Interzicerea exercitării profesiei pe timpul măsurii preventive a controlului judiciar. Constituționalitate
27 septembrie 2016 | Bogdan GUBICI
În Monitorul Oficial al României nr. 612 din data de 10 august 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Daniel Nicuşor Constantinescu într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia penală.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: [] e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;”.
Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4), art. 1 alin. (5), art. 2 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 37, art. 41 alin. (1), art. 53 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi (2), art. 122 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi (3), precum şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 , art. 20 raportate la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. (…)
Analizând, din punct de vedere constituţional, natura măsurilor preventive, Curtea a constatat anterior că acestea constituie ingerinţe în dreptul fundamental al libertăţii individuale, prevăzut de art. 23 din Constituţie şi că măsura controlului judiciar reprezintă, de asemenea, o măsură intruzivă ce poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică. Însă Curtea a reţinut că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. (..).
Curtea a constatat că limitarea dreptului la muncă operată prin dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, reprezintă o ingerinţă care (…) este proporţională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public şi cel individual. Așadar, interdicţia poate fi dispusă atunci când organul judiciar apreciază că inculpatul a profitat de profesia, meseria ori activitatea pe care o desfăşoară pentru comiterea infracţiunii de care este acuzat, iar, prin exercitarea în continuare a aceleiaşi profesii, meserii ori activităţi, inculpatul ar fi tentat să repete comportamentul infracţional, ar avea la îndemână instrumentele şi oportunitatea necesare comiterii unei alte infracţiuni şi, din probele aflate la dosar, rezultă legătura dintre exerciţiul profesiei, meseriei, activităţii şi infracţiunea/infracţiunile de care inculpatul este acuzat. (…)
Distinct, cât priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu întrunesc condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, (…) Curtea reţine că „stabilirea clară a situaţiilor în care se pot dispune aceste îngrădiri de drepturi”, astfel cum solicită autorul excepţiei, nu ar fi de natură a oferi un plus de claritate normei criticate, ci, dimpotrivă, o astfel de reglementare ar aduce atingere plenitudinii de jurisdicţie a organului judiciar competent să dispună măsura preventivă a controlului judiciar şi să stabilească conţinutul acesteia, care ar fi astfel împiedicat să aprecieze, în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei. În context, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa constantă a instanţei de la Strasbourg, că una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive, iar, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, de asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. (…)
Raportat la critica ce privește „dreptul de a exercita în mod netulburat funcţia dobândită ca urmare a opţiunii electorale”, acesta nu este un drept absolut, el fiind protejat de prevederile Constituţiei atât timp cât se realizează cu respectarea condiţiilor prevăzute de aceasta şi de legi. Or, săvârşirea unei fapte penale pentru care există o condamnare definitivă la pedeapsa cu închisoarea plasează prin ea însăşi consilierul local în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei, prin încălcarea jurământului de a respecta prevederile Constituţiei şi ale legilor, asumat potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, iar consecinţele legale pe care nerespectarea condiţiilor de exercitare a unei funcţii le antrenează nu pot fi considerate o restrângere a exerciţiului acelei funcţii, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (3) şi art. 37 din Constituţie.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituţionale
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
