România la CEDO: cauza pendinte Mariana Nedelcu. Decesul în urma nașterii, lipsă rezervă de sânge, handicapul sever al bebelușului și durata anchetei penale
10 octombrie 2016 | Mihaela MAZILU-BABEL
Mihaela Mazilu-Babel
Secția a IV-a, CEDO
Cererea nr. 16000/16
Mariana Nedelcu împotriva României
depusă la data de 14 martie 2016 și comunicată la data de 16 septembrie 2016
1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamant, rezumată de Curte și tradusă de noi)
Reclamanta, dna Mariana Nedelcu, este un cetățean român care s-a născut în 1964 și locuiește în Craiova. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna C. Velescu, avocat din Craiova.
1.1. Moartea nurorii reclamantei și handicapul suferit de nepotului ei
La data de 15 august 2007, reclamanta și fiul ei au condus-o pe noră la Spitalul din Calafat deoarece ea era însărcinată și intrase în travaliu, urmând să nască.
Nora reclamantei a fost internată și monitorizată de către dr. S.B.C., ginecolog.
La aceeași dată, noră reclamantei a fost consultată și i s-au colectat probe de sânge.
În aceeași zi, dar mai târziu, aceasta a născut, suferind și o ruptură a uterului urmată de o hemoragie abundentă. După naștere, caile sale respiratorii au fost blocate de sânge, trebuind să fie resuscitată deoarece aceasta nu mai respira.
Nou-născutul a supraviețuit, dar suferă de o dizabilitate fizică și psihică gravă.
Dr. S.B.C. a încercat să oprească hemoragia nurorii reclamantei, dar nu a reușit. Ulterior, s-a solicitat efectuarea de către doctorul R. a unei operații de îndepărtare a uterului.
Operația nu a putut fi realizată deoarece Spitalul Calafat nu a avut sânge pentru a realiza o transfuzie de sânge.
În consecință, o ambulanță a fost chemată și nora reclamantei a fost transferată la Spitalul Clinic nr. 1 din Craiova, însoțită de trei medici, și inclusiv de dr. S.B.C. și dr. R., dar și de o asistentă medicală. În timpul transferului, la cinzeci și cinci de minute, nora reclamantei a încetat să mai respire și toate încercările de resuscitare realizate la Spitalul Clinic nr. 1 din Craiova au eșuat.
Nora reclamantei a fost declarată moartă la orele 23:05, în aceeași zi.
1.2. Urmărirea penală pentru evenimentele din 15 august 2007
La data de 16 august 2007, din oficiu, poliția Calafat a inițiat o anchetă penală cu privire la evenimentele din 15 august 2007.
La o dată nespecificată din luna august 2007, Institutul de Medicină Legală Craiova a realizat un raport de autopsie care a ajuns la concluzia că noră reclamantei a murit din cauza șocului hemoragic provocat de o ruptura a uterului.
Pe 26 decembrie 2008, Comisia pentru Protecția Copilului Dolj a recunoscut că nepotul reclamantei are o dizabilitate fizică și mentală severă.
La data de 12 martie 2009, I.M.L. Craiova a elaborat un raport medico-legal care a ajuns la concluzia că noră reclamantei a decedat din cauza complicațiilor medicale experimentate în timpul travaliului, și din cauza lipsei unor condiții adecvate pentru o intervenție chirurgicală rapidă. S-a menționat că aceasta a a fost internat în spital în mod corect și că supravegherea medicală, examinarea și procedurile din timpul nașterii au fost corespunzătoare. De asemenea, s-a arătat că procedurile medicale din timpul nașterii nu au cauzat sângerarea cervicală inițială. S-a menționat că această complicație se întâmplă relativ des și este imprevizibilă, fiind un posibil risc.
Hipoxia severă a nou-născutului și faptul că el a inhalat sânge a fost ca urmare a complicației medicale apărute la momentul nașterii, iar acest lucru este imprevizibil și reprezintă un risc posibil. În plus, ruptura uterului a fost o complicație posibilă, dar imprevizibilă. În cele din urmă, s-a precizat că bebelușii mari pot fi născuți în spitale precum cel din Calafat, iar situația cu care s-a confruntat dr. S. B. C. a fost imprevizibilă și reprezintă un posibil risc la naștere.
La data de 25 martie 2009, Poliția Calafat a dispus începerea urmării penale împotriva dr. S.B.C. în ceea ce privește uciderea din culpă și vătămări corporale provocate din culpă, dar și împotriva asistentei-medicale M.S.N.I. pentru neglijență în serviciu.
La 10 noiembrie 2010, un procuror de la Parchetul Calafat a întrerupt urmărirea penală împotriva dr. S.B.C. și M.S.N.I.
Reclamanta și fiul ei au atacat deciziile la procurorul ierarhic-superior.
La 9 decembrie 2010, un procuror de la Parchetul Dolj a respins plângerile reclamantei și ale fiului ei.
Reclamanta și fiul ei au atacat apoi ordonanța pe rolul instanțelor naționale.
La data de 15 februarie 2011, Judecătoria Calafat a respins plângerea reclamantei și a fiului ei împotriva ordonanței de respingere a procurorului ierarhic superior.
Reclamanta și fiul ei au introdus recurs. În plus, au depus și o cerere pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a strămuta cauza pe motiv că ar exista o suspiciune rezonabilă cu privire la faptul că autoritățile judiciare din Calafat nu sunt imparțiale.
La o dată nespecificată în anul 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare.
La o dată nespecificată în anul 2011, Tribunalul Arad a admis recursurile introduse de reclamantă și fiul ei, a casat sentința Judecătoriei Calafat și a trimis cauza la Parchetul Calafat pentru administrarea de probe suplimentare ce urmau să fie adăugate la dosar. Instanța a instruit procuratura să solicite un raport de expertiză medico-legală, în scopul de a determina răspunderea medicală a dr. S.B.C., și să solicite opinia Comisiei Superioare de pe lângă Institutul Național de Medicină Legală în cazul în care concluziile noului raport medico-legal ar fi contrazis concluziile medico-legale anterioare.
La o dată nespecificată, reclamanta și fiul ei au solicitat PÎCCJ să transfere dosarul unui alt parchet.
La 29 septembrie 2011, PÎCCJ a admis cererile și a transferat dosarul la Parchetul Timiș.
La o dată nespecificată în anul 2011, Institutul de Medicină Legală Craiova a elaborat, în acest caz, un raport de expertiză medico-legală. Acesta a concluzionat că nu au existat instrucțiuni pentru a se realiza o cezariană, și că starea mamei după naștere ar fi necesitat o anestezie generală și o transfuzie imediată de sânge. Medicul nu ar fi putut anticipa ruptura uterului, iar tratamentul medical și procedurile au fost corect efectuate. De asemenea, Spitalul Calafat nu a avut un medic anestezist, sânge sau plasmă, și, prin urmare, noră reclamantei nu ar fi putut beneficia de o intervenție chirurgicală adecvată în acel spital. În plus, invaliditatea severă a nou-născutului ar putea fi explicată numai prin inhalarea de lichid amniotic, și nu a fost conectată cu ruptura efectivă a uterului, hipoxia copilului a avut loc la momentul nașterii, iar aceasta este un risc posibil și imprevizibil la orice naștere naturală.
La data de 29 iunie 2012, Comisia Superioară Medico-Legală de pe lângă Institutul Național de Medicină Legală a aprobat documentele medico-legale produse în cursul anchetei și a concluzionat că, în conformitate cu documentele medicale disponibile, nu au existat deficiențe în asistența medicală acordată persoanei decedate. Aceasta a considerat că decizia doctorului de a se încerca o naștere naturală a fost una adecvată. De asemenea, medicamentele furnizate paciente ar fi fost necesare, având în vedere că acestea au fost stabilite de către medicul care a ajutat la nașterea copilului. Ruptura de țesut moale reprezintă un risc posibil la nașterile naturale. De asemenea, complicația pacientei a necesitat o intervenție rapidă și coordonată a unei echipe de medici (un chirurg, un anestezist si un ginecolog), precum și o transfuzie de sânge. Decizia de a transfera pacienta la Craiova s-a bazat pe o evaluare a materialului disponibil și a resurselor umane disponibile.
La data de 22 septembrie 2009 (e posibil să fie de fapt 2012 – n.n), ca urmare a unei cereri înaintate către Poliția Timiș, I.M.L. Timiș a elaborat un nou raport de expertiză medico-legală în acest caz, pe baza documentelor medicale disponibile. Acesta a concluzionat că defuncta nu a primit o supradoză de medicament în timpul travaliului, și că medicamentele menționate mai sus nu au afectat fătul și nici nu au cauzat hipoxie. De asemenea, s-a arătat că documentele medicale disponibile atestă o naștere normală și nu au înregistrat nici o extracție mecanică a fătului. In plus, hipoxia severă ar fi avut loc înainte de nașterea propriu-zisă. S-a constatat că datele medicale au fost insuficiente pentru a stabili o legătură de cauzalitate între acțiunile medicului ginecolog în timpul muncii și diagnosticul nou-născutului după naștere, dar ar fi fost necesar să se examineze condițiile exacte din spital și, în special, lipsa de sânge. Invaliditate nou-născutului a fost cauzată de hipoxia severă, și doamna dr. S.B.C. a efectuat toate procedurile necesare pentru a resuscita și a salva copilul.
La 10 decembrie 2014, reclamanta și fiul ei au contestat în fața parchetului Timiș validitatea și concluziile raportului de expertiză medico-legal elaborat de Institutul de Medicină Legală Timiș, și au cerut ca un nou raport de expertiză medico-legală să fie realizat în acest caz.
Potrivit reclamantei, parchetul Timiș a respins aceste cereri.
Printr-un raport din 9 februarie 2015, Poliția Timiș a propus clasarea urmăriririi penale pornite împotriva dr. S.B.C. și a M.S.N.I. Raportul s-a fundamentat pe dovezile medico-legale disponibile, și pe mai multe mărturii și declarații, inclusiv cele ale soțului defunctei, ale reclamantei, ale dr. S.B.C., dr. R., M.S.N.I., și cele ale asistentei de pe ambulanța care a însoțit defuncta în timpul transferului la Craiova.
Raportul a remarcat faptul că, potrivit declarației unuia dintre medicii care au monitorizat de asemenea starea persoanei decedate în ziua morții sale și în special a dr. V., transferul pacientei la un alt spital, înainte de nașterea efectivă a copilului nu a fost necesară, având în vedere faptul că starea ei medicală a fost una corespunzătoare. De asemenea, șeful Unității de Terapie Intensivă a Spitalului Calafat, dr. M., a declarat că departamentul menționat mai sus a avut o unitate de sânge în ziua incidentului, dar acesta a fost deja folosit pe un alt pacient, și la un moment diferit de momentul în care nora reclamantei a intrat în travaliu. O solicitare pentru o nouă unitate de sânge a fost trimisă la Centrul de Transfuzie din Craiova în aceeași zi, dar spitalul a primit doar o unitate de plasmă. În plus, Centrul de Transfuzie din Craiova u notificat autoritățile de investigare că legislația internă nu reglementează cantitatea de sânge pe care Spitalul din Calafat ar trebui să o aibă în rezervă în funcție de numărul de pacienți admiși în spital. Spitalul Județean de Urgență Craiova a informat, de asemenea, autoritățile de investigare că legislația internă nu conține nicio dispoziție cu privire la faptul că spitalele nu pot oferi servicii de naștere în absența unei rezerve de sânge corespunzătoare; sau dacă un ginecolog ar trebui în prealabil să cunoască existența unei rezerve de sânge corespunzătoare; sau dacă o pacientă a cărei stare a fost adecvată înainte de nașterea propriu-zisă ar trebui să fie transferată într-un alt spital, în absența unor astfel de rezerve de sânge.
Raportul a constatat că, în conformitate cu fișa postului a M.S. N. I., aceasta nu a fost responsabilă pentru completarea rezervelor de sânge ale spitalului. În conformitate cu regulamentul intern pertinent, responsabilitatea aparținea medicului coordonator al Unității de transfuzie de sânge a spitalului. De asemenea, având în vedere lipsa oricăror prevederi legale privind numărul de unități de sânge pe care Spitalul din Calafat ar trebui să le aibă pe stoc, practica spitalului a fost aceea de a păstra o singură unitate de sânge în stoc. În consecință, nici M.S.N.I. și nici oricare alt membru al personalului spitalului nu ar putea fi considerat responsabil pentru neglinjență, având în vedere faptul că spitalul a cerut centrului de transfuzie o unitate de sânge în ziua în care a avut loc decesul. Unitatea solicitată de sânge nu a fost livrată din motive care nu pot fi atribuite membrilor personalului spitalului.
Raportul a precizat, în continuare, că potrivit dovezilor disponibile, dr. S.B.C. nu ar fi fost răspunzătoare pentru ucidere din culpă, având în vedere faptul că tratamentul aplicat pacientei a fost unul adecvat, aceasta efectuând proceduri medicale adecvate, complicațiile neputând fi prevăzute, iar o intervenție chirurgicală de urgență nu a fost posibilă la Spitalul din Calafat.
În cele din urmă, raportul a considerat că orice acțiune împotriva dr. S.B.C. în ceea ce privește răspunderea ei pentru vătămare corporală din culpă a devenit prescrisă. În orice caz, în conformitate cu dovezile disponibile, handicapul nou-născutului a fost cauzat de hipoxie severă. Cauzele hipoxiei au precedat nașterea efectivă, iar o astfel de condiție a fost imprevizibilă și reprezintă un risc posibil de naștere naturală.
La 20 februarie 2015, un procuror al Parchetului Timiș a examinat propunerea de clasare înaintată prin acest raport și a decis să o aprobe. Reclamanta și fiul ei au contestat ordonanța în fața procurorului ierarhic-superior.
La 12 mai 2015, procurorul ierarhic-superior de la Parchetul Timiș a respins ca nefondate plângerile reclamantei și ale fiului ei.
Reclamanta și fiul ei au introdus o plângere, susținând, inter alia, că investigația parchetului a fost una superficială, neprezentând probe suficiente, și că experții legiști au ajuns la concluziile prezentate bazându-se exclusiv pe documentele medicale disponibile, și fără a examina și pe nepotul reclamantei. De asemenea, raportul expertului Institutului de Medicină Legală din Timiș nu a fost realizat de un ginecolog sau neonatolog, și conținea concluzii contradictorii.
Printr-o hotărâre definitivă din 9 octombrie 2015, Tribunalul Arad a respins plângerea reclamantei și al fiului ei împotriva deciziei Parchetului Timiș din data de 12 mai 2015. Tribunalul Arad a considerat că, în conformitate cu dovezile disponibile, dr. S.B.C. și M.S.N.I. au acționat în mod corespunzător, având în vedere resursele disponibile, precum și în conformitate atât cu legislația națională relevantă în vigoare la data faptelor, cât și cu fișa postului. În plus, raportul de expertiză realizat de IML Timiș a avut un conținut și concluzii clare. Mai mult decât atât, în timp ce reclamanta nu poate fi considerată responsabilă pentru faptul că între timp orice acțiune împotriva dr. S.B. C. a devenit prescrisă în ceea ce privește răspunderea sa penală pentru vătămare corporală din culpă, fondul cauzei a fost examinat și s-a stabilit că dr. S.B.C. nu a fost responsabilă pentru această faptă penală.
2. Dreptul intern pertinent
Dispozițiile relevante ale vechiului Cod civil român privind răspunderea civilă delictuală sunt descrise în Elena Cojocaru c. României (nr. 74114/12, § 70 22 martie 2016).
3. Capete de cerere
Invocând în mod substanțial articolul 2 din Convenție, și în mod expres articolele 6 și 13 din Convenție, reclamanta se plânge că urmărirea penală cu privire la evenimentele din 15 august 2007 a fost de lungă durată, superficială și ineficientă. Mai mult decât atât, acestă urmărire penală a împiedicat-o să aibă un acces la o instanță și la o cale de atac eficientă.
4. Întrebări adresate părților
1. În ceea ce privește ancheta în prezenta cauză, reclamanta poate fi considerată, în sensul articolului 34, drept victimă a unei pretinse încălcări, pe partea sa procedurală, a articolului 2 din Convenție?
2. În cazul în care răspunsul este afirmativ, reclamanta a epuizat toate căile de atac interne eficiente, astfel cum se prevede la articolul 35 § 1 din Convenție, în ceea ce privește plângerea sa cu privire la moartea nurorii sale și cu privire la dizabilitatea fizică și mentală severă a nepotului ei?
3. Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață, ancheta în speță a fost realizată de către autoritățile naționale cu încălcarea articolului 2 din Convenție?
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
