Varia
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
JURIDICE
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Definirea actelor de perversiune sexuala si a violului

07.04.2005 | JURIDICE.ro, Alina Matei

C a t r e

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

In baza art. 414² alin. 1 din Codul de procedura penala si art. 23 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, d e c l a r

RECURS IN INTERESUL LEGII

in vederea lamuririi sintagmei de „act sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex”, utilizata de art. 197 alin. 1 din Codul penal, cu consecinte asupra interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 197, art. 198 si art. 201, toate din Codul penal.

Examenul jurisprudentei actuale in materie penala evidentiaza mai multe orientari cu privire la:

Elementele materiale ce intra in continutul constitutiv al infractiunilor de viol si perversiuni sexuale.

I. Practica instantelor a devenit neunitara, dupa cum au achiesat la una sau alta din urmatoarele abordari teoretice:

1. Prin „act sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex” se intelege raportul sexual cu o persoana de sex diferit, relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, cat si actele de perversiune sexuala.

2. Prin „act sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex” se inteleg raportul heterosexual si relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, fiind exceptate actele de perversiune sexuala care sunt prevazute si sanctionate in mod distinct prin art. 201 din Codul penal.

1. Intr-o prima abordare jurisprudentiala, care considera ca infractiunea de viol absoarbe si pe cea de perversiuni sexuale, instantele s-au raportat la sintagma „act sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex”, modificare introdusa in textul art. 197 alin. 1 si art. 198 alin. 1 din Codul penal prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 89 din 26 iunie 2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 61 din 30 ianuarie 2002.

Astfel, in practica, s-a apreciat ca fapta primeste aceasta incadrare juridica intrucat elementul material al infractiunii de viol absoarbe in continutul sau, prin vointa legiuitorului, si elementul material al infractiunii de perversiuni sexuale.

2. O alta orientare a practicii judiciare a incadrat faptele atat in infractiunea de viol, cat si in cea de perversiuni sexuale, fie in concurs, fie autonom. Opinia a fost argumentata de faptul ca, datorita specificului pe care il prezinta structura complexa a infractiunii de viol, a autonomiei si independentei conferite fiecarei infractiuni de catre obiectul juridic special, precum si datorita argumentelor rezultate din tehnica legislativa, care evidentiaza vointa indubitabila a legiuitorului de a pastra eficienta practica a tuturor articolelor care reglementeaza infractiunile privitoare la viata sexuala, nu pot fi acceptate opiniile potrivit carora infractiunea de viol poate sa absoarba, ca element sau circumstanta agravanta, o actiune cu caracter sexual care, prin ea insasi, constituie o alta infractiune.

S-a considerat astfel ca faptele primesc aceasta incadrare juridica deoarece elementul material al infractiunii de viol nu poate absorbi, pentru motivele mai sus aratate, elementul material al infractiunii de perversiuni sexuale.

Aceste abordari diferite ale instantelor au fost de natura sa atraga in practica solutii contradictorii cu privire la incadrarea juridica si tratamentul sanctionator al unor fapte identice.

Cu privire la aceasta problema de drept s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Instanta suprema a stabilit ca, in cazul actelor realizate prin constrangere sau profitand de imposibilitatea victimei de a se apara sau de a-si exprima vointa, cand actul sexual se realizeaza firesc (intravaginal), intre persoane de sex diferit, sau nefiresc (prin raport oral sau anal), intre persoane de acelasi sex, acestea intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de viol, prevazuta de art. 197 alin. 1 din Codul penal (deciziile nr. 3175 din 20 iunie 2002, nr. 12 din 7 ianuarie 2003 si nr. 2993 din 24 iunie 2003 ale Curtii Supreme de Justitie – Sectia Penala, anexele nr. 1-3 si 53-54).

In cazul actelor sexuale nefiresti (orale si anale) savarsite, prin constrangere, intre persoane de sex diferit, acestea intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de perversiuni sexuale, prevazuta de art. 201 alin. 4 din Codul penal (deciziile nr. 5315 din 4 decembrie 2002 si nr. 3964 din 24 septembrie 2003 ale Curtii Supreme de Justitie – Sectia Penala, anexele 4-5).

Atunci cand, prin constrangere, se realizeaza atat acte sexuale firesti (intravaginale), cat si acte sexuale nefiresti (orale si anale), acestea intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de viol in concurs cu infractiunea de perversiuni sexuale (deciziile nr. 665 din 11 februarie 2003, nr. 1534 din 26 martie 2003 si decizia nr. 4373 din 9 octombrie 2003 ale Curtii Supreme de Justitie – Sectia Penala, anexele 6-8 si 10-35).

In schimb, prin decizia nr. 3342 din 10 iulie 2003, pronuntata in dosarul nr. 1900/2003, instanta suprema a retinut ca, in precedenta formulare a infractiunii de viol, actiunea incriminata consta intr-un raport sexual care era considerat un act firesc in legatura cu viata sexuala, deoarece, potrivit fostului art. 201 alin. (3) din Codul penal, constituiau acte de perversiune sexuala „orice acte nefiresti in legatura cu viata sexuala, altele decat cele prevazute in art. 200”. Cu alte cuvinte, raporturile sexuale erau acte firesti in legatura cu viata sexuala, adica acte heterosexuale ce presupuneau penetrarea intravaginala, indiferent ca se finaliza sau nu ejacularea. insa in actuala formulare, introdusa prin Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000, actiunea incriminata consta intr-un act sexual de orice natura, prin act sexual intelegandu-se manifestarea activitatii umane, constiente sau instinctive, care se refera la viata sexuala.

Reiese astfel ca sintagma „de orice natura” extinde si mai mult sfera de cuprindere, incluzand, practic, orice manifestari care au ca scop satisfacerea apetitului sexual, inclusiv acelea care au fost considerate ca fiind perversiuni sexuale si anume raporturile sexuale pe cale anala sau orala (anexele nr. 9 si 36-52).

Problema neconcordantei intre intelesul anumitor termeni utilizati de legiuitor, pe de o parte, si intelesul stabilit prin definitiile lingvistilor sau intelesul dat acelorasi termeni in cadrul altor domenii, cum ar fi medicina pe de alta parte, s-a perpetuat inca de la aparitia primului cod penal romanesc modern, respectiv Codul penal „Regele Carol al II-lea” din anul 1936.

Astfel, acesta, prin art. 419 incrimina faptele de viol comise de barbat, atat prin raporturi heterosexuale, cat si prin relatii homosexuale care nu au produs scandal public, folosind expresia unica de „raport sexual”.

In acelasi timp, actele de homosexualitate au fost definite de catre lingvisti prin utilizarea sintagmei „inversiune sexuala”.

Cu toate acestea, expresia „inversiune sexuala” a fost folosita pentru a se incrimina delictul de violenta contra pudoarei, conform art. 420 din Codul penal adoptat in 1936, care se referea, de fapt, la actele de perversiune sexuala.

Aceeasi sintagma a dat numele delictului de inversiune sexuala prevazut de art. 431 din Codul penal sus-mentionat in care erau incriminate actele de homosexualitate intre barbati (pederastia) sau intre femei (lesbianismul), care au produs scandal public.

Un aspect important este acela ca, in conceptia legiuitorului din acea perioada, violul comis de barbat (inclusiv cel homosexual) si perversiunile sexuale comise cu violenta, respectiv art. 419 si art. 420, faceau parte din categoria infractiunilor contra pudoarei, incluse in capitolul I ce purta aceeasi denumire, nefiind conditionate de cerinta producerii scandalului public, in timp ce actele de homosexualitate comise fara violenta, intre barbati sau intre femei, au fost incluse in capitolul II privind infractiunile contra bunelor moravuri, pentru ambele infractiuni fiind prevazuta cerinta producerii scandalului public.

Fata de confuzia creata de legiuitor prin folosirea improprie a unor termeni si nedefinirea acestora in art. 183 din acest cod, care avea ca obiect „explicarea unor termeni legali”, a revenit doctrinei si practicii judiciare, misiunea de a delimita conceptele si domeniile de aplicare.

Astfel, raportul sexual prevazut de art. 419 din Codul penal anterior a fost explicat in doctrina ca fiind: „savarsirea conjunctiunii sexuale intre un barbat si o alta persoana; singura introducerea membrului viril in organele genitale ale unei persoane de sex feminin sau «coitus per anum» asupra unui barbat, constituie delictul de viol” (Codul penal Carol al II-lea – explicat de C. Viforeanu, E. Petit si N. I. Tanoviceanu – Editura „Adevarul” S.A., 1937, pagina 406).

In ce priveste perversiunea sexuala – denumita impropriu inversiune sexuala – s-a aratat ca „orice act care iese din cadrul celor permise de natura, constituie un act de inversiune sexuala” (Codul penal Carol al II-lea – explicat de C. Viforeanu, E. Petit si N. I. Tanoviceanu – Editura „Adevarul” S.A., 1937, pagina 408).

Aceste diferentieri intre actiunile ce pot constitui elementul material al laturii obiective a infractiunilor privind viata sexuala si-au pastrat actualitatea si dupa intrarea in vigoare a Codului penal din 1968.

In cuprinsul incriminarilor continute de acesta au fost utilizati termeni diferiti pentru a denumi actiunile avand caracter sexual, subliniindu-se astfel, specificul fiecarei activitati pedepsite de lege.

Astfel, in cazul infractiunii de viol prevazuta de art. 197 din Codul penal („Raportul sexual cu o persoana de sex feminin, prin constrangerea acesteia, sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani”) s-a folosit sintagma „raport sexual” ca element definitoriu al agresiunii asupra femeii.

Pentru infractiunea de relatii sexuale intre persoanele de acelasi sex (art. 200 in prezent abrogat – „Relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex se pedepsesc cu inchisoare de la unu la 5 ani”) a fost folosita expresia „relatii sexuale”.

Cat priveste incriminarea altor fapte avand caracter sexual, numite generic perversiuni sexuale (art. 201 – „Savarsirea actelor de perversiune sexuala care au produs scandal public se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. Constituie acte de perversiune sexuala orice acte nefiresti in legatura cu viata sexuala, altele decat cele prevazute in art. 200”), precum si in cazul coruptiei sexuale (art. 202 – „Actele cu caracter obscen savarsite asupra unui minor sau in prezenta unui minor se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.”) a fost utilizat termenul „act”, respectiv acte de perversiune sexuala sau acte cu caracter obscen.

Utilizarea unor termeni diferiti, pentru a diferentia infractiunile privind viata sexuala, a avut drept scop sa delimiteze raportul heterosexual avut in vedere de art. 197 din Codul penal de celelalte activitati de natura sexuala incriminate ca infractiuni.

O particularitate a incriminarii din dreptul penal roman a constat in delimitarea artificiala a faptelor de homosexualitate de faptele incriminate ca perversiuni sexuale, explicatia acestei delimitari arbitrare gasindu-se in dorinta legiuitorului din anul 1968, de a pedepsi homosexualitatea, chiar daca nu a produs scandal public.

Doctrina, prin lucrarile de specialitate avand ca obiect analiza si explicarea dispozitiilor legale referitoare la infractiunile privind viata sexuala a precizat urmatoarele:
– expresia de „raport sexual” are intelesul de „relatie sexuala normala” in opunere cu „relatiile sexuale intre persoanele de acelasi sex” si cu „perversiunea sexuala” care formeaza categoria relatiilor sexuale nefiresti sau anormale, raportul sexual fiind caracterizat astfel prin functia sa fiziologica, „procreatia”, care lipseste relatiilor sexuale nefiresti;
– expresia de „relatii sexuale” are intelesul de relatie sexuala nefireasca sau anormala;
– expresia de „acte (de perversiune sexuala sau cu caracter obscen)” are intelesul de acte nefiresti in legatura cu viata sexuala, altele decat cele prevazute in art. 200 din Codul penal (acte homosexuale).

Dupa cum se poate constata, art. 201 alin. 3 din Codul penal facea trimitere la art. 200 din Codul penal pentru stabilirea sferei actelor de perversiune sexuala, ceea ce contravine normelor logice de formulare a unei definitii, deoarece genul proxim era nedeterminat (art. 200 din Codul penal) iar diferenta specifica incerta, astfel ca nu se puteau stabili acele note esentiale care individualizeaza continutul unei notiuni.

Reglementarea infractiunii de viol, prin art. 197 din Codul penal, a fost modificata substantial prin art. 1 pct. 10 al Legii nr. 197 din 13 noiembrie 2000 privind modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal, inlocuindu-se sintagma „raport sexual cu o persoana de sex feminin” cu aceea de „actul sexual, de orice natura, cu o alta persoana” („Actul sexual, de orice natura, cu o alta persoana, prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi”.) «Anexa 55»

Punctul 11 al art. 1 din Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000, a introdus, de asemenea, sub indicativul „lit. b¹” o noua agravanta la infractiunea prevazuta de art. 197 din Codul penal, care se refera la violul comis asupra unui membru al familiei iar la punctul 12 al aceleiasi legi a fost prevazuta abrogarea expresa a cauzei de nepedepsire prevazuta de art. 197 alin. 5 (casatoria victimei cu autorul).

Cu toate ca, prin actul normativ sus-mentionat, continutul art. 197 din Codul penal a fost modificat, introducandu-se notiunea de „act sexual de orice natura cu o persoana” – fara a se preciza deci sexul – legiuitorul nu a operat modificari sau abrogari ale altor texte cum ar fi art. 200, art. 201 sau art. 203 din Codul penal.

O noua interventie legislativa s-a realizat prin Ordonanta de Urgenta nr. 89 din 21 iunie 2001 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal referitoare la infractiuni privind viata sexuala, care, prin art. I pct. 1 si 2 a reformulat si completat elementul material al infractiunii prevazute de art. 197 din Codul penal, adaugandu-se propozitiei „actul sexual de orice natura” precizarea „cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex” (Anexa 56).

De asemenea, punctul 3 al art. I din actul normativ sus-mentionat, a prevazut abrogarea art. 200 din Codul penal.

Simultaneitatea completarii aduse de legiuitor art. 197 din Codul penal, prin precizarea „de acelasi sex sau de sex diferit”, odata cu abrogarea art. 200 din Codul penal, demonstreaza dorinta legiuitorului de a continua sanctionarea relatiilor sexuale intre persoanele de acelasi sex, daca acestea au avut loc in conditiile infractiunii de viol sau ale actului sexual cu un minor.

Art. 201 din Codul penal a fost supus unei prime modificari a continutului prin art. 1 pct. 82 a Legii nr. 140 din 5 noiembrie 1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, cand expresia „savarsirea actelor de perversiune sexuala care au produs scandal public se pedepsesc…” a fost inlocuita cu propozitia „actele de perversiune sexuala savarsite in public sau daca au produs scandal public se pedepsesc…” (Anexele 57-59).

Urmatoarea modificare a dispozitiilor art. 201 din Codul penal s-a realizat prin art. I pct. 4 din Ordonanta de Urgenta nr. 89 din 21 iunie 2001, reformulandu-se si inlocuindu-se continutul alin. 2 si 3 care faceau referire la art. 200 – deoarece acesta din urma a fost abrogat prin aceeasi ordonanta – cu dispozitiile referitoare la incriminarea a doua circumstante agravante, iar punctul 5 al ordonantei a introdus alin. 4 si 5 privind alte doua circumstante agravante la art. 201 din Codul penal.

Ordonanta de Urgenta nr. 89 din 21 iunie 2001 a fost aprobata prin Legea nr. 61 din 30 ianuarie 2002 care nu a adus modificari si completari esentiale reglementarilor din ordonanta, corectandu-se doar greseala de exprimare din finalul alin. 2 al art. 198 din Codul penal („folosindu-se de calitatea sa” in loc de „folosind calitatea sa”) «Anexa 60».

Necesitatile de ordin practic, rezultate din cazuistica crescanda a agresiunilor sexuale, prezentand o gravitate deosebita, comise asupra minorilor au determinat o noua interventie legislativa prin Ordonanta de Urgenta nr. 143 din 24 octombrie 2002 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal si unele legi speciale in vederea ocrotirii minorilor impotriva abuzurilor sexuale.

II. Apreciez ca solutia corecta este aceea care considera ca elementul material al infractiunii de viol, prevazuta de art. 197 alin. 1 din Codul penal, il constituie raportul sexual normal intre persoane de sex diferit si actele homosexuale, iar cel al infractiunii de perversiuni sexuale, prevazuta de art. 201 din Codul penal, il reprezinta orice acte in legatura cu viata sexuala, altele decat raportul sexual normal intre persoane de sex diferit sau relatiile homosexuale, cele doua infractiuni pastrandu-si autonomia proprie.

Argumentele ce sustin aceasta solutie rezulta in primul rand din examinarea sintagmei „actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex”.

Dificultatea de interpretare a conceptului de „act sexual, de orice natura” se datoreaza, pe de o parte, caracterului atotcuprinzator pe care pare sa-l aiba sintagma mentionata, iar, pe de alta parte, absentei, in reglementarea actuala, a definirii notiunii de „perversiuni sexuale”, cu care opereaza textul art. 201 din Codul penal.

Este binecunoscut, fara a mai relua definitiile date in tratatele de specialitate, ca actele sexuale intre persoane de acelasi sex, ca si cele heterosexuale care se abat de la normalitate sunt considerate, din punct de vedere medical, manifestari aberante ale instinctului sexual, adica perversiuni sexuale (sau inversiune sexuala, in cazul relatiilor homosexuale si de lesbianism).

Totodata, este evident faptul ca, din punct de vedere juridic, legiuitorul a sanctionat aceste manifestari drept „perversiuni sexuale” lato sensu, indiferent daca ele apartineau sodomiei de sex (intre persoane de acelasi sex) sau sodomiei de mod (intre persoane de sex diferit), fapt ce rezulta implicit din continutul dispozitiilor alin. 3 al art. 201, anterior modificarii prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 89 din 21 iunie 2001 (nefiind relevant, din acest punct de vedere, existenta incriminarilor distincte pentru cele doua categorii de perversiuni).

Asa cum am precizat, prin Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000, pentru prima data, elementul material al infractiunii de viol, reprezentand „raportul sexual cu o persoana de sex feminin”, a fost inlocuit cu „actul sexual, de orice natura, cu o alta persoana”.

In temeiul art. 144 lit. a din Constitutie si al art. 17 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, prin adresa nr. 5/8253/MI din 13 octombrie 2000, Guvernul Romaniei a sesizat Curtea Constitutionala cu o obiectie de neconstitutionalitate al carei continut consta in aceea ca, prin dispozitiile acestei legi (Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000) nu se face nici o deosebire sub aspectul tratamentului penal intre actele sexuale savarsite intre persoane de sex diferit si cele savarsite intre persoane de acelasi sex, astfel ca sintagma „act sexual de orice natura” incorporeaza, pe langa raportul sexual intre persoane de sex diferit, si relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex.

Totodata, nefiind abrogate dispozitiile art. 200 din Codul penal, s-au creat reglementari paralele in sanctionarea infractiunilor prevazute de art. 197 alin. 1, art. 198 alin. 1 si 2 si ale art. 200 din Codul penal, ceea ce „este de natura sa determine situatii confuze in practica judiciara”.

Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 211 din 1 noiembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial nr. 568 din 15 noiembrie 2000, a retinut ca, potrivit legii sale de functionare, „nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar constitutiei.” «Anexa 61»

Totusi, prin aceeasi decizie, a apreciat ca notiunea de „act sexual de orice natura” ar include pe cea de „raport sexual”, pe care a inlocuit-o, deoarece are o sfera mai mare decat aceasta, in sensul ca autor al actului sexual poate fi nu numai o persoana de sex masculin ci si o persoana de sex feminin, subiectul pasiv al infractiunii de viol poate fi atat femeia cat si barbatul, incriminandu-se in noile dispozitii ale art. 197 alin. 1 si perversiunile sexuale la care sunt supuse persoanele si care au loc „pana la savarsirea actului sexual propriu-zis”.

Constatand ca in doctrina si in practica prin sintagma „act sexual de orice natura cu o alta persoana” introdus prin Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000 s-a creat confuzie in aplicarea dispozitiilor referitoare la infractiunile privind viata sexuala, Guvernul Romaniei, prin Ordonanta de Urgenta nr. 89 din 21 iunie 2001, a abrogat dispozitiile art. 200 din Codul penal si a inlocuit sintagma „raport sexual cu o persoana de sex feminin” cu cea de „act sexual, de orice natura, cu o alta persoana”in continutul art. 197 si art. 198 din Codul penal.

In Nota de fundamentare a acestei Ordonante de Urgenta legiuitorul a argumentat ca: „Pentru a elimina orice discriminare pe criterii de orientare sexuala, proiectul de ordonanta de urgenta abroga art. 200 din Codul penal care incrimineaza relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, savarsite in public sau daca au produs scandal public (alin. 1), indemnarea sau ademenirea unei persoane in vederea practicarii de relatii sexuale intre persoane de acelasi sex, precum si propaganda ori asocierea sau orice acte de prozelitism savarsite in acelasi scop (alin. 5) si prevede totodata unele agravante privind minorii (alin. 2), ca si relatiile sexuale cu o persoana de acelasi sex savarsite prin constrangere sau violenta (alin. 3 si 4). intrucat prevederile din alin. 2-4 ale art. 200 privesc fapte deosebit de grave, care sunt incriminate in toate codurile penale ale statelor europene si pentru ca abrogarea art. 200 sa nu duca la interpretarea ca au fost dezincriminate si faptele prevazute in alin. 2-4 si ca cei condamnati in baza acestor texte, aflati in executarea pedepsei, ar trebui eliberati din penitenciare, proiectul prevede, la art. II o dispozitie tranzitorie care sa inlature aceasta interpretare. Proiectul aduce, de asemenea, precizari esentiale privind continutul infractiunilor de viol (art. 197) si de act sexual cu un minor (art. 198), in sensul ca foloseste expresia de „act sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex”, pentru a se evidentia faptul ca, in urma abrogarii art. 200, textele se aplica, atat actelor heterosexuale, cat si celor savarsite intre persoane de acelasi sex, fara nici un fel de discriminare (Anexa nr. 62).

Aceleasi argumente au fost avute in vedere si in expunerea de motive pentru adoptarea Legii nr. 61 din 30 ianuarie 2002 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta nr. 89 din 21 iunie 2001 (Anexa nr. 63).

Ca atare, prin abrogarea art. 200 din Codul penal, legiuitorul a recunoscut implicit ca, actualmente, homosexualitatea (masculina sau feminina), reprezinta din punct de vedere juridic o varianta normala a comportamentului sexual, fara insa ca prin aceasta sa poata fi impuse solutii potrivit carora asemenea acte sexuale ar fi considerate si firesti, asemanatoare celor heterosexuale.

Recunoasterea dreptului la optiune sexuala, caracterul de „normalitate” atribuit relatiilor intre persoane de acelasi sex a determinat si scoaterea acestora, exclusiv juridic, din sfera perversiunilor sexuale lato sensu, categorie de manifestari ale instinctului sexual in care erau incluse.

Tratarea nediferentiata a actelor homosexuale, precum si a celor heterosexuale a necesitat crearea unei echivalente si in privinta ocrotirii dreptului la viata privata, a libertatii si inviolabilitatii vietii sexuale, intrucat ceea ce s-a dezincriminat a fost numai homosexualitatea nonagresiva, iar nu si cea realizata prin acte de constrangere.

Aceasta echivalenta a fost reflectata de legiuitor in modificarea dispozitiilor art. 197 din Codul penal, in reglementarea actuala violul reprezentand „actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex.”

Circumstantierea subiectului pasiv la orice persoana, indiferent de sexul acesteia, precizare care lipseste din continutul infractiunii de perversiuni sexuale, este un argument in plus pentru a concluziona in sensul ca, prin abrogarea dispozitiilor art. 200 si redefinirea elementului material al infractiunii de viol, actele de perversiune sexuala intre persoane de acelasi sex (sodomia de sex), savarsite prin constrangere, sunt absorbite in continutul notiunii de „act sexual de orice natura” ce defineste infractiunea de viol, prevazuta de art. 197 alin. 1 din Codul penal.

Se justifica, astfel, sintagma folosita de legiuitor pentru definirea elementului material al infractiunii mentionate, intrucat notiunea de „raport sexual” in sensul de „act firesc”, heterosexual, cu care opera anterior textul art. 197 din Codul penal era in dezacord cu acceptarea ca „normale” a actelor homosexuale si cu intentia de tratare nediferentiata a celor doua categorii de acte sexuale.

Cu alte cuvinte, desi in litera legii, notiunea de „act sexual de orice natura” ce defineste elementul material al infractiunii de viol pare exhaustiva, in realitate, interpretand-o in spiritul legii, prin prisma tuturor reglementarilor existente in legea penala in vigoare, ea se refera doar la actele heterosexuale intravaginale si la actele homosexuale, savarsite prin constrangere.

Actele sexuale heterosexuale, altele decat cele realizate prin raport firesc, intravaginal, realizate prin constrangere, intra in sfera notiunii de perversiuni sexuale, infractiune reglementata prin dispozitiile art. 201 din Codul penal.

Concluzionand, consideram ca sintagma „act sexual, de orice natura” se refera la actul sexual ce se realizeaza firesc (intravaginal) intre persoane de sex diferit, sau nefiresc (oral sau anal) intre persoane de acelasi sex, prin constrangere.

Pe de alta parte, trebuie precizat, de asemenea, ca interventiile succesive pe care legiuitorul le-a facut pentru modificarea si completarea cadrului normativ al infractiunilor prevazute de art. 198 din Codul penal (actul sexual cu un minor), art. 201 din Codul penal (perversiunea sexuala) si art. 202 din Codul penal (coruptia sexuala) demonstreaza intentia legiuitorului de a pastra autonomia acestor infractiuni in raport de infractiunea de viol, prevazuta de art. 197 din Codul penal.

Este greu de acceptat ideea ca, pe parcursul numeroaselor interventii legislative, legiuitorul nu a observat asemanarile existente intre dispozitiile art. 198, art. 201, art. 202 sau art. 203 si dispozitiile art. 197 din Codul penal.

Operand modificari numai cu privire la infractiunile prevazute in articolele subsecvente art. 197 din Codul penal, legiuitorul a aratat ca aceste infractiuni au un caracter independent fata de dispozitiile privitoare la viol.

In consecinta, se poate afirma ca procedeele de tehnica legislativa utilizate in perioada anterioara, pentru perfectionarea reglementarilor referitoare la infractiunile privind viata sexuala, constituie argumente suplimentare impotriva opiniilor care sustin absorbtia in infractiunea de viol a celorlalte infractiuni care prezinta asemanari din punct de vedere al elementului material.

Pastrand independenta infractiunilor privind libertatea sexuala, legiuitorul a tinut seama de faptul ca, fiecare dintre aceste infractiuni se comite prin actiuni distincte, a caror ierarhie nu poate fi stabilita, toate constituind actiuni principale, susceptibile de desfasurare in timp.

Un alt argument impotriva tezei absorbtiei il reprezinta faptul ca, prin aplicarea acestuia, s-ar putea ajunge la stabilirea unor sanctiuni penale invers proportionale cu pericolul social concret al faptelor savarsite.

Astfel, in ipoteza in care o persoana ar savarsi mai multe acte de agresiune sexuala, sub diferite forme – viol, acte de perversiune sexuala – la intervale reduse de timp, aplicand teoria absorbtiei, ar exista o infractiune unica de viol, in forma continuata.

Daca insa se adopta teza autonomiei infractionale, va exista un concurs real de infractiuni.

Este adevarat ca, atat infractiunea continuata cat si concursul de infractiuni reprezinta cauze de agravare a pedepsei, iar tratamentul lor sanctionator este identic (art. 42 din Codul penal trimite la dispozitiile art. 34 din acelasi cod), putandu-se concluziona ca, indiferent ca se va retine o unitate infractionala (art. 197 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal) sau o pluralitate de infractiuni (art. 197 si art. 201, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal), efectul sanctionator va fi acelasi.

La nivel strict teoretic, o asemenea concluzie este corecta. Practic insa, sanctionand conform art. 42 din Codul penal, individualizarea sporului, atunci cand este aplicat, va avea in vedere intinderea, mai mare sau mai mica, a actelor materiale care intra in continutul aceleiasi infractiuni si va fi, cu certitudine, mai redus decat atunci cand se va individualiza in cadrul unui concurs si cand va avea in vedere pedeapsa sau pedepsele ce nu se vor executa ca urmare a cumulului juridic.

Este evident ca posibilitatea adoptarii sanctiunii prin intermediul sporului, comun atat tratamentului sanctionator al infractiunii continuate, cat si concursului de infractiuni, are valente de severitate mult mai pregnante in cazul pluralitatii infractionale sub forma concursului.

Optiunea intre cele doua teze are repercusiuni si in ceea ce priveste eventualitatea aplicarii actelor de clementa (amnistie, gratiere), in masura in care una din cele doua infractiuni in discutie este exceptata de la beneficiul acestora. Astfel, daca exceptia ar viza infractiunea de perversiuni sexuale, prin absorbtia acesteia in infractiunea de viol s-ar ajunge, pe cale judiciara, la amnistierea unei infractiuni exceptate sau la gratierea pedepsei aplicate pentru o asemenea infractiune. O asemenea situatie ar echivala cu adaugarea la lege, aspect de neconceput.

Chiar daca problema amnistiei ori gratierii unor asemenea infractiuni are putine sanse de realizare practica, aducerea sa in discutie este necesara pentru a ilustra toate consecintele pe care le-ar avea adoptarea uneia sau alteia dintre pozitiile jurisprudentiale in materia infractiunilor de viol si perversiune sexuala.

Conceptia potrivit careia infractiunile prevazute in art. 198-201 din Codul penal au caracter autonom fata de infractiunea de viol prevazuta de art. 197 din acelasi cod rezulta si din noul Cod penal, ce va intra in vigoare la 29 iunie 2005, care are urmatoarea structura: Titlul I din cadrul partii speciale poarta denumirea „Crime si delicte contra persoanei” iar in cadrul acestuia Capitolul VII se refera la „Crime si delicte contra libertatii sexuale”.

In cadrul capitolului VII al noului Cod penal sunt prevazute aceleasi infractiuni, in aceeasi succesiune, schimbandu-se numai numerotarea articolelor.

Pastrarea de catre legiuitor a aceleiasi structuri incriminatoare demonstreaza importanta pe care acesta a acordat-o obiectului juridic special al infractiunilor, ce constituie criteriul de diferentiere al fiecarei infractiuni, in cadrul unui grup de infractiuni avand in comun un obiect juridic generic.

Ignorarea obiectului juridic special nu poate conduce decat la solutii contrare scopului pentru care au fost edictate anumite dispozitii legale si anume reprimarea cat mai eficienta a unor fapte prin care se aduc grave incalcari ale unor drepturi fundamentale ale persoanei, cu un impact social deosebit.

In concluzie, nu pot fi primite solutiile care propun absorbtia infractiunii de perversiuni sexuale in infractiunea de viol, doar pentru simplul motiv ca in structura normei incriminatoare a infractiunii de viol se gaseste o formulare de larga generalitate (act sexual de orice natura), care prin natura sa polisemantica ar putea dobandi sensurile termenilor cuprinsi in infractiunea de perversiune sexuala, fara sa se tina seama de valorile distincte pentru protectia carora a fost creata fiecare infractiune, facandu-se totodata abstractie de realitatea obiectiva in care faptele pot fi comise prin diverse modalitati specifice.

In legatura cu cele expuse mai sus trebuie facute si urmatoarele precizari: rationamentul este deopotriva aplicabil stabilirii raportului dintre infractiunea de act sexual cu un minor, prevazuta de art. 198 din Codul penal si infractiunea de perversiuni sexuale, prevazuta de art. 201 alin. 2 si 3 din Codul penal, incadrarea juridica facandu-se dupa distinctiile aratate.

De asemenea, in reglementarea actuala, infractiunea de perversiuni sexuale, in variantele prevazute de art. 201 alin. 2-5 nu poate fi interpretata ca limitandu-se doar la sanctionarea manifestarilor sexuale aberante, realizate prin mijloace deosebit de violente, respectiv sadismul, vampirismul sau masochismul, cum s-a apreciat in unele lucrari de specialitate.

Unul din principiile de interpretare este acela conform caruia legea trebuie interpretata in sensul ca se refera la modalitatea sau modalitatile cele mai frecvente ale unui caz, chiar daca le prevede implicit si pe celelalte (lex providet de eo quod plerumque fit).

Este greu de presupus ca legiuitorul a dorit sa incrimineze prin dispozitiile art. 201 alin. 2-4 numai acele acte de perversiune sexuala care se exercita prin mijloace deosebit de violente de satisfacere a instinctului sexual, cat timp descoperirea savarsirii unor asemenea fapte si, mai ales, dovedirea sexualitatii aberante care sta la baza lor este extrem de dificila (practica judiciara nu a inregistrat astfel de cazuri pana in prezent).

Cel mai probabil, astfel de acte vor interfera cu alte manifestari sexuale, asa incat vor putea fi incadrate in continutul formelor agravate ale violului (cand s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau violul a fost urmat de moartea sau sinuciderea victimei), fie tentativa, fie fapt consumat ori chiar in cadrul unor infractiuni contra integritatii corporale sau a vietii, daca nu va putea fi probata savarsirea actelor de violenta exclusiv in scopul satisfacerii instinctului sexual.

Prin urmare, chiar daca nu le excludem din sfera incriminarii prevazute de art. 201 (dificultatea administrarii probatoriului neechivaland cu imposibilitatea dovedirii unor asemenea fapte), consideram ca intentia legiuitorului nu a fost aceea de a exclude din continutul notiunii de „act sexual, de orice natura” doar sadismul si masochismul, incriminate distinct in infractiunea de perversiuni sexuale.

Fata de cele expuse, in scopul interpretarii si aplicarii unitare a legii, va solicit admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii in urmatorul sens:
„1. Infractiunea de viol are ca element material raportul sexual normal intre persoane de sex diferit, precum si relatiile homosexuale intre barbati (pederastia) sau intre femei (lesbianism).

2. Infractiunea de perversiune sexuala, are ca element material orice acte in legatura cu viata sexuala, altele decat raportul sexual normal intre persoane de sex diferit sau relatiile homosexuale.”

PROCUROR GENERAL,
Ilie Botos


Aflaţi mai mult despre
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan