Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
14 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Se impune demiterea Ministrului „Dezinformării Publice”!
06.10.2016 | Lăcrămioara AXINTE

Lăcrămioara Axinte

Lăcrămioara Axinte

Într-un articol publicat de Hotnews și preluat și de alte site-uri de presă, se afirmă că au fost adresate Ministerului Justiției câteva întrebări referitoare la afirmațiile postate, cu 2 săptămâni în urmă, de ministrul Raluca Prună, pe pagina de Facebook.

Răspunsurile trimise nu numai că nu infirmă afirmațiile false făcute în scop manipulator de doamna ministru, ci încearcă că ascundă adevărul, pretinzând că nu are datedar are informații, și dezvăluie o serie de date incomplete, în același scop.

Astfel, deși ministrul a afirmat în mod fals (mincinos) că ar exista 60 de magistrați pensionari, cu o pensie lunară de peste 1 miliard lei vechi, Ministrul Justiției, prin Biroul de presă, după cum pretinde Hotnews, deși arată că nu are date despre pensiile încasate de magistrați și că aceste date le are doar Casa Națională de Pensii, cu toate aceste, adaugă că Ministerul „are informații că există 60 de magistrați care au asemenea pensii”.

După cum am mai scris deja, este absolut fals (mincinos), că ar exista 60 de magistrații cu pensie de 1 miliard lei vechi, adică 100.000 lei noi, cea mai mare pensie, la 31 mai 2016, era de 28.825, Biroul de presă al MJ susține în continuare un lucru neadevărat.

Mai departe, potrivit celor scrise de Hotnews, Biroul de presă se bâlbâie, în sensul că prima dată spune că nu are date referitoare la chiriile decontate pensionarilor care au intrat în avocatură, dar că are date privind chiriile plătite la cei pensionați: 920 de judecători și 1771 grefieri, după care a precizat că nu e vorba de magistrați pensionați, ci despre cei în activitate.

În legătură cu această bâlbă, Ministerul Justiției, prin Biroul de presă, ar fi trebuit să spună foarte clar că nu se decontează nici unui  magistrat sau grefier pensionat chiria, întrucât  nici o lege în vigoare în România nu dă acest drept magistraților sau grefierilor pensionari.

Totodată, în mod absolut deliberat, Ministerul Justiție ascunde adevărul privind numărul asimilaților din Ministerul Justiției care beneficiază de decontarea chiriei, dar și adevărul că în pixul doamnei Ministru Prună a stat stabilirea plafonul anual în limita căruia  se poate deconta chiria, atât în ce privește magistrații, dar și grefierii.

Așadar, Ministrul Prună se plânge de valoarea crescută a sumelor decontate pentru chirii, dar, în fapt, invocă propria culpă, propria incapacitate de a reglementa corespunzător plafonul anual în limita căruia se poate deconta chiria.

De asemeni, Biroul de presă al MJ furnizează informații incomplete în ce privește numărul de judecători detașați care beneficiază de diurna de 2%,  în sensul că nu precizează câți dintre cei 32 de judecători sunt detașați în aparatul propriu al Ministerului Justiției și câți detașați la alte instanțe.

Judecătorii din instanțe și asociațiile profesionale ale magistraților  au solicitat de ani de zile încetarea practicii abuzive a CSM de detașare a judecătorilor, în posturi administrative la: Ministerul Justiției, alte ministere, ambasade și alte autorități, iar Ministrul Raluca Prună, deși are 10 luni de când a fost investită în funcție, nu a cerut CSM încetarea detașării judecătorilor în MJ, cu consecința imediată a sistării indemnizațiilor de detașare, despre care afirmă că ar avea un impact bugetar  de 678.542 lei.

Așadar, din nou Ministrul Justiției își invocă propria culpă.

Pentru toate aceste dezinformări, care au ca scop, pe de o parte, să provoace un val de ură asupra judecătorilor”îmbuibați”, pe care interesează doar „bănișorii”, cum a afirmat un ziarist de la Hotnews, iar, pe de altă parte, să dezbine judecătorii, se impune demiterea ministrului Raluca Prună, care în fapt este Ministrul „Dezinformării Publice”.

Judecător Lăcrămioara Axinte
Tribunalul Botoşani


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 14 de comentarii cu privire la articolul “Se impune demiterea Ministrului „Dezinformării Publice”!”

  1. Razvan Nicolae MICUL spune:

    28.825, cand ati ajuns la aceasta cifra ati pierdut ”razboiul comunicarii” doamna judecator. Argumente care sa justifice asemenea pensii probabil există, dar suma reprezintă aproximativ 80 de venituri minime garantate.

    • Amelia FARMATHY spune:

      Aveţi ideea prin ce trebuie să treacă un absolvent de drept ca să devină magistrat?
      Dar despre cum e concursul (draconic e puţin spus, imposibil_mai aproape de adevăr) de intrare la Institutul Naţional al Magistraturii?
      Aveţi idee _ probabil că da_ cam ce cauze soluţionează juzii?
      Şi de volumul de activitate de prin oraşele reşedinţă de judeţ, ca să nu mai zic de Bucureşti?
      Dar despre toate reglementările de la nivel european în ceea ce îi priveşte pe juzi?
      Îmi permit şi observaţia că cea care aruncă cu piatra vine de la Brussel (unde se va şi întoarce, din câte ne-a anunţat, ne păregătim să deschidem şampania, există, prin urmare, şi veşti bune), acolo de unde încasează cât oare?….. Vreo 10000 Euro pentru munca de traducător sau, în orice caz, de funcţionar normal (nu zic mărunt, că se va interpreta negativ), de execuţie, căci asta pare-se că îi era activitatea.
      Şi îi încasa,domnule Micul, tot din banii dvs, dar nu observ aceeaşi nevoie de a o compara cu …pensia minimă.
      Un traducător, plătit din banii europenilor (deci şi din ai dvs.), vorbeşte despre pensiile unor oameni care nu au încasat, în timpul activităţii, atenţie, nici măcar jumătate din venitul domniei sale de traducător, referent sau ce o fi făcând, în concret, pe acolo, că nu cred că rezultă din CV.

      Dar, trecând de asta, de ce ne tot comparaţi cu venitul minim?
      Ne urâţi, din motive personale (comportament deplasat prin sala de judecată a vreunor colegi sau pierderea repetată în anumite pricini, nu ştiu, îmi imaginez posibile motive reale) sau trebuie să perpetuăm mentalitatea comuniscoidă că muncitorul (cu cât mai puţin calificat, cu atât mai bine) trebuie salarizat şi, apoi, pensionat, cu o pensie mai mare decât cea a intelectualului?
      Dacă nu ştiţi, vă spun eu că aşa era, îmi trec zilnic prin mână dosare în care pensia fierarului- betonist e mai mare decât cea de arhitect, nu mai vorbesc despre profesori sau medici.
      Nu e vina noastră că alte categorii sociale (profesori, medici) sunt prost salarizate (de medici nu mi-aş face, totuşi, griji, in corpore, ei mai au/găsesc soluţii, mă refer la cele legale desigur:)).
      Cu tot respectul, dar după vreun sfert de secol de studiu, nu înţeleg de ce trebuie să mă comparaţi cu muncitorul calificat ieşit la pensie, pentru că nu am depus amândoi aceeaşi străduinţă în ale studiului şi în ale efortului (la cel intelectual mă refer).
      De aceea, nu este sondorul jude, căci, dacă erau necesare studii minime, probabil ar fi fost, cum se întâmpla, domnule Micul, prin anii 50, cu asesorii populari.
      La mentalitatea de astăzi, pare-se că trecerea timpului e doar o iluzie, pe principiul timpul trece, mentalităţile rămân.
      Dar aveţi şi dreptate, pentru că, în anumite cazuri punctuale, au existat abuzuri care, din păcate, nu au fost cenzurate.
      Să vă dau câteva exemple: legea vorbeşte despre un procent din ultima indemnizaţie, ei bine, speculând această prevedere, în mod nedemn aş zice, au existat cazuri, dar izolate (poate câteva zeci, posibil şi din cei menţionaţi „generic” de curând plecată la Bruxelles, apropo nu e oare doamna ce grăia chestiunea cu drepturile omului care sunt/au devenit un lux?), în care au ieşit la pensie fix în luna în care au luat şi a 13-a indemnizaţie (pe vremea când se acorda tuturor bugetarilor al 13 salariu, deci până prin 2011) sau fix în luna în care au primit ceva drepturi salariale restante.
      Raportându-se la procent, normal (a se cita anormal) că au rezultat nişte pensii numai bune să fie date drept exemplu negativ de persoane care iau, pe la Bruxelles, nefiind prea clar ce fac pe acolo, cel puţin triplul unui salariu de judecător de curte în România.
      Aceste cazuri sunt însă izolate, pot fi corectate, inclusiv în prezent, şi nu reprezintă majoritatea covârşitoare a celor care beneficiază pe pensie de magistrat.
      Ar mai fi şi alte exemple de abuz, pentru că a permis legea, spre exemplu consilier juridic sau avocat fără vocaţie şi clienţi timp de 20 de ani, băgat/făcut…prin interviu, jude sau procuror (de regulă jude) şi ieşit la pensie…de serviciu după numai cinci anişori de prestare efectivă a activităţii. NU mai vorbesc despre calitatea prestaţiei.
      Au fost chiar şi cazuri de 23 sau 24 de ani de….. muncă în alte domenii juridice şi…pensie de serviciu după 2-3 anişori.
      Dar, la fel, nu e culpa majorităţii foştilor magistraţi, beneficiari ai pensiilor de serviciu, că asemenea mizerii s-au întâmplat, ci a legiuitorului care a făcut prost legea.
      În plus, nu mi se pare normal ca un pensionar (fost magistrat) să aibă o pensie mai mare decât a judelui /procurorului aflat în activitate, echivalent ca vechime şi grad profesional, indiferent de jocul calculelor contabiliceşti.
      Finalmente, eu rămân cu două nedumeriri:
      1) de ce trebuie să mă compar cu pensia minimă, când „minimul” a putut, în viaţa lui activă, să obţină câte venituri ar fi vrut şi, subliniez, să şi contribuie pentru ele (e drept, a preferat, poate, lucrul la negru, dar asta se cheamă complicitate la evaziune fiscală, nu motiv de compătimire), în timp ce eu nu (probabil cunoaşteţi regimul incompatibilităţilor, e drept şi aici cu „notabile” excepţii, precum plăţi pentru participări repetate prin comisii, coduri, experţi etc, dar acestea nu sunt „destinate” publicului larg al magistraţilor, ci celor aleşi…. cu vocaţie), acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care, în compensaţie, anumite categorii sociale beneficiază de pensie de serviciu;
      2) De ce ne antipatizaţi, în grup, pe noi aştia de vă soluţionăm, cu nemiluita, cererile de chemare în judecată?
      Antipatia „în grup” se cheamă prejudecată.
      Şi îmi aminteşte despre un reportaj pe care l-am văzut aseară, o rubrică denumită „Vax Populi” în care nişte cetăţeni erau întrebaţi ceva legat de orgasm şi dacă cel românesc e mai bun.
      Invariabil, toţi cei filmaţi habar nu aveau despre ce erau întrebaţi şi _ tot invariabil _ cel „românesc” era mai bun, tot fără vreun argument (mă rog, a încercat unul să argumenteze ceva din care se desprindea că respectivul credea că vorbeşte despre îngrăşăminte).
      Ei bine, ei vor fi beneficiari ai unor pensii minime (inclusiv de cele care sunt date chiar şi în lipsa unei cotizaţii minime, din motive „umanitare”, un soi de răsplată a indolenţei sau a inconştienţei la producerea riscului inevitabil al bătrâneţii) şi, după părerea dvs, ar trebui să ne comparăm cu ei.
      Eu bine, la aşa o comparaţie, nu pot răspunse decât cu titlul rubricii mai sus amintite.
      Căci nu e o comparaţie, e o jignire.

      • Razvan Nicolae MICUL spune:

        Stimată doamnă judecător, eu nu urăsc (sau cel puțin încerc) pe nimeni. Cu atât mai puțin un judecător care pronunță o soluție care nu îmi este favorabilă. Din contră, consider că pentru un jurist progresul se realizează prin a înțelege și conceptualiza mai ales motivarea unui judecător care nu îți dă dreptate. Soluțiile defavorabile nu trebuie privite pătimaș, ci înțelese pentru că sunt esența progresului profesional. Vorbesc aici din perspectiva profesionistului dreptului, iar nu a justițiabilului.

        Ați atins în comentariul dvs. punctele esențiale ale acestei probleme, dar ați omis – din nefericire – să priviți dezbaterea din perspectivă profanului în ale justiției, a cetățeanului de rând. Nu vă blamez pentru acest defect profesional, din nefericire constant că breasla judecătorilor nu știe să comunice în altă manieră decât cea juridică, ceea ce reprezintă un handicap însemnat în dezbaterea cu persoane emanate din zona politicului, cum este și cazul ministrului justiției. Cetățeanul de rând înțelege din postarea doamnei judecător Axinte că nu 100.000 de lei „lăcomește” pe lună un magistrat pensionat ci „doar” 30.000 lei. Nu întâmplător, comunicatorul politic a lansat o nouă sumă, cea de 22.000 euro. Doamna Axinte și dvs. dezbateți într-o manieră exactă (defect profesional), iar factorul politic comunică într-o manieră abstractă, lăsând la latitudinea perceptorului informației imaginea pe care o conceptualizează în mintea sa cu privire la pensia magistraților.
        Acum, suferința mea este că prin acest „handicap comunicațional” chiar dvs. și doamna judecător Axinte tăiați proverbiala cracă de sub picioarele puterii judecătorești. Autoritatea este o ficțiune juridică, ea funcționează atât timp cât majoritatea acceptă benevol să se supună acesteia. Eu unul nu vreau haos, anarhie sau asesori populari, ci o putere judecătorească puternică, tocmai de aceea mi-am permis să exprim un punct de vedere defavorabil demersului doamnei Axinte, care din punct de vedere al comunicării este catastrofal.
        Știți ce va face factorul politici? Va merge cu televiziunile după el și va prezenta un pensionar cu 700 de lei pe lună în antiteză cu „feudalii justiției” care se căpătuiesc cu câte 30.000 de RON pe lună. După care va prezenta mare poza dvs., a doamnei Axinte și a doamnei Gârbovan de la Cluj și va zice, iată, baronesele justiției, sug fondul de pensii (care oricum este în faliment), nu le mai satură Dumnezeu. Și, ce să vezi, dvs. și doamnele judecător aveți ceea ce se numește obligația de rezervă, deci va trebui sa priviți neputincioase la acest dezastru de comunicare. Eu asta încercam să exprim, probabil mult prea succint, prin primul meu comentariu. „Prezentarea ulterioară a adevărului, va duce la o schimbare minimă de opinie la scară largă din cauza lipsei gândirii critice la nivelul majorităţii populaţiei, a abordării conservatoare în asumarea recunoaşterii propriei greşeli, la nivelul populaţiei largi, şi a uşurinţei utilizării explicaţiei deja interiorizate de către o persoană obişnuită” (I. Chifu).

        Sub aspect comunicațional, la fel de catastrofală a fost și dezbaterea cu „câmpul tactic”, vestita „apreciere” a gen. Dumbravă (realizată probabil după o cafea – mai tare că așa se servesc – la popota SRI). Recrutarea îmbracă forme diverse, capacitatea de a nu fi supus influențelor extranee ține în final de conștiința, inteligența, verticalitatea și experiența judecătorului. Cu certitudine justiția reprezintă un „câmp tactic” pentru grupările de crimă organizată ale gulerelor albe, pentru politicieni și, probabil, pentru facțiuni din serviciile secrete internet sau externe (povestea cu „ostile intereselor României” este limbaj de lemn). Piatra de temelie pentru securitatea judecătorului este garanția de inamovibilitate. Modul în care judecătorul valorifică acest formidabil privilegiu încredințat de societate este la latitudinea propriei conștiințe. Evident că judecătorul se află în „câmpul tactic” a diverselor grupuri de interese, precum la jocul de șah tridimensional. A prelua însă această nefericită remarcă și a o utiliza împotriva propriului serviciu de informații poate într-adevăr naște semne de întrebare cu privire la propria ta activitate în „câmpul tactic”.

        Greșeala fundamentală pe care o faceți este că refuzați să înțelegeți că societatea trebuie convinsă să apere puterea judecătorească, oamenii de rând sunt cei care trebui educați și care trebuie să înțeleagă de ce eu vreau ca d-na. Farmaty să aibă garanția chiar a unei pensii de 10.000 de euro, nicidecum ministrul justiției. Încrederea oamenilor de rând este cel mai greu de câștigat, mai ales pentru una dintre puterile statului căreia i se pot reproșa numeroase hibe ale societății românești. Și, din nefericire, aceste pensii în multe cazuri le iau foști juriști de CAP înscăunați judecători inamovibili pe vremea FSN-ului.

        • Amelia FARMATHY spune:

          Acum, sincer, nu prea cred că era nimic juridic în răspunsul meu.
          Nu mă interesează pensia de 10000 euro pentru că nu am cum, aplicând corect legea, să o obţin, în plus mai am ani buni(sau răi) pana la pensie, nu e ceva care să mă preocupe extraordinar în acest moment.
          Abordările populiste îmi sunt şi îmi rămân străine, indiferent dacă este folosită presa ca vector al exprimării lor.
          Şi asta ca om, nu ca jude. Ca jude îmi exercit profesia exclusiv în sala de judecată.
          Pensiile magistraţilor sunt foarte bune, e un adevăr care trebuie subliniat.
          Dar dacă, din diverse motive (de la proverbială invidie până la mai pragmatica abordare din raţiuni subiective sau de ordin editorial), va fi subliniat exclusiv acest caracter al pensiei, fără să se arate şi care este scopul pensiei, putem vorbi, mult şi bine, despre cel de-al doilea element, că nu asta va interesa, indiferent de ce muncă e convingere am duce sau cât de tare ne-am specializa în comunicare.
          Au fost şi sunt interpretări discutabile în modul de calcul al unora dintre aceste pensii _ iarăşi un adevăr care trebuie admis, pentru că, altminteri, vorba dvs., se „admite” singur.
          Independent de asta, trebuie subliniat că, între oameni, există diferenţe, ne naştem egali, dar, conform propriei opţiuni, alegeri profesionale şi activităţii intelectuale( mai sunt şi cazurile eminamnete sociale, carenu pot „alege”, dar nu la ele mă refer), ne diferenţiem pe parcurs.
          Nu poţi să ceri (cum ar fi să nu desfăşori aproape nicio activitate în afara celei de jude/procuror, ceea ce împiedică acumularea unor sume care ar putea fi valorificate în cuantumul dreptului de pensie sau într-o legală acumulare patrimoniala), fără să oferi.
          Egalitarismul a fost preocuparea, printre altele, a comunismului şi, din cauza nivelului scăzut de trai şi al educaţiei în care subzistă un dispreţ repede sesizabil la adresa intelectualului(cel autentic, nu strângătorul de diplome), persistă şi este speculat deosebit de eficient din punct de vedere editorial.
          Singurul mod în care am ieşi „bine” ar fi dacă am accepta să judecăm gratis sau pe indemnizaţii similare cu cele ale agenţilor de curaţenie de pe la Electrica, cum se întâmpla cu nivelul indemnizaţiei juzilor în anii 90.
          De aceea, în acea vreme, au intrat_ cum ziceţi şi dvs, pe bună dreptate_ mulţi foşti jurisconsulţi cap-işti sau de prin alte întreprinderi socialiste, pentru că era un job „sigur”, cu ceva „prestigiu”, prost plătită, dar….cu perspective (asupra cărora nu insist, pentru că înţelegeţi ce am vrut să subliniez prin „….”).
          Nivelul de pregătire era, în general, slab (am cunoscut şi numeroase notabile excepţii, mai ales din cei foarte tineri la data intrării în sistem), pentru că baza de selecţie, în afara celor care absolveau dreptul şi care încă mai primeau repartiţii(ceea ce s-a cam terminat până în anul 1995) era marcată de condiţiile netractive care, din punct de vedere legal, erau oferite selectaţilor.
          De regulă, motivele superioare (nu în sensul de superioritate) pentru care sunt garantate drepturi foarte bune juzilor/procurorilor nu sunt accesibile omului de rând care o duce prost şi care, oricât i-aţi explica, nu ar înţelege.
          De aceea, aceste chestiuni cad, mai degrabă, sub o incidenţă de abordare la niveluri ale societăţii care înţeleg aceste aspecte dincolo de abordarea, hai să îi zicem elegant, cutumială.
          Încrederea oamenilor e un indicator sociologic extrem de volatil şi greu de cuantificat în mod real, pentru că, am mai supus-o, dacă, în realitate, nu ar exista încredere, oamenii nu s-ar mai adresa instanţei de judecată (cu milioane de procese pe rol anual), ci ar căuta să se descurce altfel. Dar nu o fac.
          Bref, cum nu caut aprobarea sau simpatia aceea volatilă, cred că, dincolo de meandrele comunicării pe care, după cum spuneţi, pare-se că nu le stăpânesc, trebuie rezolvat, punctual, problema exagerării în sistem şi a tăierii acelor portiţe care permit, nu avantaje normale, ci, dincolo de orice terminologie juridică subtilă, sfidări ale bunului -simţ.
          În continuare cred că o comparaţie cu pensia minimă este o jignire, indiferent cât de mult va deranja această poziţie.
          Nu mi-am ocupat locul prin concurs de simpatie, ci prin competenţă şi hard working, nu cred că, vreodată, o să ajung să fac politică, aşa că îmi permit sinceritatea opiniei nejuridice.
          A, şi nu cred în celebra obligaţie de rezervă (în afara aspectelor legate de posibilele cauzele încă nesoluţionate definitiv), e prea vagă şi, de regulă, folosită sau justificată prost.
          Un om trebuie împiedicat cât mai puţin să vorbească.
          Orice tip de dictatură (inclusiv sub forma „disciplinei sistemice”) are la bază această descurajare.

          • Bună ziua doamna judecător,

            Doar punctual referitor la o consecință pe care o extrageți în cadrul comentariului, și anume la faptul că dacă nu ar exista încredere, nu ar exista milioane de procese, și oamenii și-ar rezolva problema altfel decât apelând la judecători. („Încrederea oamenilor e un indicator sociologic extrem de volatil şi greu de cuantificat în mod real, pentru că, am mai supus-o, dacă, în realitate, nu ar exista încredere, oamenii nu s-ar mai adresa instanţei de judecată (cu milioane de procese pe rol anual), ci ar căuta să se descurce altfel. Dar nu o fac.”)

            Consider că nu putem deduce logic că există încredere doar pentru că oamenii se adresează Justiției.
            Pot de asemenea să se adreseze Justiției – chiar dacă nu au încredere în ea – pe principiul „să apelez la toate șansele posibile, căile posibile” sau „mai bine să regret că am apelat la Justiție, decât să regret că nu am apelat la Justiție” sau „sa folosesc si ultima sansa ramasa”. Toate aceste find rezultatul disperarii, si nu neaparat al increderii in Justitie. Deci nu avem o legatura sine qua non intre increderea in Justitie si apelarea la Justitie.

  2. Lăcrămioara AXINTE spune:

    Raluca Pruna, in Plenul CSM:
    „Stiti cum e, domnule judecator, e ca la penitenciare, unde eu m-am dus si-am mintit la CEDO, si spun bine mintit la CEDO, ca eu am crezut ca daca mi se da o hartie sub semnatura cuiva din statul roman…, si eu am mintit acolo spunand noi am asigurat buget pentru sapte penitenciare a cate 150 de milioane fiecare penitenciar, ergo, aproape un miliard de euro. Dar astea erau niste bune intentii, pentru ca in realitate in buget noi nu avem acesti bani.”

    • Razvan Nicolae MICUL spune:

      Ați înotat vreodată în robă doamna Axinte? Permiteți-mi să explic, nici Michael Phelps nu ar câștiga vreun concurs dacă ar înota îmbrăcat în robă, este evident că pentru o anumită activitate este nevoie de anumite instrumente. Credeți că este cineva surprins că un om politic minte? Să fim serioși! Doamna ministru va ieși luni și va spune, eu am spus minciuna care mi-a livrat-o Ponta și iată, banii pentru construcția de penitenciare se duc în buzunarul judecătorilor, pe pensii de 22.000 de euro. Oricum, ciclul de știri de este 48 de ore, cetățenii au rămas cu pensiile de „1 miliard” încasate de magistrați.

      În esență, ce încerc eu să spun e să nu mai înotați în robă și să deosebiți spațiul juridic de cel al comunicării, mai ales când aceasta are vădite accente politice (cum este cazul ministrului de justiție) iar regulile sunt diametral diferite celor din sfera juridică.

      • Lăcrămioara AXINTE spune:

        Si cum am putea face acest lucru, in mod practic?
        Sa lasam ministrul, ce se pretinde tehnocrat,sa minta in continuare, iar noi sa nu scoatem nici un sunet?
        Este absolut de neiertat ca ministrul justitiei se razboeste cu judecatorii, folosind mijloace nedemne! A fost numita ministru nu sa arunce cu noroi in judecatori, procurori sau grefieri,ci sa administreze treburile curente in anul care a mai ramas pana la alegerille parlamentare.
        Minciuna sfruntata, cu pensia de 1 miliard de lei vechi, a fost lansata intentionat, pentru a avea un impact maxim la nivelul opiniei publice.
        Vehiculand asemenea minciuni, cetatenii obisnuiti vor crede ca noi, toti judecatorii si procurorii din tara asta, vom avea asemenea pensii.
        Cum am putea sa contracaram asemenea dezinformare?

        • Razvan Nicolae MICUL spune:

          Nu știu ce ar trebui să faceți practic, eu doar vă semnalam existența problemei. Rămâne să stabilească breasla dvs. care ar fi măsurile necesar a fi luate. Ori și cum, nu este util să priviți pătimaș omul politic care „luptă cu mijloace nedemne”, nu fiți naivă, omul politic cu asta se ocupă. Omul politic este recidivist în minciună prin efectul profesiei!

          Probabil ar trebui să separați puterea judecătorească de eșichierul politic, delimitând-o inclusiv financiar – administrativ de ministrul justiției. Probabil că ar trebui să educați statul și reprezentanții lui prin abandonarea compromisurilor judiciare, asta ar fi una dintre cele mai eficiente metode de profesionalizare a statului și instituțiilor și ar fi un mod de sporire a încrederii societății în puterea judecătorească. Și, în afara orelor de program, să mergeți mai aproape de oamenii de rând. Prin intermediul organizațiilor profesionale să puneți bazele unor evenimente fără tentă juridică. Nu știu de ce nu oferiți posibilitatea elevilor din școala gimnazială sau liceu să viziteze instanțele, desigur în parteneriat cu instituția de învățământ, să se familiarizeze cu munca judecătorului sau cu ce înseamnă o instanță. Asta ar fi o armă redutabilă în sporirea imaginii puterii judecătorești. Finalmente puterea judecătorească trebuie să găsească soluții la această problemă.

          Eu am încercat să semnalez existența ei pentru că m-a îngrozit ce s-a întâmplat în Turcia, unde judecătorii au ajuns la zdup la ordinul puterii politice fără respectarea nici unui drept, iar asta s-a întâmplat peste noapte. Turcia este țară membră a Consiliului Europei, semnatară a CEDO, cu excepția unor luări de poziție anemice nu s-a luat nici o măsură. Concluzia mea este că dacă societatea nu apără puterea judecătorească atunci aceasta este extrem de vulnerabilă în fața factorului politic.

  3. Amelia FARMATHY spune:

    Am găsit un citat potrivit, desi risc sa îmi ridic preocuparea (am evitat termenul de isterie) antifumacioasa in teasta: Fumatul e bun pt. ca îl lasa pe omul destept sa gândească, iar pe prost îl face sa tacă. Trebuia careva sa o invite la o „tigare”, caci oricare dintre cele doua variante ar fi ajutat.

  4. Lăcrămioara AXINTE spune:

    Iată răspunsul oficial, primit de CSM, referitor la pensiile magistraţilor, care dovedeşte cu prisosinţă „onestitatea” dnei ministru, apreciată tocmai pentru această „calitate” de Premierul Cioloş.
    http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/13_10_2016__83633_ro.htm

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.