« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Să recapitulăm săptămâna juridică. 8 octombrie 2016
08.10.2016 | Ovidiu CONSTANTINESCU

Secţiuni: Opinii, Selected | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust
Ovidiu Constantinescu

Ovidiu Constantinescu

1. Ne place sau nu ne place, declarația săptămânii juridice aparține unui condamnat la 3 ani cu suspendare pentru corupție, fostul deputat și euro-deputat, absolvent al facultății de drept și – evident! – DOCTOR în drept: „Când o lege este încălcată de prea multă lume, legea trebuie schimbată. Dacă toți suntem corupți, înseamnă că nimeni nu e corupt”, sigur, cu condiția ca TOȚI să fim corupți, ceea ce, din fericire, NU e adevarăt; diamantul de gândire juridică a fost rostit la o dezbatere, în Parlament, pe tema independenței justiției, la care au mai fost prezenți cercetatul penal pentru mărturie mincinoasă, Călin Popescu Tăriceanu, și fosta turnătoare la Securitate, Sanda- Rodica Stănoiu;

2. După ce Prună și Pîslaru au ridicat moromețian din umeri și au zis „N-am!”, UNJR i-a solicitat și premierului Dacian Cioloș să transmită ”o propunere de soluție pentru ieșirea din actuala criză” cauzată de Ordonanța de urgență nr. 43/2016 prin care Guvernul nu ia în considerare drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, criză – hai să fim sinceri – declanșată EXACT de UNJR;

3. Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de lege pentru pentru modificarea și completarea legilor justiției – Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; dacă nu v-ați prins până acum, de fapt, cam asta este miza bătăliei pe plagiate/doctorate și autodenunțuri;

4. Secția pentru procurori a CSM a luat poziție față de declarațiile deputatului PRU (fost PSD) urmărit penal, Sebastan Ghiță, care s-a autodenunțat pentru varii infracțiuni în cazul presupusului plagiat al Kodruței,  “exprimându-și încrederea că instituţiile media, formatorii de opinie, vectorii de imagine, politicienii şi diverşii specialişti în variate domenii pot da măsura maturităţii, răspunderii şi rolului lor social prin înţelegerea autentică a interesului public în ceea ce priveşte înfăptuirea justiţiei în România, prin încadrarea discursului public într-un registru ponderat şi fundamentat pe concluzii oficiale ale instituţiilor abilitate a se pronunţa asupra situaţiilor judiciare vizate de dezbaterea publică” (am încheiat citatul); sincer? Cred că o să-l mai vad la RTV;

5. UNBR dă interzis avocaților la a ocupa funcția de administrator al unei regii autonome de stat, argumentând că funcția de președinte al consiliului de administrație al unei regii autonome este incompatibilă cu cea de avocat.

6. ANI urlă din toți rărunchii care i-au mai rămas că deputații măcelăresc legile incompatibilității aleșilor locali, cu impact negativ în ceea ce privește exercitarea funcțiilor și a calităților publice în condiții de integritate.  ANI menționează faptul că aproximativ 347 cazuri ar putea fi afectate de recenta propunere legislativă – atât dosare aflate în procedură de evaluare, precum și dosare finalizate, aflate pe rolul instanțelor de judecată.

7. Avocatul Poporului se face că lucrează, instituția condusă de Victor Ciorbea (Doamne, alt Victor absolvent de drept!) s-a sesizat din oficiu și a demarat o anchetă privind prezența bacteriei E-coli în apa potabilă din Municipiul Satu Mare și în cazul unui suporter timișorean care a suferit un stop cardio-respirator la un meci și a murit la spital. ;

8. ASF a câștigat definitiv procesul inițiat de Fondul Proprietatea S.A., prin care Fondul a solicitat Autorității să aprobe modificarea onorariului agreat cu administratorul Fondului, Franklin Templeton Investment Management Ltd. Avocații ASF-ului au fost Mușat și Asociații

9. In fine, a început un nou an universitar la Drept; copii, să învățați numai fapte bune!

Ovidiu Constantinescu

 
Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD