Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

ANI sesizează DNA ref. infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție și conflict de interese
13.09.2016 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese și a altor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție de către B. I. I., Director la Direcția Management Financiar A. P. C. Ministerul Fondurilor Europene, potrivit unui comunicat al ANI, dat publicității marți, 13 septembrie 2016.

În exercitarea funcției publice, B. I. I. a semnat listele de verificare a achizițiilor publice pentru două societăți comerciale care au încheiat contracte, în calitate de beneficiar, cu S.C. R. B. C. S.R.L, în calitate de consultant, societate în cadrul căreia aceasta a avut contract de muncă în ultimii 5 ani, rezultând astfel indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese. Valoarea celor două contracte de achiziții publice a fost în cuantum de 20.000 euro, respectiv de 4.000 euro (echivalentul sumei de 17.683 lei).

De asemenea, ulterior numirii acesteia în funcția publică, Ministerul pentru Societatea Informațională, în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice, a încheiat un contract de finanțare cu S.C. European Funds Invest S.R.L., societate la care B. I. I. a deținut funcția de administrator si pentru care a întocmit o serie de documente care au stat la baza încheierii contractului.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către B. I. I. infracțiunii prevăzute de art.12, lit.b) din Legea nr.78/2000 potrivit căruia „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii” și a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

Secţiuni: Content, Drept penal | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO