Secţiuni » Noutăţi legislative
Noutăţi legislative
Proiecte legislativeMonitorul Oficial al RomânieiJurnalul Oficial al Uniunii Europene

ROF cadru al unităților de învățământ preuniversitar


20 septembrie 2016 | Corina CIOROABĂ

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 720  din data de 19 septembrie 2016 a fost publicat Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5079/2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preunive rsitar.

Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar reglementează organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, în cadrul sistemului de învăţământ din România, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi se aplică în toate unităţile de învăţământ.

În baza regulamentului-cadru, unităţile de învăţământ îşi elaborează propriul regulament de organizare şi funcţionare.

Regulamentul cadru detaliază aspecte privind:
– principiile de organizare şi finalităţile învăţământului preuniversitar;
– organizarea unităţilor de învăţământ, respectiv: reţeaua şcolară, organizarea programului şcolar, formaţiunile de studiu;
– managementul unităţilor de învăţământ: consiliul de administraţie, directorul, directorul adjunct, tipul şi conţinutul documentelor manageriale;
– personalul unităţilor de învăţământ: personalul didactic, personalul nedidactic, evaluarea personalului din unităţile de învăţământ, răspunderea disciplinară;
– organisme funcţionale şi responsabilităţi ale cadrelor didactice: consiliul profesoral, consiliul clasei, catedrele/comisiile metodice, responsabilităţi ale personalului didactic în unitatea de învăţământ;
– structura, organizarea şi responsabilităţile personalului didactic auxiliar şi nedidactic;
– elevii: dobândirea şi exercitarea calităţii de elevi, activitatea educativă extraşcolară, evaluarea elevilor, examenele organizate la nivelul unităţilor de învăţământ, transferul elevilor;
– evaluarea unităţilor de învăţământ;
– partenerii educaţionali: drepturile și îndatoririle părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali, adunarea generală a părinţilor, comitetul de părinți, Consiliul reprezentativ al părinţilor/Asociaţia de părinţi.

Corina Cioroabă

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii