Laura Codruța Kovesi: Teza mea este corectă, e o teză pe care am muncit-o
03.10.2016 | JURIDICE.ro

Vineri, 30 septembrie 2016, Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, a declarat, într-un interviu la Europa FM, ref. teza de doctorat: „Teza mea este corectă, e o teză pe care am muncit-o. Am lucrat 7 ani la acest doctorat. Am multe articole publicate, pe care eu le-am indicat în teză. Cine are îndoieli cu privire la corectitudine nu are decât să facă o sesizare.”
Prof. univ. dr. Viorel Pașca, de la Facultatea de Drept a Universității de Vest, coordonatorul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, a declarat pentru Hotnews: „Eu am făcut-o doctor, alții au inventat-o. Eu cred că am verificat foarte bine teza de doctorat, nu trece o lucrare fără să o citesc. Doctoratul ei a început, dacă nu mă înșel, în 2008 și a durat până în 2012, deci cam cu un an peste termenul de trei ani, dacă nu mă înșel. Și în timpul ăsta ea a avut ca plan de cercetare întocmirea unor referate despre criminalitatea organizată. Era în vogă atunci. Ea scrisese și mai înainte despre tema respectivă, era pe vremea aceea procuror pe la Alba Iulia, cred că la DIICOT Alba Iulia, nu era procuror general. Ca orice absolvent de Drept care și-a terminat studiile, a venit să se inscrie la doctorat. Și-a susținut proiectul, era un proiect interesant pentru mine, referitor la domeniul studiat al Dreptului penal și am acceptat-o ca doctorandă. Nu știu de ce a ales tocmai Timișoara, eu știu că a terminat la Cluj, dar am multi absolvenți de Cluj care au facut doctoratul la Timișoara și de la București vin, vin din toată țara.”