Procedura de contestare a încheierii de înscriere/respingere a cererii de înscriere sau radiere a unui act sau fapt juridic în cartea funciară. Constituționalitate
10 octombrie 2016 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României nr. 781 din data de 5 octombrie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 546/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Agroind Unirea Mănăstirea – S.A. din Călăraşi într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 7/1996 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, fiind păstrată atât numerotarea, cât şi soluţia legislativă. Prevederile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 au următorul cuprins: „Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel.”
În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia „Justiţia e unică, imparţială şi egală pentru toţi.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 31 din Legea nr. 7/1996 reglementează procedura de contestare a încheierii de înscriere sau de respingere a cererii de înscriere sau radiere a unui act sau fapt juridic în cartea funciară. Curtea observă că prin alin. (1) al art. 31 din lege este reglementată obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, care se soluţionează de către registratorul-şef, şi că, împotriva încheierii registratorului-şef, cei interesaţi sau notarul public pot formula plângere, care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul. De asemenea, prevederile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 stabilesc că „Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel”, iar potrivit art. 31 alin. (6) din acelaşi act normativ „Hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, biroului teritorial de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului”.
În aceste condiţii, analizând critica potrivit căreia prevederile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 încalcă dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece partea interesată nu are acces la toate căile de atac, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, Constituţia nu cuprinde dispoziţii care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind în art. 129 că acestea se exercită „în condiţiile legii”. În cauză, încheierile prin care sunt soluţionate cererile de înscriere de către registratorul de carte funciară sunt acte administrative provizorii supuse controlului contenciosului administrativ special reglementat prin Legea nr. 7/1996.
Curtea reiterează, în acord cu jurisprudenţa sa că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Nici reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Plecând de la aceste considerente, Curtea constată că textele de lege criticate sunt norme de procedură care nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor lor, astfel încât susţinerile privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi al unicităţii, egalităţii şi imparţialităţii justiţiei nu pot fi reţinute.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 31 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
