România la CEDO: cauza pendinte Gherghina Dumitru și alții. Drepturile salariale ale asistentului maternal, drepturile copiilor aflați în plasament, lipsă practică unitară și discriminare
17 octombrie 2016 | Mihaela MAZILU-BABEL
Mihaela Mazilu-Babel
Secția a patra, CEDO
Gherghina DUMITRU și alții împotriva României
cererea nr. 57162/09, depusă la 9 octombrie 2009 și comunicată la 30 august 2016
1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamanți, rezumată de Curte și tradusă de noi)
Reclamanții, dna Dumitru Gherghina (primul reclamant), dl. Viorel Dumitru (al doilea reclamant) și Florentin Teodosie Păunescu (al treilea reclamant) sunt cetățeni români care s-au născut în 1950, 2001 și respectiv 2007. Toți trei trăiesc în Călărași.
Primul reclamant a lucrat ca un părinte adoptiv (asistent maternal) la Oficiul Călărași pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului Călărași, denumit în continuare „DGASPCC”), din 1999 până în 2011. Direcția face parte din Consiliul Județean Călărași.
În februarie 2001, și respectiv aprilie 2008, DGASPCC a plasat pe al doilea și pe al treilea reclamant în îngrijirea primului reclamant. Aceștia fuseseră abandonați de mamele lor imediat după naștere.
1.1. Procedurile inițiate de către primul reclamant împotriva DGASPCC în ceea ce privește solicitarea plății salariului și a beneficiilor aferente
(A) Primul set de proceduri
La o dată nespecificată în 2008, primul reclamant a inițiat o acțiune împotriva DGASPCC, solicitând pronunțarea unui ordin judecătoresc pentru acordarea sumele aferente salariului, indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada 2005-2007, a sporului pentru muncă nenormată, precum și plata pentru orele suplimentare realizate. Aceasta a solicitat, de asemenea, rambursarea cheltuielilor legate de examinările medicale și analizele de sânge aferente. Mai mult decât atât, aceasta a susținut că al doilea reclamant nu a primit alocația pentru locuință, plasament și alimente la care ar fi avut dreptul în conformitate cu prevederile legale aferente. În fine, aceasta a pretins daune morale precum și cheltuielile și costurile aferente introducerii cauzei pe rolul instanței de judecată.
La o dată nespecificată, Consiliul Județean Călărași a intervenit ca terț și a solicitat instanței interne să respingă acțiunea inițiată de către primulreclamant împotriva DGASPCC. Acesta a susținut, inter alia, că reclamanta nu a avut nici un drept de a pretinde beneficiile cu privire la care se susține că nu ar fi fost conferite celui de-al doilea reclamant deoarece aceste beneficii erau conferite pentru copil, și numai Președintele Consiliului Județean Călărași are dreptul legal de a introduce o atare cerere.
La data de 7 octombrie 2008, Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea primei reclamante și a ordonat DGASPCC să plătească indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada 2005-2007 și un sport pentru muna nenormată efectuată, sumă ajustată în funcție de rata inflației. Instanța a dispus ca DGASPCC să plătească celui de-al doilea reclamant indemnizațiile prevăzute la articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii în plasament, și cu privire la care a avut dreptul începând cu 8 iunie 2005.
Instanța a dispus, de asemenea, ca DGASPCC să plătească costurile și cheltuielile solicitate. Aceasta a considerat că relația contractuală dintre reclamantă și DGASPCC era specială în natură, având în vedere că în calitatea de părinte adoptiv această activitate se prestează la domiciliu, reclamanta fiind responsabilă pentru creșterea, îngrijirea și educarea copiilor care sunt încredințați în îngrijire. Cu toate acestea, chiar dacă relația contractuală este de natură specială, prevederile Codului muncii rămân aplicabile. În consecință, primul reclamant a avut dreptul la concediu odihnă cu plată și la un spor pentru munca nenormată. În conformitate cu articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003, un copil are dreptul la o alocație de hrană, care trebuia să fie plătită asistentului maternal. Argumentul că numai Președintele Consiliului Județean ar putea solicita alocația este unul „copilăresc” și nefondat.
Instanța a considerat, de asemenea, că primul reclamant avea dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor surportate pe rolul instanței. Cu toate acestea, instanța a considerat că reclamanta nu ar fi avut dreptul la o plată pentru ore suplimentare, pentru că acesteia i-a fost deja conferit un spor pentru ore nenormate, și ar fi fost imposibil să se calculeze suma acestora având în vedere natura specială a muncii sale. Cererea cu privire la alocația pentru locuință a fost respinsă pe motiv că reclamanții nu trăiau într-o locuință închiriată.
În cele din urmă, instanța a respins cererea pentru daune morale a primului reclamant, arătând că angajatorul a refuzat să achite plățile ce au fost ulterior acordate de instanța de judecată ca urmare a unei interpretări eronate a legii, și nu din rea-credință.
Primul reclamant a introdus recurs. Aceasta a arătat cum cu o săptămână în urmă, respectiva instanță admisese pretențiile unui sindicat în legătură cu munca realizată peste program, acțiune introdusă împotriva aceluiași angajator, și totodată a subliniat că în conformitate cu legislația internă relevantă și aceasta avea dreptul la o atare plată. A arătat că instanța de judecată a respins în mod ilegal pretențiile ei pentru acordarea unei alocații de locuință și cererea pentru rambursarea examinărilor medicale și a cheltuielile pentru analizele de sânge realizate. De asemenea, instanța a evaluat greșit probele atunci când a respins cererea sa pentru daune morale.
Printr-o hotărâre definitivă din data de 12 mai 2009, Curtea de Apel București a respins recursul primului reclamant.
Aceasta a considerat că reclamanta nu ar fi putut pretinde plata pentru muncă suplimentară, având în vedere natura specială a slujbei sale, care-i cere să ofere îngrijire constantă pentru copiii plasați la domiciliu. De asemenea, reclamanta nu a pretins alocația pentru locuință de la angajatorul său, în mod lunar, furnizând dovezi pentru pretențiile sale, și prin urmare cererea sa pentru plata retroactivă a acestei alocații este nefondată. Instanța a considerat că pretențiile de rambursare a cheltuielilor de examinare medicală și de analize de sange vor fi respinse din aceleași rațiuni.
De asemenea, instanța a constatat că primul reclamant nu a furnizat detalii și documente justificative pentru cererile sale în ceea ce privește cheltuielile medicale. În cele din urmă, instanța a respins cererea sa de daune morale, pe motiv că simpla declarație cu privire la existența unui astfel de prejudiciu nu a fost susținută de dovezi, iar în condițiile în care chiar reclamanta a demonstrat pasivilitate în revendicarea drepturilor sale, cererea introdusă era insuficientă pentru a angaja răspunderea civilă a DGASPCC.
(B) Al doilea set de proceduri
La o dată nespecificată în 2009, primul reclamant a inițiat o acțiune împotriva DGASPCC, solicitând un ordin judecătoresc pentru:
– plățile suplimentare viitoare și plata pentru orele suplimentare prestate pentru perioada 2006-2009;
– prima de vacanță (spor de vacanță) pentru perioada 2006-2008;
– indemnizațiile prevăzute la articolul 3 din convenția colectivă în cauză;
– alocația pentru nevoi personale, pentru al doilea reclamant, în ceea ce privește perioada septembrie 2004-iunie 2008;
– un supliment pentru alocația de hrană pentru cel de-al doilea reclamant pentru perioada ianuarie-martie 2008;
– un supliment pentru alocație de hrană pentru cel de-al treilea reclamant pentru perioada 2008-2009;
– alocația de locuință pentru perioada 2004-2009;
– cheltuieli medicale, în ceea ce privește activitatea desfășurată de către un psiholog;
– și daune morale.
Printr-o hotărâre definitivă din 24 noiembrie 2009, Tribunalul Călărași a admis în parte cererea primului reclamant pentru suplimentele salariale și alocațiile pentru copii.
Instanța a considerat că în conformitate cu prevederile legale relevante, reclamant a avut dreptul la plata suplimentului pentru alocația de hrană al celui de-al treilea reclamant. Aceasta a avut, de asemenea, dreptul la rambursarea cheltuielilor medicale în ceea ce privește activitatea desfășurată de un psiholog, precum și cu privire la indemnizațiile prevăzute la articolul 3 din convenția colectivă. Cu toate acestea, instanța de judecată a respins ca fiind atinse de autoritatea lucrului judecat pretențiile cu privire la plata orelor suplimentare, alocației pentru locuință și cu privire la plata drepturilor celui de-al doilea reclamant prevăzute la articolelor 1 și 2 din Legea nr. 326/2003, în ceea ce privește perioada 2006-2007.
De asemenea,instanța a respins cererea pentru plata orelor suplimentare pentru perioada 2008-2009, alocației de locuință pentru perioada 2008-2009 și cea pentru daune morale, invocând motive similare cu cele invocate de Curtea de Apel București în hotărârea sa din 12 mai 2009. Și nu în ultimul rând, instanța a respins cererea pentru acordarea primei de vacanță.
(C) Al treilea set de proceduri
La data de 8 decembrie 2010, reclamanta a inițiat o acțiune împotriva DGASPCC, solicând emiterea unui ordin judecătoresc pentru plata salariului datorat pentru cele șapte zile din noiembrie și decembrie 2009, precum și o plată a orelor suplimentare pentru perioada 2008-2010.
Printr-o hotărâre definitivă din 6 decembrie 2011, Curtea de Apel București a respins ca având autoritate de lucru judecat cererea cu privire la plata orelor suplimentare pentru perioada 2008-2009. De asemenea, instanța a respins cererea pentru plata orelor suplimentare pentru anul 2010, reiterând motivele invocate în hotărârea sa din 12 mai 2009. Instanța a admis parțial cererea, și anume în ceea ce privește partea din salariu solicitată pentru noiembrie și decembrie 2009.
(D) Al patrulea set de proceduri
La 18 august 2011, prima reclamantă a inițiat o acțiune împotriva DGASPCC, solicând emiterea unui ordin judecătoresc pentru plata indemnizației de concediu de odihnă, dar și a orelor suplimentare pentru perioada ianuarie – iulie 2011.
Printr-o hotărâre definitivă din 3 noiembrie 2011, Tribunalul Călărași a admis pretențiile sale. Aceasta a considerat că, în conformitate cu prevederile legale relevante, reclamanta a avut dreptul la atât plata concediului de odihnă cât și la plata orelor de muncă suplimentară.
(E) Al cincelea set de proceduri
La o dată nespecificată în anul 2011, prima reclamantă a inițiat o acțiune împotriva DGASPCC, solictând emiterea unui ordin judecătoresc pentru plata concediului de odihnă pentru perioada 2008-2010 și a unui supliment pentru alocația de hrană al celui de-al doilea reclamant pentru perioada ianuarie-martie 2008.
Printr-o hotărâre definitivă din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel București a admis cererea pentru plata concediului de odignă pentru perioada 2008-2010. Instanța a considerat că, în conformitate cu prevederile legale relevante, aceasta a avut dreptul la plata concediului de odihnă. Cu toate acestea, instanța a respins restul pretențiilor sale.
1.2. Alte informații relevante
Primul reclamant a prezentat în fața Curții patru hotărâri judecătorești diferite pronunțate de trei instanțe ultime în grad.
Hotărârile admit diverse solicitări introduse atât de diverși reclamanți (părinții care lucrează ca asistenți maternali), precum și de sindicate (care reprezintă interesele membrilor lor care au lucrat fie ca funcționari publici, fie ca asistenți maternali) pentru plata concediilor, orelor suplimentare sau a primelor de vacanță. Admițând pretențiile, instanțele judecătorești naționale s-au bazat pe prevederile legale și a legislației relevante pentru combaterea discriminării.
Astfel, printr-o hotărâre definitivă din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Pitești a admis acțiunea unei organizații pentru drepturile copilului (Sindicatul „Drepturile Copilului”) împotriva DGASPC Vâlcea cu privire la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada 2003-2005. Printr-o hotărâre definitivă din 6 decembrie 2007, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de mai mulți asistenți maternali îndreptată împotriva DGASPC Teleorman pentru plata primelor de vacanță pentru perioada 2004-2006.
Printr-o hotărâre definitivă din 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis o acțiune a Sindicatelor din Maramureș a asistenților maternali îndreptată DGASPC Maramureș pentru plata indemnizației de concediu de odihnă și a sporului pentru muncă nenormată pentru perioada 2005-2008.
Și nu în ultimul rând, printr-o hotărâre definitivă din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel București a admis o acțiune a Sindicatului Speranța împotriva DGASPC Craiova referitoare la plata sporului viitor pentru muncă nenormată și a sporului pentru muncă nenormată calculat pentru perioada 2005-2009.
La 31 iulie 2013, doamna reclamant a informat Curtea că autoritățile române au pus în aplicare hotărârile care recunosc drepturile sale pecuniare.
2. Dreptul intern pertinent
Prevederile relevante ale Ordonanței Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, și în special dispozițiile privind plata acestor sume în rate anuale, pot fi găsite în Dumitru și alții c. României (dec.), cererea nr. 57265/08, §§ 24-27, din 4 septembrie 2009.
Articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii în plasament prevăd, printre altele, că aceștia au dreptul la lenjerie de pat, echipamente, transport, jucării, articole de toaletă, rechizite, echipamente sportive și materiale educaționale. Mai mult decât atât, copiii care sunt la școală au dreptul la o indemnizație pentru nevoi personale. Limitele unei astfel de asistențe financiare, precum și condițiile aferente sunt prevăzute în anexa la Legea nr. 326/2003.
3. Capete de cerere
1. Prima reclamantă se plânge în temeiul articolului 6 al Convenției de faptul că instanțele naționale au emis decizii divergente în cauze similare, în ceea ce privește drepturile și beneficiile la care avea dreptul, și au respins în mod nelegal pretențiile celorlalți doi reclamanți.
2. Bazându-se pe articolul 6 din Convenție, și, în esență, cu privire la articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, prima reclamantă se plânge de faptul că autoritățile nu au reușit să pună în aplicare imediată hotărârile judecătorești de acordare a drepturilor și prestațiilor prevăzute de legislația internă pertinentă, și ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 71/2009.
3. Prima reclamantă se plânge în mod expres în temeiul mai multor articole ale Convenției, și pe fond, cu privire la articolul 8 din Convenție, de faptul că începând din 2004, pe parcursul a mai multor ani, autoritățile naționale au lipsit pe cel de-al doilea și pe cel de-al treilea reclamant de sprijinul material și financiar la care aveau dreptul în mod legal, ceea ce a condus ca ale lor condiții de viață, sănătate, dezvoltare personală și morală să fie afectate.
4. Prima reclamantă se plânge în temeiul articolului 14 din Convenție citit împreună cu articolele 6 și 8 din Convenție și cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de faptul că deciziile instanțelor naționale de a respinge unele dintre pretențiile sale au dat naștere la un tratament discriminatoriu, având în vedere că alți angajați s-au bucurat și au primit astfel de beneficii, precum și de condiții de muncă mai bune.
Mai mult, prima reclamantă afirmă că al doilea și al treilea reclamant au fost de asemenea discriminați pentru că nu au beneficiat de acces la sprijinul necesar pentru dezvoltarea lor, sau la indemnizațiile și beneficiile solicitate de ea.
4. Întrebări adresate părților
1. Având în vedere circumstanțele de familie și legale ale ultimilor doi reclamanți, poate primul reclamant să acționeze ca reprezentantul acestora și să introducă în numele lor o cerere pe rolul Curții?
2. Au avut reclamanții respectat dreptul la un proces echitabil în ceea ce privește drepturile lor civile, în conformitate cu articolul 6 § 1 din Convenție, din moment ce acțiuni similare introduse pe rolul curților de apel cu privire la acordarea prestațiilor și alocațiilor specifice au avut rezultate diferite? Au respectat instanțele naționale principiul securității juridice, cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții în interpretarea articolului 6 din Convenție (a se vedea Nejdet Șahin și Perihan Șahin v. Turcia [GC], nr. 13279/05, §§ 49-58, din 20 octombrie 2011)?
3. A existat o încălcare a drepturilor reclamanților, garantat de articolul 6 din Convenție și articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție, ca urmare a pretinsei neexecutări de către autoritățile naționale a hotărârilor instanțelor interne prin care se acordaseră drepturile și beneficiile bănești pretinse? (a se vedea Burdov c. Rusiei (nr. 2), nr. 33509/04, §§ 65-70, CEDO 2009)?
4. A existat o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții private și de familie, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție, din cauza presupusei neîndepliniri a autorităților naționale, pe parcursul a mai multor ani după 2004, a obligației de a oferi sprijin financiar și resurse materiale de bază și minime la care aceștia aveau dreptul în mod legal (pentru nevoile lor personale, creșterea fizică și emoțională, și de dezvoltare), și prin urmare, supunerea lor la umilință și greutăți?
Dacă acesta este cazul, a fost această ingerință prevăzută de lege și necesară într-o „societate democratică” în conformitate cu articolul 8§2 din Convenție?
5. Au suferit reclamanții o discriminare în exercitarea drepturilor garantate de Convenție în comparație cu alți angajați sau cu acei copii care au avut acces la sau au beneficiat de suportul pe care l-au solicitat? Dacă acesta este cazul, a fost o atare discriminare contrară articolului 14 din Convenție coroborat cu articolele 6 și 8 din Convenție și/sau cu articolul 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție?
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
