Prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse
12 septembrie 2016 | Bazil OGLINDĂ, Eugen SÂRBU
Bazil Oglindă
Eugen Sârbu
The damage caused by loss of chance represents an innovation of the new Civil code. The Romanian legislator decided to regulate this type of damage in order to create a unified judicial practice but also to clarify all the issues the loss of chance raised.
The new provisions of the Civil code regarding the loss of chance offers this type of prejudice an unique legal status with the purpose of giving legal protection to the victims who have lost an opportunity because of an illicit action, but also to compensate such damages taking into consideration the circumstances and the actual situation of the victim.
This article analyzes the manner such torts are regulated in different European legal systems, the conditions for the compensation of such damages through the provisions of the new civil code, but also the remedies, which will be explained through case law.
1. Precizări prealabile
Prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse reprezintă un element de noutate în cadrul noii reglementări, legiuitorul consacrând acest tip de prejudiciu pentru a crea o practică judiciară unitară, dar și pentru a pune capăt controverselor ce existau în legătură cu acest subiect sub imperiul vechii reglementări.
Noua reglementare a acordat acestui tip de prejudiciu un loc aparte, oferindu-i un regim juridic special tocmai pentru a proteja victimele prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse și pentru a oferi o compensare a situației dezavantajoase cauzată de ratarea unei oportunități.
În cadrul acestui articol urmează să analizăm modul de reglementare a acestui tip de prejudiciu în diferite sisteme europene de drept, condițiile reparării prejudiciului prin prisma noilor reglementări ale Codului civil român, dar și modalitățile de reparație, care vor fi explicate prin prisma soluțiilor jurisprudențiale.
2. Necesitatea reglementării. Principiul reparării integrale a prejudiciului
În majoritatea legislațiilor străine, prejudiciul suferit prin pierderea unei șanse este un prejudiciu reparabil, iar în sistemele de drept europene,[1] se poate dispune și repararea prejudiciului viitor, chiar dacă producerea acestuia este considerată, într-o oarecare măsură, nesigură.[2]
Astfel, cu toate că în majoritatea sistemelor de drept certitudinea prejudiciului este o condiție pentru repararea acestuia, vor fi reparate și acele prejudicii care încă nu s-au produs, dar există temei pentru a crede că urmează să se producă.
În Anglia[3], Franța, Germania, Scoția[4] și Belgia[5], instanțele au dispus repararea prejudiciilor rezultate din pierderea unei șanse, pe motiv că pierderea șansei este ea însăși un prejudiciu care va fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, care nu a putut fi obținut din cauza intervenției faptei ilicite. În consecință, reparația nu va fi integrală, ci parțială, și se va acorda în funcție de probabilitatea pe care o avea șansa să se realizeze, în lipsa unei acțiuni sau inacțiuni din partea autorului faptei ilicite.
Literatura juridică franceză a acordat noțiunii de pierdere a unei șanse o deosebită importanță încă din secolul trecut, existând o jurisprudență bogată în acest sens. În practica judiciară din Franța au fost calificate ca șanse pierdute, care întrunesc condiția seriozității: pierderea posibilității candidatului de a se prezenta la examen din cauza accidentului, în condițiile în care dosarul de concurs și rezultatele profesionale îndreptățeau la un rezultat de promovare a concursului; situația reclamantului care din cauza avocatului său, a fost pus în imposibilitate de a-și valorifica drepturile, deși existau șanse reale să câștige procesul (în speță, avocatul părții nu a exercitat, în termenul legal, calea de atac a recursului).[6]
Codul Civil Austriac prevede la art. 1324, art. 1325 și art. 1331 că prejudiciul viitor va fi reparat, deoarece gradul ridicat de probabilitate al producerii sale este o valoare în sine, care poate fi compensată. De asemenea, legiuitorul austriac reglementează și un alt criteriu de reparare a prejudiciului suferit în urma pierderii unei șanse, și anume, forma de vinovăție a autorului prejudiciului: intenție sau culpă gravă.[7]
De asemenea, în dreptul italian este consacrat acest tip de prejudiciu, iar dacă întinderea prejudiciului nu poate fi stabilită, potrivit art. 1226 C. civ. italian, judecătorul va dispune reparația acestuia în mod echitabil.[8]
3. Scurt istoric privind prezența prejudiciului suferit prin pierderea unei șanse în dreptul român:
Dispozițiile art. 998-1003 din vechiul Cod civil (1864) nu făceau nicio referire cu privire la conținutul noțiunii de prejudiciu,[9] însă acesta a fost larg utilizat în terminologia juridică, fiind considerat în doctrină și în jurisprudență un element esențial, atât al răspunderii civile delictuale, cât și contractuale, precum și o condiție a angajării acestora. Astfel, neexistând o reglementare expresă, definirea trăsăturilor caracteristice și condițiilor de evaluare ale prejudiciului a avut loc pe cale jurisprudențială și doctrinară.
Din textele vechiului Cod civil[10] rezultă că toți cei care sunt lezați printr-un fapt prejudiciabil pot exercita acțiunea în daune-interese,[11] doctrina recunoscând atât natura patrimonială, cât și cea nepatrimonială a prejudiciului. În practica judiciară anterioară adoptării noului Cod civil a fost admis, în unanimitate, că poate fi angajată răspunderea civilă delictuală ori de câte ori prejudiciul constituie rezultatul încălcării unui drept subiectiv. [12]
Astfel, prejudiciile consacrate legal și jurisprudențial, în reglementarea vechiului Cod civil au fost: prejudiciile patrimoniale, a căror reparație nu a ridicat probleme, și prejudiciile nepatrimoniale, numite și daune morale, care nu pot fi reparate, ci doar compensate, în vederea diminuării consecințelor pierderii suferite sau a drepturilor lezate. De asemenea, jurisprudența a admis existența unui prejudiciu rezultat din încălcarea unui drept subiectiv, dar și a unui simplu interes al persoanei vătămate, cu condiția ca acesta să aibă un caracter stabil și să fie licit și moral.
Un alt tip de prejudiciu, nereglementat sub imperiul Codului civil de la 1864, însă discutat pe larg în doctrină[13], este prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse, existând în acest sens controverse privind caracterul viitor și incert al acestuia și efectul extinderii obligației de reparație la daunele considerate eventuale.
În doctrina, sub imperiul Codului civil de la 1864, s-a afirmat că poate fi cert nu numai prejudiciul actual, ci și cel viitor, în măsura în care apare ca o prelungire directă și necesară a unei fapte actuale, și dacă există posibilitatea evaluării sale judiciare. Cu privire la acest aspect, practica judiciară a statuat că ”prejudiciul viitor este, de asemenea, supus reparării dacă există siguranța producerii sale, precum și elemente îndestulătoare pentru a-i determina întinderea.” [14]
Jurisprudențial, anterior noii reglementări, au fost indemnizate prejudiciile rezultate din pierderea unei șanse chiar dacă instanțele, în motivarea hotărârilor, nu foloseau această sintagmă și nici nu invocau argumente privind pierderea șansei. Astfel, într-o cauză soluționată de instanța supremă în anul 1992 s-a apreciat că: „este îndreptățită să obțină repararea prejudiciului, persoana care, deși nu era încadrată în muncă la data evenimentului, din probele administrate a rezultat, cu certitudine, că urma să se angajeze, iar această întârziere se datorează neîndoielnic săvârșirii faptei ilicite a cărei victimă a fost”[15].
4. Reglementarea prejudiciului suferit prin pierderea unei șanse în noul Cod civil:
Noul Cod civil recunoaște următoarele tipuri de prejudicii[16]:
– prejudiciile patrimoniale, care sunt consecințe negative asupra patrimoniului unei persoane, de exemplu: distrugerea unui bun sau pierderea unui profit;
– prejudiciile nepatrimoniale (morale), care constau în dureri psihice și suferințe psihice cauzate persoanei.
Pentru angajarea răspunderii civile, pe lângă condiția existenței unui prejudiciu, este necesar ca acesta să fie cert, direct, personal și să rezulte din atingerea sau încălcarea unei drept sau interes legitim[17].
În urma adoptării actualului Cod Civil, prin art. 1532 alin. (2) [18] și art. 1385 alin. (4) [19], legiuitorul a oferit o nouă abordare instituției răspunderii civile delictuale. În noul context legal, pentru prima dată în dreptul român s-a reglementat în mod expres posibilitatea reparării unui tip de prejudiciu distinct, și anume, prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse.[20]
În cele ce urmează, vom analiza condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească prejudiciul suferit prin pierderea unei șanse pentru a fi reparabil sau indemnizabil.
a) Condiția caracterului cert in cazul prejudiciului suferit prin pierderea unei șanse
Doctrina a statuat că certitudinea prejudiciului este caracterul său cel mai important[21]. Un prejudiciu este considerat cert atunci când existența lui, prezentă sau viitoare, este sigură, iar întinderea sa poate fi stabilită în prezent. În literatura de specialitate s-a statuat că nu sunt certe prejudiciile viitoare și eventuale, adică acele prejudicii ale căror producere este îndoielnică și pe cale de consecință, nu se va putea dispune indemnizarea lor[22].
Astfel, de-a lungul timpului, s-au conturat două opinii privitoare la caracterul cert al prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse.
Unii autori susțin că prejudiciul suferit prin pierderea unei șanse contrazice, într-o anumită măsură, ideea de certitudine a daunei, astfel încât are loc o extindere a obligației de reparație și la prejudiciile care ar putea fi considerate ca eventuale,[23] aceasta fiind considerată o excepție de la regulă, o atenuare a condiției certitudinii prejudiciului.
Într-o altă opinie, susținută de doctrină, în cazul prejudiciului suferit prin pierderea unei șanse, prejudiciul există și este cert, „fiind echivalentul pecuniar al șanselor de câștig sau pierdere”.[24]
Doctrina română recentă[25], pare să se ralieze la opinia conturată în sistemul francez de drept, considerând, prin raportare la condițiile șansei că: „dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, prejudiciul este și rămâne cu totul eventual sau ipotetic și bineînțeles, incert și nereparabil”.
Așadar, atâta timp cât condițiile șansei nu sunt îndeplinite, lipsește caracterul cert, per a contrario, atâta timp cât condițiile șansei sunt îndeplinite, rezultă că prejudiciul are caracter cert, fiind reparabil.
Acest tip de prejudiciu privește acele urmări negative cauzate de o faptă ilicită, care constau în ratarea posibilității reale și serioase ”privind producerea unui eveniment favorabil pentru viața victimei, care i-ar fi putut aduce împliniri în viața personală sau în plan economic prin realizarea unor proiecte”.[26]
Astfel, șansa are o valoare economică în sine, existența ei este certă, iar nematerializarea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă este, de asemenea, un fapt cert[27].
De asemenea, jurisprudența a statuat că: ”în mod cert Curtea nu poate prevedea ce s-ar fi întâmplat dacă procedura ar fi fost echitabilă, dar apreciază că este rezonabil să se considere că reclamantul a pierdut o şansă reală”.[28]
Astfel, pierderea unei șanse reale și serioase, constituie în sine un prejudiciu cert, care poate angaja răspunderea civilă delictuală, în cazul în care se constată dispariția posibilității reale care putea să ducă la realizarea acelei șanse.
Această opinie este îmbrățișată în sistemul de drept anglo-saxon[29] și în doctrina franceză[30] și italiană[31] care subliniază că șansa are o valoare economică în sine, contrar interpretării care afirmă că nu poate exista o obligație de reparație a prejudiciului în cazul pierderii unei șanse din cauza dificultății de evaluare a acesteia. De altfel, în această logică, nu ar fi fost niciodată reparabile prejudiciile nepatrimoniale.
Noul Cod civil, odată cu reglementarea acestui tip de prejudiciu, a reglementat și modalitatea de determinare a întinderii reparației,[32] tocmai cu scopul de a facilita o jurisprudență unitară, astfel încât victimele care au suferit un prejudiciu prin pierderea unei șanse să poate obține despăgubirile la care sunt îndreptățite.
În concluzie, inclusiv prejudiciul sub forma pierderii unei șanse este un prejudiciu cert, actual, dar care poate avea caracter continuu, manifestându-se la momentul judecării cauzei, șansa fiind deja pierdută, dar consecințele pierderii șansei se vor manifesta în viitor, existând certitudinea producerii acestora.[33]
b) Condiția caracterului real si serios al șansei
Pentru a putea obține compensarea prejudiciului, victima va trebui să demonstreze și faptul că a fost ratată o șansă reală și serioasă, fiind aproape o certitudine că obiectivele propuse s-ar fi îndeplinit dacă nu ar fi intervenit evenimentul care a condus la ratarea șansei. Astfel, o altă condiție esențială pentru angajarea răspunderii civile delictuale în cazul prejudiciului suferit prin pierderea unei șanse este aceea ca șansa să fie reală și serioasă.
Cu privire la caracterul real al șansei, doctrina[34] a apreciat că o șansă este reală atunci când la momentul intervenției faptei ilicite, victima prejudiciului a fost în cursul exercitării sau realizării șansei sale ori în măsură să profite de acea șansă, după caz, pe punctul de a profita de acea șansă. Astfel, s-a concluzionat, că la stabilirea caracterului real al șansei pierdute trebuie avute în vedere două ipoteze, în funcție de faptul dacă victima prejudiciului și-a încercat sau nu șansa în momentul săvârșirii faptei ilicite, care a împiedicat-o să obțină avantajul dorit.[35]
În doctrina franceză, s-a statuat că șansa nu este reală când „[…] reclamantul nu era în curs de exercitare a șansei de care se plânge că a fost privat. Astfel, s-a considerat că pierderea unei șanse de promovare profesională, în urma accidentului suferit, nu prezintă caracterele unui prejudiciu cert, decât dacă promovarea era iminentă la momentul producerii faptului ilicit.”[36]
Prin urmare, reperul esențial în analiza caracterului real al șansei este cel al momentului în care intervine fapta ilicită care blochează realizarea șansei. Trebuie ca victima, la acest moment, să se afle pe punctul de începe să-și fructifice șansa sau chiar în cursul fructificării șansei, după cum s-a afirmat și în doctrină: „posibilitatea evenimentului favorabil trebuie să fie mai mult decât o simplă dorinţă subiectivă a victimei.”[37].
Așadar, această condiție lipsește atunci când între momentul săvârșirii faptei și momentul la care victima intenționa să-și fructific șansa este o întindere temporală suficient de mare încât să indice că nu exista un interes real de a urmări materializarea șansei.
Condiția caracterului serios al șansei se va aprecia raportat la probabilitatea obținerii avantajului. Șansa pierdută este considerată serioasă dacă există suficiente date pentru a se putea afirma că era probabil ca evenimentul să se fi realizat în mod favorabil pentru victimă. Șansa întâmplării trebuie să aibă un minim temei, care să ne permită să concluzionăm că victima ar fi putut obține avantajul dorit sau evita paguba în lipsa delictului civil, care a determinat ratarea evenimentului favorabil.
Conform jurisprudenței recente, ”se poate vorbi de o şansă serioasă numai în măsura în care probabilitatea producerii evenimentului favorabil este semnificativă”[38]. Astfel, despăgubirea va fi proporțională cu procentul în care acel avantaj ar fi putut fi obținut de victimă ori cu procentul în care paguba respectivă ar fi putut fi evitată[39].
În jurisprudența română și cea străină au fost considerate șanse reale și serioase, care au fost pierdute ca urmare a unui fapt ilicit:
– situația unui ofertant, care nu a fost selectat pentru atribuirea unui contract de achiziții, iar în urma contestației sale, decizia de atribuire este anulată, însă autoritatea contractantă nu mai este în măsură să redeschidă procedura de cerere de ofertă privind contractul de achiziții publice în cauză. Instanța a decis că interesele acestui ofertant pot fi protejate, de exemplu, printr-o compensație pecuniară care să corespundă pierderii șansei de a i se atribui contractul său, dacă se poate stabili cu certitudine că ofertantului trebuia să i se atribuie contractul de achiziții. [40]
– situația reclamantei care a pierdut șansa de a încheia un contract și solicită despăgubiri atât pentru cheltuielile efectuate cu ocazia negocierilor precontractuale, cât și pentru pierderea șansei de închiria imobilul unui terț pe durata acestor negocieri.[41]
– situația reclamantului care a pierdut șansa obținerii unei burse de studiu, bursă pe care a pierdut-o din cauza faptului că nu s-a putut prezenta la examen, fiind accidentat în timp ce traversa în mod regulamentar pe trecerea de pietoni de către un autoturism.[42]
În concluzie, pentru a se putea acorda indemnizarea prejudiciului constând în pierderea unei șanse se cere a se dovedi atât că la momentul intervenției faptei ilicite, care a cauzat pierderea șansei, victima era în cursul exercitării șansei sale ori în măsură să profite de ea, cât și că exista o probabilitate a obținerii avantajului dorit.
De asemenea, o altă condiție pentru reparația acestui prejudiciu, o reprezintă existența unei legături de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în sensul că fapta ilicită a determinat neproducerea evenimentului de natură să îi creeze victimei un avantaj sau să ocazioneze evitarea unei pagube.
5. Modalități de evaluare și reparare a prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse:
Codul civil[43] stabilește criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumul reparației prejudiciului și anume că acesta va fi proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.
Analizând dispozițiile art. 1385, alin. (4) din Codul civil, rezultă că ceea ce interesează la stabilirea cuantumului despăgubirilor sunt: ”consecințele pierderii șansei, care urmează să fie compensate sau indemnizate, mai degrabă decât ideea de reparație”[44], reparația fiind aproape imposibilă, aceasta presupunând restabilirea situației inițiale, or, acest lucru este imposibil în situația pierderii unei șanse.
Victima pierderii unei șanse nu reproșează nerealizarea unui rezultat cuantificabil, ci imposibilitatea de a fi fructificat o probabilitate[45].
Astfel, obiectul probei nu îl constituie avantajul în sine sau paguba ca atare, ci șansa pierdută și probabilitatea realizării acesteia în sensul obținerii avantajului sau evitării pagubei.
Într-o opinie[46] s-a apreciat cu privire la cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate, că acesta va fi redus și nu va acoperi întregul avantaj care putea fi obținut în cazul neintervenției faptei ilicite.
În opinia noastră, cuantumul indemnizării prejudiciului va fi stabilit printr-un calcul al probabilităților, fiind egal cu un anumit procent din indemnizația care ar fi fost acordată pentru prejudiciul efectiv suferit, dacă nu ne-am fi aflat în ipoteza pierderii șansei.
Astfel, principiul reparării integrale a prejudiciului impune acoperirea întregului avantaj ce putea fi obținut, iar dacă probabilitatea obținerii întregului avantaj era de 100%, atunci este normal ca și despăgubirea să fie de 100% din valoarea economică pierdută.
Nu există nicio rațiune pentru care întregul avantaj pierdut să nu fie indemnizat, asta în situația în care obținerea lui era iminentă în lipsa faptei ilicite.
Într-o cauză s-a impus să i se acorde reclamantei, care a pierdut șansa de a încheia un contract, din cauza conduitei ilegale a Comisiei Comunităților Europene, prejudiciul cu titlu de pierdere a șansei de a închiria imobilul unui terț pentru 2 luni, stabilit la suma de 20 000 de euro[47].
De asemenea, într-o altă cauză, în care reclamanta a pierdut șansa reală de a administra efectiv societatea și de a-i controla bunurile, Curtea, cu unanimitate de voturi, i-a acordat acesteia suma de 500 000 de euro pentru prejudiciul suferit. [48].
Jurisprudența recentă română a acordat 100% din valoarea avantajului economic pierdut, constând în suma maximă de finanțare nerambursabilă ce putea fi obținută dacă nu ar fi intervenit fapta ilicită.[49]
De altfel, contrar altor legislații străine[50], noul Cod civil român nu prevede că ar exista două prejudicii, unul inițial constând în pierderea șansei și un prejudiciu final constând în avantajul economic pierdut.
Conchizând asupra acestui aspect, considerăm că dreptul român reglementează un prejudiciu unic format din avantajul economic pierdut ca urmare a pierderii șansei, deoarece șansa nu are o valoare intrinsecă ci are o valoare prin raportare la
6. Concluzii:
Necesitatea reglementării prejudiciului constând în pierderea unei șanse a apărut ca urmare a caracterului controversat al naturii juridice al acestuia, și anume prejudiciu cert vs. prejudiciu incert.
Dincolo de nuanțele doctrinare prezentate mai sus, este evident faptul că legiuitorul prin reglementarea expresă a prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse a urmărit repararea acestuia în acord cu principiile care guvernează dreptul obligațiilor, inclusiv cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1385 alin. (1) C. civ.
Prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse este reglementat în majoritatea sistemelor europene de drept, existând o jurisprudență bogată în acest sens. Cu toate că în vechiul Cod civil nu exista o reglementare specială a acestui tip distinct de prejudiciu, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească acesta pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală au fost stabilite pe cale jurisprudențială și doctrinară.
Noul Cod civil acordă prejudiciului suferit prin pierderea unei șanse un loc aparte, stabilind un regim juridic special în raport cu categoriile clasice de prejudicii. Astfel, prin noua reglementare, a fost recunoscută necesitatea indemnizării unui astfel de prejudiciu.
Doctrina a stabilit că certitudinea prejudiciului este caracterul său cel mai important, fiind discutabil dacă prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse îndeplinește această condiție. În acest sens s-au conturat două opinii. Prima este cea potrivit căreia, acest prejudiciu reprezintă o excepție de la regulă. Opinia majoritară, cea la care achiesăm și noi, este cea potrivit căreia pierderea unei șanse reale și serioase constituie un prejudiciu cert, șansa având o valoare economică în sine.
Prin noua reglementare, un prejudiciu controversat din perspectiva îndeplinirii condițiilor clasice devine „cert” și reparabil.
Prin analiza dispozițiilor legale, am arătat că pentru ca un prejudiciu rezultat din pierderea unei șanse să poată fi indemnizat, șansa trebuie să fie reală și serioasă, ceea ce presupune ca victima prejudiciului să fi fost în cursul exercitării șansei sale ori în măsură sa profite de acea șansă, dar și să existe date suficiente pentru a se putea afirma că exista o probabilitate ca victima să fi obținut avantajul dorit, dacă nu intervenea fapta ilicită.
Din perspectiva întinderii prejudiciului, două criterii sunt importante a fi avute în vedere de jurisprudență: probabilitatea reală și serioasă de fructificare a șansei și gradul de vinovăție al autorului faptei ilicite, fiind normal ca un autor care acționează cu intenția directă de a priva victima de o șansă să fie mai aspru sancționat decât un autor care din culpă cauzează pierderea șansei.
[1] A se vedea spre exemplu: Austria, Germania, Anglia, Franța, Italia, Scoția, Belgia.
[2] Study Group on a European Civil Code, Research Group on EC Private Law (Acquis Group), Principles, Definitions and Model Rules of European Private Law. Draft Common Frame of Reference (DCFR), p. 940, Outline Edition (2009), Munich: Sellier Publishing House.
[3]A se vedea Chaplin v. Hicks [1911], apud. DCFR, p. 951.
[4] A se vedea Hogg and McBryde, paras. 22.78-22.79, apud. DCFR, p. 951.
[5] A se vedea Ronse, Schade en schadeloosstelling, no. 104.1, apud. DCFR, p. 951.
[6] C. Jugastru, Prejudiciul: repere românești în context european, p. 21-24, Ed. Hamangiu, București, 2013.
[7] Ibidem.
[8] Gazzoni, Manuale di diritto privato, 641 ff; Bianca, La responsabilità, 165 ff, apud. DCFR, p. 951.
[9] L.R.Boilă, Discuții privind prejudiciul cauzat prin pierderea șansei de a obține un avantaj în cadrul răspunderii civile delictuale, în Revista ”Dreptul” nr. 7/2010, p. 99.
[10] Art. 998 Cod civil român de la 1864 : ”Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe aceia din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara.”; Art 999: ” Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.”.
[11] I. Dogaru, P. Drăghici, Bazele dreptului civil. Volumul III. Teoria generală a obligațiilor, p. 245, Ed. C. H. Beck, București, 2009.
[12] I. Dogaru, P. Drăghici, op. cit., p. 240.
[13] Ibidem.
[14] I. Dogaru, P. Drăghici, op. cit., p. 253.
[15] C.S.J., s. civ., dec. nr. 17/1992, apud. I. Adam, Drept civil. Obligațiile. Faptul Juridic, Ed. C. H. Beck, București, 2013, p. 271.
[16] B. Oglindă, Dreptul Afacerilor. Teoria Generală. Contractul, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 463-464
[17] L. Pop, I.-F. Popa, S.-I. Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile., Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 333.
[18] Art. 1532 C. civ: (Caracterul cert al prejudiciului)
(2) Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului.
[19] Art. 1385 C. civ: (Întinderea reparaţiei)
(4) Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.
[20] C. Jugastru, Prejudiciul: repere românești în context european, p. 21-24, Ed. Hamangiu, București, 2013.
[21] Ibidem.
[22] Ibidem.
[23] P. Vasilescu, Drept civil.Obligații, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 579-580.
[24] P. Pricope, Răspunderea civilă delictuală în reglementarea noului Cod civil, a Codului civil din 1864 și a dreptului european, Ed. Hamangiu, București, 2013, pag. 78.
[25] L. Pop, I.F. Popa, S. I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 564.
[26] F. I. Mangu, Răspunderea civilă. Constantele răspunderii civile, Ed. Universul Juridic, București, 2014, pag. 160.
[27] Ibidem.
[28] CEDO, Cauza Constantinescu vs. România, din 27 iunie 2000, disponibilă aici.
[29] R.H. Sturgess, The “Loss of Chance” Doctrine of Damages for Breach of Contract, The Florida Bar Journal, 2005 Volume 79, No. 9, p. 29; D.A. Fischer, Tort Recovery for Loss of a Chance, 36 Wake Forest L. Rev. 605 (2001).
[30] J. Ghestin, G. Viney, P. Jourdain, coord., Traité de droit civil, Les conditions de la responsabilité, 3e éd., L.G.D.J., Paris, 2002, p.73.
[31] R.C. Ferreira, The loss of chance in civil law countries: a comparative and critical analysis, Maastricht Journal 20 (1)/2013, p. 58.
[32] Art. 1385 alin. (4): ”Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei”.
[34] L. Pop, I-F Popa, S-I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, 2012, București, p. 417.
[35] F. I. Mangu, Răspunderea civilă. Constantele răspunderii civile, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 166.
[36] P. Pricope, Răspunderea civilă delictuală în reglementarea noului Cod civil, a Codului civil din 1864 și a dreptului european, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 80.
[37] S. Neculaescu, Pierderea şansei – prejudiciu reparabil, în „Revista Studii De Drept Românesc”, an 21 (56), nr. 4, p. 327.
[38] Jud. Craiova, Sentința civ. nr. 15715 din 16.12.2014 disponibilă aici.
[39] Ibidem.
[40] Cauza T‑461/08 Evropaïki Dynamiki – Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE vs. Băncii Europene de Investiții (BEI) disponibila aici.
[41] Cauza T‑271/04 Citymo SA vs. Comisia Comunităților Europene: „Această soluție se impune având în vedere faptul că în situația foarte probabilă în care reclamantul ar fi promovat examenul la data de 20.09.2012 cu nota minimă 5, acesta ar fi beneficiat de bursă pe întreaga durată a anului II de studiu. Se are în vedere situația școlară a reclamantului care a obținut nota 6 când a susținut examenul, având media generală anuală peste 8 în primii doi ani de studiu.”
[42] Jud. Craiova, Sentința civ. nr. 15715 din 16.12.2014.
[43] Art. 1385, alin. (4): ”Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.”
[44] C. Jugastru, Prejudiciul: repere românești în context european, p. 21-24, Ed. Hamangiu, București, 2013.
[45] P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 579-580.
[46] I. Ciochină-Barbu, O nouă viziune asupra prejudiciului ca element al răspunderii civile delictuale, în „Juridica” nr. 1/2013, p. 4.
[47] Cauza T‑271/04 Citymo SA vs. Comisia Comunităților Europene.
[48] CEDO, Cauza Sovtransavto Holding vs. Ucraina, Hotărârea din 2 octombrie 2003.
[49] C. A. Cluj, Sentința civilă nr. 530 din 12 noiembrie 2014, disponibilă aici.
[50] A se vedea art. 1346 din Anteproiectul francez Catala: „pierderea unei şanse constituie un prejudiciu reparabil distinct de avantajul pe care l-ar fi procurat dacă şansa s-ar fi realizat”.
Avocat dr. Bazil Oglindă
Managing Partner OGLINDĂ & PARTNERS
Vicepreședinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR
Avocat Eugen Sârbu
OGLINDĂ & PARTNERS
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
