Litigii, achiziţii publice, arbitraj, banking, concurenţă, drept civil, drept penal, dreptul familiei, dreptul muncii, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, insolvenţă, Internet, procedură civilă, proprietate intelectuală, societăţi
Afaceri transfrontaliere, asigurări, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, drept comercial, drept constituţional, dreptul sportului, dreptul UE, energie, health & pharma, infrastructură, jocuri de noroc, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, telecom, varia
 
Proprietate intelectuală
DezbateriCărţiProfesionişti
Print Friendly, PDF & Email

Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor

20 septembrie 2016 | Sonia FLOREA

Drept civil
Gratuit pentru membri

Sonia Florea

* A se vedea și dezbaterea ”Copy Paste

Abstract

Studiul argumentează că actuala reglementare[1] a faptelor de plagiat și autoplagiat, definite prin dispozițiile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare și sancționate conform procedurilor prevăzute în Legea nr. 1/2011 privind educaţia naţională, Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare și HG nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, modificată și completată prin HG nr. 134/2016 este în măsură să prevină și să sancționeze eficient abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare și poate asigura compatibilitatea standardelor academice ale universităților românești cu normele de bună conduită în activitatea academică deja adoptate și însușite la nivelul universităților europene, în condițiile în care, în temeiul principiului autonomiei universitare, exercitate, potrivit Legii nr. 1/2001 ‘‘numai cu condiţia asumării răspunderii publice’’, universitățile românești găsesc soluții pragmatice pentru ca, atât cadrele didactice universitare, cât și studenții și cercetătorii, să respecte prevederile legale în vigoare, să cunoască efectiv în ce constau faptele de plagiat și autoplagiat, cum pot fi evitate acestea, care sunt regulile de scriere academică, care sunt regulile de citare a unei opere protejate sau nu printr-un drept de autor, dar din care se preiau texte, expresii sau idei, date, grafice sau simple informații și care sunt sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea plagiatului și autoplagiatului. Esențial este ca sancțiunile prevăzute de lege să fie efectiv aplicate în realitate. Numai astfel poate fi evitat riscul subminării standardelor academice adoptate și practicate de universități românești și a discreditării diplomelor emise de acestea.

Precizări introductive

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene[2] prevede, în art. 26: ‘‘(1) Uniunea adoptă măsurile pentru instituirea sau asigurarea funcționării pieței interne, în conformitate cu dispozițiile incidente ale tratatelor.

(2) Piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatelor.[…]’’.

Conform art. 53 din Tratat: ‘‘(1) În vederea facilitării accesului la activitățile independente și a exercitării acestora, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directivele privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare, precum și privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la accesul la activitățile independente și la exercitarea acestora.

(2) În ceea ce privește profesiile medicale, paramedicale și farmaceutice, eliminarea treptată a restricțiilor este subordonată coordonării condițiilor de exercitare a acestora în diferitele state membre.’’

Din dispozițiile normative indicate reiese că libera circulație a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor presupune ca diplomele, certificatele și alte dovezi ale calificării profesionale emise în diversele state membre să fie recunoscute reciproc, în special pentru ca profesioniștii și lucrătorii care desfășoară o activitate independentă să se poată stabili într-un alt stat membru sau să poată presta temporar servicii.

Recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și altor dovezi ale calificării profesionale emise în România în statele membre ale Uniunii Europene impune adoptarea unor reglementări coerente și eficiente în domeniul educației, în toate etapele de învățământ, în special în etapa studiilor universitare de doctorat și în activitățile de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, în vederea prevenirii și sancționării faptelor de abatere de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare și fraudă academică, cum sunt plagiatul și autoplagiatul.

Studiul de față își propune să examineze anumite aspecte esențiale privind actuala reglementare și sancționare a faptelor de plagiat și autoplagiat, prin dispoziții legale care au ca obiect de reglementare asigurarea bunei conduite în activitatea de cercetare-dezvoltare și raporturile acestor reglementări cu normele privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală (în sfera cărora sunt cuprinse legile privind drepturile de proprietate industrială, dintre care vor fi avute în vedere în prezentul studiu legile cele mai uzuale: Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie[3], Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor[4], Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice[5] și Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe) și sancționarea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală pe calea acțiunii în contrafacere[6].

Legislația analizată este cea în vigoare la data de 14 septembrie 2016, data redactării prezentului studiu.

Studiul este organizat în două părți, urmate de o scurtă concluzie.

În prima parte este analizat înțelesul termenilor tehnico-juridici ‘‘plagiat’’ și ‘‘autoplagiat’’, având în vedere obiectul de reglementare și subiecții Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare[7] (denumită în continuare Legea nr. 206/2004), precum și dispozițiile legii în vigoare privitoare la educația națională, Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, la care Legea nr. 206/2004 face trimitere și Codul studiilor universitare de doctorat.

Legea nr. 206/2004 reglementează și sancționează în mod distinct două obligații care incumbă personalului de cercetare-dezvoltare: obligația de a respecta etica şi deontologia activităţii de cercetare-dezvoltare și obligația de a respecta drepturile de proprietate intelectuală.

În a doua parte, studiul are în vedere raportul dintre reglementarea faptei de plagiat și reglementarea protecției operelor originale prin drept de autor, pe de o parte și raportul dintre reglementarea faptei de autoplagiat și reglementarea protecției operelor originale prin drept de autor, pe de altă parte.

Studiul insită asupra cerințelor prevăzute de lege pentru calificarea unei fapte ca plagiat și/ sau autoplagiat și atrage atenția asupra unor cerințe propuse în doctrină, dar neprevăzute de lege și nerelevante pentru calificarea unei fapte ca plagiat și/sau autoplagiat.

Sunt aduse argumente în susținerea tezei potrivit căreia faptele de plagiat și autoplagiat nu sunt și nici nu trebuie să fie reglementate prin Legea nr. 8/1996 și/sau prin alte legi speciale în materia dreptului de proprietate intelectuală.

Este propusă respectarea standardelor de bune practici adoptate de universități europene clasate printre primele în clasamentul internațional al universităților QS World University Rankings® 2016-2017[8].

I. Aspecte ale reglementării în vigoare a faptelor de plagiat și de autoplagiat

1. Definirea noțiunilor tehnico-juridice de ‘‘plagiat’’ și ‘‘autoplagiat’’

Plagiatul este, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004: ‘‘expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale (s.n.)’’.

Autoplagiatul este definit prin dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 206/2004 ca fiind ‘‘expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale (s.n.)’’.

Niciun alt act normativ în vigoare nu utilizează și nu definește noțiunile tehnico-juridice de ‘‘plagiat’’ și ‘‘autoplagiat’’.

Definițiile legale au în comun două cerințe cumulative pentru calificarea unei fapte ca plagiat și autoplagiat: preluarea unor informații din categoriile enumerate, din alte opere anterior publicate fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.

Sintagma ‘‘fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale’’ semnifică încălcarea obligației de a cita într-un mod corespunzător standardelor academice opera publicată de același autor sau de un alt autor, prin indicarea numelui autorului, titlului operei, editurii la care s-a făcut publicarea, anului publicării, paginii de la care s-a făcut preluarea informațiilor de tipul celor enumerate și, în cazul preluării unui text, fragment de text sau expresie, prin delimitarea clară a ceea ce s-a prelut din altă sursă de ceea ce reprezintă munca intelectuală proprie.

2. Obiectul de reglementare al Legii nr. 206/2004 nu este dreptul de autor, ci ‘‘buna conduită în activităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi de inovare’’ [potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 206/2004].

Subliniem că Legea nr. 206/2004 nu reglementează și nu garantează autorilor un drept exclusiv de proprietate intelectuală asupra elementelor precum ‘‘texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice’’, incluse în opere anterior publicate.

Legea nr. 206/2004 nu sancționează și nu interzice preluarea, în sine, a acestor elemente, deoarece o astfel de interdicție ar echivala cu imposibilitatea desfășurării oricărei activități de cercetare-dezvoltare.

Ceea ce sancționează Legea nr. 206/2004 este numai preluarea acestor elemente din opere anterioare, publicate de alt autor sau de același autor, fără citare (s.n.), respectiv ‘‘fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale’’.

Este sancționată minciuna cu privire la pretinsa performanță academică.

3. Subiectele raporturilor juridice reglementate prin Legea nr. 206/2004 nu sunt autorii oricărui tip de creație intelectuală originală din în domeniul literar și artistic.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 206/2004 numai: ‘‘[…] categoriile de personal […] prevăzute în Legea nr. 319/2003, precum şi alte categorii de personal, din mediul public sau privat, ce beneficiază de fonduri publice de cercetare-dezvoltare […]’’ sunt ținute să desfășoare activitatea de cercetare cu respectarea normelor de bună conduită specifice acestei activități.

Art. 6 din Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare[9] (denumită în continuare Legea nr. 319/2003) enumeră următoarele categorii de personal:

‘‘a) personal de cercetare-dezvoltare;

b) cadre didactice universitare;

c) personal auxiliar din activitatea de cercetare-dezvoltare;

d) personal din aparatul funcţional.’’

Desfășoară activități de cercetare-dezvoltare și studenții doctoranzi. Avem în vedere prevederile art. 26 lit. a) din Legea nr. 319/2003, potrivit cărora ‘‘Perfecţionarea profesională a personalului de cercetare-dezvoltare se realizează în principal prin următoarele forme: a) doctorat; […]’’ și următoarele dispoziții ale HG nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat[10], modificată prin HG nr. 134/2016[11]:

– art. 17 alin. (5) lit. e):  ‘‘Regulamentul şcolii doctorale stabileşte criterii, proceduri şi standarde obligatorii vizând cel puţin următoarele aspecte: […] e) modalităţile de prevenire a fraudei în cercetarea ştiinţifică, inclusiv a plagiatului; […]’’,

– art. 20 alin. (3): ‘‘În cazul unor eventuale fraude academice, al unor încălcări ale eticii universitare sau al unor abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică, inclusiv al plagiatului, studentul doctorand şi/sau conducătorul de doctorat răspund/răspunde în condiţiile legii’’,

– art. 65 alin. (5): ‘‘Teza de doctorat este o lucrare originală, fiind obligatorie menţionarea sursei pentru orice material preluat’’ și alin. (7): ‘‘Conducătorul de doctorat răspunde împreună cu autorul tezei de respectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv de asigurarea originalităţii conţinutului, potrivit prevederilor art. 170 din Legea nr. 1/2011’’,

– art. 67 alin. (3): ‘‘În urma identificării unor încălcări ale bunei conduite în cercetare-dezvoltare, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, în cadrul evaluării tezei de către conducătorul de doctorat sau comisia de îndrumare, acordul de susţinere publică nu se obţine’’ și ale art. 68, art. 69.

4. Personalul de cercetare-dezvoltare, inclusiv cadre didactice universitare și studenți doctoranzi, este obligat să respecte etica şi deontologia activităţii de cercetare-dezvoltare și, în mod distinct, drepturile de proprietate intelectuală.

Art. 24 din Legea nr. 319/2003 prevede că personalul de cercetare-dezvoltare este ținut să îndeplinească două obligații distinct reglementate:

‘‘a) să respecte etica şi deontologia activităţii de cercetare-dezvoltare;

b) să respecte drepturile de proprietate intelectuală […];’’.

În mod distinct sunt reglementate și sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea abaterilor de la buna conduită în cercetare-dezvoltare, prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 206/2004:

– pe de o parte ‘‘sancțiunile disciplinare prevăzute în Codul de etică şi deontologie profesională al personalului de cercetare-dezvoltare’’, și, pe de altă parte

– ‘‘sancţiunile prevăzute în Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, cu modificările ulterioare, în Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, republicată, şi în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare’’.

Conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 206/2004, procedurile de aplicare a sancțiunilor disciplinare prevăzute în Codul de etică şi deontologie profesională al personalului de cercetare-dezvoltare sunt ‘‘reunite în Codul de etică, cu respectarea prevederilor prezentei legi şi ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011’’.

Competența de a constata săvârșirea faptelor de plagiat și autoplagiat și de a aplica sancțiuni nu revine instanțelor judecătorești, care pot, eventual, să verifice legalitatea actelor administrative emise de organele competente potrivit legislației speciale în materie.

Procedurile de aplicare a sancțiunilor prevăzute de legislația drepturilor de proprietate intelectuală sunt reglementate prin legi speciale și prin Codul de procedură civilă, iar competența de a soluționa acțiunile în contrafacere revine exclusiv instanțelor judecătorești.  

Concluzia desprinsă din simpla lectură a dispozițiilor normative indicate relevă că legiuitorul nu asimilează obligația de a respecta etica şi deontologia activităţii de cercetare-dezvoltare cu obligația de a respecta drepturile de proprietate intelectuală. Aceste obligații sunt distinct reglementate, la fel ca și sancțiunile incidente, care pot fi aplicate și în mod cumulativ, și procedurile de aplicare a sancțiunilor.

5. Faptele de plagiat și de autoplagiat sunt reglementate ca abateri grave de la buna conduită în cercetarea științifică sau fraude academice

Este cert că faptele de plagiat și de autoplagiat sunt sancționate ca ‘‘abateri de la normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare’’ [dispozițiile art. 21 alin. (2) și ale art. 14 alin. (12) și (2) din Legea nr. 206/2004] și ca ‘‘abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară’’ [prevederile art. 310 din Legea nr. 1/2011 privind educația națională[12]] sau ca ‘‘[…] fraude academice, încălcări ale eticii universitare sau abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică […]’’ [art. 20 alin. (3) din HG nr. 681/2011].

Normele de bună conduită în cercetarea științifică interzic categoriilor de personal care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare (inclusiv cadre didactice universitare și studenți doctoranzi): ‘‘expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale (s.n.)’’ [fapta de plagiat, definită legal prin art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004] și ‘‘expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale (s.n.)’’ [fapta de autoplagiat, definită potrivit art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 206/2004].

6. Cerințele cumulative stabilite de lege pentru calificarea unei fapte ca plagiat și autoplagiat sunt următoarele:

– fapta constă în expunerea, în opera proprie, a unor ‘‘texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice’’ preluate din operele altor autori;

– preluarea s-a făcut fără a menţiona faptul preluării, respectiv fără a delimita în mod clar ceea ce s-a preluat de ceea ce este rezultatul efortului intelectual propriu;

– preluarea s-a făcut fără a indica sursa originală, respectiv fără a indica numele autorului, titlul operei din care s-a făcut preluarea, editura care a publicat opera, anul publicării, pagina de la care s-a făcut preluarea elementelor,

– fapta este săvărșită de o persoană care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare, inclusiv un cadru didactic universitar și student doctorand [conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 206/2004, ale art. 6 și art. 24 din Legea nr. 319/2003, ale art. 26 din Legea nr. 319/2003 și ale art. 17 alin. (5) lit. e) și art. 20 alin. (3) din HG nr. 681/2011, indicate supra].

Cerințele cumulativ stabilite de lege pentru calificarea unei fapte ca autoplagiat diferă prin aceea că, în cazul autoplagiatului, opera anterioară din care se preiau informații din categoriile enumerate este opera aceluiași autor.

O altă diferență este aceea că autoplagiatul nu sancționează preluarea ideilor proprii, anterior exprimate într-o operă proprie, ci preluarea textelor și a expresiilor și a celorlalte categorii de informații, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.

II. Raportul dintre reglementarea faptei de plagiat, reglementarea faptei de autoplagiat și reglementarea protecției operelor originale prin drept de autor

1. Săvârșirea faptei de plagiat prin preluarea, în opera proprie, a unor elemente protejate prin drept de autor, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la opera din care s-a făcut preluarea (fără citare)

Dacă raportăm definiția legală a noțiunii tehnico-juridice de ‘‘plagiat’’ conform art. 4 alin. (1) lit. d) Legea nr. 206/2004 la reglementările Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe[13], observăm că textele, fragmentele de text și expresiile preluate din opera altui autor, fără indicarea faptului preluării și a operei din care s-a făcut preluarea, pot face obiectul protecției prin drept exclusiv de autor, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și ale art. 7 din Lege, potrivit cărora ‘‘constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul […] științific […]’’.

În acest caz, persoana care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare, inclusiv cadrul didactic universitar și studentul doctorand, săvârșește, concomitent, fapta de plagiat, în înțelesul Legii nr. 206/2004, sancționată pe calea procedurilor reglementate prin această Lege, prin Legea nr. 319/2003, prin Legea nr. 1/2011 și prin HG nr. 681/2011 și, dacă opera științifică se află în termenul de protecție prin drept de autor (reglementat în Capitolul V al Legii nr. 8/1996), fapta de contrafacere[14], respectiv de încălcare a dreptului moral ‘‘de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei’’ (art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996) și a dreptului patrimonial exclusiv ‘‘de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii’’ (art. 12 din Legea nr. 8/1996) și ‘‘de a autoriza sau de a interzice: a) reproducerea operei[15] […]’’ (art. 13 lit. a) din Legea nr. 8/1996), sancționată pe calea acțiunii civile în contrafacere, în temeiul dispozițiilor art. 139 și ale art. 1396 din Legea nr. 8/1996 sau pe calea acțiunii penale în contrafacere, în temeiul dispozițiilor art. 139, art. 1396 și ale art. 141 din Legea nr. 8/1996.

În cazul în care, prin preluarea identică a unor texte sau a unor fragmente de text din una sau din mai multe opere aparținând aceluiași autor sau unor autori diferiți, fără a se menționa faptul preluării și fără a se indica opera-sursă, persoana care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare, inclusiv cadrul didactic universitar și studentul doctorand, săvârșește, concomitent și distinct fapta de plagiat, în înțelesul Legii nr. 206/2004 și fapta de contrafacere, în înțelesul reglementărilor Legii nr. 8/1996, suntem de opinie că plagiatul nu reprezintă o modalitate a contrafacerii[16], având în vedere următoarele argumente:

– fapta de contrafacere poate fi săvârșită de orice persoană, pe când fapta de plagiat poate fi săvârșită numai de categoriile de personal de cercetare-dezvoltare;

– fapta de contrafacere poate consta în încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală asupra operelor literare și artistice, pe când plagiatul nu se poate săvârși decât în contextul activității de cerecetare-dezvoltare, cu privire la opere științifice;

– obligația de a nu săvârși abateri de la grave de la buna conduită în cercetarea științifică sau fraude academice prin plagiat este distinct reglementată de obligația de a respecta drepturile de proprietate intelectuală;

– sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea faptei de contrafacere diferă de cele aplicabil pentru săvârșirea faptei de plagiat;

– procedurile de aplicare a sancțiunilor pentru contrafacere și pentru plagiat sunt reglementate prin acte normative diferite;

– soluționarea acțiunii în contrafacere este de competența instanțelor judecătorești, pe când constatarea și sancționarea săvârșirii faptei de plagiat și sancționarea acesteia nu este de competența instanțelor judecătorești[17], ci de competența organelor legal abilitate prin legi speciale, în conformitate cu Legea nr. 206/2004, Legea nr. 319/2003, Legea nr. 1/2011 și HG nr. 681/2011.

Plagiatul nu este o modalitate a contrafacerii, pentru motivul că cerința ca opera din care s-a efectuat preluarea unui text sau a unui fragment de text să fie originală nu este prevăzută de lege.

Pentru calificarea ca plagiat a faptei de preluare a textelor, fragmentelor de text și expresiilor din opera altui autor, ‘‘fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale’’ nu interesează dacă această ‘‘sursă’’ este o operă originală a altui autor, protejată prin dispozițiile Legii nr. 8/1996, sau este o pagină de internet, sau orice altă sursă.

Nu interesează dacă sursa este sau nu o copie sau un plagiat al altei opere, nici dacă sursa este o operă intrată în domeniul public, ca efect al expirării duratei protecției prin drept de autor.

Avem în vedere că art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004 nu distinge după cum opera din care s-a făcut preluarea este sau nu protejată prin drept de autor, deoarece îndeplinește cerința originalității[18], iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În consecință, a condiționa calificarea unei fapte de plagiat de protecția prin drept de autor a operei din care s-a făcut preluarea înseamnă a adăuga la lege, fapt interzis interpretului normei juridice.

Este esențial că săvârșirea faptei de plagiat, care este reglementată ca ‘‘abatere de la normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare’’ [dispozițiile art. 21 alin. (2) și ale art. 14 alin. (12) și (2) din Legea nr. 206/2004], sau ca ‘‘abatere gravă de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară’’ [prevederile art. 310 din Legea nr. 1/2011 privind educația națională] sau ca ‘‘[…] fraudă academică, încălcare a eticii universitare sau abatere de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică […]’’ [art. 20 alin. (3) din HG nr. 681/2011] este condiționată doar de îndeplinirea a două condiții cumulative: nemenționarea faptului că s-au preluat texte, fragmente de text și expresii din opera altui autor, prin delimitarea clară a ceea ce s-a preluat de la alt autor de ceea ce este creație intelectuală proprie și neindicarea operei din care s-a făcut preluarea (prin numele autorului, titlu, editură, anul apariției, pagina de la care s-a făcut preluarea).

În contextul în care dispozițiile Legii nr. 206/2004 sunt aplicabile numai categoriilor de personal care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare, fapta cadrului didactic, a studentului doctorand sau a altei persoane din această categorie de a prelua ca atare un text sau fragmente de text din opera altui autor, fără a preciza faptul preluării și fără a indica opera din care s-a făcut preluarea nu poate fi săvârșită altfel decât în mod deliberat, cu intenție, ceea ce conferă o gravitate deosebită acestui tip de încălcare a normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.

Preluarea identică a unor texte sau a unor fragmente de text, din una sau din mai multe opere, aparținând aceluiași autor sau unor autori diferiți, fără a se menționa faptul preluării și fără a se indica opera-sursă se poate face în modalitatea copy-paste.

Este modalitatea cea mai grosolană de plagiat, care nu poate demonstra decât lipsă de inteligență și de respect pentru orice activitate intelectuală și pentru munca altuia.

Plagiatul nu este o modalitate a contrafacerii, deoarece nu este reglementat prin Legea nr. 8/1996 și nu poate fi sancționat pe calea acțiunii în contrafacere.

Fapta de plagiat nu este reglementată prin dispozițiile actualului art. 141 din Legea nr. 8/1996[19], potrivit căruia ‘‘(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.’’[20].

Opinăm că acest articol de lege sancționează, pe calea acțiunii în contrafacere, săvârșirea faptei de încălcare a drepturilor patrimoniale exclusive de autor, prevăzute prin dispozițiile art. 12 – art. 23 (spre exemplu, prin efectuarea de acte de reproducere fără drept a operei sau a fargmentelor din opera altui autor, operă protejată prin Legea nr. 8/1996) și a dreptului nepatrimonial de autor de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei, reglementat prin art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

În redactarea anterioară, art. 141 din Legea nr. 8/1996 prevedea: ‘‘Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinţă publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor.’’

În această redactare, legiuitorul avea în vedere sancționarea exclusiv a dreptului nepatrimonial de autor de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei, reglementat prin art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 și a dreptului nepatrimonial de autor de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică, reglementat prin art. 10 lit. c) din Legea nr. 8/1996.

Redactarea anterioară a art. 141 din Legea nr. 8/1996 asigura reglementarea simetrică a dreptului nepatrimonial la recunoașterea calității de autor al creației intelectuale prin dispozițiile Legii nr. 129/1992[21] și ale Legii nr. 64/1991[22].

Astfel, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 129/1992: ‘‘(1) Autorul are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea în certificatul de înregistrare eliberat, precum şi în orice acte sau publicaţii privind desenul sau modelul’’. Încălcarea acestui drept este sancționată în temeiul art. 50 din Legea nr. 129/1992, potrivit căruia: ‘‘(1) Însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de autor al desenului ori modelului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.’’.

În temeiul art. 34 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 ‘‘inventatorul are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea în brevetul eliberat, în carnetul de muncă, precum şi în orice acte sau publicaţii privind invenţia sa.’’, iar conform art. 55 din Legea nr. 64/1991: ‘‘(1) Însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.’’.

2. Ipoteză în care nu se săvârșește fapta de plagiat, dar se săvârșește fapta de contrafacere a dreptului de autor

Dacă sunt preluate identic texte sau fragmente de text din una sau din mai multe opere aparținând aceluiași autor sau unor autori diferiți, în modalitatea copy-paste, dar cu menționarea faptului preluării, prin delimitarea clară a textului preluat de textul care constituie o creație intelectuală proprie și cu indicarea operei-sursă, nu poate fi săvârșită fapta de plagiat, dar poate fi săvârșită fapta de încălcare a dreptului de autor, dacă nu sunt respectate dispozițiile art. 33 privind condițiile de utilizare a unei opere adusă anterior la cunoștința publicului, fără consimțământul prealabil al autorului și fără plata unei remunerații.

Dreptul de autor conferă titularului ‘‘dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii’’ (art. 12 din Legea nr. 8/1996).

Analiza dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 8/1996[23] relevă condițiile cumulative generale care trebuie îndeplinite, în toate ipotezele reglementate la alin. (1) lit. a) – i) și la alin. (2), pentru ca opere aduse anterior la cunoștința publicului sau fragmente de text din aceste opere protejate prin drept de autor să fie utilizate de terțe persoane fără consimţământul autorului şi fără plata unei remuneraţii:

– utilizările operei să fie conforme bunelor uzanţe;

– utilizările operei să nu contravină exploatării normale a operei şi

– utilizările operei să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare.

Numai utilizările strict enumerate în ipotezele reglementate prin art. 33 sunt permise terților.

Pentru scopul prezentului studiu, în raport de normele de bună conduită care guvernează activitatea de cercetare-dezvoltare, interesează prevederile art. 33 alin. (1) lit. b) din Lege, care permit terților ‘‘utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului’’, cu condiția îndeplinirii celor trei cerințe cumulative generale, indicate anterior.

Așadar, preluarea unui text sau fragment de text dintr-o operă protejată prin drept de autor, cu menționarea faptului preluării și cu trimitere la opera orginală din care s-a făcut preluarea nu poate constitui o faptă de plagiat, dar poate fi calificată ca faptă de încălcare a dreptului patrimonial exclusiv de autor, dacă:

– citatul nu este ‘‘scurt’’;

– scopul citării nu este acela de ‘‘analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare’’;

– întinderea citatului nu este justificată prin folosirea acestuia.

Interesează și dispozițiile art. 33 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora: ‘‘În condiţiile prevăzute la alin. (1), sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public, fără un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic: d) de opere, în cazul utilizării exclusiv pentru ilustrare în învăţământ sau pentru cercetare ştiinţifică’’.

Condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ sunt:

– utilizarea opere sau a fragmentului de operă este lipsită de un avantaj economic,

–  utilizarea este exclusiv în scop de ilustrare în învățământ sau în scop de cercetare științifică.

Art. 33 alin. (4) impune terților ca, în cazul utilizării operei sau a fragmentelor de operă în ipotezele reglementate prin art. 33 alin. (1) lit. b) și prin art. 33 alin. (2) lit. d), ‘‘să se menţioneze sursa şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte a fi imposibil’’. Aceste dispoziții legale permit terților dreptul de a reproduce opera sau fragmente din operă, în condițiile precizate supra, dar exclud dreptul terților de a plagia[24].

În scopul clarificării condițiilor de exercitare de către terți a dreptului de a utiliza fragmente din opera publicată anterior de un alt autor, reproducem prevederile art. 10 din Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 1886[25]: ‘‘(1) Sunt permise citatele extrase dintr-o operă făcută deja cunoscută publicului în mod legal, cu condiţia ca ele să fie conforme bunelor uzanţe şi în măsură justificată de scopul urmărit, inclusiv citatele din articole din jurnale şi culegeri periodice, sub formă de revistă a presei.

(2) Se rezervă legislaţiei ţărilor Uniunii şi acordurilor speciale existente sau care se vor încheia între ele dreptul de a permite folosirea în mod legal, în măsura justificată de scopul urmărit, a operelor literare sau artistice, cu titlu de ilustrare în învăţământ, prin intermediul publicaţiilor, emisiunilor de radiodifuziune sau al înregistrărilor sonore sau vizuale, cu condiţia ca o asemenea folosire să fie conformă bunelor uzanţe.

(3) Citatele şi utilizările avute în vedere în alineatele precedente vor trebui să menţioneze sursa şi numele autorului, dacă acest nume figurează în sursa folosită (s.n.).’’

3. Săvârșirea faptei de plagiat prin preluarea în opera proprie a unor elemente neprotejate prin drept de autor, fără menționarea faptului preluării și fără a face trimitere la opera din care s-a preluat (fără citare)

Raportarea definiției faptei de plagiat la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 8/1996, relevă că preluarea unor ‘‘idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice’’ din opera altui autor, fără a indica faptul preluării și fără a face face trimitere la opera din care s-a făcut preluarea (prin indicarea numelui autorului, a titlului operei, a editurii care a publicat opera, a anului publicării, a paginii de la care s-a făcut preluarea) poate fi calificată juridic numai ca faptă de plagiat, sancționată prin mijloacele procedurale reglementate prin Legea nr. 206/2004, Legea nr. 319/2003, Legea nr. 1/2011 și HG nr. 681/2011.

Preluarea acestor elemente nu poate fi calificată ca faptă de încălcare a dreptului de autor (faptă de contrafacere), deoarece art. 9 lit. a) și f) din Legea nr. 8/1996 prevede în mod expres că ‘‘Nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor următoarele:

a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare; […]

f) simplele fapte şi date.’’

Preluarea elementelor precum: descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice nu poate fi calificată nici ca o încălcare a dreptului născut din brevetul de invenție (faptă de contrafacere), deoarece art. 7 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 prevede în mod expres: ‘‘Nu sunt considerate invenţii, în sensul art. 6, în special: a) descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice; […]’’ și exclude de la brevetare astfel de elemente.

Suntem de opinie că excluderea acestor elemente de la protecție prin drept exclusiv de autor și drept exclusiv de brevet de invenție nu intră în conflict cu reglementarea și sancționarea faptei de plagiat prin dispozițiile Legii nr. 206/2004[26].

Legea nr. 206/2004 nu interzice preluarea în sine a ideilor, teoriilor, conceptelor, descoperirilor ştiinţifice, procedeelor, metodelor de funcţionare sau conceptelor matematice ca atare, sau a simplelor fapte şi date din opera altui autor, ci interzice preluarea fără a menționa faptul că acestea au fost preluate din opera altui autor și fără a indica opera anterioară din care s-a făcut preluarea.

Preluarea ideilor care au fost exprimate anterior de un alt autor în cuprinsul operei sale anterior publicate poate fi făcută, spre exemplu, prin traducere, sau prin parafrazarea unui fragment din textul acestei opere, sau prin reformularea unei fraze, sau prin înlocuirea anumitor cuvinte, cu păstrarea ideilor exprimate de un alt autor, dar fără a menționa faptul că acestea au fost preluate din opera altui autor și fără a indica opera anterioară din care s-a făcut preluarea.

Sancționarea plagiatului echivalează în toate cazurile cu sancționarea preluării în opera proprie a rezultatelor gândirii și muncii intelectuale ale altui autor, reflectată și în idei, sau alte elemente excluse de la protecție prin drept de autor, sau drept de brevet de invenție, dar cuprinse într-o operă anterior publicată de către acest autor, preluare care lasă falsa impresie că ideile, datele, preluate sunt rezultatul propriului efort intelectual.

Pentru aceste argumente, suntem de opinie că și preluarea, de către persoane care fac parte din categoria personalului de cercetare-dezvoltare, în opera științifică proprie, a altor elemente excluse de la protecție prin drept de autor, precum: ‘‘texte oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traduceri oficiale ale acestora’’ (art. 9 lit. b) din Legea nr. 8/1996), fără a menționa că s-a făcut o preluare și fără a face trimitere la sursa preluării (care poate fi Monitorul Oficial al României, un site de internet, o culegere de jurisprudență, o revistă de specialitate sau orice altă publicație), poate fi calificată ca faptă de plagiat, deoarece, în lipsa oricărei citări corecte a textului legal sau a unui fragment dintr-o hotărâre judecătorească, sunt prezentate în mod fals ca fiind proprii rezultatele muncii intelectuale și gândirii altuia[27].

Nici în acest caz plagiatul nu poate fi o modalitate a contrafacerii, pentru motivul că cerința ca ideile, datele, demonstrațiile, metodele, ipotezele etc. preluate să fie originale sau ‘‘cu adevărat originale’’ nu este prevăzută de lege și nu este aplicabil acestor elemente excluse de la protecție prin drept exclusiv de autor.

Criteriul originalității este inaplicabil acestor elemente[28], deoarece originalitatea este o condiție legal reglementată pentru ca o operă care include aceste elemente să poată beneficia de protecție prin drept de autor, astfel cum prevede art. 7 din Legea nr. 8/1996: ‘‘Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: […]’’.

Cu privire la înțelesul noțiunii termenului tehnico-juridic de ‘‘originalitate’’[29], precizăm că, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin ‘‘operă originală de creație intelectuală’’ se înțelege opera care este ‘‘o creație a celui care se pretinde autor, iar nu o simplă copie a unei opere anterioare’’[30].

Prin hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțate în interpretarea prevederilor Directivei 91/250/CEE a Consiliului din 14 mai 1991 privind protecția juridică a programelor pentru calculator și ale Directivei 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională[31] s-a statuat că prin termenul tehnico-juridic ‘‘operă originală’’ se înțelege opera care este ‘‘o creație intelectuală proprie autorului său’’ (a se vedea hotărârea pronunțată în cauza C-5/08, Infopaq International A/S împotriva Danske Dagblades Forening, par. 37 C‑393/09, Bezpečnostní softwarová asociace – Svaz softwarové ochrany împotriva Ministerstvo kultury, par. 45 și 51).

A condiționa calificarea unei fapte de plagiat de îndeplinirea condiției ca ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele matematice ca atare, simplele fapte şi date care au fost preluate să fie originale echivalează cu adăugarea la lege a unor cerințe pe care aceasta nu le prevede, ceea ce este interzis interpretului legii.

Este imposibil să se verifice, spre exemplu, dacă o idee este sau nu originală, sau este ‘‘cu adevărat originală’’[32], ceea ce echivalează cu golirea de conținut a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004 care definesc legal fapta de plagiat, și cu încălcarea principiului potrivit căruia norma legală se interpretează în sensul aplicării și nu eludării și neaplicării ei.

Este posibil ca ideile exprimate în propria operă să coincidă cu ideile cuprinse în alte opere anterior publicate. În acest caz, buna conduită în cercetarea științifică presupune indicarea operelor în care se regăsesc aceleași idei, dacă acestea sunt cunoscute. Pentru a clarifica dacă exprimarea ideilor regăsite în opere anterior publicate de alți autori este sau nu o faptă de plagiat, pot fi relevante inclusiv argumentele și ordinea lor, linia de raționament, exemplele, datele, desenele, graficele, orice tip de informații folosite de autorul care a publicat opera anterioară în care se regăsesc aceleași idei sau elemente excluse de la protecție prin drept de autor.

4. Raportul dintre reglementarea faptei de autoplagiat și reglementarea protecției operelor originale prin drept de autor

Autoplagiatul, definit conform art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 206/2004, raportat la reglementările Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe este un non sens, având în vedere că legea privind drepturile de autor și drepturile conexe recunoaște autorului ‘‘dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa’’ (art. 12 din Legea nr. 8/1996) și dreptul de a reproduce opera, prin ‘‘realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă’’ (art. 14 din Legea nr. 8/1996).

Legea nr. 8/1996 nu sancționează autoplagiatul.

Dispozițiile art. 2 din Lege, potrivit cărora ‘‘Recunoaşterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată prin alte dispoziţii legale’’ permit însă reglementarea și sancționarea faptei de autoplagiat prin alte acte normative, pentru rațiuni care exced sferei de reglementare a Legii nr. 8/1996.

Este esențial că Legea nr. 8/1996 nu are ca obiect de reglementare buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare, etica și deontologia specifică activității de cercetare-dezvoltare.

Spre deosebire de Legea nr. 8/1996, Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, la care fac trimitere dispozițiile art. 1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 206/2004, prevede că ‘‘Activitatea personalului de cercetare-dezvoltare este de interes naţional şi cuprinde: a) dezvoltarea cunoştinţelor ştiinţifice; […]’’ (art. 4) și că ‘‘Personalul de cercetare-dezvoltare: a) asimilează, utilizează şi generează noi cunoştinţe […] și b) respectă misiunea cercetării, etica şi deontologia profesională’’ (art. 5).

Or, misiunea desfășurării activității de cercetare-dezvoltare în interes național constă în dezvoltarea cunoștințelor științifice și generarea de noi cunoștințe. Acest scop nu poate fi atins prin săvărșirea faptei de autoplagiat.

Iată de ce legea sancționează fapta personalului de cercetare-dezvoltare de a prezenta ca noi informații, date, idei, care sunt în realitate preluate din opere anterior publicate de același autor, fără a preciza faptul preluării și fără a face trimitere la opera din care s-a făcut preluarea[33].

5. Plagiatul și autoplagiatul nu sunt și nu trebuie reglementate și sancționate prin Legea nr. 8/1996 și alte legi din materia dreptului proprietății intelectuale

Având în vedere că obiectul de reglementare al Legii nr. 8/1996 este protecția dreptului de autor și a drepturilor conexe, pe când rațiunea pentru care au fost adoptate Legile nr. 319/2003, Legea nr. 206/2004, HG nr. 681/2011 și Legea nr. 1/2011 este acela de a asigura desfășurarea activităților de cercetare-dezvoltare, de către categoriile de personal de cercetare-dezvoltare enumerate de lege, în scopul dezvoltării cunoștințelor științifice și generării de noi cunoștințe, cu respectarea normelor de bună conduită, incompatibile cu faptele de plagiat și autoplagiat[34], suntem de opinie că Legea nr. 206/2004 și Legea nr. 8/1996 nu sunt în conflict[35].

Nu aderăm la opinia potrivit căreia, în cuprinsul Legii nr. 8/1996, în cadrul căreia legiuitorul nu utilizează termenul ‘‘plagiat’’, în locul noțiunii tehnico-juridice de contrafacere să poată fi folosită noțiunea de plagiat[36].

Plagiatul nu este reglementat în cadrul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și nici nu ar trebui să fie inclus în sfera de reglementare a acestei legi.

Un prim argument este acela că autoplagiatul ar fi exclus de la aplicarea oricărei sancțiuni.

În al doilea rând, reglementarea plagiatului în cadrul Legii nr. 8/1996 ar lăsa nesancționată fapta constând în preluarea, de către personalul de cercetare-dezvoltare, a unor texte sau fragmente de texte din opere anterior publicate, cu privire la care termenul legal de protecție a fost depășit și care au intrat în domeniul public, fără a indica faptul că s-a făcut o preluare și fără a face trimitere la opera din care s-a preluat acel text[37].

Consecința ar fi aceea că un cadru didactic universitare sau un student doctorand ar avea dreptul să își atribuie, spre exemplu, roadele gândirii juridice a lui Constantin Hamangiu, sau a lui Charles Aubry sau a lui Frédéric-Charles Rau, sau a oricărei personalități dintr-un anumit domeniu științific, căreia i se datorează progresul în stadiul cunoașterii, fără să îi recunoască niciun merit.

Or, cultivarea lipsei de recunoaștere și de respect pentru efortul intelectual și rezultatele muncii altor autori, ale căror opere au intrat în domeniul public, nu este și nu poate fi un ideal al unei societăți sau instituții cu pretenții academice, la fel cum nu poate fi acceptabilă cultivarea minciunii cu privire la potențialul intelectual și munca reală a celui care plagiază, prin procedeul grosolan de tip copy-paste, pentru ca să beneficieze de un statut ce nu corespunde propriilor cunoștințe, capacități și abilități intelectuale.

Al treilea argument este că, dacă plagiatul ar fi reglementat în cadrul Legii nr. 8/1996 ca faptă ce constă în încălcarea unui drept de autor, singura persoană care ar avea interesul să acționeze pentru apărarea drepturilor sale, pe calea acțiunii în contrafacere, ar fi autorul operei din care au fost preluate fragmente de text, idei, date etc.

În situațiile în care ar exista o conivență între persoana care a săvârșit plagiatul și autorul operei din care s-au preluat chiar texte și fragmente de text, fără a se recunoaște faptul preluării și fără a se face trimitere la opera din care acestea au fost preluate, este evident că fapta de plagiat nu ar fi sancționată.

O astfel de soluție normativă echivalează cu abdicarea de la misiunea învățământului și cercetării și este contrară interesului național.

Pentru aceleași argumente, raportat la soluția stingerii acțiunii penale în contrafacere ca efect al împăcării părților, dar și pentru că în terminologia Legii nr. 8/1996 nu este folosită noțiunea tehnico-juridică de ‘‘plagiat’’, considerăm că fapta de plagiat nu este reglementată prin dispozițiile actualului art. 141 din Legea nr. 8/1996[38], astfel cum am argumentat pe larg supra.

Al patrulea argument este acela că plagiatul poate fi săvârșit prin preluarea unor elemente (texte, fragmente de text, idei, date etc.) din opere care sunt la rândul lor realizate prin săvârșirea faptei de plagiat sau de autoplagiat.

În primul rând, o operă care este un plagiat, deoarece este rezultatul preluării unor fragmente de text (tradus sau nu dintr-o limbă străină) din opere care aparțin mai multor autori, fără a menționa faptul preluării și fără a face trimitere la operele din care s-a făcut preluarea, îndeplinește cerința originalității necesară pentru ca aceasta să fie protejată printr-un drept de autor, în condițiile în care originalitatea acestei opere (care este rezulatul unui plagiat) constă tocmai în selectarea, traducerea, combinarea și îmbinarea într-un tot a fragmentelor de text preluate din opere anterior publicate de mai mulți autori.

Realizarea unei lucrări prin săvârșirea faptei de plagiat nu exclude originalitatea lucrării finale obținute și protejarea acesteia printr-un drept de autor propriu.

În al doilea rând, problema sancționării faptei de plagiat, evidente în cazul preluării unor fragmente de text sau a unor texte prin procedeul de tip copy-paste, ar fi deplasată incorect de la aplicarea efectivă a sancțiunii prevăzute de lege, la problema dacă opera din care s-au preluat texte este sau nu o operă originală[39], cu rezultatul eludării aplicării sancțiunii pentru propria faptă de plagiat.

Al cincilea argument este acela că, dacă plagiatul ar fi considerată o faptă de încălcare a drepturilor născute în legătură cu o operă protejată prin drept de autor ar fi exclusă de la aplicarea oricărei sancțiuni fapta constând în preluarea unor elemente excluse de la protecție prin drept de autor, precum: idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere ale altor autori, sau orice tip de informații, inclusiv grafice, tabele, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.

O astfel de reglementare, care ar exclude de la calificarea ca plagiat a faptei constând în prealuarea ideilor din operele anterior publicate, fără a preciza că s-a făcut o preluare și fără a indica opera din care s-a preluat, ar fi vădit contrară standardelor și normelor de etică în activitatea de cercetare științifică și scriere academică adoptate de universități de tradiție din Europa.

Astfel, dacă avem în vedere standardele academice adoptate de Universitatea din Bologna, cea mai veche universitate din lume, fondată în anul 1088, observăm că Ghidul de bună practică academică sancționează ca plagiat fapta de a prezenta ideile altor autori ca fiind propriile idei și că este sancționată ca faptă de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală sau furt intelectual (‘‘intellectual property theft’’) fapta de a prezenta opera altui autor ca fiind operă proprie[40].

Ghidul studentului adoptat de Universitatea Oxford[41], fondată în anul 1096, prevede că plagiatul constă în reprezentarea falsă, ca fiind proprii, a ideilor sau a operei altcuiva, prin incorporarea acestora în propria operă, fără a face mențiune despre acest fapt[42].

Ghidul de bună practică academică adoptat de Universitatea din Amsterdam[43], care definește fapta de plagiat ca fiind[44].

La fel, în Ghidul[45] Universității Tehnice din München, plagiatul este considerat ca fiind ‘‘folosirea cuvintelor sau ideilor altei persoane fără a recunoaște meritul acesteia’’.

Tot astfel, în Ghidul pus la dispoziție de Universitatea Ludwig-Maximilians din München[46], plagiatul este înțeles ca fiind prelarea ideilor și a cuvintelor altor autori[47].

Subliniem că, în toate aceste exemple de ghiduri de bune practici adoptate de universități europene, preluarea ideilor altor autori fără a recunoaște acest fapt și fără a face trimitere la operele din care s-a făcut preluarea este sancționată ca plagiat fără condiția ca ideile preluate să fie originale sau ‘‘cu adevărat originale’’[48] și fără condiția ca sursa originală din care s-a făcut preluarea să fie protejată prin drept de autor.

Reglementarea plagiatului în cadrul Legii nr. 8/1996, sub noțiunea de contrafacere, ar fi contrară și prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[49], potrivit cărora soluțiile unui act normativ ‘‘[…] trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului’’.

Scurte concluzii

Reglementarea și sancționarea plagiatului și autoplagiatului ca ‘‘abateri de la normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare’’ [dispozițiile art. 21 alin. (2) și ale art. 14 alin. (12) și (2) din Legea nr. 206/2004], sau ca ‘‘abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară’’ [prevederile art. 310 din Legea nr. 1/2011 privind educația națională[50]] sau ca ‘‘[…] fraude academice, încălcări ale eticii universitare sau abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică […]’’ [art. 20 alin. (3) din HG nr. 681/2011], distinct de reglementarea regimului juridic aplicabil dreptului de autor și altor drepturi de proprietate intelectuală corespunde standardelor de bună conduită în activitatea academică deja adoptate și însușite la nivelul universităților europene.

Considerăm că este în interesul societății româneși ca, în cadrul sistemului de învățământ și institutelor de cercetare, să fie cultivate onestitatea și demnitatea muncii intelectuale proprii, în condițiile recunoașterii și respectului roadelor gândirii și a muncii intelectuale depuse de alți autori, având în vedere finalitatea procesului de învățământ și de cercetare[51].

De asemenea, este dezirabil ca, în temeiul principiului autonomiei universitare, exercitat ‘‘numai cu condiţia asumării răspunderii publice’’, universitățile, institutele de cercetare și alte institute academice să adopte Ghiduri de bună practică academică care să clarifice, cu respectarea deplină a Legii nr. 206/2004, care definește plagiatul și autoplagiatul, ce sunt plagiatul și autoplagiatul, care sunt cele mai folosite metode de plagiere, cum poate fi evitat plagiatul, care sunt regulile de scriere academică, care sunt regulile de citare a unei opere protejate sau nu printr-un drept de autor, dar din care se preiau texte, sau idei, date sau simple informații și care sunt sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea plagiatului și autoplagiatului.Utilizarea efectivă de programe de calculator pentru detectarea plagiatului și autoplagiatului este de dorit.

Suspiciunile de plagiat grosolan, în modalitatea copy-paste, deja semnalate public[52], nu ar trebui să fie lăsate fără un răspuns dat cu respectarea legii.

Numai astfel poate fi evitat, pentru viitor, riscul subminării standardelor academice adoptate și practicate de universități românești[53] și a diplomelor emise de acestea.


[1] Actele normative avute în vedere sunt cele în vigoare la data de 14 septembrie 2016 și sunt reproduse aici.
[2] Publicat în Jurnalul Oficial C 326 , 26/10/2012 p. 0001 – 0390, disponibil aici.
[3] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 613 din 19/08/2014. Precizăm că toate articolele de lege sunt reproduse de pe site-ul legenet.indaco.ro.
[4] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 242 din 04/04/2014.
[5] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 337 din 08/05/2014.
[6] O parte din opiniile exprimate în cadrul prezentului studiu reiau și explicitează susținerile din cadrul dezbaterii juridice Copy-Paste. Despre plagiat, din data de 13 iunie 2016, accesibilă aici.
[7] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 04/06/2004, intrată în vigare la data de 3 august 2004, în ultima formă modificată prin Ordonanţa nr. 2/2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 25/01/2016.
[8] Accesibil aici.
[9] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 530 din 23/07/2003, în forma pusă în aplicare prin Ordinul nr. 4399/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 614 din 15/07/2005.
[10] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 551 din 03/08/2011.
[11] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 182 din 10/03/2016.
[12] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 10/01/2011, intrată în vigoare la data de 9 februarie 2011, în ultima formă modificată prin O.U.G. nr. 4/2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 182 din 10/03/2016.
[13] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 60 din 26/03/1996.
[14] ÎCCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6428 din 30 iunie 2006, publicată în O. Spineanu-Matei, Proprietate intelectuală (2). Practică judiciară 2006-2007, Editura Hamangiu, București, 2007, p. 250.
[15] Art. 14 din Legea nr. 8/1996 prevede: ‘‘Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice’’.
[16] În sens contrar, a se vedea Viorel Roș, Andreea Livădariu, Condiția originalității în operele științifice, Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 2/2014, p. 23.
[17] A se vedea ÎCCJ, secția I civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1978 din 25 martie 2008, apud Gheorghe Gheorghiu, Irina Lisnic, Unele considerații privind contrafacerea și plagiatul, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 3/2012, p. 121. Prin decizie, instanța a statuat că ‘‘[…] în speța de față, aplicabilitatea Legii nr. 206/2004 este exclusă pentru simplul motiv că cercetarea caracterului ilicit al faptei pârâtei se analizează în raport cu legea în vigoare la data săvârșirii faptei. Or, la nivelul anului 2002, Legea nr. 206/2004 nu era în vigoare, astfel încât este exclusă aplicarea acesteia pentru interpretarea noțiunii de plagiat. Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat eventuala reproducere și caracterul licit sau ilicit al acesteia exclusiv prin prisma Legii 8/1996 în vigoare la nivelul anului 2002, excluzând astfel de la protecție ideile expuse în opera reclamantului.’’
[18] Pentru o opinie contrară, a se vedea Andreea Livădariu, Plagiatul – scurte considerații din perspectivă juridică, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 1/2015, p. 25. Menționăm și că, prin decizia ÎCCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.  8 din 11 ianuarie 2011, accesibilă aici, instanța a statuat, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 și nu a dispozițiilor Legii nr. 206/2004, că ‘‘[…] Tratatul complet de medicină legală veterinară, care cumulează informații juridice și din diverse specializări ale medicinei veterinare cu aplicații în medicina legală veterinară nu este o lucrare predominant originală, astfel încât nu poate constitui sursa unui plagiat’’. Or, plagiatul nu este deloc reglementat prin Legea nr. 8/1996, noțiunea nefiind utilizată de legiuitor, iar sancționarea faptei de a nu menționa în propria operă că s-au preluat idei sau fragmenete de text dintr-o operă publicată de un alt autor și de a nu face trimitere la opera din care s-a făcut preluare (faptă de plagiat) nu este condiționată de îndeplinirea cerinței ca opera din care s-a făcut preluarea să fie originală.
[19] Pentru opinia contrară, a se vedea Eugen Vasiliu, Miracolul unei definiții invizibile: plagiatul, accesibil aici și Andreea Livădariu, Plagiatul – scurte considerații din perspectivă juridică, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 1/2015, p. 25.
[20] Articol de lege modificat prin punctul 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 757 din 12/11/2012, începând cu 1 februarie 2014.
[21] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 242 din 04/04/2014.
[22] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 613 din 19/08/2014.
[23] Potrivit art. 33 din Legea nr. 8/1996: ‘‘(1) Sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare:
a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranţă publică;
b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;
d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
e) reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de instituţiile de învăţământ sau de muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obţinerii unui avantaj comercial sau economic, direct ori indirect;
f) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale;
g) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ, exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau executarea, cât şi accesul publicului să fie fără plată;
h) utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor oficiale organizate de o autoritate publică;
i) utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul expoziţiilor cu acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice de opere de artă, ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.
(2) În condiţiile prevăzute la alin. (1), sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public, fără un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic:
a) de scurte extrase din articole de presă şi reportaje radiofonice sau televizate, în scopul informării asupra problemelor de actualitate, cu excepţia celor pentru care o astfel de utilizare este, în mod expres, rezervată;
b) de scurte fragmente ale conferinţelor, alocuţiunilor, pledoariilor şi ale altor opere de acelaşi fel, care au fost exprimate oral în public, cu condiţia ca aceste utilizări să aibă ca unic scop informarea privind actualitatea;
c) de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informaţiilor privind evenimentele de actualitate, dar numai în măsura justificată de scopul informării;
d) de opere, în cazul utilizării exclusiv pentru ilustrare în învăţământ sau pentru cercetare ştiinţifică;
e) de opere, în beneficiul persoanelor cu handicap, care sunt direct legate de acel handicap şi în limita cerută de handicapul respectiv.
(3) Sunt exceptate de la dreptul de reproducere, în condiţiile prevăzute la alin. (1), actele provizorii de reproducere care sunt tranzitorii sau accesorii şi constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnic şi al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei reţele între terţi, de către un intermediar, sau utilizarea licită a unei opere ori a altui obiect protejat şi care nu au o semnificaţie economică de sine stătătoare.
(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), f), i) şi la alin. (2) trebuie să se menţioneze sursa şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte a fi imposibil; în cazul operelor de artă plastică, fotografică sau de arhitectură trebuie să se menţioneze şi locul unde se găseşte originalul.’’
[24] Referitor la dreptul (și obligația) de a cita, care nu se confundă cu plagiatul și care nu conferă nici dreptul de a plagia, a se vedea Viorel Roș, Dreptul de citare, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 3/2009, în special pp. 19–22.
[25] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 156 din 17/04/1998, în ultima formă modificată la 28 septembrie 1979.
[26] Pentru opinia contrară, a se vedea Viorel Roș, Dragoș Bogdan, Octavia Spineanu-Matei, Dreptul de autor și drepturile conexe. Tratat, Ed. All Beck, București, 2005, p. 521, opinie preluată în literatura de specialitate de Mirela Romițan, Unele considerații cu privire la noțiunea de plagiat, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 2/2008, p. 117.
[27] Pentru opinia că ‘‘textele de natură legislativă, administrativă, judiciară nu pot suporta acuzația de plagiat’’, a se vedea Andreea Livădariu, Plagiatul – scurte considerații din perspectivă juridică, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 1/2015, pp. 25 și 34.
[28] În același sens, a se vedea ÎCCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6428 din 30 iunie 2006, cit. supra, p. 250.
[29] Pe larg, despre noțiunea de originalitate a operei ca criteriu pentru dobândirea protecției prin drept de autor, a se vedea Gheorghe Gheorghiu, Criteriul originalității operelor protejate prin drept de autor, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 2/2016, pp. 7-19.
[30] ÎCCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6428 din 30 iunie 2006, cit. supra, pp. 245–250.
[31] În acest context, reamintim că, potrivit considerentelor (9) și (10) ale Directivei 2001/29: „Orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală. Protecția lor contribuie la menținerea și dezvoltarea creativității în interesul autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor, consumatorilor, culturii, industriei și publicului larg. În consecință, proprietatea intelectuală a fost recunoscută ca parte integrantă a proprietății’’ (s.n.).
[32] Astfel cum prevede Codul de etică și deontologie profesională a Universității de Vest din Timișoara, anexă la Carta UVT, prin dispozițiile art. 20 lit. a): ‘‘Constituie încălcări ale principiului integrităţii în cercetarea ştiinţifică şi creaţia universitară: a) plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, precum şi însuşirea de către un autor a rezultatelor muncii altui autor, indiferent dacă este vorba de reproducerea exactă a unui text sau de reformularea unei idei cu adevărat originale (s.n.), fără ca acest din urmă autor să fie menţionat ca sursă a textului sau ideii respective; […]’’. Apreciem că aceste prevederi sunt contrare dispozițiilor legale în vigoare, respectiv definiției plagiatului conform art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004. Potrivit dispozițiilor art. 128 alin. (4) din Legea nr. 1/2011: ‘‘Carta universitară nu poate conţine prevederi contrare legislaţiei în vigoare’’.
[33] A se vedea și Edmond Gabriel Olteanu, Considerații cu privire la conceptul de autoplagiat, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 4/2009, pp. 48-51.
[34] În același sens, Viorel Roș, Andreea Livădariu, Condiția originalității în operele științifice, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 2/2014, pp. 23-24.
[35] În același sens, Viorel Roș, Andreea Livădariu, op. cit. supra, p. 25. Pentru o opinie contrară, a se vedea Ligia Cătună, Opere și idei. Plagiat. Excepția excepției, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 1/2009, p. 53 și 57 și Gheorghe Gheorghiu, Irina Lisnic, Unele considerații privind contrafacerea și plagiatul, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 3/2012, p. 121.
[36] Pentru opinia contrară, a se vedea Viorel Roș, Dragoș Bogdan, Octavia Spineanu-Matei, Dreptul de autor și drepturile conexe. Tratat, Ed. All Beck, București, 2005, p. 520, opinie preluată în literatura de specialitate de Mirela Romițan, Unele considerații cu privire la noțiunea de plagiat, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 2/2008, p. 117 și de Gheorghe Gheorghiu, Irina Lisnic, Unele considerații privind contrafacerea și plagiatul, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 3/2012, p. 119.
[37] Nu achiesăm la opinia că ‘‘fără drept de autor nu există plagiat’’, Andreea Livădariu, Plagiatul – scurte considerații din perspectivă juridică, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 1/2015, p. 38.
[38] Pentru opinia contrară, a se vedea Eugen Vasiliu, Miracolul unei definiții invizibile: plagiatul, accesibil aici și Andreea Livădariu, Plagiatul – scurte considerații din perspectivă juridică, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 1/2015, p. 25.
[39] A se vedea Andreea Livădariu, Plagiatul – scurte considerații din perspectivă juridică, în Revista română de dreptul proprietății intelectuale nr. 1/2015, p. 38.
[40] Disponibil aici.
[41] Accesibil aici.
[42] ‘‘Plagiarism is presenting someone else’s work or ideas as your own, with or without their consent, by incorporating it into your work without full acknowledgement.’’
[43] Accesibil aici.
[44] ‘‘3. Plagiarism is taken to include in any event:
1. making use of or reproducing another person’s texts, data or ideas without complete and correct acknowledgement of the sources;
2. presenting the structure or central body of ideas taken from third-party sources as one’s own work or ideas, even if a reference to other authors is included;
3. failing to clearly indicate in the text – for instance by means of quotation marks or a particular layout – that literal or near-literal quotations have been included in the work, even if a correct reference to the sources has been included;
4. paraphrasing the contents of another person’s texts without sufficient reference to the sources;
5. reproducing another person’s audio, visual or test materials, or software or program codes without reference to the sources, and in doing so passing these off as one’s own work;
6. submitting a text that has previously been submitted, or is similar to a text that has previously been submitted, in the context of assignments for other courses;
7. reproducing the work of fellow students and passing it off as one’s own;
8. submitting papers obtained from a commercial agency or written (whether or not for payment) by another person.’’
[45] Disponibil aici.
[46] Disponibil aici.
[47] ‘‘Folgende Fälle stellen Plagiate dar:
– Einreichen einer Arbeit, mit deren Erstellung eine andere Person beauftragt wurde;
– Einreichen einer fremden Arbeit unter eigenem Namen;
– wörtliche Übernahme von Textpassagen aus Werken Anderer, ohne diese graphisch als Zitat zu markieren und/oder ohne die Quelle an der entsprechen- den Stelle im Text kenntlich zu machen;
– Übernehmen von Ideen, Aussagen oder Argumentationen, ohne die Quelle ein-deutig kenntlich zu machen;
– Übersetzen von Texten oder Textpassagen, ohne die Quelle kenntlich zu machen.’’
[48] A se vedea n.s. 28.
[49] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 260 din 21/04/2010.
[50] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 10/01/2011, intrată în vigoare la data de 9 februarie 2011, în ultima formă modificată prin O.U.G. nr. 4/2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 182 din 10/03/2016.
[51] La întrebarea de ce să eviți plagiatul?, Ghidul de bune practici academice ale Universității din Oxford răspunde: ‘‘There are many reasons to avoid plagiarism. You have come to university to learn to know and speak your own mind, not merely to reproduce the opinions of others – at least not without attribution. At first it may seem very difficult to develop your own views, and you will probably find yourself paraphrasing the writings of others as you attempt to understand and assimilate their arguments. However it is important that you learn to develop your own voice. You are not necessarily expected to become an original thinker, but you are expected to be an independent one – by learning to assess critically the work of others, weigh up differing arguments and draw your own conclusions (s.n.). Students who plagiarise undermine the ethos of academic scholarship while avoiding an essential part of the learning process.
You should avoid plagiarism because you aspire to produce work of the highest quality. Once you have grasped the principles of source use and citation, you should find it relatively straightforward to steer clear of plagiarism. Moreover, you will reap the additional benefits of improvements to both the lucidity and quality of your writing. It is important to appreciate that mastery of the techniques of academic writing is not merely a practical skill, but one that lends both credibility and authority to your work, and demonstrates your commitment to the principle of intellectual honesty in scholarship.’’
[52] A se vedea, cu tilu de exemplu, Indexul suspiciunilor de opere plagiate în România, aici, dar și alte cazuri semnalate public.
[53] Sunt deja bine cunoscute celor interesați de situația învățământului românesc: cărțile publicate de regretatul academician și profesor universitar dr. Solomon Marcus, la Editura Spandugino, în special ‘‘Zece nevoi umane’’, ‘‘Nevoia de oameni’’ și volumele ‘‘Răni deschise’’, cursurile și repetatele intervenții publice ale prof. dr. Florian Colceag, cartea scrisă de lect. univ. dr. Mihai Maci, ‚‚Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe’’, Editura Trei, București, 2016.


av. dr. Sonia Florea

 


Aflaţi mai mult despre , , , ,

dezbateri.juridice.ro Gratuit pentru membri

conferinte.juridice.ro Gratuit pentru membri

20 octombrie 2017: Probleme dificile de drept civil (ed. 6). Conferinţa Valeriu Stoica
23 noiembrie 2017: Probleme dificile de drept comercial (ed. 3). Conferinţa Stanciu Cărpenaru
24 noiembrie 2017: Probleme dificile de dreptul internetului (ed. 2)

ateliere.juridice.ro Gratuit pentru membri

7 septembrie 2017: Arbitrajul comercial: noua procedură şi examen comprehensiv al soluţiilor pe fond
11 septembrie 2017: Camera preliminară. Examen teoretic şi jurisprudenţial
12 septembrie 2017: Lawyers Real Life
14 septembrie 2017: Clauze abuzive în contractul de leasing
18 septembrie 2017: Acordul de recunoaştere a vinovăţiei
20 septembrie 2017: Expertiza contabilă în dosare penale. Studii de caz
21 septembrie 2017: Curs intensiv de asigurări pentru avocaţi
22 septembrie 2017: Ordine şi răspundere în dreptul muncii
25 septembrie 2017: Retorica şi logica juridică în activitatea juristului
27 septembrie 2017: Spălarea de bani. Pericole concrete şi soluţii de prevenire
28 septembrie 2017: Executarea silită a contractului de leasing
29 septembrie 2017: DATA PROTECTION. Regulamentul General privind Protecţia Datelor
30 septembrie 2017: Achiziţii publice de la teorie la practică
9 octombrie 2017: Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin mijloace de procedură civilă
12 octombrie 2017: Interpretarea normelor şi actelor juridice
13 octombrie 2017: Contestaţia la executare între DA şi NU. Examen de practică judiciară
16 octombrie 2017: CYBERCRIME
25 octombrie 2017: Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de drept penal şi drept procesual penal
26 octombrie 2017: Probleme şi soluţii juridice în SPORT
27 octombrie 2017: Cum folosim în mod eficient PUBLICITATEA MOBILIARĂ

Lasă un răspuns

Important
Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real şi care respectă Politica JURIDICE.ro si Condiţiile de publicare. Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.
Return to Top ▲Return to Top ▲