Întreprinderile mici și mijlocii vor primi sprijin financiar din partea Guvernului
9 septembrie 2016 | JURIDICE.ro
Guvernul României a dat publicității joi, 8 septembrie 2016, un comunicat cu privire la acordarea unui grant întreprinderilor mici și mijlocii pentru rambursarea cheltuielilor eligibile aferente investițiilor inițiale, în scopul realizării unor obiective de investiţii.
Executivul a adoptat un memorandum în cadrul Ședinței de Guvern joi, 8 septembrie 2016, la cererea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Acesta are în vedere o schemă multianuală de ajutor de stat, până în anul 2020, în valoare totală de 900 de milioane de lei, măsură care se încadrează în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român.
Costin Borc, ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu mediul de Afaceri: „Analizele noastre au relevat că există foarte multe proiecte investiționale cuprinse între 1 milion și 10 milioane de euro, care își vor susține creșterea datorită acestui program. Este o mare nevoie de fonduri cuprinse în acest interval, mai ales în rândul firmelor cu capital autohton. Intenționăm ca această schemă de ajutor de stat să țină pasul cu mersul real al economiei, în care investițiile sunt tot mai dinamice și predictibile datorită unui număr în creștere de oportunități în piață”.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro