Necesitatea introducerii în cauză a altor persoane în materie contencioasă. Constituționalitate
7 octombrie 2016 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial nr. 701 din data de 8 septembrie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 480 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) teza finală şi alin. (3) teza finală din Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Liliana Teodoriu într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 78 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al acesteia dispoziţiile art. 78 alin. (2) teza finală şi alin. (3) teza finală din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
„(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.
(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.”
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare, astfel cum se interpretează prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în prezenta cauză autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât judecătorul nu poate deveni parte procesuală activă în dosarul civil, fiind încălcat accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi principiul disponibilităţii.
Astfel, Curtea reţine că dispoziţiile legale ale art. 78 alin. (1) din Codul de procedură civilă reglementează condiţiile şi termenele introducerii forţate în cauză, din oficiu, a altor persoane. Această procedură este incidentă numai în cazurile expres prevăzute de lege, instanţa având dreptul de a introduce în proces din oficiu terţe persoane, chiar dacă părţile iniţiale se împotrivesc, în procedura contencioasă numai în cazurile expres prevăzute de lege şi în procedura necontencioasă, în toate cazurile. Art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează situaţia, în materie contencioasă, în care legea nu prevede în mod expres dreptul instanţei de a introduce din oficiu terţi în proces. În această ipoteză judecătorul pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a terţului. Aşadar, părţile iniţiale au dreptul să hotărască dacă se vor judeca sau nu în contradictoriu şi cu persoana arătată de instanţă. Dacă părţile sunt de acord cu introducerea în cauză a terţului, aceasta se va dispune, ca urmare a consimţământului lor, prin încheiere.
Curtea reţine că dispoziţiile art. 78 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă nu pot fi apreciate ca fiind neconstituţionale, deoarece refuzul introducerii în cauză a altor persoane este manifestat de chiar părţile din proces. Dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei, ci au în vedere ipoteza în care judecătorul apreciază necesară introducerea în cauză a altor persoane, iar părţile refuză, astfel încât nu sunt afectate garanţiile unui proces echitabil şi nici dreptul la apărare. Dispoziţia legală criticată dă expresie principiului rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluţionări juste şi complete a cauzei, însă cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care şi principiul disponibilităţii părţilor. Acest principiu este derivat din prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) care consacră trăsăturile pe care trebuie să le întrunească justiţia într-un stat de drept. Pentru a putea fi unică, egală şi imparţială, justiţia trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce priveşte depunerea tuturor diligenţelor în vederea stabilirii corecte şi cuprinzătoare a cadrului procesual.
În continuare, referitor la art. 78 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia introducerea în cauză din oficiu a unor persoane se dispune „prin încheiere, până la terminarea procesului înaintea primei instanţe”, Curtea reţine că acesta are în vedere atât ipoteza alin. (1) (în materie contencioasă, în cazurile expres prevăzute de lege, iar în materie necontencioasă, în toate cazurile), cât şi pe cea a alin. (2) al aceluiaşi articol (în materie contencioasă, când nu există o prevedere expresă pentru a conferi dreptul instanţei de a introduce din oficiu o altă persoană în proces), când una dintre părţi solicită introducerea în cauză a unui terţ, la propunerea instanţei.
Autoarea apreciază că dispoziţiile art. 78 alin. (3) teza finală din Codul de procedură civilă încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, arătând, în acest sens, că, faţă de art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu poate să completeze acţiunea introductivă şi să propună proba cu interogatoriul persoanelor introduse în cauză. Faţă de această critică, Curtea reţine că excepţia este neîntemeiată, deoarece introducerea în cauză va fi dispusă până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe; or, momentul terminării cercetării procesului este determinat de art. 244 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia când judecătorul se socoteşte lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 78 alin. (2) teza finală şi alin. (3) teza finală Codul de procedură civilă.
