Observații la propunerile de modificare a Legii 303/2004 (I)
13 octombrie 2016 | Lăcrămioara AXINTE
Lăcrămioara Axinte
În legătură cu propunerile Ministerului Justiției de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, am câteva observații:
I. Propunerile de modificare a art. 52 sunt vădit neconstituționale.
Astfel, art.125 alin. (3) din Constituția României prevede că: ”(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.”
Totodată, art. 132 alin. (3) prevede că: ”(2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.”
În raport de aceste dispoziții, propunerile de modificare, în sensul că funcția de judecător și procuror nu ar fi incompatibilă cu acelea „de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, a activităţilor didactice de formare şi perfecţionare desfăşurate de instituţiile de pregătire profesională a altor profesii juridice, precum și a funcțiilor ce pot fi ocupate pe baza unor convenții internaționale la care România este parte, ori de expert, manager de proiect, consilier rezident ori echivalent în cadrul unor programe cu finanţare națională sau internaţională în interesul justiţiei ori în interes științific, exercitarea funcției de judecător sau alte funcții judiciare la instanțe internaționale sau europene ori cea de procuror european delegat, calitatea de membru în comitete internaționale, precum și îndeplinirea unor activități de formare profesională în domeniul juridic ori a unor activități cu caracter științific organizate de Academia Română sau alte instituții de cercetare științifică„, sunt neconstituționale.
Judecătorul în funcție ori procurorul, nu poate îndeplini simultan și funcțiile arătate mai sus, întrucât Constituția interzice expres aceasta. Judecătorul sau procurorul poate însă fi detașat la instituția națională sau internațională la care urmează să îndeplinească funcția de expert, consilier, consultant, ori la instanța europeană sau internațională, dacă această detașare este aprobată de CSM.
II. Nu înțeleg de ce se impune modificarea art. 7 alin. (2), în sensul că declarația dată anual de judecători și procurori referitoare la necolaborarea cu Serviciile de informații ar trebui să fie olografă, și nu autentică și de ce precizarea că „se depun și se arhivează la Serviciul de resurse umane.”
Aceste declarații vor rămâne simple hârtii, fără valoare, aruncate într-o arhivă?
În contextul recentelor discuții din presă, dar și îngrijorărilor din interiorul autorității judecătorești, referitoare la „câmpul tactic” și acoperiții din Justiție, cred că se impune modificarea art. 7 alin. (3), dar și introducerea unui nou alineat 31 în sensul următor:
„(3) Declarațiile anuale, prevăzute la alin. (2), se depun de către judecători și procurori la Consiliul Superior al Magistraturii, iar de celelalte categorii de persoane la Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției sau Consiliul Superior al Magistraturii, după caz, și se înaintează Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(31) Consiliul Suprem de Apărare a Țării verifică, din oficiu, realitatea declarațiilor, iar rezultatul verificării anuale, comunicat pentru fiecare persoană verificată, va fi atașat la dosarul profesional.”
III. În ce privește modificările condițiilor pentru promovarea la instanțele și parchetele imediat superioare, consider că nici perioada cât judecătorul sau procurorul a îndeplinit funcția de inspector judiciar sau membru CSM nu trebuie să intre în calculul vechimii efective necesare pentru promovare, celelalte perioade de excludere fiind binevenite.
Totodată, sunt de părere că este absolut necesar ca procurorii din cadrul parchetelor specializate, respectiv DNA și DIICOT, să poată fi numiți la aceste structuri numai după obținerea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie.
IV. În ce privește promovarea pe loc,am notat o sugestie foarte interesantă, în cursul unei întâlniri avută în turneul electoral pentru alegerile CSM, în sensul că ar trebui făcută o distincție între gradul profesional și promovare, mai exact că fiecare judecător și procuror ar trebui să aibă vocația de a obține gradul profesional al instanței sau parchetului imediat superior, pe baza unui examen, nu pe baza unui concurs, iar promovarea trebuie legată de funcționarea efectivă la instanța ierarhic superioară, pe baza gradului profesional.
Cu alte cuvinte, să fie stabilită o medie minimă pentru obținerea gradului profesional, fără să fie limitate locurile, iar concursul să fie stabilit doar pentru promovarea efectivă.
Ideea este interesantă și ar elimina și tentațiile unor judecători de a se înscrie pentru promovarea efectivă, la instanțe îndepărtate, doar pentru că șansele unui rezultat pozitiv sunt mai mari, iar după promovare se înscriu la funcții de conducere la instanțele de domiciliu, doar pentru a evita să ajungă la instanța la care au promovat efectiv
Totodată, judecătorii și procurorii ar fi stimulați să se pregătească pentru un examen care poate fi luat, spre deosebire de modalitatea actuală de promovare pe loc, care a devenit aproape imposibilă, descurajând judecătorii și procurorii să se înscrie.
V. În ce privește propunerile de schimbare a modalității de desfășurare a examenului/concursului de promovare, consider că introducerea unei probe „având ca obiect evaluarea unor acte întocmite de candidaţi în ultimii 3 ani, inclusiv la instituțiile unde au fost detașați sau delegați”, dincolo de faptul că este inadmisibil ca actele supuse evaluării să nu fie hotărâri judecătorești ori rechizitorii sau ordonanțe ale procurorului este discutabilă, lasă loc subiectivismului, astfel încât examenul nu va mai îndeplini condițiile de obiectivitate, absolut necesare unui examen sau concurs.
Judecător Lăcrămioara Axinte
Tribunalul Botoșani
