Scurte considerații asupra reprezentării convenționale a persoanelor juridice în faza executării silite
12 septembrie 2016 | Roxana DAN
Roxana Dan
Potrivit art. 664 din Codul de procedură civilă „Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel”, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol „Cererea de executare se depune personal sau prin reprezentant legal ori convențional, la biroul executorului judecătoresc competent…” În ce privește acest alineat, considerăm că prin ”depunere” trebuie să întelegem formularea efectivă a cererii și nu actul material de înregistrare a cererii la biroul executorului judecătoresc.
Așadar, acceptând premisa acestei discuții respectiv, faptul că cererea de executare silită se poate formula prin reprezentant legal ori convențional trebuie să verificăm ce semnifică aceaste forme de reprezentare, şi dacă acestea ar trebui înţelese în sensul definit de art. 80-89 din Codul de procedură civilă.
Potrivit doctrinei de specialitate, noțiunea de proces civil este definită ca „activitate pe care o desfășoară instanța de judecată, părțile, alte persoane sau organe care participă la judecată, în scopul realizării sau recunoașterii drepturilor subiective și a altor situații juridice deduse judecății, precum și al executării silite a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, conform procedurii stabilite de lege”[1]. Reținem din această definiție, îmbrățişată, de altfel, de întreaga doctrină, că noțiunea de proces civil include atât faza judecății propriu-zise, cât și faza executării silite, astfel cum această este reglementată de către Cartea a V-a din Codul de procedura civilă, „Despre executare silită”.
Revenind asupra instituției reprezentării în faza de executare silită, întrebarea legitimă care se ridică este dacă aceasta este aplicabilă astfel cum este reglementată de art. 80-89 din Codul de procedură civilă și în fața executorului judecătoresc sau ar trebui aplicate alte reguli. În opinia noastră, odată ce am conchis că executarea silită nu este decât o fază a procesului civil nu ne rămâne decât să facem aplicarea art. 2 alin. 1 din Codul de procedură civilă „Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă”. Neexistând alte reguli de reprezentare în materia executării silite și acceptând că executarea silită este o faza a procesului civil trebuie să fim de acord că devin incidente regulile din Cartea I, Titlul II, Sectiunea a 4-a privind reprezentarea părților.
Un alt argument în sprijinul acestei teorii îl constituie natura juridică a fazei de executare silită, care este considerată de către doctrină, drept o procedură necontencioasă condusă în faţa executorului judecătoresc, acesta din urmă fiind pionul principal. Or, având în vedere faptul că în procedura necontencioasă se aplică regulile de reprezentare din procedura contencioasă, în virtutea art. 536 din Codul de procedură civilă (nefiind vorba de o incompatibilitate de aplicare) considerăm că şi în faţa executorului se vor aplica aceleaşi reguli de reprezentare aplicabile în faţa instanţei într-o procedura necontencioasă, respectiv art. 80-89 din Codul de procedură civilă.[2]
Aceasta este şi opinia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie care în Decizia nr. 9/2016 pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept, a conchis că o persoana juridică nu poate fi reprezentată în faţa instanţelor,[3] de către o altă persoana juridică, reţinând drept argument în sprijinul interpretării sale faptul că activităţile de consultanţa, reprezentare si asistenţă juridică, redactare acte (activităţi care se desfăşoară şi în etapa executării silite) pot fi desfăşurate exclusiv de către avocaţi sau consilieri juridici, neputând constitui obiectul de activitate al unei societăţi comerciale.
Astfel, potrivit art. 84 din Codul de procedură civilă[4] persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Este adevărat că textul vorbește despre reprezentarea în fața instanțelor de judecată și nu în fața executorului judecătoresc, dar interpretând coroborat art. 664 din Codul de procedură civilă cu art. 84 din Codul de procedură civilă cu aplicarea art. 2 din Codul de procedură civilă vom ajunge la concluzia că și în fața executorului vor fi aplicabile aceleași reguli de reprezentare ca și în fața instanței de judecată. Mai mult decât atât nu înţelegem aplecarea diferită pe care o au instanţele atunci când se ridică aceeaşi problemă în cadrul contestaţiilor la executare, respectiv situaţie în care verifică cererea de chemare în judecată (contestaţia) sub aspectul reprezentării și aplică sancţiunea corespunzătoare, dar în ceea ce priveşte cererea de demarare a executării silite, cu care sunt învestiţi în mod direct în etapa încuviinţării sunt reticenţi să aplice aceeaşi procedură.
Potrivit art. 645-646 din Codul de procedură civilă părțile din procedura de executare silită sunt creditorul și debitorul care au dreptul să asiste personal sau prin reprezentanți lor, la efectuarea tuturor actelor de executare, să ia la cunoștință de actele dosarului de executare etc.
În ce priveşte faza de executare silită aşa cum am arătat mai sus, ea debutează prin depunerea cererii de executare silită la executor care potrivit art. 665 din Codul de procedură civilă va dispune înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare, solicitând totodată instanţei încuviinţarea executării silite sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.
Revenind asupra tezei de început este cert, în opinia noastră, că îi revine executorului sarcina de a verifica reprezentarea convențională invocată, în această etapă, înainte de a trimite cererea pentru încuviințarea executării silite către instanța de executare.
Astfel, în lipsa dovezii unei reprezentări convenționale corecte, realizată potrivit art. 84-85 din Codul de procedură civilă, executorul ar trebui să respingă cererea și să nu sesizeze instanța de executare cu aceasta. În cazul în care executorul judecătoresc nu observă această neregularitate, considerăm că îi revine instanței de executare sarcina de a verifica dacă dovada calității de reprezentant este alăturată cererii de executare și dacă această este conformă cu dispozițiile art. 84-85 din Codul de procedură civilă. În cazul în care cererea de executare silită este realizată prin reprezentant convențional, iar dovada acestei reprezentări nu a fost înaintată instanței de executare, considerăm că instanța ar trebui să solicite executorului (acesta are calitatea de petent) să o depună la dosarul cauzei sub sancțiunea respingerii cererii de încuviințare. Nu se va putea face aplicarea art. 82 din Codul de procedură civilă, respectiv anularea cererii pe motivul lipsei dovezii calității de reprezentant deoarece calitatea procesuală activă în cererea de încuviințare a executării silite o are potrivit art. 666 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc. Considerăm că, dacă în termenul oferit de instanța de executare pentru depunerea dovezii calității de reprezentant, executorul nu complinește această lipsă, instanța va trebui să respingă cererea de încuviințare cu motivarea că există impedimente la demararea executării silite, respectiv nu este dovedit faptul că, creditorul este cel care a solicitat demararea executării silite (acesta fiind scopul reprezentării). O interpretare în sens contrar, înseamnă să permitem oricărei persoane, alta decât creditorul să demareze procedura de executare silită și să obligăm implicit debitorul să demareze o contestație la executare, pe acest considerent. Acestă interpretare semnifică că rolul instanței de executare în procedura de încuviințare este doar unul formal, or exact acesta a fost motivul pentru care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 666 din Codul de procedură civilă[5] și demararea procedurii de executare silită este supusă controlului juridicțional al instanței de executare.
Soluţia de mai sus este cea adecvată în cazul în care instanţa de executare observă acest impediment în procedura încuviinţării și respinge cererea de încuviinţare cu argumentele expuse mai sus, stopând astfel continuarea executării silite.
Întrebarea care se ridică este ce se întâmplă dacă instanţa nu observă această chestiune şi procedează la încuviinţarea executării silite, fiind de notorietate că debitorul poate ataca încheierea de încuviinţare doar pe calea contestaţiei la executare.
Având în vedere prevederile art. 666 pct. 6 din Codul de procedură civilă, respectiv faptul că încheierea prin care s-a admis cererea de încuviinţare poate fi cenzurată doar pe calea contestaţiei la executare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 712 alin. 3 din Codul de procedură civilă, întrebarea legitimă este dacă debitorul/terţul contestator poate invoca această neregularitate pe calea contestaţiei la executare.
Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, având în vedere că aceasta este calea specială de atac pentru soluţia pronunţată pe cererea de încuviinţare, în acest caz, contestaţia la executare are natura juridică a unei căi de atac. Astfel, reţinem că debitorul poate invoca pe calea contestaţiei la executare, lipsa calităţii de reprezentant a creditorului în formularea cererii de demarare a executării silite, instanţa de executare fiind datoare să verifice sub acest aspect cererea depusă, respectiv conţinutul dosarul execuţional.
În cazul în care se confirmă că cel care a semnat cererea de executare silită nu are calitate de reprezentant legal sau convenţional (inclusiv când vorbim de o persoană juridică drept reprezentant convenţional), instanţa are la îndemână o singură soluţie, respectiv aceea de admitere a contestaţiei formulate şi de anulare a executării silite, având în vedere că aceasta a fost demarată la cererea unei persoane care nu putea avea/ nu a avut calitatea de reprezentant al creditorului, prin urmare nu a avut legitimare procesuală pentru a solicita executarea silită.
Faţă de argumentele expuse mai sus, conchidem că regulile de reprezentare convenţională a persoanelor juridice în faţa executorului judecătoresc nu derogă de la regulile de reprezentare în materie contencioasă, fiind aplicabile, în opinia noastră, aceleaşi exigenţe, precum şi aceleaşi sancţiuni ca şi cele regăsite în procedura de drept comun.
[1] Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, ed. Hamangiu 2015, p. 3.
[2] Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, ed. Hamangiu 2016, editia a III-a, p. 152.
[3] Cauza avea drept obiect, învestirea cu formulă executorie a unui contract de credit, cerere de învestire fiind formulată de către o persoana juridica în calitate de mandatar al altei persoane juridice.
[4] Art.84 din CPC, Reprezentarea convențională a persoanelor juridice alin. 1 Persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.
[5] Decizia CCR nr. 895/2015 publicată în Monitorul Oficial nr.84 din 4 februarie 2016.
Judecător Roxana Dan
Secția civilă, Judecătoria Târgu Mureș
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
