
Curtea de Apel Timișoara a statuat faptul că, în contextul în care este necesară aprobarea înscrierii sau radierii unor mențiuni în registrul comerțului, mențiuni care sunt considerate prejudiciabile pentru o persoană interesată (conform art. 22 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 și art. 183 lit. m) din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2594/C/2008), instanța are dreptul de a face anumite verificări, pe cale incidentală, ale existenței și valabilității actului ce a stat la baza mențiunilor prejudiciabile. În speță, Curtea consideră că este competentă să verifice existența și valabilitatea contractului de comodat, având în vedere că nu presupune dezbateri de amploare și nici administrare de probatorii. Deoarece reclamanta arată expirarea termenului contractului, iar pârâta nu formulează apărări care să conteste acest fapt, Curtea consideră prejudiciabilă pentru reclamantă mențiunea privind sediul societății pârâte ca fiind la adresa la care se găsește imobilul reclamantei și dispune radierea acesteia din registrul comerțului. (Decizia nr. 488 din 8 iunie 2016 pronunțată de Secția a II-a civilă a Curții de Apel Timișoara având ca radiere)
Aflaţi mai mult despre comodat, Cosmina Sima, Curtea de Apel Timisoara, înscriere, mentiune prejudiciabila, radiere, Registrul ComertuluiJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.