Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
 1 comentariu

CSM nu a avizat un stagiu de pregătire la Londra pentru Camelia Bogdan


11 octombrie 2016 | Noemi PETRA

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

În cadrul ședinței din 6 octombrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că nu poate fi avizată favorabil solicitarea formulată de jud. Camelia Bogdan (nici Direcţia afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe, în particular, nici Consiliul Superior al Magistraturii, în general, nu are atribuţii în avizarea deplasărilor în străinătate sau în verificarea existenţei acordului instanţei pentru deplasări, atunci când aceste deplasări au loc la iniţiativa magistraţilor, nici măcar în cazul activităţilor de formare profesională), întrucât în cazul deplasărilor în străinătate, la iniţiativa magistratului, iar nu a Consiliului Superior al Magistraturii sau a instituţiilor coordonate, chiar dacă este vorba despre activităţi de formare profesională, nu sunt aplicabile dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind drepturile şi obligaţiile personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici dispoziţiile Regulamentului privind drepturile şi obligaţiile persoanelor trimise în misiune temporară în străinătate de către Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, Institutul Naţional al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri, precum şi stabilirea procedurii de aprobare a acestor misiuni, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 335/13.03.2014.

:: Ordinea de zi soluționată (pct. 27)

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii