Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti

CSM ref. recuperarea de către instanțe a cheltuielilor pe care le avansează în cauzele aflate pe rol


22 septembrie 2016 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

În cadrul ședinței din 19 septembrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis reluarea demersului anterior către ministrul justiţiei cu privire la propunerea de modificare şi completare a OUG nr. 80/2013, respectiv introducerea a două noi alineate la art. 9 alin. (2) şi (3), precum şi două noi articole, după art. 9, art. 9 ind. 1 şi 9 ind. 2, cu următorul cuprins:

„Art.9
(2) În cazul în care cererea a fost comunicată, potrivit legii, prin fax sau prin poştă electronică, taxa datorată de partea pe a cărei cheltuială sunt întocmite copii de pe cererea în condiţiile art. 149 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este de 0,20 lei/pagină.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul în care instanţa, din oficiu, întocmeşte copii de pe actele dosarului în condiţiile art. 149 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă.”

„Art. 91
Cheltuielile judiciare avansate de instanţe pe parcursul procesului penal, care nu rămân în sarcina statului în condiţiile art. 272 – 275 din Codul de procedură penală, se constituie venit propriu în bugetul instanţei sau parchetului care le efectuează şi pot fi depuse în contul acestora de către părţi sau participanţi la proces.”

„Art. 92
„Taxa datorată conform art. 9 alin. (2) şi (3) şi art. 91 se constituie venit propriu în bugetul instanţei sau parchetului. Pentru judecătorie şi tribunal specializat sau parchet de pe lângă judecătorie taxa se face venit la bugetul tribunalului sau parchetului de pe lângă tribunalul pe raza căruia se află instanţa sau parchetul de pe lângă judecătorie care a avansat aceste cheltuieli.”

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că se impune susţinerea reglementării propuse în proiectul Hotărârii de Guvern privind modificarea şi completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 aprobate prin HG nr. 123/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la art. 18 alin. (3), astfel încât să prevadă plata în contul de trezorerie al fiecărei autorităţi sau instituţii publice sau în contul indicat, ceea ce presupune modificarea prevederilor art. 18 alin. (3), după cum urmează:

„Art. 18 – (….) (3) Plata serviciilor de copiere se poate face în numerar, prin mandat poştal, prin decontare bancară, prin intermediul cardurilor bancare şi prin intermediul altor sisteme de plată, potrivit prevederilor legale în vigoare, în contul de trezorerie al fiecărei autorităţi sau instituţii publice sau on-line, în contul indicat. Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să aducă la cunoştinţa publică contul în care se va efectua plata.”

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind necesar ca o asemenea prevedere să fie consacrată chiar la nivelul legii, nu doar al Normelor de aplicare aprobate prin Hotărârea Guvernului, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a decis că aceasta se poate reglementa în cuprinsul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, prin introducerea unei teze finale, după cum urmează:

„Art. 9 – (1) În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii. Plata serviciilor de copiere se poate face în contul de trezorerie al fiecărei autorităţi sau instituţii publice sau online, în contul indicat.”

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis reiterarea sesizării transmise anterior ministrului justiţiei, în sensul completării art. 9 din OUG nr. 80/2013, cu o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:

„m) cereri pentru obţinerea unei copii electronice a înregistrării şedinţei de judecată, formulate potrivit art. 231 alin. (5) din Codul de procedură civilă şi art. 369 alin. (6) din Codul de procedură penală – 10 lei”

:: Ordinea de zi soluționată (pct. 26)

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică