Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

CA Constanța. Folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete. Condamnare definitivă


5 octombrie 2016 | Georgiana-Camelia LUCIU
Secţiuni: Activitate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice
Georgiana-Camelia Luciu

Georgiana-Camelia Luciu

Prin decizia penală nr. 875 din 19.09.2016, Curtea de Apel Constanța a hotărât condamnarea inculpatului A. M. V., reprezentant al unei asociații agricole, la data faptei, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Obligă inculpatul la plata către partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, a sumei de 282.796,30 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului, cu titlul de despăgubiri civile.

Dispune desființarea înscrisului intitulat „Declarație – Anexa 13”.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța la data de 23 septembrie 2015 (comunicat 936/VIII/3 din 21 mai 2015).

Text neoficial, destinat mass-media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional
JURIDICE Comunicare
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro