ICCJ. Regimul juridic al bunurilor în cazul gestiunii delegate
26 octombrie 2016 | Cosmina SIMA
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât faptul că, în situația în care a fost încheiat un contract de concesiune pentru utilizarea anumitor bunuri de către o unitate administrativ-teritorială, în interes public, pentru constituirea unor sisteme de utilități publice, acestea intră în proprietatea publică sau privată, după caz, a unității administrativ teritoriale, deoarece prevalează legea și nu convenția părților. Astfel, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 prevede că sistemele de utilităţi publice sunt parte componentă a infrastructurii tehnico-edilitare a unităţilor administrativ-teritoriale, sunt bunuri de interes şi folosinţă publică şi aparţin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fiind supuse regimului juridic al proprietăţii publice sau private a acestora, după caz. Legea reprezintă izvorul direct aplicabil litigiului, iar părţile nu au posibilitatea de a trece peste dispoziţiile legale incidente în materie prin invocarea unor dispoziţii contractuale, respectiv contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare. În plus, Hotărârea Consiliului Local este legală în sensul că bunurile de retur vor reveni, liere de sarcini, unității administrativ-teritoriale, întrucât respectă dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice: „în cazul gestiunii delegate, bunurile realizate de operatori în conformitate cu programele de investiţii impuse prin contractul de delegare a gestiunii constituie bunuri de retur care revin de drept, la expirarea contractului, gratuit şi libere de orice sarcini, unităţilor administrativ-teritoriale şi sunt integrate domeniului public al acestora”. (Decizia nr. 685 din 5 aprilie 2016 pronunţată în recurs de Secţia a a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect restituire)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro