BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte Craiovan și alții. Respingerea cererii de abținere introdusă de un complet de trei judecători, și lipsa de imparțialitate obiectivă și subiectivă

12.09.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE
Abonare newsletter
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Adina Mihalache

Adina Mihalache

Secția a treia, CEDO

Cererea nr. 60293/13
Mihai Craiovan și alții împotriva României
introdusă în 6 septembrie 2013 și comunicată în 6 octombrie 2015

1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamanți, rezumată de Curte și tradusă de noi)

Lista cu numele reclamanților figurează în anexă.

În mai 2007, V.D., tatăl, și, respectiv, soțul celor doi reclamanți Varga („reclamanții Varga”), au semnat în fața unui notar un antecontract de vânzare cu societatea comercială R.; antecontractul a avut ca obiect un imobil în construcție și prevedea plata unui avans. Reclamanții Varga sunt moștenitorii lui V.D., care a decedat între timp.

În ianuarie 2008, soții Craiovan („reclamanții Craiovan”) au semnat un antecontract de vânzare similar, tot cu societatea R. Societatea R. a obținut, între timp, un credit ipotecar de la banca C.R. („banca”) pentru a-și continua proiectul imobiliar, banca dându-și acordul înainte de vânzare.

Reclamanții au intrat în posesia imobilelor în cauză la date neprecizate; reclamanții Craiovan s-au mutat în acesta.
În cursul anului 2009, societatea R. a intrat în insolvență potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv.

1.2. Procedura de încheiere a contractelor de vânzare

La o dată neprecizată, toți cei patru reclamanți au sesizat Tribunalul Timiș („Tribunalul”), cu o acțiune în vederea obligării lichidatorului judiciar al societății R. să încheie cu aceștia contracte de vânzare în formă autentică; aceștia s-au bazat pe articolul 931 din Legea nr. 85/2006 (a se vedea mai jos în partea „Dreptul pertinent aplicabil la nivel național”).

Printr-o hotărâre interlocutorie din 20 mai 2010, tribunalul a admis cererea acestora, a obligat lichidatorul la încheierea contractelor de vânzare și a decis radierea sarcinilor înscrise în cartea funciară în favoarea băncii.

În 12 iulie 2010, cei patru reclamanți au încheiat în fața notarului contractele de vânzare a celor două imobile în litigiu („contractele de vânzare”); contractele conțineau mențiunea că imobilele erau libere de orice sarcini, și beneficiau de o garanție împotriva evicțiunii.

Banca a formulat recurs; aceasta a susținut că acțiunea reclamanților era nefondată și a cerut, cu titlu subsidiar, menținerea dreptului său de ipotecă. Printr-o hotărâre definitivă din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara („Curtea de Apel”), statuând într-un complet format din judecătorii C.B.N., A.R.S. și M.O.G., a admis în parte recursul și a anulat hotărârea Tribunalului privind radierea sarcinilor înscrise în cartea funciară. Curtea de Apel a constatat, printre altele, că ipoteca băncii nu a fost ridicată numai prin simplul fapt al încheierii contractelor de vânzare, în măsura în care banca nu încasase sumele rezultate în urma lichidării bunului care făcea obiectul ipotecii.

1.3. Procedura de anulare a contractelor de vânzare

La cererea băncii, Tribunalul a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare prin hotărârea din 6 octombrie 2011 și l-a obligat pe lichidatorul judiciar al societății R. să reînscrie în cartea funciară dreptul de ipotecă al băncii asupra imobilelor în litigiu.

Reclamanții au formulat recurs. Printr-o hotărâre definitivă din 6 martie 2012, Curtea de Apel a respins recursul; completul de judecată a fost compus din judecătorii C.B.N., A.R.S. și M.O.G. Curtea de Apel a reținut, printre altele, autoritatea de lucru judecat a hotărârii din 18 ianuarie 2011 prin care s-a constatat că nu exista niciun motiv pentru a decide cu privire la radierea sarcinilor în favoarea băncii.

1.4. Contestarea creanței băncii

În 20 octombrie 2011, reclamanții au sesizat Tribunalul cu o contestație împotriva înscrierii creanței băncii pe tabloul creditorilor. Printr-o hotărâre din 14 iunie 2012, Tribunalul le-a respins contestația.

Reclamanții au formulat recurs la Curtea de Apel. Apelul lor a fost atribuit unui complet format din trei judecători, din care făceau parte A.R.S. și M.O.G. Aceștia au depus o cerere de abținere și au susținut că se pronunțaseră deja asupra unor aspecte din litigul care făcea obiectul recursului; ei s-au bazat pe articolul 27 alineatul (1) din Codul de procedură civilă („CPP”), astfel cum era în vigoare la momentul respectiv. C.B.N., care îl înlocuise, între timp, pe cel de-al treilea judecător din complet, a făcut o cerere identică. Printr-o hotărâre interlocutorie din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel, în complet format din trei judecători, a respins cererea de abținere. Considerând că dispoziția legală aplicabilă era articolul 27 alineatul (7) din CPC, Curtea de Apel a considerat că aspectele din litigiu cu privire la care C.B.N., A.R.S. și M.O.G. se pronunțaseră anterior erau diferite. Această hotărâre interlocutorie nu putea fi atacată cu apel.

Printr-o hotărâre definitivă din 20 martie 2013, Curtea de Apel, în complet format din C.B.N., A.R.S. și M.O.G., a respins recursul formulat de reclamanți. În ceea ce privește, printre altele, argumentul reclamanților potrivit căruia ipoteca băncii fusese ridicată prin plata prețului imobilelor în cauză, Curtea de Apel l-a respins pe motiv că din hotărârea sa din 18 ianuarie 2011 rezultă că reclamanții plătiseră într-adevăr prețul, dar că suma nu fusese plătită băncii și că radierea sarcinilor nu era justificată.

2. Dreptul pertinent aplicabil la nivel național:

Dispozițiile relevante din CPC, astfel cum erau în vigoare la momentul respectiv, erau formulate după cum urmează:

Articolul 25

„Judecătorul care ştie că există un motiv de recuzare în privinţa sa este dator să înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la judecarea pricinii.”

Articolul 26

„Abţinerea se propune de judecător şi se judecă potrivit normelor prevăzute de art. 30, 31 şi 32.”

Articolul 27

„Judecătorul poate fi recuzat:

1.când el (…) are vreun interes în judecarea pricinii (…);

7.dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă (…);”

Articolul 30

„(1) Recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanţa respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat. (…)”

Articolul 31

„(1) Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat. (…)”

Articolul 931 din Legea nr. 85/2006 prevedea în sarcina administratorului sau a lichidatorului judiciar obligația de a încheia contractul de vânzare atunci când antecontractul de vânzare a fost încheiat înainte de deschiderea procedurii și dacă trei condiții sunt îndeplinite:
(i) preţul contractual a fost achitat integral sau putea fi achitat, iar bunul se afla în posesia promitentului – cumpărător;
(ii) preţul nu era inferior valorii de piaţă a bunului; și
(iii) bunul nu avea o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare.

3. Capăt de cerere:

Bazându-se pe articolul 6 § 1 din Convenție, reclamanții invocă lipsa de imparțialitate a completului de judecată al Curții de Apel Timișoara care a pronunțat hotărârea din 20 martie 2013. Aceștia susțin că cei trei judecătorii din complet s-au abținut să se pronunțe în cauză, ceea ce dovedește că aveau deja o opinie preconcepută asupra litigiului. Referindu-se la cauzele Cubber De împ. Belgiei (26 octombrie 1984, seria A nr. 86) și Castillo Algar împ. Spaniei (28 octombrie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII), aceștia consideră că cei trei judecători în cauză nu au îndeplinit criteriile de imparțialitate, nici din punct de vedere subiectiv, nici din punct de vedere obiectiv.

4. Intrebare adresată părților:

Litigiul cu privire la drepturile cu caracter civil ale reclamanților a fost examinat în mod echitabil, astfel cum prevede articolul 6 § 1 din Convenție? În special, instanța care a pronunțat hotărârea din 20 martie 2013 a fost independentă și imparțială, astfel cum impune articolul 6 § 1 din Convenție?

ANEXĂ
1. Mihai CRAIOVAN, născut în 04/04/1962, este un cetățean român născut în 1962, și locuiește în GIROC.
2. Dana Lucia CRAIOVAN, născută în 21/12/1962, este un cetățean român născut în 1962, și locuiește în GIROC.
3. Floare VARGA este cetățean român, și locuiește în CHIȘINEU‑CRIȘ.
4. Florin VARGA, născut în 04/08/1971, este un cetățean român născut în 1971, și locuiește în TIMIȘOARA.

Adina Mihalache (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

dr. Mihaela Mazilu-Babel (selecție și supervizare traducere)

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week