Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA-Brașov. Abuz în serviciu. Control judiciar, urmărire penală
16.09.2016 | Georgiana-Camelia LUCIU

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust
Georgiana-Camelia Luciu

Georgiana-Camelia Luciu

DNA-Brașov. Abuz în serviciu. Control judiciar, urmărire penală.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 15 septembrie 2016, față de următorii inculpați:
C. A. A., la data faptei președinte al Consiliului Județean Brașov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul, în formă continuată,
M. G., la data faptei consilier județean, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
G. L. C., la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căreia s-au reținut două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul S. G., la data faptei și în prezent primar al municipiului Brașov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2013-2014, inculpații M. G. și G. L. C., în baza unei înțelegeri prealabile frauduloase cu inculpatul C. A. A., au făcut demersuri pentru obținerea nelegală a unei suprafețe de 110 mp teren în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov.
De fapt, inculpatul M. G. identificase anterior oportunitatea deschiderii unei farmacii în curtea spitalului județean, locație care asigura cel mai bun vad comercial pentru o astfel de activitate, cu atât mai mult cu cât conducerea spitalului refuzase până la acel moment să permită amplasarea unei astfel de unități. Refuzul fusese motivat prin aceea că astfel ar fi fost avantajată o singură firmă care ar fi făcut concurență neloială celorlalte.
Concret, inculpatul C. A. A., în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, îndeplinindu-și în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, dar și cu încălcarea prevederilor legale, a făcut demersuri pentru adoptarea și, ulterior, semnarea unei hotărâri prin care s-a aprobat închirierea terenului respectiv, fără existența unei justificări de necesitate și oportunitate în interes public și chiar în lipsa unei solicitări din partea conducerii spitalului.
Acționând în această manieră, inculpatul C. A. A. a urmărit obținerea de foloase necuvenite de către inculpatul M. G. care controla în fapt mai multe societăți comerciale, constând în edificarea unei construcții pe domeniul public în care ultimul să desfășoare activități comerciale în interesul său privat.
După adoptarea hotărârii, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a organizat, în data de 06 septembrie 2013, licitația publică cu strigare, după ce anterior caietul de sarcini fusese cumpărat de 3 firme controlate de inculpatul M. G.
Licitația a fost adjudecată de societatea administrată de inculpata G. L. C., în condițiile în care a mai existat o singură ofertă concurentă, care însă a licitat pentru un preț mai mic decât prețul de pornire al licitației.
În aceeași zi, inculpata G. L. C. a adus la cunoștința conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov faptul că suprafața de 110 mp astfel închiriată urma să fie destinată construcției unei clădiri pentru desfășurarea de activități comerciale.
Întrucât societatea respectivă nu îndeplinea condițiile pentru obținerea autorizației de construire (nu era titularul dreptului real și bunul făcea parte din domeniul public al județului Brașov), profitând de calitatea de consilier județean și membru al unui partid politic, dar și de susținerea din partea președintelui C. A. A., inculpatul Gavril Matei și-a exercitat influența la nivelul funcționarilor Primăriei Municipiului Brașov în vederea obținerii autorizației de construire, chiar dacă nu erau îndeplinite condițiile legale.
Urmare a acestor demersuri, la data de 7 noiembrie 2013, a fost eliberată o autorizație de construire ce a fost semnată printre alții și de suspectul S. G., în calitate de primar al municipiului Brașov, care cunoștea faptul că aceasta fusese emisă fără să fie îndeplinite condițiile impuse de lege.
După obținerea în mod nelegal a autorizației de construire, societatea respectivă a edificat pe terenul respectiv o construcție pe o suprafață mai mare decât cea închiriată, ocupând abuziv 40,29 mp din domeniul public.
Această situație a fost semnalată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, care a solicitat Consiliului Județean Brașov un punct de vedere raportat la neregulile semnalate.
Deși i s-au adus la cunoștință aceste aspecte, inculpatul C. A. A. a făcut presiuni asupra funcționarilor din aparatul administrativ al Consiliului Județean pentru modificarea contractului inițial în favoarea societății controlate de inculpatul M. G., atât prin mărirea suprafeței, cât și pentru acordarea dreptului firmei private de a subînchiria spațiul menționat, dar aceasta să se realizeze fără adoptarea unei noi hotărâri de Consiliu Județean.
De asemenea, inculpatul C. A. A. a tergiversat și întocmirea unui răspuns către Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, permițând astfel folosirea terenului închiriat, precum și subînchirierea clădirii edificate, cu încălcarea prevederilor legale și contractuale, peste limita de spațiu atribuit inițial.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații C. A. A., M. G. și G. L. C. trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați,
d) să nu depășească limita teritorială a județului Brașov (în cazul inculpatului C. A. A. ) și a României (în cazul celorlalți doi inculpați), decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpaților i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților și suspectului li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti