Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Recuperare creanţe
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Rolul activ al executorului judecătoresc în desfăşurarea executării silite
28.09.2016 | Octav-Lucian PĂUN

Secţiuni: Articole, Drept civil, Recuperare creanțe, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Octav-Lucian Păun

Octav-Lucian Păun

În conformitate cu dispoziţiile art. 627 alin. (1) Cod procedură civilă, republicat, în tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

Executorul judecătoresc, în calitatea sa de agent al statului, beneficiază de o serie de instrumente puse la dispoziţie de legiuitor pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile, constând în obţinerea de informaţii relevante desfăşurării executării silite, interdicţia ce poate fi impusă terţilor de a plăti debitorului sume de bani datorate acestuia, indisponibilizarea bunurilor debitorului, etc., precum şi obţinerea de sprijin efectiv din partea altor instituţii ale statului, în anumite limite[1].

În scop exemplificativ, arătăm că art. 660 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că, la cererea executorului judecătoresc, cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori deţin bunuri ale acestuia, supuse urmăririi, potrivit legii, au îndatorirea de a comunica în scris toate informaţiile necesare pentru efectuarea executării.

În cazul refuzului sau al omisiunii entităţii solicitante de a comunica, din motive imputabile, datele sau informaţiile necesare executorului judecătoresc, acesta din urmă sau partea interesată în executare poate solicita instanţei de executare aplicarea unei amenzi judiciare (art. 660 alin. (1) coroborat cu art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) din C. proc. civ). Totodată, executorul judecătoresc sau persoana interesată în executare poate cere instanţei de executare obligarea celui care, cu intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea executării silite prin una dintre faptele prevăzute la art. 187 sau art. 188 din acelaşi cod, la acoperirea prejudiciului material sau moral cauzat prin amânare (art. 660 alin. (1) coroborat cu art. 189 din C. proc. civ.).

Potrivit art. 660 alin. (2) din Cod, instituţiile publice trebuie să îi comunice de îndată, în scris, executorului judecătoresc, la cererea acestuia, datele şi informaţiile pe care le administrează, apreciate de executor ca fiindu-i necesare pentru desfăşurarea executării, chiar dacă prin legi speciale s-ar dispune altfel, iar neîndeplinirea acestei obligaţii poate fi, de asemenea, sancţionată de instanţa de executare cu amendă judiciară, în condiţiile art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) şi art. 189 din Cod.

Pe de altă parte, în vederea obţinerii informaţiilor necesare executării, art. 660 alin. (5) din C. proc. civ. îi conferă executorului judecătoresc acces liber la cartea funciară, la registrul comerţului şi la alte registre publice care conţin date despre bunurile susceptibile de urmărire silită la care se referă art. 154 alin. (8) din acelaşi Cod, adică acelea care rezultă din bazele de date electronice sau alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi instituţii publice.

Având în vedere aspectele prezentate, putem defini principiul rolului activ al executorului judecătoresc ca fiind principiul de drept potrivit căruia executorul sesizat potrivit legii, este obligat ca, în cursul executării silite, să întreprindă toate demersurile juridice şi să efectueze toate operaţiunile materiale necesare realizării integrale şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu (inclusiv dobânzile şi actualizările aferente, în cazul obligaţiilor stabilite în bani), cu respectarea strictă a prevederilor legale, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

În contextul arătat, subliniem că această obligaţie a executorului judecătoresc este una de diligenţă, nu de rezultat. Executorul judecătoresc este învestit de creditor să efectueze executarea silită, însă acesta nu poate garanta creditorului rezultatul – recuperarea propriu-zisă a creanţei, ci doar efectuarea cu celeritate a tuturor demersurilor în vederea recuperării acesteia, întrucât activitatea executorului şi procedura de executare silită sunt influenţate, sub aspectul finalităţii, de o serie de factori independenţi de voinţa sa ori de posibilităţile acestuia conferite de statutul profesiei ori de prevederile Codului de procedură civilă.

Un astfel de factor – cel mai important – la care face referire art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este insolvabilitatea debitorului. Precizăm, pe această cale, că riscul insolvabilităţii debitorului aparţine exclusiv creditorului, aspect care reiese indubitabil din interpretarea prevederilor art. 670 alin. (2) teza I şi alin. (5) C. proc. civ.

Totodată, precizăm că principiul rolului activ al executorului judecătoresc trebuie corelat într-un mod adecvat cu principiul disponibilităţii, în sensul de a înlătura eventualele contradicţii ce ar putea surveni, pe de o parte, în aplicarea normelor juridice care reglementează sfera celor două principii, iar de altă parte, între voinţa creditorului şi demersurile executorului.

În acest context, se pune problema „concilierii” celor două principii, precum şi a dispoziţiilor art. 627 alin. (1) C. proc. civ. cu cele art. 52 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Reamintim că primul text de lege prevede că în tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate, iar cel de-al doilea text de lege menţionat stabileşte că executarea silită şi celelalte acte care sunt de competenţa executorului judecătoresc se îndeplinesc la cerere, dacă legea nu dispune altfel.

Opinăm, pe această cale, că rolul activ al executorului judecătoresc trebuie să se circumscrie principiului disponibilităţii creditorului, în sensul că demersurile executorului în vederea recuperării creanţei şi accesoriilor acesteia nu trebuie să excedeze cadrul voinţei creditorului.

În susţinerea acestei interpretări invocăm dispoziţiile art. 701 alin. (2) – suspendarea executării la cererea creditorului şi ale art. 703 alin. (1) pct. 3 – renunţarea creditorului la executarea silită. Astfel, în primul caz creditorul are dreptul de a solicita suspendarea executării silite, iar executorul se va pronunţa prin încheiere, iar în al doilea caz executorul  ia act de renunţarea creditorului la executarea silită, prin încheiere motivată în fapt şi în drept.

Totodată, invocăm şi dispoziţiile art. 59 teza I din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că „în cazul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 7 lit. d) – recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe (n.n.) – raporturile dintre executorul judecătoresc şi client sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului”.

Prin urmare, dacă executorul judecătoresc este ţinut de voinţa creditorului cu privire la suspendarea şi renunţarea la executarea silită – elemente esenţiale aflate în sfera principiului disponibilităţii – a fortiori toate demersurile acestuia în cadrul procedurii de executare trebuie să respecte limitele impuse de creditor.

În acest context, menţionăm că executorul judecătoresc nu poate actualiza creanţa în absenţa cererii creditorului şi, de asemenea, nu poate alege modalitatea de executare în locul creditorului. Totuşi, spre exemplu, dacă prin cererea de executare acesta solicită executorului judecătoresc pornirea executării silite indirecte prin toate cele trei modalităţi, apreciem că alegerea modalităţii/ modalităţilor iniţiale poate aparţine executorului judecătoresc, care, în urma informaţiilor obţinute cu privire la bunurile şi veniturile debitorului, procedează la executarea silită cu respectarea principiului proporţionalităţii, conturat de prevederile art. 702 alin. (1) şi ale art. 813 alin. (5) C. proc. civ.

Raportat la toate aceste considerente, apreciem că voinţa creditorului impune limitele executării silite, însă aceasta trebuie să se înscrie în coordonatele legii şi bunei credinţe şi, evident, să nu constituie un abuz de drept, tradus prin acţiuni şicanatorii la adresa debitorului, executorului judecătoresc ori altor participanţi la executare.

Exemplul clasic în acest sens îl reprezintă atitudinea creditorului când, în cadrul licitaţiei, nemulţumit de preţul la care ar putea fi adjudecat bunul, raportat la ofertele depuse de licitatori, formulează cerere de suspendare a executării silite, iar ulterior solicită continuarea executării, precum şi fixarea unui nou termen de licitaţie.

Considerăm că astfel de situaţii se înscriu nu numai în afara bunei-credinţe, ci şi în afara legii. Astfel, art. 701 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că executarea se suspendă şi la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel. În fine, alin. (5) al aceluiaşi articol dispune că după încetarea suspendării, executorul, la cererea părţii interesate, va dispune continuarea executării, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată ori acestea nu au încetat prin efectul legii.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale prezentate, cu referire la exemplul de mai sus, considerăm că reluarea licitaţiei după încetarea suspendării voluntare, prin fixarea unui nou termen de către executor, echivalează cu iniţierea unei noi proceduri de licitaţie, aspect care, în opinia noastră, este nelegal. În acest caz, licitaţia nu va trebui reluată, ci continuată de către executor din punctul în care a fost suspendată, în virtutea rolului său activ, care presupune, atât respectarea legii, cât şi respectarea drepturilor părţilor şi ale persoanelor interesate (ex. licitatorii).

În concluzie, rolul activ al executorului judecătoresc este limitat de principiul legalităţii şi de cel al disponibilităţii, principii care trebuie respectate pe toată durata executării silite.


[1] A se vedea decizia Curţii Constituţionale nr. 473 din 21 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 659 alin. (3) din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 30 din 15 ianuarie 2014.


Octav-Lucian Păun
Inspector – Ministerul Justiţiei

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti