CJUE. Cauza C-28/15 Koninklijke KPN. Prof. univ. dr. Camelia Toader, membru al completului
15 septembrie 2016 | JURIDICE.ro
Joi, 15 septembrie 2016, a fost pronunțată hotărârea în cauza C-28/15 Koninklijke KPN.
Prof. univ. dr. Camelia Toader a fost membru al completului de judecată.
Curtea a hotărât:
1) Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă‑cadru), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009, coroborat cu articolele 8 și 13 din Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (Directiva privind accesul), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, trebuie interpretat în sensul că o instanță națională, sesizată cu un litigiu privind legalitatea unei obligații tarifare impuse de autoritatea națională de reglementare pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor telefonice în rețele fixe și în rețele mobile, se poate îndepărta de Recomandarea 2009/396/CE a Comisiei din 7 mai 2009 cu privire la reglementarea tarifelor de terminare a apelurilor telefonice în rețele fixe și în rețele mobile în UE, care preconizează modelul de calculare a costurilor numit „Bulric strict” (Bottom‑Up Long‑Run Incremental Costs) drept măsură adecvată de reglementare a prețurilor pe piața serviciilor de terminare a apelurilor telefonice, numai în cazul în care consideră că motive privind circumstanțele speței, în special caracteristicile specifice ale pieței statului membru în discuție, impun acest lucru.
2) Dreptul Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că o instanță națională, sesizată cu un litigiu privind legalitatea unei obligații tarifare impuse de autoritatea națională de reglementare pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor telefonice în rețele fixe și în rețele mobile, poate aprecia proporționalitatea acestei obligații în lumina obiectivelor prevăzute la articolul 8 din Directiva 2002/21, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, precum și la articolul 13 din Directiva 2002/19, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, și să țină seama de faptul că obligația menționată urmărește să promoveze interesele utilizatorilor finali pe o piață cu amănuntul care nu este susceptibilă de a fi reglementată.
O instanță națională nu poate, atunci când exercită un control jurisdicțional al unei decizii a autorității naționale de reglementare, să impună acestei autorități să demonstreze că obligația respectivă conduce efectiv la realizarea obiectivelor prevăzute la articolul 8 din Directiva 2002/21, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140.
