Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Actul de procedură întrerupător de perimare
21.10.2016 | Cosmina SIMA

Secţiuni: Drept civil, Jurisprudența ÎCCJ, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Cosmina Sima

Cosmina Sima

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că, pentru ca un act de procedură să poată fi calificat drept întrerupător de perimare, este necesar ca prin săvârşirea lui să se urmărească de către partea interesată continuarea judecăţii. În cauză, se constată că recurentul reclamant nu şi-a exprimat dorinţa şi nici nu a stăruit în judecarea litigiului, întrucât nu a formulat nici o cerere de repunere pe rol a apelului pe parcursul perioadei de peste 6 luni de zile. Mai mult decât atât, reclamantul, titular al cererii de apel, avea îndatorirea procesuală de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, astfel că acesta nu poate invoca în calea de atac a recursului reaua-credinţă a pârâtei, cu atât mai mult cu cât din verificarea actelor de la dosar a rezultat că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la data de 3 noiembrie 2014, când s-a dispus suspendarea judecăţii în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ.. (Decizia nr. 591 din 17 martie 2016 pronunţată în recurs de Secţia a a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect contestație)

Cosmina Sima

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti