a asigura posibilitatea implementării proiectului managerial, apreciez ca utilă creşterea duratei mandatului pentru funcţiile de conducere la 4 ani, durata actuală a mandatului nefiind de natură a permite realizarea obiectivelor asumate.
III. 6. Delegarea, detaşarea şi transferul judecătorilor
Regulamentul privind transferul si detaşarea judecătorilor si procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, în scopul adaptării la problemele ivite în practică şi pentru a răspunde nevoilor judecătorului în acest sens, precum şi a limita situaţiile în care, din diverse motive, aceste instituţii erau utilizate excesiv. Astfel, au fost introduse criterii pentru soluţionarea cererilor de transfer şi s-au reglementat proceduri pentru delegare şi detaşare.
Această atribuţie a Consiliului Superior al Magistraturii trebuie privită şi înţeleasă în concordanţă cu politica de resurse umane, cu obiectivele acesteia.
Apreciez că se impune revizuirea procedurilor de transfer, delegare şi detaşare a judecătorilor, prin stabilirea unor criterii obiective suplimentare în acordarea transferului în situația în care sunt formulate mai multe cereri pentru același post, asigurarea unei mai mari transparenţe decizionale, motivarea convingătoare a soluţiilor dispuse.
De asemenea, apreciez că detaşarea judecătorilor, în afara instanţelor judecătoreşti sau Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie să aibă un caracter excepţional, mai ales în condiţiile în care nu există posibilitatea ocupării postului indisponibilizat prin detaşare. În niciun caz, detaşarea nu poate fi admisă în condiţiile în care s-ar produce dezechilibrarea activităţii instanţei de la care se solicită plecarea.
În toate situaţiile, apreciez că se impune modificarea dispoziţiilor regulamentare privind detaşarea judecătorilor, în sensul că iniţiativa încetării detaşării să aparţină atât judecătorului vizat, instituţiei la care acesta este detaşat, cât şi instituţiei de la care a fost detaşat, având în vedere posibilitatea existenţei mai multor judecători detaşaţi de la aceeaşi instanţă.
Pentru a evita anumite situaţii apărute în practică, consider că este necesară condiţionarea susţinerii concursului de promovare în funcţii de execuţie sau de conducere de funcţionarea efectivă a judecătorilor în cadrul instanţei, cu consecinţa imposibilităţii promovării judecătorilor detaşaţi.
IV. Reforma sistemului judiciar
IV. 1. Organizarea şi funcţionarea instanţelor
Organizarea instanţelor este reglementată prin Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care statuează, la nivel de principiu, că puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, respectiv curţi de apel, tribunale, tribunale specializate, instanţe militare şi judecătorii.
Obiectivul principal al fiecărei instanţe judecătoreşti este stabilit prin lege şi constă în înfăptuirea actului de justiţie în vederea asigurării respectării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor implicate în proceduri judiciare.
În contextul actual al reformei sistemului judiciar, activitatea oricărei instanţe trebuie să fie orientată către îndeplinirea cu precădere a două obiective principale: creşterea calităţii actului de justiţie şi creşterea credibilităţii justiţiei în faţa societăţii civile.
Creşterea calităţii actului de justiţie se poate realiza urmărind mai multe direcţii de acţiune, respectiv soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consolidarea activităţii de formare continuă şi a specializării judecătorilor, unificarea jurisprudenţei, implementarea aplicării noilor acte normative, asigurarea independenţei şi imparţialităţii judecătorului, asigurarea transparenţei actului de justiţie.
O premisă importantă pentru realizarea unui standard ridicat de calitate a actului de justiţie o constituie dotarea instanţelor judecătoreşti, în vederea utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi informaţionale.
În domeniul judiciar, obţinerea performanţei este condiţionată de calitatea profesională a judecătorilor şi personalului auxiliar de specialitate. În acest context, este necesară întărirea capacităţii Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri în ceea ce priveşte formarea profesională, atât la nivel centralizat, cât şi descentralizat.
Urmărind pronunţarea unor soluţii unitare, care să asigure previzibilitatea hotărârilor pronunţate, unificarea jurisprudenţei are o contribuţie esenţială la creşterea gradului de încredere a justiţiabililor în corectitudinea actului de justiţie.
În vederea asigurării transparenţei actului de justiţie, una dintre priorităţi ar trebui să fie organizarea şi gestionarea accesului electronic al justiţiabililor la dosarele instanţei, precum şi implementarea unei modalităţi de obţinere pe această cale a unor copii de pe documentele din dosar.
În acelaşi scop, ar fi utilă acordarea de sprijin logistic instanţelor în vederea publicării pe site a tuturor hotărârilor judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de legi şi regulamente, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal.
Conform reglementărilor actuale, organizarea şi funcţionarea sistemului este împărţită între Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei, care decide asupra bugetului instanţelor judecătoreşti, cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, asigurarea şi coordonarea resurselor financiare, materiale şi umane, de importanţă fundamentală pentru funcţionarea sistemului judiciar, este împărţită, împrejurare care determină atât adoptarea deciziilor majore cu dificultate, cât şi diluarea răspunderii.
Cu ocazia intrării în vigoare a noilor coduri, s-a văzut lipsa de coordonare între factorii de decizie şi care sunt consecinţele actualului mod de organizare, chiar dacă la acea dată au fost luate unele măsuri pentru mărirea schemelor de personal.
Până la acest moment, percepţia la nivelul judecătorului de curte, în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea, este aceea de supraîncărcare a activităţii şi exces de reglementare.
Problema reală este aceea a punerii în practică a schimbărilor legislative majore, astfel încât luarea deciziei trebuie să se facă cu responsabilitate, prin pregătirea din punct de vedere logistic a instanţelor de judecată, atât din punct de vedere al resurselor materiale, cât şi al resurselor umane. Este de notorietate faptul că suportul logistic nu corespunde necesităţilor, majoritatea dotărilor fiind depăşite moral şi fizic.
În concluzie, asigurarea resursei umane şi materiale pentru instanţele de judecată devine obiectiv major al activităţii Consiliului Superior al Magistraturii ca for reprezentativ al judecătorilor.
IV. 2. Managementul eficient al resurselor umane
Dimensionarea corectă a schemelor de personal, în special în ceea ce priveşte judecătorii şi personalul auxiliar de specialitate, a fost şi trebuie să rămână un obiectiv major al politicii de resurse umane a Consiliului Superior al Magistraturii.
Principalul impediment în realizarea acestui obiectiv este reprezentat de asigurarea finanţării corespunzătoare, obligaţie care revine, în fapt, puterii executive, respectiv ministrului justiţiei.
În consecinţă, apreciez că obiectivele pe termen scurt şi mediu, în domeniul resurselor umane, ar trebui realizate de Consiliul Superior al Magistraturii împreună cu ministrul justiţiei, care este factorul decizional în ceea ce priveşte bugetul instanţelor judecătoreşti.
Strategia în domeniul resurselor umane trebuie să se stabilească prin consultarea curţilor de apel în vederea realizării unui management eficient, care să asigure dimensionarea echilibrată a volumului de activitate.
Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii, prin activitatea de avizare a proiectelor de acte normative şi de adoptare a legislaţiei secundare referitoare la sistemul judiciar, prin identificarea şi aprecierea corectă a nevoilor de resurse umane, raportat la volumul de activitate şi negocierea cu ceilalţi parteneri în luarea deciziei, are rolul cel mai important în politica de resurse umane.
Această strategie trebuie să aibă în vedere ocuparea posturilor vacante din sistemul judiciar, distribuirea echitabilă a posturilor între instanţe, eficienţa procedurilor de transfer, detaşare şi delegare, precum şi degrevarea judecătorilor de atribuţiile care nu privesc activitatea de judecată.
Având în vedere că numărul grefierilor de şedinţă este, la majoritatea instanţelor, inferior numărului judecătorilor, apreciez că se impune suplimentarea schemelor de personal cu posturi de grefieri de şedinţă, în vederea realizării obiectivului existenţei unui grefier pentru fiecare judecător.
Politica de blocare şi de redistribuire a posturilor vacante nu rezolvă problemele de fond ale sistemului judiciar şi poate conduce la dezechilibrarea activităţii instanţelor, de natură a crea nemulţumiri în rândul judecătorilor şi personalului auxiliar de specialitate.
În vederea echilibrării volumului de activitate al instanţelor, voi iniţia demersuri pentru continuarea proiectului demarat în 2011 de raționalizare a instanțelor și parchetelor prin redesenarea hărţii administrative judiciare, în vederea eficientizării și creșterii calităţii actului de justiție, fie prin rearondare administrativă judiciară, acolo unde este posibil, de localităţi din raza de competenţă teritorială a unor instanţe mai puțin aglomerate, fie prin desfiinţarea de instanţe, ca ultimă soluţie, proiect cu atât mai mult necesar cu cât Comisia Europeană a recomandat restructurarea instanţelor, precum și refacerea echilibrului dintre numărul de angajați și volumul de muncă.
În ceea ce priveşte degrevarea judecătorilor, o posibilă soluţie ar fi preluarea de către grefierii de şedinţă cu studii superioare a activităţilor specifice aferente procedurii de regularizare şi de comunicare a cererilor în procedura civilă.
În concluzie, trebuie înţeles că personalul reprezintă resursa strategică a sistemului judiciar, singura în măsură să sporească calitatea şi eficienţa în condiţiile asigurării resurselor materiale şi financiare necesare. Un management eficient al resurselor umane presupune alocarea corespunzătoare a resurselor umane şi motivarea personalului.
Strategia de resurse umane rămâne o provocare majoră pentru sistemul judiciar, atât în planul selecţiei, cât şi în planul promovării şi al păstrării în activitate a personalului cu experienţă în cadrul acestui sistem.
IV. 3. Avizarea proiectelor de acte normative
Potrivit dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul, punctul de vedere emis de Consiliul Superior al Magistraturii este obligatoriu, iar când legea prevede consultarea sau avizul, punctul de vedere emis nu are caracter obligatoriu.
De asemenea, conform art. 38 alin. 3 şi 4 din acelaşi act normativ, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti, proiectele de regulamente şi ordine care se aprobă de ministrul justiţiei în cazurile prevăzute de lege. Avizarea actelor normative este prevăzută în lege tocmai pentru a se asigura respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi garantarea independenţei justiţiei.
În situaţia în care un act normativ este adoptat cu ignorarea avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii, apreciez că se produce încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, consfinţit prin dispoziţiile art. 1 alin. 4 din Constituţia României, republicată, cu atât mai mult în situaţiile în care nu sunt indicate motivele neluării în considerare a avizului negativ. În această situaţie, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să sesizeze Curtea Constituţională, care, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţia României, are în competenţă soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice.
IV. 4. Monitorizarea sistemului judiciar prin intermediul Mecanismului de Cooperare şi Verificare
Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV) a fost creat la momentul aderării României la Uniunea Europeană în anul 2007, în vederea remedierii deficienţelor existente în materie de reformă în sistemul judiciar şi de luptă împotriva corupţiei.
Raportul privind MCV din anul 2016 a constatat progrese susţinute, care par durabile, în mai multe domenii, aceste progrese fiind realizate, în special, prin acţiunile întreprinse de principalele instituţii juridice, în scopul creşterii nivelului de profesionalism a sistemului judiciar în ansamblul său.
În acest raport s-a menţionat că noul Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să asigure instituirea în timp util a unor proceduri clare şi solide pentru numirile în funcţii de conducere şi să stabilească dacă pot fi întreprinse măsuri suplimentare pentru a furniza un sprijin adecvat judecătorilor împotriva cărora sunt îndreptate critici care subminează independenţa justiţiei.
Aceste măsuri sunt cu atât mai necesare cu cât, în perioada 2015-2016, s-a înregistrat o creştere a numărului de cereri de apărare a independenţei justiţiei şi a reputaţiei judecătorilor, ca urmare a criticilor frecvente la adresa judecătorilor exprimate de politicieni şi în mass-media.
În ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar, raportul arată că trebuie continuată activitatea de promovare a reformelor, care au consolidat profesionalismul judecătorilor, menţinându-se recomandările privind raţionalizarea instanţelor şi asigurarea unui cadru legislativ stabil.
În vederea implementării acestor reforme, noul Consiliu Superior al Magistraturii ar trebui să instituie măsuri clare de promovarea transparenţei şi responsabilităţii, inclusiv prin asigurarea unui program regulat de reuniuni deschise cu adunări ale judecătorilor la toate nivelurile, precum şi a unui dialog permanent cu societatea civilă.
Deşi raportul privind MCV din anul 2016 nu se referă decât în parte la activitatea Consiliului Superior al Magistraturii şi a instanţelor judecătoreşti, apreciez că îndeplinirea recomandărilor cu privire la funcţionarea sistemului judiciar va avea ca efect creşterea calităţii şi eficienţei actului de justiţie, precum şi îmbunătăţirea percepţiei publice asupra activităţii judecătorilor, cu consecinţa ridicării monitorizării sistemului judiciar de către Comisia Europeană.
V. Răspunderea judecătorilor
V.1. Răspunderea disciplinară şi patrimonială
În baza dispoziţiilor art. 134 alin. 2 din Constituția României, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rol de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor.
Apreciez că între independenţă şi responsabilitate există o legătură de proporţionalitate, iar reglementarea răspunderii disciplinare este necesară.
Reglementată prin dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 303/2004, conform căruia judecătorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu şi pentru manifestările ce aduc atingere prestigiului justiţiei, răspunderea disciplinară este, în realitate, o modalitate de a sancţiona comportamentul de natură a afecta bunul mers al activităţii instanţelor de judecată.
Faptele care constituie abateri disciplinare ale judecătorilor sunt prevăzute de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 303/2004, precum şi de dispoziţiile art. 101 – art. 105 şi art. 107 din Legea nr. 161/2003.
În acest sens apreciez necesară susţinerea demersurilor legale pentru modificarea dispoziţiilor art. 99 lit. t şi abrogarea dispoziţiilor art. 991 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, având în vedere că noţiunea de gravă neglijenţă nu este clar definită, împrejurare care poate conduce la interpretări divergente.
Astfel, dispoziţiile legale mai sus menţionate statuează că există gravă neglijenţă atunci când judecătorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Consider că prin această modalitate de reglementare se aduce o gravă atingere independenței magistratului deoarece verificarea de către Inspecţia Judiciară a existenţei unei încălcări a normelor de drept materiale sau procesual constituie o ingerinţă în activitatea de judecată, având în vedere că este dificil de diferenţiat culpa gravă de culpa mai puţin gravă. Totodată, apreciez că se încalcă principiul legalităţii incriminării, mai ales în condiţiile în care activitatea de judecată trebuie să fie cenzurată pe calea controlului judiciar şi, în niciun caz, pe cale administrativă.
De asemenea, ar trebui reapreciată și modalitatea de reglementare a abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004, în ceea ce priveşte manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, precum a abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. s din acelaşi act normativ, în ceea ce priveşte utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti. Consider că aceste norme de incriminare sunt lipsite de precizie și sunt de natură a comporta interpretări diferite de către cei chemați să facă aprecieri asupra încadrării unei anumite conduite drept abatere disciplinară, lipsind de predictibilitate aceste norme legale.
Totodată, consider oportună eliminarea posibilității conferite de lege ministrului justiției, reprezentant al puterii executive, de a fi titular al acțiunii disciplinare, situație care poate constitui o reală presiune asupra judecătorilor.
Efectul poate fi acela de intimidare a judecătorilor în exercitarea cu imparţialitate a atribuţiilor, mai ales atunci când au de rezolvat cauze cu impact mediatic.
Putem observa, din analiza soluţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, în ultima perioadă de timp, că până în prezent nu s-au constatat sancţiuni în cazul abaterilor disciplinare controversate.
Se impune ca în acest domeniu sensibil pentru independenţa judecătorului şi apărarea prestigiului justiţiei, instanţa disciplinară să dea dovadă de echilibru, prudenţă şi bună-credinţă, astfel încât să se evite eventuala influenţă negativă asupra activităţii judecătorului.
Judecătorii nu pot fi obligaţi să lucreze sub presiunea dată de ameninţarea cu sancţiuni disciplinare ori de altă natură, în condiţiile exercitării cu bună-credinţă a funcţiei.
În ceea ce priveşte răspunderea patrimonială a judecătorului, reglementată de dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, apreciez că angajarea răspunderii judecătorului pentru săvârşirea, cu gravă neglijenţă, a unei erori judiciare, reprezintă o atingere adusă independenţei judecătorului pentru aceleaşi motive reţinute în cazul răspunderii disciplinare.
V.2. Îmbunătăţirea activităţii Inspecţiei Judiciare
Având în vedere rolul Consiliul Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei, consider că instituţia reprezentativă a magistraţilor poate şi are dreptul de a se erija într-un „mediator” în relaţia judecătorilor cu instituţia Inspecţiei Judiciare. Consiliul trebuie să se raporteze în mod egal, cu acelaşi sistem obiectiv de evaluare, la cele două părţi aflate în contact: judecătorul care face obiectul verificărilor Inspecţiei Judiciare şi inspectorul judiciar.
O astfel de „mediere” trebuie realizată, în primul rând, prin cenzura efectivă a actelor Inspecţiei Judiciare de către forul colectiv, prin înţelegerea drepturilor judecătorilor, precum şi a dificultăţilor pe care le întâmpină şi care le afectează modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, acestea având, în cele mai multe cazuri un caracter obiectiv, sistemic, care nu le poate fi imputat magistraţilor.
În primul rând, Consiliul trebuie să încurajeze judecătorii să apeleze la instituţia apărării independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale, indiferent de persoana sau entitatea care este arătată că ar sta la baza acţiunii criticate.
În al doilea rând, consider că o altă modalitate de acţiune a Consiliului este aceea de a impune un contact direct între Inspecţia Judiciară şi instanţele de judecată, cu ocazia diferitelor activităţi şi întâlniri profesionale, în scopul discutării punctelor de interes comun între reprezentanţii Inspecţiei Judiciare şi conducătorii instanţelor, în asigurarea bunei funcţionări a sistemului judiciar.
Nu în ultimul rând, implicarea constantă a membrilor Consiliului în stabilirea planului de activitate al Inspecţiei Judiciare este de natură a contribui la o mai bună reprezentare a intereselor judecătorilor, mai ales dacă, anterior acestei activităţi, s-ar proceda la consultarea acestora. În acest context, consider că s-ar cunoaşte mai bine situaţia concretă a fiecărei instanţe şi ar exista posibilitatea evitării unor controale în domenii care pot fi remediate în timp util.
Referitor la activitatea Inspecției Judiciare, susțin consolidarea independenței acesteia ca premisă esențială în asigurarea efectivă și eficientă a rolului Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției, având în vedere importanţa deosebită pe care o poate avea Inspecția judiciară asupra carierei magistratului.
De asemenea, Inspecţia Judiciară trebuie să accentueze rolul său constructiv de recomandare, în scopul remedierii prompte a disfuncţionalităţilor constatate.
Apreciez oportună și limitarea în timp a numărului de mandate în funcția de inspector judiciar, cu interdicția renumirii succesive în funcție, un mandat de şase ani cu posibilitatea reînnoirii succesive având drept consecință îndepărtarea inspectorilor de problemele sistemului judiciar, în acest sens fiind și avizele nr. 3 și nr. 10 ale CCJE care recomandă ca întreruperea activităților jurisdicționale de către un judecător să fie limitată în timp.
V. 3. Răspunderea şi integritatea judecătorilor
Independenţa şi integritatea judecătorilor reprezintă valori fundamentale care sunt de natură a asigura imparţialitatea judecătorului.
Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să acţioneze astfel încât să consolideze aceste valori în rândul judecătorilor, să contribuie la dezvoltarea unei culturii organizaţionale a integrităţii în sistemul judiciar.
Integritatea reprezintă una dintre cele mai importante competenţe ale judecătorului, alături de gândirea critică şi pregătirea profesională, deoarece permite susţinerea independenţei sistemului judiciar şi în lipsa căreia, această independenţă, nu ar putea fi concepută.
Imparţialitatea judecătorului reprezintă o condiţie necesară şi esenţială pentru creşterea credibilităţii justiţiei în faţa societăţii civile. În consecinţă, voi urmări ca organismul cu atribuţii de garant al independenţei justiţiei să adopte o poziţie fermă în orice situaţie în care încălcarea obligaţiei de integritate de către judecători va fi pe deplin dovedită şi să angajeze răspunderea acestora, în limitele prevăzute de lege.
Învestirea în funcția de judecător presupune pe lângă dobândirea calității de magistrat și o anume conduită a celui învestit, care să justifice încrederea acordată de societate în dreapta lui judecată. Pentru a legitima încrederea dată de societate acțiunilor sale de realizare a justului echilibru în aplicarea și interpretarea normelor juridice, judecătorul trebuie să respecte principiile sociale, morale și juridice, iar în exercitarea atribuțiilor trebuie să dea dovadă de bună credință.
Responsabilitatea magistratului a fost admisă și de instituțiile judiciare europene, însă s-a apreciat că impune prudență, determinată de necesitatea prezervării independenței și libertății acestuia contra presiunilor de orice fel.
În contextul evoluţiei abordării de către Consiliul Superior al Magistraturii a problemei răspunderii magistraţilor, al schimbărilor sociale, dar şi al percepţiei publice cu privire la profesia de judecător, consider că se impune, astfel cum am arătat, reaşezarea în termeni diferiţi a condiţiilor răspunderii magistraţilor.
Principiile de la Bangalore consacră integritatea magistratului ca fiind esențială pentru îndeplinirea funcției judiciare, fiind necesar ca atitudinea şi conduita unui judecător să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar.
În consecinţă, voi susține identificarea factorilor de risc la adresa integrităţii şi corectitudinii judecătorilor şi luarea măsurilor instituţionale de eliminare a acestor factori. Astfel, voi întreprinde demersuri în dezvoltarea conceptelor de etică a magistraților, diseminarea practicilor în materia răspunderii disciplinare și încălcarea normelor codului deontologic al magistraților.
VI. Consiliul Superior al Magistraturii şi societatea civilă
VI.1. Creşterea credibilităţii justiţiei în faţa societăţii civile
Soluţia crizei de respect faţă de justiţie pe care pe care o traversează societatea românească trebuie căutată în construirea şi apărarea unei imagini a justiţiei ca putere în stat, imagine pe care trebuie să fie pregătiţi să şi-o asume judecătorii înşişi, iar societatea, în ansamblu, să o admită şi să o respecte.
Având în vedere forţa pe care o exercită mass-media într-o societate democratică, este evident că se impune abordarea, în mod particular, a procesului de comunicare cu societatea civilă, cu reprezentanţii săi, în scopul formării unor curente de opinie favorabilă activităţii sistemului judiciar, în ansamblul său, precum şi activităţii judecătorilor, în calitate de reprezentanţi ai acestui sistem.
Din aceste motive, apreciez că dezvoltarea unui dialog amplu şi flexibil este de natură a preîntâmpina eventualele blocaje în procesul de comunicare al sistemului judiciar cu mediul extern acestuia.
Atingerea unor astfel de scopuri va conduce la câştigarea încrederii şi la schimbarea atitudinilor şi comportamentului publicului, cu consecinţe pozitive în planul imaginii justiţiei.
Pentru realizarea acestor obiective, este esenţială activitatea Biroului de informare publică şi relaţii cu mass-media, care trebuie să asigure transparenţa activităţii Consiliului Superior al Magistraturii şi să promoveze în opinia publică o percepţie realistă asupra exercitării profesiei de judecător şi asupra implicaţiilor sociale ale activităţii întregului sistem judiciar.
De asemenea, trebuie extinsă colaborarea Consiliului Superior al Magistraturii cu organizaţiile neguvernamentale, inclusiv cu asociaţiile profesionale ale judecătorilor, în vederea exprimării cu claritate a realităţilor existente în sistemul judiciar şi a importanţei justiţiei în funcţionarea statului de drept.
VI. 2. Îmbunătăţirea percepţiei publice asupra activităţii judecătorului
Rolul Consiliului Superior al Magistraturii în percepţia publică asupra activităţii judecătorilor, în actualul context social, este esenţial, deoarece opiniei publice i se induce, plecând de la unele situaţii izolate, culpabilizarea colectivă a corpului judecătorilor, în condiţiile în care judecătorilor nu le este permis să riposteze în public, având în vedere obligaţia de rezervă prevăzută de Statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi de Codul deontologic.
O altă modalitate de afectare a independenţei sistemului judiciar constă în presiunea exercitată asupra judecătorilor prin criticile directe lansate de politicieni şi prin dezbaterile mediatice care vizează cauze aflate pe rolul instanţelor, fiind înregistrate chiar şi atacuri mediatice la adresa unor judecători şi a familiilor acestora.
Apreciez că în situaţia în care criticile la adresa soluţiilor instanţelor de judecată nu sunt limitate de respectul faţă de principiul separării puterilor în stat şi al independenţei justiţiei, se impune intervenţia legiuitorului prin elaborarea şi aplicarea de norme legale în acest sens.
În astfel de situaţii, Consiliul Superior al Magistraturii, are obligaţia, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, să aducă la cunoştinţă opiniei publice faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi cenzurată decât de instanţa competentă, iar un judecător poate răspunde doar în condiţiile legii pentru o soluţie care a ridicat controverse în opinia publică.
Consiliul Superior al Magistraturii are datoria de a interveni în sprijinul judecătorilor vizaţi şi să se pronunţe cu promptitudine asupra punctelor de vedere exprimate în dezbaterile publice.
VII. Concluzii
Independenţa sistemului judiciar şi importanţa acesteia în funcţionarea statului de drept reprezintă teme importante de dezbatere la nivelul societăţii româneşti, pornind de la problemele de natură constituţională pană la cele ce privesc organizarea instanţelor şi soluţionarea în termen rezonabil a cauzelor deduse judecăţii.
Numirile la nivel înalt în instanţe şi parchete, respectarea judecătorilor şi a procesului judiciar, promovarea transparenţei şi a responsabilităţii, combaterea corupţiei, integritatea sistemului judiciar, volumul de muncă al judecătorilor, gestionarea şi eficienţa resurselor nasc dezbateri şi dispute, ceea ce relevă importanţa acestora, dar constituie şi un indicator al gradului de disfuncţionalitate al sistemului judiciar.
Am arătat că insuficienţa resurselor umane, lipsa de coordonare în politica de resurse umane, încărcătura excesivă la anumite instanţe, excesul de reglementare şi incoerenţa legislativă, deficienţele în procesul de evaluare a judecătorilor, imposibilitatea administrării bugetului propriu de către puterea judecătorească, mutarea proceselor din sala de judecată în spaţiul public prin intermediul mass-media, salarizarea deficitară şi nerespectarea drepturilor judecătorilor reprezintă doar o parte a complexităţii problemelor din sistemul judiciar.
Chiar dacă instanţele funcţionează în condiţii dificile, s-a dovedit că puterea judecătorească păstrează echilibrul social şi stabilitatea societăţii româneşti. Sistemul judiciar este constituit din magistraţi competenţi şi responsabili care îşi cunosc rolul şi au nevoie doar de un climat de normalitate, care trebuie să guverneze funcţionarea societăţii româneşti, deziderat greu de atins într-o societate care se află într-o continuă reformă.
În acest context, înţeleg să formulez câteva propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii în calitatea sa constituţională de garant al independenţei justiţiei.
În vederea înlăturării disfuncţiilor existente în sistemul judiciar, apreciez ca necesară recunoaşterea pentru Consiliul Superior al Magistraturii a dreptului de iniţiativă legislativă în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar.
Întrucât, recunoaşterea acestui drept presupune modificarea dispoziţiile art. 74 din Constituţia României, privind iniţiativa legislativă, prin modificarea dispoziţiilor legale se poate consacra caracterul conform al avizelor Consiliului Superior al Magistraturii în cazul proiectelor de acte normative cu impact în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar.
Pentru alocarea corespunzătoare a resurselor financiare, apreciez ca necesară preluarea atribuţiilor Ministerului Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Această preluare ar permite realizarea unei strategii coerente în domeniul resurselor umane la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti şi ar fi conformă cu principiul separaţiei puterilor în stat.
În ceea ce priveşte carierea judecătorilor, precum şi organizarea şi funcţionarea instanţelor, apreciez că se impune degrevarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de aceste atribuţii şi preluarea acestora de către Secţia pentru Judecători, similar atribuţiilor privind carierea procurorilor, respectiv organizarea şi funcţionarea parchetelor, care pot fi preluate de către Secţia de procurori.
Pentru asigurarea transparenţei procedurii de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se impune stabilirea unor criterii obiective de natură să înlăture orice bănuială de subiectivism, mai ales în ceea ce priveşte interviul susţinut în prezent în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu privire la delegarea şi detaşarea judecătorilor, apreciez că se impune recunoaşterea dreptului instanţelor de a solicita motivat încetarea delegării sau detaşării, această măsură putând avea efecte pozitive asupra strategiei resurselor umane.
Alte măsuri care pot contribui la eficientizarea activităţii întregului sistem judiciar sunt: suplimentarea schemelor de personal, degrevarea judecătorilor de anumite sarcini, reacţia promptă la orice tentativă de a influenţa, direct sau indirect, actul de justiţie, precum şi consultarea judecătorilor în privinţa problemelor generale ale sistemului judiciar şi a modificărilor legislative care vizează funcţionarea acestuia.
Ca judecător şi preşedinte de instanţă, m-am confruntat, în repetate rânduri, cu percepţia eronată a opiniei publice asupra activităţii instanţelor. Aceasta se datorează modului în care se desfăşoară activitatea judiciară, precum şi necesităţii de a aplica legea, fără a comenta justeţea acesteia, dar şi de a utiliza un limbaj juridic, dificil de înţeles pentru cei care nu au pregătirea necesară.
Din acest motiv, comunicarea cu societatea civilă, cu reprezentanţii celorlalte instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale, mesajul transmis la timp, clar şi la obiect, alături de buna-credinţă a partenerilor sociali, creşterea responsabilităţii magistratului, reprezintă soluţiile pentru schimbarea percepţiei eronate asupra sistemului de justiţie.
Conştient că independenţa şi eficienţa justiţiei nu se pot realiza în lipsa efortului considerabil al fiecărui judecător depus în sala de judecată sau în birourile de multe ori necorespunzătoare, iar activitatea Consiliului Superior al Magistraturii nu poate da rezultate în absenţa unor semnale permanente din partea judecătorilor, doresc să mulţumesc colegilor mei care au găsit timpul necesar pentru a parcurge aceste gânduri şi îmi exprim speranţa că ideile prezentate pot contribui la îmbunătăţirea performanţelor sistemului judiciar român.
Judecător Adrian–Remus Ghiculescu
Președinte Curtea de Apel Ploieşti
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
