Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
2 comentarii

Scrisoare deschisă către colegii din instanțe


30 septembrie 2016 | Gabriela BALTAG

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Opinii, SELECTED, Sistemul judiciar

Gabriela Baltag

Gabriela Baltag

Doamnelor/ Domnilor judecători,
Dragi colegi

După o experiență cu multe dezamăgiri și puține satisfacții suntem chemați să alegem persoanele care ne pot reprezenta, care au disponibilitatea și spiritul de a reclădi și așeza sistemul judiciar în locul pe care-l merită. Depinde de noi, de fiecare, cum va arăta viitorul justiției fiindcă atunci când hotărâm cine trebuie și, mai ales, cine poate să ne reprezinte, ne decidem soarta pentru următorii șase ani și de ce nu pentru mult timp.

Nu am reușit să vă împărtășesc până acum nimic din intențiile mele, din viziunea pe care o am, formată în timp, privind funcția pentru care mi-am depus candidatura. Evenimentele din ultimul timp, derulate în legătură cu sistemul judiciar, m-au determinat să apreciez  fără nicio reținere că interesele sistemului judiciar, reluate, susținute în mod legitim, în ultimele luni, sunt prioritare intereselor individuale; impropriu spus, de altfel, fiindcă interesele personale sunt parte din interesele noastre, ca sistem.

Cu toate acestea, dragi colegi, am speranța că pot ajunge în curând  și în instanțele dumneavoastră, că voi avea șansa să vă întâlnesc și să vă împărtășesc din experiențele ultimilor ani, cu toate împlinirile lor, că am învățat din greșelile și stângăciile pe care desigur că le-am comis, fără nicio intenție, și pentru care primesc deschis obiecțiunile fiecăruia. Important pentru mine este să identific, împreună cu dumneavoastră, cele mai bune soluții care pot readuce justiția în locul pe care-l merită, acela de putere în stat.

Întâlnirea cu dumneavoastră este obiectivul pe care-l voi urma în săptămânile ce vor veni și, având în vedere că nu am reușit să vă transmit în alt mod, până în acest moment, suficiente informați privind intențiile, obiectivele pe care le am în vedere și care pot să vă spună câte ceva despre mine, până la întâlnirea pe care o vom avea, înțeleg să vă transmit un CV și Proiectul de candidatură ce rămâne deschis spre a fi întregit cu orice soluție în măsură să ne readucă demnitatea funcției, cu tot ce implică, dar mai ales predictibilitate, să ne garanteze un viitor.

Cu deosebită considerație
Judecător Gabriela Baltag
Tribunalul Neamț

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică