Garanția de bună-conduită ce incumbă contestatorului în materia contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Constituționalitate
17 octombrie 2016 | Anda-Laura TĂNASE
Anda-Laura Tănase
A se vedea dezbaterile Încă o garanție de bună conduită: cea a Curții Constituționale (dec. CCR nr. 5/2015), Accesul la Justiția Achizițiilor Publice, un pariu de 100.000 euro
În Monitorul Oficial al României nr. 804 din data de 12 octombrie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 476/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2711 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea „GB INDCO” – S.R.L. din Bucureşti într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2711 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, şi au următorul cuprins:
„(1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia.
(2) Contestaţia/Cererea/Plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanţiei prevăzute la alin. (1).”
Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii a fost abrogată prin art. 238 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, care a intrat în vigoare la data de 26 mai 2016. Potrivit art. 236 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, acest act normativ se aplică procedurilor de atribuire iniţiate după data intrării sale în vigoare. În legătură cu examinarea unor texte de lege abrogate, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, nuanţând interpretarea sintagmei „în vigoare” din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a reţinut că obiectul controlului îl formează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare”. Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra prevederilor de lege cu care a fost sesizată, chiar dacă au fost abrogate, deoarece acestea produc efecte în cauza în care excepţia a fost ridicată.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra prevederilor criticate s-a mai pronunţat, prin decizii anterioare, respingând excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 21, Curtea a constatat că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti îi revine legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.
În acest context, Curtea a reţinut faptul că, astfel cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 [care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006], legiuitorul delegat, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente, care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive, care tind să modifice scopul pentru care au fost stabilite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice, a instituit garanţia de bună conduită. Aşadar, dispoziţiile criticate, prin reglementarea garanţiei de bună conduită, astfel cum aceasta a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, cuprind reguli procedurale specifice, cu privire la judecarea contestaţiei în materia achiziţiilor publice, fără a putea fi calificată drept o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie.
În ceea ce priveşte gratuitatea jurisdicţiilor administrative, raportat la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, analizând dispoziţiile ce reglementează procedura soluţionării contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Curtea a constatat că nu există nicio normă care să ateste existenţa vreunei taxe sau cauţiuni care să se facă venit la bugetul de stat ori la bugetul autorităţii administrativ-jurisdicţionale. Curtea a reţinut că gratuitatea consacrată de norma constituţională cuprinsă în art. 21 alin. (4) semnifică lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativjurisdicţional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională.
Distinct de cele reţinute în deciziile anterioare, Curtea reţine, cu acest prilej, că garanţia de bună conduită trebuie restituită dacă nu s-a reţinut un comportament necorespunzător al contestatarului, aşa cum a statuat prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2712 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Acesta reprezintă un argument suplimentar în sprijinul ideii că garanţia nu constituie o contraprestaţie pecuniară din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază de serviciul prestat de autoritatea administrativjurisdicţională.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ce are ca obiect dispoziţiile art. 2711 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
